Fond funciar. Decizia nr. 634/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 634/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 4684/866/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Martie 2013
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – L. O.
GREFER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 634/2013
Pe rol judecarea recursului declarat de către B. V. împotriva sentinței civile nr. 518 din 17.02.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimați fiind Agenția D. Statului București, C. Județeana Iași De Aplicare A Legii Nr.18/1991, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 01.03.2013 și apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 518 din 17.02.2012 pronunțată de Judecătoria P., a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
„Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafața totală de 116,45 ha teren astfel: 12,19 ha teren arabil pe raza comunei B., prin sentința civila nr. 1671/2004 a Judecătoriei P.; 26,96 ha teren pe raza comunei A. I. C., prin sentința civila nr. 1563/2004 a Judecătoriei P.; 29,30 ha teren arabil situat pe raza comunei B., prin sentința civila nr. 1672/2004 a Judecătoriei P.; si 48,00 ha teren pe raza comunei Strunga, prin sentința civila nr. 1552/2004 a Judecătoriei P..
Instanțele judecătorești au reținut si au avut in vedere faptul că suprafețele de teren reconstituite se aflau in administrarea societăților agricole, aspect ce atrage astfel incidenta dispozițiilor Legii nr. 268/2001, ale HG 626/2001 si HG nr. 1172/2001, potrivit cărora terenurile ce urmează a fi restituite in baza legilor funciare se vor transmite de către ADS comisiilor locale, pe baza de protocol, la cererea comisiilor județene.
Din corespondenta purtata anterior pronunțării hotărârilor judecătorești anterior arătate, reiese că cele trei comisii locale de fond funciar, respectiv A. I. C., Strunga si B., au întreprins demersuri pe lângă ADS si C. Județeana de Fond Funciar Iași in vederea punerii la dispoziție a terenurilor necesare punerii in posesie.
C. Județeană Iași, la rându-i, a solicitat ADS București, este adevărat că în puține reveniri, punerea la dispoziția comisiilor locale a terenurilor necesare.
Ca drept dovadă, pentru terenul de pe raza comunei B., pârâta C. Județeană a reușit să obțină terenul în suprafață de 48 ha, conform protocolului de predare primire aflat la filele 110-112 dosar_ (prim dosar fond).
Cu toate acestea, din însăși atitudinea procesuala a pârâtei ADS si din precizările Comisiei Județene Iași manifestate de pârâți de-a lungul procesului se desprinde concluzia ca reclamantul nu se afla in posesia efectivă a terenului (nici integral, nici parțial) asupra căruia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în fizic.
Deși dreptul de proprietate al reclamantului a fost recunoscut inclusiv prin intermediul hotărârilor judecătorești arătate, acesta nu a beneficiat până în prezent și de punerea în posesie, de atribuirea efectiva a terenului, pentru ca, în calitate de proprietar, să se bucure de toate atributele conferite de acest drept, inclusiv de cel de a culege fructele de pe respectivul teren.
De la momentul emiterii Hotărârilor Comisiilor Județene de Fond Funciar Iași numerele 113/2000, 155/2000, 154/2000 si 426/2003, s-a născut dreptul reclamantului la obținerea posesiei efective a terenului față de care a obținut reconstituirea, corelativ cu nașterea obligației statului de a asigura beneficiarului reconstituirii exercitarea tuturor atribuțiilor dreptului de proprietate.
Procedura de punere in posesie privește strict activitatea comisiilor de fond funciar, reclamantul nefiind ținut de perseverența în cereri cu privire la îndeplinirea acestor obligații din partea comisiilor.
Pasivitatea autoritarilor in definitivarea procedurii de reconstituire au condus la formularea de către reclamant a unor acțiuni in instanța, obținând obligarea acestora la punerea in posesie, obligații care, pana la momentul formulării acțiunii nu au fost îndeplinite.
P. la momentul îndeplinirii procedurii de punere in posesie a beneficiarului, obligația comisiilor de fond funciar, împreuna cu ADS-ul, ca in speța de fata, este una continua, durând pe întreaga perioada cuprinsa intre momentul validării cererii de reconstituire si cel al punerii efective in posesie.
Nu trebuie însă pierdut din vedere că obiectul acțiunii prezente este unul în pretenții bănești, pretenții decurgând din starea de fapt și de drept prezentată mai sus.
Mai mult, suma totală de 100.000 de lei pretinsă de reclamant în acțiune (în forma ei finală în urma precizărilor din data de 20.07.2010 în primul dosar de fond) este formată din:
- 524.025 lei noi - contravaloarea produselor datorate în kg grâu pentru 10 ani (01.01.2000 – 31.12.2009);
- 236.859,3 lei noi - contravaloare dobânzi;
- 200.000 lei noi – daune morale;
- 39.115,7 lei noi – cheltuieli de judecată.
În acest sens reclamantul a precizat că temeiul de drept al acțiunii sale constă, față de C. Județeană Iași în răspunderea delictuală, respectiv răspunderea pentru neîndeplinirea anumitor obligații prevăzute de legile fondului funciar, iar pentru pârâta ADS București în instituția îmbogățirii fără justă cauză.
Excepția prescripției dreptului la acțiune trebuie privită din perspectiva datei nașterii dreptului reclamantului de a solicita sumele indicate în acțiune, și nu prin raportare la perioada de timp în care comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în sarcina lor pentru definitivarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, care se finalizează cu emiterea titlului de proprietate cu privire la terenul atribuit în posesie reclamantului.
Cu toate acestea, neîndeplinirea continuă a obligațiilor din partea pârâților nu poate să nu aibă înrâurire totuși asupra exigibilității sumelor pretinse de reclamant, nașterea dreptului acestuia din urmă depinzând într-o oarecare măsură de îndeplinirea/neîndeplinirea anumitor obligații de către pârâte.
Față de cadrul procesual dedus judecății instanța apreciază că excepția prescripției dreptului la acțiune nu se impune a fi admisă pentru considerentele care succed:
1. suma de 524.025 lei noi a fost solicitată de reclamant cu titlu de contravaloare a produselor agricole datorate în kg - grâu de pârâte pentru perioada 01.01.2000 – 31.12.2009.
În primul rând pentru a stabili exigibilitatea contravalorii produselor în kg – grâu instanța trebuie să stabilească raportul juridic în baza căruia pârâtele ar datora respectivele produse, după care să stabilească de la ce dată obligația nu a mai fost îndeplinită de pârâte și astfel să identifice momentul de la care începe să curgă dreptul la acțiunea la reclamantului pentru obținerea contravalorii acestor produse.
Or, pretenția aceasta a fost întemeiată de reclamant pe instituția de drept a răspunderii delictuale (față de C. Județeană Iași) și instituția îmbogățirii fără justă cauză (față de ADS Iași).
Din actele dosarului nu rezultă că între părți ar exista vreun contract ope legis sau convențional prin care pârâții să fie obligați la acordarea de produse agricole reclamantului.
Dacă interpretăm „contravaloarea produselor agricole” ca reprezentând instituția de drept a lipsei de folosință, atunci trebuie stabilit, față de fiecare pârâtă, momentul la care acestea au determinat lipsa de folosință a reclamantului asupra terenului în discuție.
Or, cum am arătat deja atribuțiile pârâtelor în domeniul fondului funciar în vederea punerii în posesie a reclamantului, au caracter continuu. Obligația presupus cauzatoare de prejudiciu având caracter continuu, nu se poate stabili exact momentul la care reclamantului i s-a născut dreptul de a cere prejudiciul, întrucât nu poate fi stabilit nici momentul exact la care aceste prejudiciu se presupune că a fost produs de către pârâte.
Apreciind ca in cauza de fata nu se poate determina un moment anume de la care începe sa curgă termenul general de prescripție extinctiva, întrucât obligațiile privind punerea in posesie au un regim continuu, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la suma de 524.025 lei.
2. suma de 236.859,3 lei noi a fost solicitată de reclamant cu titlu de contravaloare dobânzi prin raportare la „debitul” de 524.025 lei.
Dobânzile au caracter accesoriu debitului și astfel depind de exigibilitatea sau nu a acestuia din urmă. Cum pentru debit instanța nu a putut identifica momentul începerii curgerii termenului de prescripție, aceeași situație se regăsește și în cazul dobânzilor aferente acestui debit, astfel încât și față de această sumă excepția prescripției va fi respinsă.
3. suma de 200.000 de lei noi a fost solicitată de reclamant cu titlu de daune morale. Daunele morale pot fi considerate a fi provocate printr-o anume acțiune/inacțiune a pârâților. Cum am arătat deja, acțiunea / inacțiunea de care este acuzată fiecare pârâtă are caracter continuu, astfel încât nu poate fi identificat un moment anume față de care să poată fi raportată pretenția reclamantului. Pentru aceste motive excepția prescripției dreptului la acțiune va fi respinsă și față de această sumă.
4. suma de 39.115,7 lei noi a fost solicitată de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, fără a fi indicată însă proveniența acestora. Reclamantul nu a arătat dosarul în cadrul căruia au fost efectuate și nici nu a depus vreo chitanță care să ateste aceste cheltuieli pentru a putea fi identificată data de la care acestea putea fi solicitate. Pentru considerentele expuse instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune și în privința acestei sume.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, neprocedându-se până în prezent la punerea in posesie, este indubitabil ca reclamantul a fost privat de folosința terenului si contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi obținuta de pe acel teren.
Cu toate acestea, instanța observă din nou, petitul acțiunii reclamantului:
- 524.025 lei noi - contravaloarea produselor datorate în kg grâu pentru 10 ani (01.01.2000 – 31.12.2009);
- 236.859,3 lei noi - contravaloare dobânzi;
- 200.000 lei noi – daune morale;
- 39.115,7 lei noi – cheltuieli de judecată.
Astfel,
1. Cu privire la suma de 524.025 lei noi, reprezentând contravaloarea produselor datorate în kg-grâu de către pârâte, instanța constată că reclamantul nu a produs dovada unui raport juridic contractul (de genul contractului de arendă sau de locațiune) încheiat cu vreuna dintre pârâte ulterior anului 2000.
În acest sens, noțiunea de obligare a pârâtei la plata contravalorii unor produse în kg-grâu pe hectar este caracteristică executării contractelor exemplificate mai sus. Mai mult, în temei contractual produsele se primesc de la societatea agricolă sau persoana care lucrează pământul, nu de la C. Județeană de fond funciar Iași sau Agenția D. Statului.
În lipsa unui asemenea contract, această pretenție a reclamantului apare din start nefondată.
În condițiile în care am interpreta că această sumă a fost pretinsă de reclamant cu titlu de lipsă de folosință instanța constată că instituția de drept identificată se raportează în drept la prevederile răspunderii civile delictuale (art. 998 și următoarele Cod civil).
Răspunderea civilă delictuală a fost invocată de către reclamant însă doar față de pârâta C. Județeană Iași.
Față de această pârâtă instanța observă că, în principiu, din actele dosarului, rezultă că într-adevăr C. Județeană Iași nu a făcut toate demersurile necesare și la timpul corespunzător în vederea demarării și finalizării procedurii de obținere de la ADS București a suprafețelor de teren pe raza comunelor B., Strunga și A. I. C., în vederea punerii în posesie și emiterii titlului de proprietate în beneficiul reclamantului.
Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de legile fondului funciar în sarcina Comisiei Județene ar putea echivala în dreptul civil cu noțiunea de săvârșire a unei fapte delictuale cauzatoare de prejudiciu, însă doar dacă a fost săvârșită cu vinovăție.
Față de acest din urmă aspect instanța nu poate să nu observe faptul că îndeplinirea obligației pusă în sarcina comisiei județene (de a solicita ADS-ului terenul pentru comisia locală) depinde în foarte mare măsură de îndeplinirea anterioară a anumitor obligații ce cad în sarcina comisiilor locale: delimitarea în teren a suprafețelor ce trebuie solicitate (. identificarea detentorului acestora (societatea agricolă ce le lucrează).
Din actele dosarului nu rezultă că toate cele trei comisii locale de fond funciar ar fi încheiat vreun proces verbal de delimitare cu privire la terenurile în discuție, sau dacă aceste procese verbale au fost încheiate nu s-a făcut dovada că ar fi fost și înaintate comisiei județene Iași.
În acest context, comisia județeană nu putea formula cererile către ADS, întrucât cererea trebuie să cuprindă datele din procesul verbal de delimitare.
În contextul prezentat, dacă pentru săvârșirea unei fapte ilicite ar exista o urmă de dovadă, legătura de cauzalitate și vinovăția acestei pârâte nu se întrevăd în mod clar din actele dosarului.
Pentru a fi întrunite elementele răspunderii civile delictuale și pentru a putea instanța obliga pârâta la plata vreunei sume cu acest titlu, mai trebuie ca prejudiciul pretins să fie cert și exigibil.
Față de prevederile art. 1084- 1086 Cod civil, care fac referire la calitățile prejudiciului încercat de creditor în caz de neîndeplinire a obligației de către debitor, instanța constată că acestea trebuie să constea, în esență, tocmai în caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare.
Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Or, instanța apreciază că suma de 524.025 lei pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenului are un caracter speculativ, posibilitatea de a obține venituri de pe suprafețe de teren neidentificate ca amplasament încă și având categoria de folosință arabil (generic, fără calitatea solului, amplasament aproape de surse de apă, compoziție chimică, etc) depinzând de mai multe variabile.
De altfel, în acest sens al caracterului speculativ al daunelor interese pentru lipsa de folosință a edictat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De exemplu, în cauza R. împotriva României (cererea_/02, hotărârea din 28 iunie 2007, paragraful 54), s-a reținut: „Cu referire la suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenurilor, Curtea nu poate aloca nici o sumă cu acest titlu, pe de o parte datorită faptului că aceasta a dispus restituirea terenurilor ca măsură reparatorie în conformitate cu articolul 41 din Convenție și, pe de altă parte, deoarece atribuirea unei sume cu acest titlu ar îmbrăca în speță un caracter speculativ, posibilitatea de a înființa o fermă și randamentul unei ferme agricole fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va ține cont de privarea de proprietate suportată de reclamant cu ocazia reparării prejudiciului moral (v., mutatis mutandis,cauza R. împotriva României, nr._/03, paragraful 49, 20 iulie 2006 și cauza P. împotriva României, nr._/03, paragraful 41, 5 octombrie 2006)”.
În privința posibilității obligării pârâtei ADS București la plata sumei de 524.025 lei cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință instanța arată că instituția îmbogățirii fără just temei (fără justă cauză) poate fi folosită doar atunci când patrimoniul pârâtului a crescut cu a anumită valoarea în detrimentul patrimoniului reclamantului, iar această creștere trebuie să aibă la baza lipsa oricărui temei de drept.
Pârâta ADS nu deține în fapt terenul reclamantului, ci este un simplu administrator, în numele și pentru statul român, al acestui teren. Dacă parte din terenuri sunt concesionate către diferite societăți agricole, acest aspect nu duce la creșterea patrimoniului ADS în detrimentul patrimoniului reclamantului, redevența din concesiuni aparținând de fapt și de drept statului român din domeniul căruia fac parte terenurile concesionate, până la scoaterea lor de către ADS din domeniul public.
În orice caz, chiar în ipoteza în care am aprecia că ar exista o creștere a patrimoniului ADS prin încasarea redevențelor sau în altă formă, nu se poate susține că asocierea terenurilor în favoarea ADS ar fi lipsită de suport legal („lipsa justei cauze”) în condițiile în care terenurile, la acest moment, fac parte din domeniul public al statului de care se ocupă Agenția D. Statului.
Indiferent de temeiul de drept care ar fi invocat față de acest pârât, solicitarea obligării acestuia la daune pentru lipsa de folosință a reclamantului asupra terenurilor în discuție are același caracter speculativ despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata sumei de 524.025 lei.
2. Cu privire la suma de 236.859,3 lei noi reprezentând contravaloare dobânzi, cum arătat deja dobânzile au caracter accesoriu debitului de 524.025 lei pretins mai sus. Având în vedere că pretenția pentru debit urmează a fi respinsă, în virtutea principiului de drept „accesoriul urmează soarta principalului” instanța va respinge și pretenția reclamantului cu privire la această sumă, cu titlu de dobânzi.
3. În privința sumei de 200.000 de lei noi, reprezentând daune morale, instanța constată că reclamantul nu a indicat în ce constau aceste daune, respectiv care ar fi suferințele provocate de atitudinea pârâților (fizice, psihice, etc).
Potrivit jurisprudenței, daunele morale nu trebuie dovedite din punct de vedere al cuantumului, acesta din urmă fiind stabilit la libera apreciere a judecătorului, însă lipsa obligației de dovedire a cuantumului pretins nu scutește pe reclamant de obligația de a dovedi însăși existența unui prejudiciu fizic sau psihic efectiv suferit ca urmare a acțiunii/inacțiunii pârâților.
Reclamantul nu a motivat în nici un mod (nici în cererea de chemare în judecată inițială și nici memoriile precizatoare la acțiune) în ce constă dauna solicitată, de unde provine, când s-a produs și care ar fi stadiul acesteia.
Nu se cunoaște și nu a fost descrisă de reclamant forma în care l-a afectat, fizic sau psihic, pe acesta situația dedusă judecății.
Nefiind măcar indicate aceste elemente, și evident nici probate, instanța nu are la dispoziție informații suficiente pentru a putea stabili un cuantum al daunelor morale pretinse de reclamant, motiv pentru care va respinge și această pretenție.
4. Cu privire la suma de 39.115,7 lei noi ce a fost solicitată de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța constată că pentru aceasta nu a fost indicată însă proveniența acesteia.
Noțiunea de „cheltuieli de judecată” este specifică dreptului procesual, astfel încât pentru a pretinde vreo sumă cu acest titlu reclamantul trebuia să facă dovada existenței unui litigiu ce a făcut obiectul unui dosar pe rolul unei instanțe judecătorești, în contradictoriu cu una sau ambele pârâte din prezenta cauză, și în cadrul cărui dosar reclamantul a suportat cheltuieli de judecată în sumă de 39.115,7 lei, iar aceste cheltuieli nu au fost restituite prin hotărârea judecătorească din acel dosar (dacă reclamantul a câștigat acel proces).
Acțiunea reclamantului, nu conține motive de fapt sau de drept care să susțină această pretenție în dauna pârâților.
Reclamantul nu a arătat dosarul în cadrul căruia au fost efectuate și nici nu a depus vreo chitanță care să ateste aceste cheltuieli pentru a putea fi identificate elementele arătate mai sus.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge și această pretenție a reclamantului.
Sintetizând și concluzionând, excepția prescripției dreptului la acțiune va fi respinsă, la fel și acțiunea, pe fond, în întregul ei.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța constată că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
În privința sumei de 14.111 lei, reprezentând taxă de timbru, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar prin eșalonarea plății în rate lunare, instanța constată că acestea nu rămân în sarcina statului ci vor trebui achitate de către reclamant conform graficului de eșalonare, iar în cazul în care acesta nu va achita ratele, va fi executat silit de ANAF, la modul prevăzut în încheierea de acordare a ajutorului public.
Astfel, art. 19 alin.1 din OUG 51/2008 prevede că în cazul în care reclamantul pierde procesul, „cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina” statului, or, în cauză, statul român nu a avansat efectiv nicio sumă cu titlu de taxă de timbru (întrucât reclamantul nu a fost scutit – integral sau parțial- de plata acesteia) ci a obținut doar eșalonarea plății taxei de timbru care, cum am arătat, trebuie plătită de reclamant pe parcursul a 24 de luni potrivit încheierii din 03.02.2012 pronunțată în prezentul dosar.”
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul B. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Arată acesta că deși unele dintre motive ale soluției instanței ar constituie o aparență logică a respingerii cererii de chemare în judecată, analizând în mod temeinic aceste motive, rezultă că ele nu sprijină soluția de respingere pronunțată. în condițiile în care. instanța deși menționează temeiul de drept al acțiunii ca fiind unul bazai pe răspunderea delictuală, iar motivul respingerii cererii se referă la lipsa unui contract ope legis sau convențional din care să rezulte obligații de acordare a produselor agricole.
Motivele contradictorii constau în aceea că instanța de judecată, după ce inițial motivează soluția de respingere pe lipsa contractului în baza căruia să se fi stabilit un raport juridic de obligații, interpretează cu titlu de exemplu contravaloarea produselor agricole ca reprezentând instituția de drept a lipsei de folosință, situație în care spune instanța, trebuie stabilit față de fiecare pârâtă. momentul la care acestea au determinat lipsa de folosință a reclamantului asupra terenului în discuție.
In primul rând. momentul de la care începe lipsa de folosință este anul 2000. care corespunde cu data refuzului de îndeplinire a obligațiilor legale, privind perfectarea reconstituirii -dreptului de proprietate prin emiterea titlului de proprietate și punerea efectivă în posesie pe terenul pentru care s-au emis acte de reconstituire (recunoaștere și validare).
In al doilea rând. momentul de la care s-a produs prejudiciul prin refuzul pârâtelor de a îndeplini obligațiile legale, este același pentru ambele pârâte, nu sunt momente diferite.
Chiar dacă atribuțiile pârâtelor in domeniul legii fondului funciar au un caracter continuu, obligația presupusă a fi cauzatoare de prejudicii, deși continuă și ea, momentul de la care s-a născut dreptul de a cere repararea prejudiciului este termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Contradicție este și între reținerea instanței de la pag.7, unde se menționează că „De la momentul emiterii Hotărârilor Comisiilor Județene de Fond Funciar lași numerele 113/2000, 15/2000 și 243/2003, s-a născut dreptul reclamantului la obținerea posesiei efective a terenului ață de care a obținut reconstituirea", și între mențiunea de la pag.8 alin.5. prin care instanța susține că „nu se poate stabili exact momentul la care reclamantului i s-a stabilit dreptul de a cere prejudiciul, întrucât nu se poate stabili nici momentul exact la care acest prejudiciu se presupune că a fost produs de către pârâte"".
Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că a interpretat in mod eronat, atât cererea de chemare în judecată cu precizările ulterioare, a înscrisurilor administrate în cauză, cât și dispozițiile legale aplicabile.
P. urmare, odată ce instanța de judecată a admis faptul că reclamantul a fost prejudiciat, că prejudiciul constă în produsele agricole pe care acesta le-ar fi obținut de pe terenul pe care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, prejudiciu care s-a născut la momentul reconstituirii, acțiunea formulată fiind întemeiată pe dispozițiile art.998 și ale art.999 C. civ., iar greșeala și neglijența pârâtelor a fost recunoscută în mod expres, acțiunea formulată trebuia admisă și nu respinsă.
Instanța a interpretat eronat și temeiul de fapt și de drept al acțiunii, reținând că recurentul ar fi invocat răspunderea civilă delictuală numai față de pârâta C. Județeană de Fond Funciar lași ori arată recurentul că a invocat aceasta față de ambele pârâte și îmbogățirea fără just temei, motivat pe faptul că a încheiat contrat de arendă sau de concesiune pentru terenul proprietatea sa cu Societatea Agricolă Strunga, pentru care primește în locul său în mod necuvenit, redevență.
Hotărârea recurată este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Toate motivele invocate mai sus. conduc la faptul că sentința civilă este lipsită de temei legal, nerespectarea dispozițiilor an.998 și ale art.999 C. civ., precum și faptul că instanța de fond. cu prilejul soluționării cauzei a ignorat nerespectarea de către pârâte a prevederilor Legii nr. 18/1991. ale Legii nr. 1/2000. ale Legii nr.247/2005. ale Regulamentului aprobat prin H.G. nr.89U/2005 ale Legii nr.268/2001. dar și dispozițiile stabilite de către instanțele de judecată prin cele 4 hotărâri judecătorești care trebuie aplicate întocmai ca și legea, conduc indubitabil către faptul că sentința pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Motivul instanței de fond potrivit căruia îndeplinirea obligației Comisiei Județene depinde în foarte mare măsură de îndeplinirea anterioară a anumitor obligații ce cad în sarcina Comisiilor locale cum ar fi delimitarea în teren a suprafețelor prin . la fel de eronată, motivat de faptul că nu a observat împrejurarea că pârâta C. Județeană are de îndeplinit două categorii de atribuții.
Pe de o parte, atribuții legate de activități de solicitare din partea comisiilor locale de a înainta documentația necesară la ADS pentru ca acesta din urmă să o analizeze, după care să participe alături de cele două. la întocmirea protocolului de predare-primire a terenului de la ADS către comisiile locale, iar pe de altă parte, de a coordona comisiile locale de fond funciar în sensul de a solicita și primi documentația de la acestea cu delimitarea terenului prin parcelare.
Primele atribuții se realizează în faza de până la întocmirea protocolului de predare-primire a terenului de la ADS. atribuții pe care C. Județeană nu le-a îndeplinit, iar neîndeplinirea atribuțiilor acestei pârâte nu este condiționată de îndeplinirea atribuțiilor comisiilor locale de delimitare în tarlale și parcele a terenului, așa cum notează instanța. întrucât, aceste operațiuni se reali/ea/â după încheierea protocolului.
De la data dobândirii dreptului de proprietate privată, ADS nu mai are dreptul de a administra terenul și a primi redeventa așa cum a primit-o până la data reconstituirii dreptului de proprietate, deci la data formulării acțiunii, terenul nu mai era proprietate publică.
Caracterul lichid rezultă din calculul efectuat în baza actelor depuse de la Direcția Agricolă. Iar caracterul exigibil rezultă din faptul că în fiecare an agricol, s-a înregistrat un prejudiciu constând în producția agricolă cuantificată.
| ← Radiere ipoteca. Decizia nr. 143/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 648/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
