Fond funciar. Decizia nr. 2197/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2197/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 468/239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 21 Octombrie 2013
Președinte - G. C.
Judecător M. S.
Judecător P. C. D.
Grefier A. M.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2197/2013
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții M. D. și M. E. împotriva sentinței civile nr. 511/17.04.2013 pronunțate de Judecătoria H. în contradictoriu cu intimații Perțu E., Perțu I., C. J. Iași pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. L. Cotnari pentru aplicarea Legii 18/1991, având ca obiect fond funciar anulare proces verbal de punere în posesie - disjungere.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 14.10.2013, când instanța, pentru legala constituire a completului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 511 din 17.04.2013, pronunțată de Judecătoria Hîrlău, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de către pârâții Prețu E. și Prețu I., ca nefondată, a fost respinsă și cererea formulată de reclamanții M. D. și M. E. în contradictoriu cu pârâții Perțu E., Perțu I., C. L. de fond funciar Cotnari și C. Județeană de fond funciar Iași.
Obligă reclamanții la plata către pârâții Prețu E. și Prețu I. a sumei de 461 cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, la plata către expertul topo desemnat în cauză, B. C., a sumei de 1398 lei reprezentând diferență onorariu neachitată.
În final, în conformitate cu prevederile art. 1081 alin. 1 pct. a Cod procedură civilă s-a. aplicat fiecărui reclamant o amendă judiciară în cuantum de câte 700 lei.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocată prin întâmpinare, instanța de fond, a reținut că, dat fiind că în cazul de față se invocă nulitatea absolută a unui proces-verbal de punere în posesie și avîând în vedere regimul juridic al sancțiunii civile menționate, acțiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.
În acest context, instanța de fond a reținut că excepția invocată este nefondată și a respins-o în consecință.
Referitor la fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, în urma cererii depuse la Primăria . sub nr. 5552/16.03.1991, numitei I. R. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,71 ha. teren în baza Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar Iași nr. 36/09.08.1991 (f. 84) și Anexei nr. 2a de validare, astfel că, s-a emis de către C. locală de fond funciar Iași, pe numele beneficiarei, Adeverința nr. 159/15.08.1991, precum și procesul-verbal de punere în posesie din 27.10.1993 emis de aceeași pârâtă pentru suprafața de 0,3608 ha. teren .. S-a mai reținut pe de o parte că, numita I. R. a înstrăinat fiicei sale, Prețu E., suprafața de 3128 mp. teren arabil din intravilan . de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2448/22.02.1994 de notariatul de Stat Local P., județul Iași, teren pentru care i s-a stabilit dreptul de proprietate conform adeverinței nr. 159/1991 iar pe de altă parte că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1660/20.11.1974 de Notariatul de Stat P., defuncta I. R., împreună cu I. D., a înstrăinat către pârâții M. D. și M. E. suprafața de 800 mp. teren construcție și una casă imobil în vatra satului Cîrjoaia, . conform schiței anexă la contract iar, în data de 20.11.1974, pârâtul I. D. a încheiat cu I. R. un înscris sub semnătură privată intitulat „Chitanță” (f. 179) în care se atestă că I. R. a primit de la pârâți suma de 18.000 lei cu titlul de contravaloare grădină, până la limita cu M. C..
Raportându-se dispozițiilor art. III alin. 1 pct. a din Legea nr. 169/1997, instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută în prezenta acțiune nu se încadrează în cauzele de nulitate prev. de art. III din Legea nr. 169/1997 ci, dimpotrivă, pârâta are calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, astfel cum rezultă atât din actele de stare civilă atașate la dosar (copie certificat de deces al autorului, f. 208), cât și din extrasul de rol agricol al defunctului I. P. D. (f. 202) și în care se arată că acesta figura la nivelul anului 1961 cu o suprafață de 3,09 ha. teren Cârjoaia, iar expertiza topo confirmă că suprafața de teren ce face obiectul procesului-verbal de punere în posesie se regăsește în rolul agricol al lui I. R. și D. între anii 1959 – 1962.
Pe de altă parte, cât privește susținerile reclamanților în sensul că procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafața de 0,3608 ha. teren . (f. 14) s-ar fi realizat pe un amplasament ce reprezintă proprietatea lor acestea sunt contrazise de către Raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză și în care se arată că nu există suprapuneri între suprafața de teren ce face obiectul procesului-verbal de punere în posesie contestat și suprafața de teren de 800 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 20.11.1974; între cele două terenuri există chiar și o suprafață despărțitoare de 315 mp.
Cât privește diferența de teren nemenționată în actul de vânzare-cumpărare și care se întinde până în spatele grădinii pe care reclamanții susțin că ar fi dat bani și pentru aceasta însă instanța de fond a subliniat că, așa cum s-a arătat în mod constant în practica judiciară, acest înscris nu poate avea valoare de contract de vânzare-cumpărare cu privire la terenul în discuție ci, conform principiului conversiunii actului juridic, cel mult poate valora ca promisiune de vânzare-cumpărare, iar simpla împrejurare că în registrul 1974 – 1980 apare tăiat I. D. și R. și trecut M. D. nu este de natură a conferi valabilitate vânzării de vreme ce aceasta nu îmbracă forma autentică prevăzută de lege ad validitatem. Totodată, s-a mai reținut că, dacă reclamanții au considerat că ar avea calitatea de persoane îndreptățite cu privire la terenul despre care se face vorbire în înscrisul sub semnătură privată din 20.11.1974 intitulat „Chitanță”, f. 179, aveau dreptul de a recurge la procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 și să depună cerere de reconstituire, însă nu au probat parcurgerea acestei proceduri.
Nu în ultimul rând, având în vedere susținerile reclamanților în sensul că procesul-verbal de punere în posesie nu ar îndeplini cerințele de formă prevăzute de lege instanța, din examinarea înscrisului depus la f. 14 dosar, a reținut că acestea sunt nefondate, actul cuprinzând data întocmirii, organul emitent, numele beneficiarului, suprafața de teren și amplasamentul ei, semnătura și ștampila Primarului, precum și semnăturile secretarului, reprezentantului Comisiei și al OCPI. De asemenea, nu pot fi avute în vedere afirmațiile pârâtei C. L. de fond funciar Cotnari în sensul că nu se știe cine a semnat procesul-verbal de vreme ce respectivele semnături se regăsesc la rubricile adresate Primarului, secretarului, reprezentantului Comisiei și al OCPI, iar acest act eliberat de o autoritate publică împreună cu semnăturile atașate fac proba până la înscrierea în fals.
Prin urmare, dat fiind cele expuse mai sus, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului de a se pronunța nulitatea absolută a procesului-verbal de punere în posesie din 27.10.1993 este vădit nefondată, motiv pentru care urmează a o respinge în consecință.
De asemenea, conform art. 1081 alin. 1 pct. a Cod procedură civilă, s-a aplicat fiecărui reclamant o amendă judiciară în cuantum de câte 700 lei, față de împrejurarea că au formulat cu rea-credință o cerere vădit netemeinică.
În reținerea relei-credințe instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că aceștia au urmărit tergiversarea acțiunii în revendicare (ds. nr._) aflate pe rolul aceleiași instanțe și suspendate până la soluționarea cauzelor având ca obiect anulare contract de vânzare-cumpărare și anulare proces-verbal de punere în posesie (scop urmărit inclusiv prin depunerea tardivă a unor înscrisuri de relevante în cauză și pe care au înțeles să le aducă drept probă în susținerea dovezilor abia la termenul din 19.11.2012 când urma să se discute fondul) iar, pe de altă parte, faptul că aceștia știau că dețin acte numai pentru suprafața de 800 mp. teren ce a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 1660/20.11.1974 - teren care se află chiar la o distanță de 315 mp. de terenul ce a făcut obiectul procesului-verbal de punere în posesie – iar pentru diferență nu au formulat nici măcar cerere de reconstituire.
De asemenea, față de disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă au fost obligați reclamanții la plata către pârâții Prețu E. și Prețu I. a sumei de 461 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare transport, dovedit prin bonurile fiscale depuse în original la f. 41 – 43 dosar.
Nu în ultimul rând, reclamanții au fost obligați și la plata către expertul topo desemnat în cauză, B. C., a sumei de 1398 lei reprezentând diferență onorariu neachitată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M. D. și M. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că, în mod eronat instanța de fond a analizat cererea de constatare a nulității procesului verbal prin prisma temeiurilor de drept în materia nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate deoarece nu și-au întemeiat niciodat explici ererea pe acest temei astfel încât, încdrarea făcută de instanța de fond este greșită deoarece, procesul verbal are natura juridică a unui act administrativ procedural și nu a unui act propriu zis de reconstituire, drept pentru care, temeiul de drept al nulității acestui act poate fi găsit în dreptul comun.
În al doilea rând, recurenții susțin că, în mod greșit instanța de fond a reținut că terenul din fișa de punere în posesie se regăsește în registrul agricol al pârâților, interpretând eront concluziile expertului tehnic la obiectivul nr. 4.
Prin al treilea motiv de recurs se învederează netemeinicia sentinței, detrminat de faptul că s-a reținut ca irelelvantă lipsa numărului de înregistrare al procesului verbal contestat și a semnăturilor indescifrabile, în condițiile în care, acstea nu sunt conforme prevederilor Legii nr. 18/1991. Susțin recurenții că, prima instanță a înlăturat în mod nelegal susținerile comisiei locale de fond funciar care a arătat că nu își însușește acest proces verbal.
Prin motivele de 4 și 5 de recurs, reclamanții au riticat măsura aplicării amenzii judiciare, învederând că, în mod greșit s-a reținut existența relei credințe în ceea ce îi privește.
Prin ultimul motiv de recurs, reclamanții au învederat că, deși au formulat cerere de reducere a onorariului, prima instanță a omis să se pronunțe asupra acesteia stabilind în mod geșit și fără nicio dovadă onorariul precum și atitudinea lor procesuală.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 – 316 și ale art. 304 pct. 7-9, Cod procedură civilă.
Intimații P. Elisbeta și P. I. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, numitei I. R. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,71 ha. teren în baza Hotărârii Comisiei Județene de fond funciar Iași nr. 36/09.08.1991 (fila 84 dosar fond) și Anexei nr. 2a de validare, astfel că, s-a emis de către C. locală de fond funciar Cotnari, pe numele beneficiarei, Adeverința nr. 159/15.08.1991, precum și procesul-verbal de punere în posesie din 27.10.1993 emis de aceeași pârâtă pentru suprafața de 0,3608 ha. teren . (fila 14 dosar fond).
O parte din acest teren a fost înstăinat de beneficiara titlului de proprietate către Prețu E. (suprafața de 3128 mp. teren arabil din intravilan . de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2448/22.02.1994 de Notariatul de Stat Local P., județul Iași, teren pentru care i s-a stabilit dreptul de proprietate conform adeverinței nr. 159/1991.
Legea nr. 169/1997, art. III alin 1 lit. a: „„Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri; (ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop; (iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate; (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscriptiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor; (v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafața stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 ; (vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.”
Analizând motivele de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar reține că recursul este nefondat urmând a fi respins în consecință. În acest sens, Tribunalul reține că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, actul juridic dedus judecății fiind corect interpretat, hotărârea având temei legal.
Primul motiv de recurs este nefondat, instanța de fond analizând în mod temeinic și legal validitatea procesului verbal de punere în posesie, prin raportare la dispozițiile art. III din legea nr. 169/1997, deoarece ne aflăm în fața unui act emis în procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de legea fonduui funciar, astfel încât, condițiile de validitate și motivele de nulitate ale unui astfel de act se circumscriu dispozițiilor normative speciale.
De altfel, procesul verbal de punere în posesie, deși inferior ca valoare probatorie, în raport cu titlul de proprietate, este asimilat unui act de reconstituire care are menirea de a stabli faptic amplasamentul terenurilor înscrise în titlul de proprietate.
Acest lucru este statuat și de către instanța supremă, încă din anul 1997, când, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiției au statuat că: „.......Adeverința eliberată de comisia locală instituită în temeiul Legii nr. 18/1991 și procesul verbal de punere în posesie nu pot fi asimilate, ca valoarea probatorie, cu titlul de proprietate ce conferă dreptul real de proprietate asupra terenului și este opozabil erga omnes în cadrul raporturilor juridice civile. Instanțele judecătorești pot cenzura stabilirea amplasamentului terenurilor, în raport cu dispozițiile art. 13 din aceeași lege, atunci când sunt sesizate cu privire la atribuirea efectivă a terenurilor de către comisiile locale, în temeiul art. 36 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991” – Decizia I/1997.
Așadar, regimul juridic al procesului verbal de punere în posesie nu poate fi altul decât același cu al titlului de proprietate, susținerle recurenților fiind evident nefondate.
Nefondată este și susținerea recurentului conform căreia, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 deoarece, în conformitate cu principiul iura novit curia, judecătorul nu este ținut de textul de lege indicat de parte, ci trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt calificată juridic de către parte, în măsura în care situația de fapt este confirmată de probele administrate în cauză.
În acest sens, instanța de control judiciar reține practica Curții Europene de
Justiție, prin care s-a statuat că: „…în temeiul principiului iura novit curia, determinarea sensului legii nu intră în domeniul de aplicare al principiului liberei dispoziții a părților în raport cu litigiul și, în consecință, instanța comunitară nu are obligația de a informa părțile în legătură cu interpretarea pe care intenționează să o rețină în scopul de a le permite să își formuleze poziția cu privire la aceasta…”– Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 octombrie 2009, cauza T‑58/08 P C. Comunităților Europene împotriva A. Pieter Roodhuijzen, punctele 34-36.
Pe de altă parte, chiar recurenții, în argumentrea motivului 3 de recurs, se raportează la prevederile Legii nr. 18/1991, recunoscând implicit incidența dispozițiilor legale speciale în materie.
Nefondat este și cel de-al doilea motiv de recurs, având în vedere că, expertul ethnic care a întocmit raportul de expertiză, arată explicit că: “Suprafața de teren ce face obiectul procesului verbal de punere în posesie se regăsește în rolul agricl al lui I. R. sau D. între anii 1959 -1962” ( fila 252 dosar fond, paragraph 12, răspunsul la obiectivul nr. 5), afirmație ce se coroborează cu registrul agricol anii 1959 -1962, privind pe I. P. D. ( fila 266).
Criticile referitoare la nelegalitatea procesului verbal de puere în posesie, ca urmare a nerespectării formei, expuse prin al treilea motiv de recurs nu sunt întemeiate, instanța de fond reținând în mod coect că acesta cuprinnde data întocmirii, organul emitent, numele beneficiarului, suprafața de teren și amplasamentul ei, semnătura și ștampila Primarului, precum și semnăturile secretarului, reprezentantului Comisiei și al OCPI (fila 14 dosar fond)..
Criticile recurenților ce fac obiectul motivelor 4 și 5 al recursului urmează a fi respinse, având în vedere că acestea au fost analizate și preciate, în mod egal, în procedura reexaminării, atât circumstanțele personale ale recurenților cât și cuantumul amenzii, fiind reconsiderate, prin Încheierea din 12 iunie 2013 a Judecătoriei Hîrlău ( fila 312 dosar fond).
În final, instanța de control judiiar reține și caracterul nefondat al ultmei critici referitoare la nepronunțarea primei instanțe asupra cererii de reducere a onoaririului și stabilirea eronată a cuantumului acestuia.
În acest sens, intnța de control judiciar reține că, în mod temeinic și legal, prima instanță a procedat la stabilirea onorariului definitiv, în conformitate cu prevederile art. 23 din OG nr. 2/2000, prin Încheierea de ședință din 20 martie 2013, având a bază raportul justificativ ( fila 248 față verso) dar și complexitatea lucrãrii și de volumul de lucru depus de către expert, astfel că, argumentele din cererea de reducer a onorariului precum și cele învederate prin prezentul recurs nu au nicio bază faptică și niciun suport în materialul probator.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar, va respinge recursul declarat de recurenții M. D. și M. E. împotriva sentinței civile nr. 511 din 17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, sentință pe care o va menține.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de respingere a recursului și reținând culpa procesuală a recurenților reclamanți, urmează ca Tribunalul să îi oblige pe aceștia să plătească intimaților Perțu E. și Perțu I. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenții M. D. și M. E. împotriva sentinței civile nr. 511 din 17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
Obligă pe recurenții M. D. și M. E. la plata în solidar către intimații Perțu E. și Perțu I. a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2013.
Președinte, G. C. | Judecător, M. S. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, A. M. |
A.M. 25 Octombrie 2013
D.P.C.- 01.11.2013
2 ex.
Judecătoria Hîrlău: O. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1789/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2201/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
