Revendicare imobiliară. Decizia nr. 655/2013. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 655/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 4055/866/2010

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 15 Martie 2013

Președinte – S. C. C.

Judecător - F. S.

Judecător-A. M.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă Nr. 655

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenți C. P., C. G. împotriva sentinței civile nr.1655 din 25.05.2012 a Judecătoriei P., intimați F. V., F. J., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,15.03.2013, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de fața reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2010 sub nr._ pe rolul Judecătoriei P., reclamanții C. P. și C. G. au chemat în judecată pârâții F. V. și F. J., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 129 m.p. situată în mun. P., ., pe care pârâții o ocupă abuziv și fără nici un titlu locativ ;
demolarea construcțiilor ridicate pe terenul de 129 m.p. proprietatea reclamanților, de urgență și cu precădere, măsură care să fie efectuată de către pârâți pe cheltuiala lor sau, în caz contrar, de reclamanți pe cheltuiala pârâților;
obligarea pârâților la îndeplinirea obligației de demolare a construcției, prin aplicarea unei amenzi civile;
obligarea pârâților la daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin lipsa de folosință a suprafeței de 129 m.p. în cuantum de 500 de lei.
cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au înfățișat că sunt proprietarii unui imobil teren în suprafață de 1350 m.p.- curți construcții și grădină – situat în mun. P., ., jud. Iași, având ca vecinătăți la Nord- tarlaua 64, la Sud – .- S. Gh. C., la V- B. G., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/ 25.11.1993. Prin sentința civilă nr. 358/16.02.2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ având ca obiect revendicare imobiliară, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2001/ 05.11.2007 a Tribunalului Iași, pârâții au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 129 m.p. delimitată de punctele A – 3a – 13 – 12 din anexa 2 a raportului de expertiză efectuat de expertul R. D.. Reclamanții au procedat la punerea în executare a titlului executoriu arătat, fiind întocmit la data de 20.03.2008 de către B. C. V. procesul verbal de punere în posesie a reclamanților cu suprafața de 129 m.p.. După punerea în executare a hotărârii și fără autorizație de construcție pârâții au procedat la ridicarea unor construcții pentru care era imperios necesară autorizația prevăzută de Legea 50/1991. Astfel pârâții au ridicat o casă de locuit, două cotețe de păsări și porci, un WC, o magazie, fără a avea vreun drept de proprietate asupra suprafeței de 129 m.p.. reclamanții au sesizat și inspectoratul teritorial în Construcții care a dispus prin procesul verbal de inspecție nr. 276/ 36/ 21.01.2010 sistarea lucrărilor.

În drept au fost indicate prevederile art. 480 Cod civil, art. 26 alin.1 lit.a) și alin.2, art. 29 alin.2 din Legea 50/1991, art. 580 ind.3 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, art. 112, 274 Cod proc.civ.

Acțiunea a fost timbrată la momentul înregistrării cu taxă de timbru de 100 de lei și timbru judiciar de 5 lei (f. 7,8).

Alăturat cererii au fost depuse următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare B. C. – fam. C. autentificat sub nr._/25.11.1993 (f.8), adeverință de punere în posesie nr. 8629/ 03.11.1993 pentru 1350 m.p. (f.9), schiță teren înstrăinat (f.10), sentința civilă nr. 358/16.02.2007 – ds._ - revendicare imobiliară (f.11-13), proces verbal de predare imobil întocmit de B. C. V. în ds. executare nr. 43/2008 (f.14), adresă nr. 277/21.01.2010 ITC- C. P. (f.15).

Prin încheierile de ședință din data de 22.10.2010 și 12.11.2010 prima instanța a pus în vedere reclamanților o diferență de taxă de timbru de 138 de lei și timbru judiciar de 3 lei (f. 21, 29). Timbrajul a fost complinit la data de 10.12.2010 (f.35,41).

Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională (f.24-27).

În cadrul întâmpinării pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 129 m.p., motivat de faptul că există deja hotărârea nr. 358/ 16.02.2007 având același obiect, aceleași părți și aceeași cauză cu cea de față, vizând aceeași suprafață de teren de 129 m.p. De asemenea pârâții au invocat și faptul că cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanții solicită demolarea „de urgență și cu precădere” nu poate fi primit pe calea dreptului comun în forma în care acesta este cuprins în acțiune și care este caracteristică procedurii ordonanței președințiale. Pentru acest capăt de cerere nu a fost indicat niciun temei de drept, astfel încât pârâții nu-și pot formula apărările necesare. În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere pârâții au invocat excepția prematurității întrucât pentru a putea fi obligați pârâții la plata unei amenzi civile în baza art. 580 ind.3 Cod procedură civilă trebuie să existe mai întâi un titlu executoriu cu privire la obligația de demolare a construcțiilor, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Referitor la cel de-al patrulea capăt de cerere pârâții au invederat că acesta nu a fost motivat nici în fapt și nici în drept. De asemenea, lipsa de folosință nu este echivalentul în drept al daunelor interese. Pârâții nu s-au împotrivit niciodată să ridice construcțiile cotețe ce se regăsesc pe suprafața de 129 de m.p. întrucât acestea sunt din scânduri și fiind ușoare pot fi ridicate oricând. Susținerea reclamanților că ar fi construit o casă de locuit este însă neadevărată, casa de locuit veche având într-adevăr o anexă dar aceasta a fost edificată cu mult înainte de litigiile dintre părți, respectiv când pârâții au cumpărat terenul de 250 m.p. învecinat cu terenul reclamanților.

Au mai aratat pârâții că reclamanții sunt de totală rea-credință întrucât, după ce executorul judecătoresc a bătut țărușii de delimitare a suprafeței de 129 m.p. câștigată în anul 2007 în prima revendicare, reclamanții nu au cerut pârâților să elibereze efectiv suprafața de 129 m.p.. Dimpotrivă, imediat după prezența executorului judecătoresc reclamanții au convocat pe pârâți la biroul executorului pentru a se înțelege cu privire la prețul suprafeței de 129 m.p. pe care trebuiau să-l plătească pârâții reclamanților pentru terenul în litigiu. Astfel, părțile s-au înțeles la suma totală de 2000 de euro pentru cei 129 m.p, din care pârâții au plătit deja 1000 de euro.

Cu toată această înțelegere reclamanții nu le-au mai încheiat pârâților contractul de vânzare cumpărare întrucât pârâții nu au reușit să plătească și diferența de 1000 de euro ce rămăsese neachitată. Având însă în vedere că au plătit jumătate din prețul convenit, pârâților ar trebui să le încheie reclamanții contract de vânzare-cumpărare pentru jumătate din suprafața de teren, respectiv pentru 64,5 m.p. aferentă construcțiilor provizorii de pe teren. Dovada înțelegerii lor o constituie și notificarea emisă de reclamanți prin intermediul B. C. V. prin care cei dintâi solicită pârâților diferența de 1000 de euro „pe care mi-o mai datorați pentru suprafața de 129 m.p., așa cum ne-a fost înțelegerea”.

Față de convenția arătată pârâții au formulat cerere reconvențională prin care solicită obligarea reclamanților să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind suprafața de 64,5 m.p. pentru care au achitat prețul. Au solicitat respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale.

Cererea reconvențională nu a fost motivată în drept.

Conform dispozițiilor primei instanțe pârâții-reclamanți au timbrat cererea reconvențională cu taxă de timbru de 347 de lei și timbru judiciar de 3 lei (f. 41,45).

Reclamanții- pârâți au răspuns în scris excepțiilor invocate prin întâmpinare de către pârâții-reclamanți (f.30-32). Au solicitat respingerea excepțiilor motivat de următoarele aspecte: autoritatea de lucru judecat nu operează în cauză întrucât nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 Cod civil. În primul dosar de revendicare pârâții actuali au stat în judecată alături de alte persoane, iar obiectul respectivei cauze a vizat mai multe suprafețe de teren și nu doar cea de 129 m.p. din prezenta acțiune. Atâta timp cât aceștia încalcă proprietatea reclamanților nu se poate pune problema autorității de lucru judecat. În privința excepției prematurității celui de-al treilea capăt de cerere, acesta este în strânsă legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere și este întemeiat pe art. 1077 cod civil, art. 998-999 cod civil coroborat cu art. 580 ind.2 Cod procedură civilă. Reclamanții au solicitat constrângerea pârâților la îndeplinirea obligației de a face prin aplicarea unei amenzi civile întrucât obligația de a face este una intuitu personae și astfel sunt aplicabile în mod vădit prevederile art. 580 ind.2 Cod procedură civilă.Au solicitat respingerea și a acestei excepții.

Reclamanții pârâți au indicat de asemenea și temeiul de drept pentru cel de-al patrulea capăt de cerere – daunele interese –: art. 1084 și urm. - Cod civil (f.32).

Pârâții-reclamanți au formulat precizări la cererea reconvențională (f.36-37) prin care au aratat că temeiul de drept al acestei cereri este art. 1073 și următoarele din Codul Civil și art. 969 Cod civil (f. 36,48). Astfel actul juridic este dovedit prin notificarea din 11.11.2008 emisă de reclamanți, ce reprezintă un început de dovadă scrisă pentru convenția de vânzare-cumpărare intervenită între părți pentru suprafața de 129 m.p. contra sumei de 2000 de euro, din care s-a achitat deja suma de 1000 de euro.

Alăturat precizărilor a fost depusă notificarea din data de 11.11.2008 (f.39).

Reclamanții-pârâți au formulat precizări scrise la întâmpinarea lor la cererea reconvențională a pârâților (f.42-44). În esență reclamanții neagă aplicabilitatea convenției dintre părți întrucât obiectul acesteia nu este determinat. Din notificare nu rezultă raportul juridic obligațional. Nu poate astfel fi vorba de un început de dovadă scrisă întrucât din conținutul notificării nu rezultă niciun moment că reclamanții s-au obligat să vândă pârâților suprafața de 129 m.p.. Suma de 1000 de euro menționată în notificare reprezintă suma pe care pârâții o datorau reclamanților pentru lipsa de folosință a terenului de 129 m.p. pe care aceștia au fost obligați sa-l lase în proprietatea reclamanților conform primei acțiuni în revendicare, fiind prețuită la modul arătat de către reclamanți. Obiectul convenției nefiind determinat solicită respingerea cererii reconvenționale.

Prin încheierea de ședință din data de 18.02.2011 prima instanță a admis motivat excepția prematurității celui de-al treilea capăt de cerere și a unit cu fondul excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 129 m.p. (f. 48-49).

Pentru soluționarea cauzei părțile au solicitat următoarele probe, încuviințate de către instanță: reclamanții – înscrisuri și interogatoriu pentru cererea principală și doi martori pentru cererea reconvențională; pârâții - înscrisuri și interogatoriu pentru cererea principală și doi martori pentru cererea reconvențională (f.49).

Din oficiu prima instanță a ordonat proba cu expertiză topometrică (f.49).

Părțile au solicitat și proba testimonială pentru cererea principală, discutarea concludenței probei fiind însă prorogată de către instanță (f.49). După administrarea probelor încuviințate părțile au arătat că nu mai apreciază concludentă proba testimonială pentru cererea principală și astfel prima instanță a respins-o.

Înscrisurile depuse de reclamanții-pârâți au constat în: fotografii din zona de litigiu (f. 166-168)

Înscrisurile depuse de pârâții-reclamanți au constat în: copie raport de expertiză R. D. întocmit în primul dosar de revendicare (f.103-110), rezoluție de neîncepere a urmăririi penale din 07.07.2005 (f.139-140), contract de vânzare-cumpărare B. C. – A. D. autentificat sub nr. 410/07.03.1990 (f.141), schițele construcțiilor fosta proprietate B. C. (f.142-143, 150), declarație de martor - A. D. în ds. penal nr. 3656/P/2005 (f.144), autorizație construire teren B. C. nr. 2/02.03.1990 (f.145), copie legalizată-act de vânzare-cumpărare G. V. – B. C. din anul 1954 (f.148), raport de expertiză C. C. în dosarul nr._ al Judecătoriei P. (f. 152-161).

Răspunsurile la interogatoriile luate părților se regăsesc la dosar de fond astfel: F. V. (f.114-115), F. J. (f.116-117) și C. P. (f.118-119).

Reclamantul – pârât C. G. nu s-a prezentat la niciun termen de la judecata pe fond a cauzei și, deși a fost citat la interogatoriu două termene consecutive (f. 58, 71) acesta nu s-a prezentat pentru a răspunde la întrebările formulate de pârâți și depuse de aceștia la dosar la filele 120-121 dosar.

Martorii indicați de părți au fost aduși cu mandate de aducere.

Din cei doi martori propuși de reclamanții-pârâți – J. V. și B. E. (f.55) – a fost audiat doar unul singur – Bococ E. (f.113) deoarece J. V. s-a dovedit a fi fratele reclamantei C. P..

Nici reclamanta și nici martorul J. V. nu au recunoscut în fața primei instanțe, preț de aproximativ 15 minute, faptul că sunt rude, ambii susținând că prenumele identice ale părinților din actele lor de identitate reprezintă o simplă coincidență. După ce apărătorul reclamantei i-a atras acesteia atenția despre efectele juridice (potențial penale) pe care atitudinea mincinoasă o poate avea, reclamanta a recunoscut în final că martorul este fratele său.

Față de cele prezentate instanța a respins cererea apărătorului reclamantei de înlocuire a martorului, apreciind că în condiții de rea - credință nu se poate vorbi de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 186 alin.3 Cod procedură civilă. De asemenea, având în vedere că reclamanții au fost încă de la începutul procesului asistați de un avocat care le-a atras atenția că martorii nu trebuie să fie rude, instanța a apreciat că nu se impune ordonarea unui alt martor din oficiu, în virtutea rolului activ.

Martorii indicați de pârâții au fost F. C. I. și C. G., declarațiile acestora aflându-se la filele 111 și 112 dosar.

Raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie a fost efectuat în cauză de expert G. C. (f. 76-80). La termenul din data de 27.05.2011 instanța a dispus refacerea raportului de expertiză având în vedere și obiecțiunile formulate de pârâții reclamanți prin raportare la expertiza din primul dosar de revendicare (f.122 – 123). Expertul Grrigoraș C. a răspuns la obiecțiuni fără a reface raportul de expertiză la modul solicitat (f.125-126).

La data de 13.07.2011 reclamanții-pârâți și-au modificat parțial acțiunea în sensul că au ridicat cuantumul suprafeței revendicate de la 129 m.p. la 142 m.p. ce rezultat din expertiza G. C. (f.130 verso).

Au fost formulate obiecțiuni la răspunsul la obiecțiuni prezentat de expert, încuviințate de către instanță. Răspunsul expertului se regăsește la fila 136 dosar.

Având în vedere contradicțiile dintre raportul de expertiză efectuat în cauză și cel efectuat în primul dosar de revendicare dintre părți față de care s-a și invocat excepția autorității de lucru judecat, la termenul din data de 14.10.2011, prima instanță a ordonat din oficiu un alt raport de expertiză, desemnând în acest sens ca expert pe Toea D. V.. În temeiul art. 201 Cod procedură civilă instanța a stabilit și obiectivele noii expertize (f.162-163).

La același termen a încuviințat reclamanților-pârâți și proba cu expertiză agricolă pentru capătul al patrulea de cerere desemnând ca expert pe doamna M. I. (f.163).

Prin încheierea de ședință din data de 04.11.2011 instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanții-pârâți pentru plata onorariilor celor doi experti – Toea D. V. și M. I. – dispunând scutirea reclamanților de plata a 50% din onorariile (provizorii și diferență) cuvenite fiecărui expert (f. 183).

Raportul de expertiză agricolă (evaluare funciară) întocmit de expert M. I. a fost depus la filele 199-211 dosar.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză (f.216).

Raportul de expertiză topografică întocmit de expert Toea D. V. a fost depus la filele 224-237 dosar, fără avizul OCPI solicitat de instanță.

La data de 27.04.2012 a fost depus și procesul verbal de recepție nr. 93/25.04.2012 emis de OCPI Iași prin care lucrarea efectuată de expertul topograf a fost declarată admisă (f.4-8 vol.II).

Părțile nu au formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză.

Nu au mai fost administrate alte probe.

Prin sentința civilă nr.1655 din 25.05.2012 Judecătoria P. a dispus următoarele:

„Respinge ca prematur introdus capătul de cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi civile în sarcina pârâților pentru îndeplinirea obligației de demolare a construcției.

Admite excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere privind revendicarea suprafeței de 129 m.p. teren.

Respinge acțiunea în revendicare a suprafeței de 129 m.p. teren întrucât există autoritate de lucru judecat în cauză.

Respinge ca neîntemeiată cererea de revendicare a suprafeței de 2 m.p. (reprezentând diferența dintre suprafața de 131 m.p. solicitați la fond și suprafața de 129 m.p.) formulată de reclamanții – pârâți C. P. și C. G., domiciliați în P., ., nr. 16, ., ., în contradictoriu cu pârâții-reclamanți F. V. și F. J., domiciliați în P., ., jud. Iași.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților-pârâți de obligare a pârâților-reclamanți la plata daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a terenului.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți F. V. și F. J. în contradictoriu cu reclamanții pârâți C. P. și C. G..

Obligă reclamanții - pârâți să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru suprafața de 64,5 m.p. pe care se află construcțiile proprietatea pârâților - reclamanți.

Respinge cererea reclamanților – pârâți privind demolarea construcțiilor pârâților-reclamanți de pe suprafața de teren de 129 m.p..

Obligă în solidar reclamanții – pârâți la plata către pârâții-reclamanți a sumei de 358,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 19 alin.1 din OUG 51/2008 suma de 900,5 lei pentru care reclamanții – pârâți au beneficiat de ajutor public judiciar pentru plata experților M. I. și Toea D. V. rămâne în sarcina statului. ”

Pentru a decide in acest sens prima instanța de fond a avut in vedere următoarele considerente:

„Cu privire la cererea în revendicare și excepția autorității de lucru judecat:

Prin sentința civilă nr. 358/ 16.02.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P., irevocabilă prin respingerea recursurilor prin Decizia Civilă nr. 2001/ 05.11.2011 a Tribunalului Iași (f. 11-13 vol.I), pârâții F. V. și F. J. au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților C. P. și C. G. terenul în suprafață de 129 m.p. delimitat de punctele A-3a-13-12 în anexa 2 a raportului de expertiză R. D. (f.12 verso).

De menționat se impune și faptul că în cadrul dosarului nr. 3545//866/2006 al Judecătoriei P. pârâții F. V. și J. au stat în judecată alături și de alți pârâți – S. C., S. V., B. G., U. E., C. M. și B. M. – însă dispozitivul sentinței civile nr. 358/2007 cuprinde dispoziții separate pentru fiecare dintre pârâți (grupați).

Prin procesul verbal întocmit de B. C. V. la data de 20.03.2008 în dosarul de executare silită nr. 43/2008 (f.14) reclamanții C. P. și C. G. au fost puși în posesie prin batere de țăruși pentru suprafețele de 129 m.p. și 217 m.p. prevăzute în sentința civilă nr. 358/2007 și față de care reclamanții au câștigat acțiunea în revendicare față de familia F. și față de B. G..

Din probele administrate în cauza de față rezultă însă că punerea în posesie vizată de procesul verbal din 20.03.2008 al B. C. V. a fost pur formală și mai ales incorectă în fapt.

Astfel, din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert Toea D. V. (f. 229-237 vol.I) rezultă că executorul judecătoresc a bătut țărușii în afara suprafeței de 129 m.p. pentru care exista titlul executoriu –sentința civilă nr. 358/2007 împotriva pârâților F. V. și F. J., delimitând o zonă de 131 m.p., identificată potrivit anexei nr. 3 la raportul Toea D. V. (f.235 vol.I).

Din același raport de expertiză Toea D. rezultă și faptul că terenul stăpânit de pârâți, care include și suprafața de 129 m.p. prevăzută în sentința civilă nr. 538/2007 este și a fost întotdeauna împrejmuit cu gard. Acest gard nu a fost mutat de niciuna dintre părți (reclamanți sau pârâți) ulterior sau odată cu întocmirea procesului verbal din 20.03.2008 al B. C. V..

Tot expertul arată că în prezent pârâții ocupă aceeași suprafață de 129 m.p. din terenul proprietatea reclamanților, forma terenului fiind identică celei prevăzute în raportul de expertiză R. D. întocmit în primul dosar de revendicare ( raportul R. – f. 103-107 vol.I dosar – comparat cu anexele nr. 2 și 4 la rap.exp. Toea Danuț – f.234,236 vol.I)

Față de cele prezentate rezultă că reclamanții C. nu au luat nici un moment în stăpânire efectivă suprafața de 129 m.p. prevăzută în prima sentință de revendicare, iar pârâții nu au eliberat niciodată suprafața de 129 m.p. prevăzută în aceeași hotărâre judecătorească. Nu se poate concluziona în aceste condiții decât faptul că hotărârea judecătorească de revendicare din anul 2007 nu a fost pusă efectiv în executare și că situația de fapt dintre părți nu a suferit modificări ca urmare a sentinței civile nr. 538/2007.

Conform art. 1201 Cod civil: „ este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Raportat la situația de fapt prezentată mai sus și față de prevederile art. 1201 Cod civil pârâții F. J. și F. V. au invocat excepția autorității de lucru judecat, excepția fiind unită cu fondul la data 25.03.2011 (f.48-49 vol.I) întrucât probele administrate până la acel moment nu erau suficiente pentru a se stabili dacă există inclusiv identitatea de cauză între cele două acțiuni în revendicare formulate de C. P. și G. în contradictoriu cu F. J. și V., pentru aceeași suprafață de 129 m.p.

Nu este lipsit de importanță de reținut și faptul că în concluziile asupra fondului reclamanții au majorat suprafața de 129 m.p. revendicată în cererea de chemare în judecată la suprafața de 131 m.p. conform raportului de expertiză Toea Dănuș V..

Instanța prezentă, investită cea de a doua acțiune în revendicare pentru suprafața de 131 m.p. constată că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată pentru suprafața de 129 m.p.

Cum s-a reținut deja, suprafața de 129 m.p. prevăzută în sentința civilă nr. 538/2007, câștigată în prima revendicare de către reclamanții C., nu a fost nici un moment eliberată de către pârâții F. J. Și F. V., iar reclamanții C. nu au intrat nici un moment în posesia acesteia în baza hotărârii judecătorești arătate.

În acest context, între momentul introducerii primei acțiuni în revendicare și momentul introducerii prezentei acțiuni în revendicare, situația de fapt nu s-a schimbat în nici un fel cu privire la suprafața de 129 m.p..

Or, pentru a nu fi operat autoritatea de lucru judecat, între momentul primei revendicări și momentul celei de-a doua acțiuni în revendicare, situația de fapt și de drept dintre părți trebuia să se fi schimbat, pentru a nu se mai putea vorbi de aceeași cauză.

Cu titlu de exemplu instanța arată că în acțiunile în revendicare succesive, cauza este diferită atunci când pârâții, după ce au eliberat efectiv terenul în baza primei hotărâri, îl ocupă din nou, determinând astfel pe reclamanți să revendice din nou aceeași suprafață de teren, de la aceeași pârâți dar pentru o cauză diferită: noua ocupare.

În speță nu a intervenit, între anul 2007 și până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, o nouă ocupare din partea pârâților, astfel încât cauza celei de-a doua acțiuni nefiind diferită de prima, există autoritate de lucru judecat.

Pentru considerentele expuse instanța va admite excepția și va respinge cererea reclamanților de revendicare a suprafeței de 129 m.p. pentru că există autoritate de lucru judecat.

În privința suprafeței de 2 m.p., rezultată din scăderea suprafeței de 129 m.p. (pentru care există autoritate de lucru judecat în revendicare) din suprafața de 131 m.p. indicată în concluziile pe fond de către reclamanți, instanța constată acțiunea reclamanților neîntemeiată. Conform raportului de expertiză Toea D. V. pârâții ocupă din proprietatea reclamanților doar suprafața de 129 m.p. (anexa 4 –f. 236 vol.I) și nu 131 m.p.

Pentru aceste considerente acțiunea în revendicare pentru diferența de 2 m.p. va fi respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea principală, respectiv cererea de demolare a construcțiilor ridicate de pârâți pe terenul de 129 m.p. proprietate reclamanților, instanța îl constată neîntemeiat pentru următoarele considerente:

În legislația românească aplicabilă raporturilor juridice civile există doar două proceduri reglementate prin care o persoană – proprietara terenului - poate obține demolarea construcțiilor aflate pe terenul său.

Astfel, potrivit legii 50/1991, art. 8 :”demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, partiala sau totala, a constructiilor si instalatiilor aferente constructiilor, a instalatiilor si utilajelor tehnologice, inclusiv elementele de constructii de sustinere a acestora, inchiderea de cariere si exploatari de suprafata si subterane, precum si a oricaror amenajari se fac numai pe baza autorizatiei de desfiintare obtinute in prealabil de la autoritatile prevazute la art. 4. Autorizatia de desfiintare se emite in aceleasi conditii ca si autorizatia de construire, in conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu exceptiile prevazute la art. 11.”.

Fără a intra în toate detaliile procedurii prevăzute de Legea 50/1991 instanța va sublinia doar sfera de aplicare a acestei legi.

Astfel, conform art. 1 alin.1 din Legea 50/1991 :” Executarea lucrãrilor de construcții este permisã numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisã în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin numãr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel”.

Rezultă așadar că teoretic, proprietarul unui teren poate solicita administrativ o autorizație de desființare a construcțiilor aflate pe terenul asupra căruia are un drept real. Din modul de formulare a textului citat s-ar înțelege că solicitantul autorizației ar trebui să fie titularul unui drept real și asupra construcției pe care dorește să o demoleze.

Deși în cadrul Legii 50/1991 nu se prevede expres, dincolo de orice interpretare, faptul că pentru a putea obține autorizația de desființare a construcțiilor solicitantul trebuie să aibă și asupra acestora (nu doar asupra terenului de sub construcții) un drept real, acest aspect reiese din interpretarea corelată a tuturor articolelor acestui act normativ, dar mai ales din modul de aplicare a acestei legi de către autoritățile publice emitente ale autorizațiilor arătate.

Este însă omnicunoscut faptul că autoritățile potențial emitente ale autorizațiilor de desființare în baza Legii 50/1991 nu eliberează astfel de autorizații decât dacă solicitantul/ solicitanții dețin un drept real asupra construcțiilor pentru care se solicită demolarea.

Or, reclamanții C. nu sunt nici proprietarii și nici deținătorii unui alt drept real asupra construcțiilor aflate pe suprafața de 129 m.p. teren.

În susținerea acestui capăt de cerere reclamanții au invocat art. 26-29 din legea 50/1991, texte care însă se referă la modalitățile de atragere a răspunderii contravenționale în caz de nerespectare a prevederilor privind necesitatea autorizațiilor de construire/ desființare.

Prin indicarea acestor texte de lege reclamanții nu fac decât să confirme cele prezentate mai sus de către instanță cu privire la necesitatea obținerii autorizației de desființare.

În condițiile în care lipsește dreptul real la care face referire Legea 50/1991 reclamanții mai puteau urma doar ce-a de a doua procedură prevăzută de legislația românească: să devină proprietarii construcțiilor în baza accesiunii imobiliare, după care să poată dispună după bunul plac de construcțiile aflate pe terenul proprietatea lor.

Reclamanții nu au invocat însă accesiunea imobiliară (art. 494 Cod civil) ci doar prevederile art. 480 Cod civil – „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”.

Or, același drept de proprietate caracterizat de art. 480 Cod civil îl pot invoca și pârâții cu privire la proprietatea lor asupra construcțiilor pentru care reclamanții solicită demolarea.

Tocmai față de situații de genul celei de față (proprietarul terenului diferit de proprietarul construcțiilor aflate pe terenul celui dintâi) legiuitorul a indicat ca și modalitate de rezolvare a conflictului instituția accesiunii imobiliare prevăzută de art. 494 Cod civil.

Reclamanții însă nu au solicitat instanței să constate că au devenit proprietari asupra construcțiilor în baza accesiunii imobiliare ci au solicitat direct ridicarea construcțiilor de către proprietarii pârâți.

Conform art. 494 alin.2 :” Dacă proprietarul pământului cere ridicarea construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut”, iar potrivit alin.3 al aceluiași art. 494 :” (…) Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea (…).”

Reclamanții nu au solicitat instanței aplicarea prevederilor art. 494 alin.2 Cod civil, pentru a putea instanța decide dacă sunt întrunite condițiile de obligare a constructorului (de rea credință) la ridicarea construcțiilor sale de pe terenul reclamanților, ci au invocat doar generic prevederile art. 480 Cod civil.

Față de cele prezentate instanța apreciază că, strict în baza prevederilor art. 480 Cod civil și art. 26-29 din Legea 50/1991 invocate de reclamanți, cererea de demolare a construcțiilor proprietatea pârâților situate pe suprafața de 129 m.p. proprietatea reclamanților apare ca neîntemeiată.

Instanța nu poate aplica și analiza din oficiu o altă instituție de drept decât cea pe care reclamanții asistați de avocat au indicat-o în acțiune, întrucât instanța s-ar pronunța pe o altă acțiune decât cea cu care a fost investită, fapt ce nu este permis de procedura civilă română.

Cu privire la capătul al treilea de cerere din acțiunea principală - obligarea pârâților la îndeplinirea îndatoririi de demolare a construcțiilor, prin aplicarea unei amenzi civile, instanța constată că prin încheierea de ședință din data de 18.02.2011 (f.48-49) a fost admisă motivat excepția prematurității față de acest petit, astfel încât capătul de cerere va fi respins ca prematur introdus.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune interese pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin lipsa de folosință a suprafeței de 129 m.p., instanța îl constată neîntemeiat pentru considerentele următoare:

În susținerea acestui capăt de cerere reclamanții C. au indicat ca și temei de drept art. 1084 și următoarele Cod civil (f. 32 vol.I).

De asemenea, au subliniat în mod expres că ceea ce solicită reprezintă daune interese, instituție care nu se confundă cu lipsa de folosință (f.32 vol.I).

Potrivit art. 1084 Cod civil :” daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos arătate”, iar „mai jos arătate” sunt prevederile art. 1085 și 1086 Cod civil :” debitorul nu răspunde decât de daunele – interese care au fost prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său. Chiar în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este consecință directă și necesară a neexecutării obligației”.

După cum se poate observa din art. 1085 Cod civil, prevederile citate se referă la daune interese rezultate din neexecutarea obligațiilor contractuale.

La aceeași concluzie duce și faptul că prevederile art. 1084 și următoarele fac parte din Capitolul VII – Despre efectele obligațiilor, capitol ce face parte din Titlul III – „Despre Contracte sau convenții” -din Cartea a III-a din Codul Civil.

Între reclamanți și pârâți nu există nici un contract sau convenție prin care pârâții să se fi obligat să nu ocupe sau să nu folosească suprafața de 129 m.p.

Nu trebuie confundată obligația pârâților izvorâtă din sentința civilă nr. 538/2007 a Judecătoriei P. cu o obligație contractuală.

În condițiile prezentate instanța constată că instituția de drept invocată de reclamanți în susținerea cererii lor de daune interese nu se aplică în speță.

În orice caz, chiar presupunând aplicabile prevederile art. 1084 și urm. Cod civil pentru prejudiciul rezultat din lipsa de folosință a terenului, instanța constată că cererea reclamanților de acoperire a acestui prejudiciu este neîntemeiată.

Astfel, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert M. I. (f.199-205 vol.I dosar) s-a stabilit o contravaloare a producției agricole pentru suprafața de 129 m.p. în valoare de 77 de lei. Pentru stabilirea acestei valori expertul a reținut că pe respectivul teren s-ar fi putut cultiva porumb și valorifica boabele produse de această cultură.

Art. 1084- 1086 Cod civil, invocate de reclamanți fac referire în esență la calitățile prejudiciului încercat de creditor în caz de neîndeplinire a obligației de către debitori.

Instanța constată că aceste calități trebuie să constea tocmai în caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare.

Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Astfel, este adevărat faptul că din momentul pronunțării sentinței civile nr.358/2007 a Judecătoriei P. și până la momentul de față reclamanții nu au beneficiat de folosința terenului în suprafață de 129 m.p., însă, pentru a fi antrenată răspunderea civilă a pârâților în temeiul art. 1084 și următoarele invocate de reclamanți este necesar ca prejudiciul să fie cert.

Or, instanța apreciază că suma pretinsă cu titlu de daune interese reprezentând prejudiciul cauzat de lipsa de folosință a terenului are un caracter speculativ, posibilitatea de a obține venituri de pe suprafața de teren în litigiu depinzând de mai multe variabile. Poate reclamanții nici nu ar fi cultivat terenul respectiv.

De altfel, în acest sens al caracterului speculativ al daunelor interese pentru lipsa de folosință a edictat și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De exemplu, în cauza R. împotriva României (cererea_/02, hotărârea din 28 iunie 2007, paragraful 54), s-a reținut: „Cu referire la suma pretinsă cu titlu de lipsă de folosință a terenurilor, Curtea nu poate aloca nici o sumă cu acest titlu, pe de o parte datorită faptului că aceasta a dispus restituirea terenurilor ca măsură reparatorie în conformitate cu articolul 41 din Convenție și, pe de altă parte, deoarece atribuirea unei sume cu acest titlu ar îmbrăca în speță un caracter speculativ, posibilitatea de a înființa o fermă și randamentul unei ferme agricole fiind în funcție de mai multe variabile. Cu toate acestea, ea va ține cont de privarea de proprietate suportată de reclamant cu ocazia reparării prejudiciului moral (v., mutatis mutandis, cauza R. împotriva României, nr._/03, paragraful 49, 20 iulie 2006 și cauza P. împotriva României, nr._/03, paragraful 41, 5 octombrie 2006)”.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1084 și următoarele Cod civil, instanța va respinge acțiunea reclamanților de obligare a pârâților la plata daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a terenului de 129 m.p..

Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâții F., respectiv de obligare a reclamanților să se prezinte la notariat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru suprafața de 64,5 m.p. pe care se află construcțiile pârâților, instanța o constată întemeiată pentru următoarele considerente:

Pârâții au susținut în motivarea întâmpinării și cererii reconvenționale ca la scurt timp după rămânerea irevocabilă a primei hotărâri în revendicare dintre părți, au convenit cu reclamanții să cumpere suprafața de 129 m.p. în litigiu, contra sumei de 2000 de euro.

Au mai arătat pârâții F. că pentru convenția arătată nu a fost întocmit nici un înscris, iar din prețul convenit s-a achitat deja suma de 1000 de euro.

În dovedirea existenței și conținutului convenției pârâții au invocat, cu titlu de început de dovadă scrisă, notificarea emisă la data de 11.11.2008 prin intermediul B. C. V. de către reclamanta C. P. prin care acesta solicita pârâților să se prezinte la B. C. V. „cu suma de 1000 Euro pe care mi-o datorați pentru suprafața de 129 m.p. pe care o ocupați, așa cum ne-a fost înțelegerea”. (f.39 vol.I dosar).

Reclamanții susțin că suma de 1000 de euro din notificare reprezintă de fapt lipsa de folosință a suprafeței de 129 de m.p., evaluată de părți amiabil (f.43 vol.I dosar).

Susținerea reclamanților privind natura juridică a înțelegerii dintre părți este contrazisă atât de probele din dosar cât și de însăși atitudinea ilogică a acestora cu privire la acest aspect.

Astfel, pe de o parte reclamanții susțin că au solicitat pârâților pe calea executorului judecătoresc suma de 1000 de euro pentru lipsa de folosință a terenului (până la data de 11.11.2008 conform notificării), însă în acțiunea principală din prezenta cauză aceiași reclamanți evaluează lipsa de folosință pentru o perioadă mai mare de timp (2007-2011) la doar 500 de lei (aproximativ 120 de euro).

Din răspunsurile la interogatoriile luate pârâților F. (f. 114-117 vol.I) rezultă că aceștia nu cunosc diferența dintre lipsă de folosință și vânzare. Ei știu doar că suma de 2000 de euro reprezintă suma pentru care trebuie s-o dea pentru ca terenul să rămână al lor. În acest context apare clar faptul că ei au înțeles convenția în sensul și scopul vânzării - cumpărării terenului (răspunsurile la întrebarea nr. 8 din ambele interogatorii).

Prin răspunsul la interogatoriu luat reclamantei C. P. (f. 118 vol.I dosar) această reclamantă a elucidat în mod definitiv situația de fapt dintre părți :”e adevărat că ne-am înțeles să-mi dea 2000 de euro pentru a-i face contract de vânzare-cumpărare pe teren” cu scuza că „nu mi-au dat banii și de aceea n-am mers să facem act”.

Reclamantul C. G. nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu deși a fost citat două termene consecutive cu această mențiune.

Reclamanta C. P. a susținut că soțul său coreclamant era plecat în străinătate și de aceea nu s-a prezentat în fața instanței, însă nu a făcut nicio dovadă în sensul susținerilor sale.

Citațiile pentru interogatoriul reclamantului C. G. au fost emise pentru termenele din 25.03.2011, respectiv 29.04.2011 (f. 58, 71 vol.I dosar).

Din biletul de ieșire din spital depus de reclamantă la fila 172 vol.I dosar rezultă că în perioada 04.01.2011 – 14.01.2011 C. G. a fost internat în spital în România. La data de 14.10.2011 C. G. se afla în fața notarului Z. C. M. din P. și dădea o declarație necesară soluționării cererii de ajutor public judiciar formulată în cauză (f.171 vol.I dosar).

Deși nu este imposibil ca la datele de 25.03.2011, 29.04.2011 și 27.05.2011 reclamantul C. G. să nu fi fost în țară, la dosarul cauzei nu există absolut nicio dovadă în acest sens.

Față de lipsa acestuia la interogatoriu pârâții au solicitat aplicarea art. 225 Cod procedură civilă, care prevede că :”dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai început de dovadă în folosul părții potrivnice”.

Pentru considerentele prezentate instanța va socoti lipsa reclamantului la interogatoriu ca un început de dovadă scrisă în folosul pârâților, la modul ce va fi detaliat mai jos.

Din probatoriul de la dosar se mai evidențiază următoarele aspecte de natură a confirma varianta faptică prezentată de pârâții-reclamanți:

Din declarația martorului Fogorosi C. I. (f.111 vol.I dosar) se desprind suficiente elemente de natură a duce la concluzia că pârâții F. au și achitat reclamanților C. o parte din suma convenită, respectiv suma de 1000 de euro. Martorul arată că nu a văzut personal momentul în care au fost înmânați banii, dar a însoțit pe pârâtul F. V. până la colțul . (unde locuiesc reclamanții conform adresei indicate de aceștia în acțiunea principală), undeva în lunile aprilie - mai 2008.

Coroborând răspunsul la interogatoriu al reclamantei C. P. (care susține că s-au înțeles pentru suma de 2000 de euro) cu notificarea emisă de aceeași reclamantă (prin care solicită doar diferența de 1000 de euro) și cu declarația martorului Fogorosi, prin deducție logică (prezumție judecătorească) rezultă că reclamanții au primit de la pârâți suma de 1000 de euro din totalul de 2000 de euro reprezentând prețul suprafeței de 129 m.p.

Și din perspectivă temporală a desfășurării evenimentelor se confirmă susținerile pârâților F. din cadrul cererii reconvenționale.

Astfel, la data de 20.03.2008 B. C. V. întocmește procesul verbal de punere în posesie pentru suprafața de 129 m.p.. După acest moment pârâții susțin că au convenit cu reclamanții să cumpere terenul în litigiu pentru că pe acest teren se află construcțiile proprietatea celor dintâi. Undeva în lunile aprilie-mai 2008 pârâții au achitat reclamanților 1000 de euro din cei 2000 de euro conveniți, iar în luna noiembrie a aceluiași an 2008 C. P. notifică pârâții să-i plătească și diferența de 1000 de euro.

Față de aspectele de fapt prezentate mai sus instanța constată că cererea reconvențională a pârâților F. își găsește corespondent și în drept, atât din punct de vedere procedural cât și din punct de vedere al dreptului comun.

Astfel, în drept, convenția ce a avut loc între părți are natura juridică a unei promisiuni de vânzare-cumpărare. În acest context, legea nu prevede obligativitatea întocmirii ad validitatem a unui înscris care să ateste conținutul și existența convenției.

Legea neimpunând forma scrisă ad validitatem, rezultă că proba convenției poate fi făcută și prin început de dovadă scrisă coroborată cu martori și mărturisire (simplă sau provocată) (art. 1170 Cod civil).

Toate cele trei mijloace de probă arătate se regăsesc în speță.

Astfel, notificarea din 11.01.2008 emisă de C. P. către pârâți are natura juridică a unui început de dovadă scrisă cu privire la existența convenției și a părții de preț –diferență incluse în aceasta.

Lipsa reclamantului C. G. la interogatoriu este socotită de către instanță în cauză ca un început de dovadă scrisă cu privire la existența și conținutul convenției dintre părți, așa cum am arătat deja mai sus prin aplicarea art. 225 Cod procedură civilă față de întrebările formulate în interogatoriu.

Potrivit art. 1191 alin.1 și 2 Cod civil :” dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 de lei nu se poate face decât sau prin act autentic sau prin act sub semnătură privată. Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului”.

Deși aparent textul citat interzice proba cu martori în cazul convențiilor ce trebuiau consemnate în scris, același art. 1191 conține în alin.3 o excepție esențială:” părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună”.

În speță, ambele părți au fost de acord să fie administrată proba cu martori chiar asupra aspectelor invocate în cererea reconvențională.

Din încheierea de ședință din data de 18.02.2011 reiese nu numai faptul că reclamanții C. nu s-au opus probei cu martori, dar chiar au și fost primii care au solicitat această probă (f.49).

Având în vedere că vânzarea-cumpărarea dintre părți a suprafeței de 129 m.p. contra sumei de 2000 de lei vizează drepturi de care ele pot dispune, rezultă că proba cu martori poate fi folosită în dovedirea convenției și a conținutului ei.

Relevantă în cazul de față este declarația martorului F. detaliată mai sus din care rezultă că pârâții F. au achitat deja suma de 1000 de euro reclamanților.

Potrivit art. 1206 Cod civil :” mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăși partea prigonitoare (…). Ea nu poate fi luată decât în întregime împotriva celui care a mărturisit și nu poate fi revocată de acesta, afară numai de va proba că a făcut-o din eroare de fapt”.

La răspunsul la interogatoriu reclamanta C. P. a arătat în mod expres :” :”e adevărat că ne-am înțeles să-mi dea 2000 de euro pentru a-i face contract de vânzare-cumpărare pe teren”.

Față de cele prezentate instanța apreciază că pârâții au făcut dovada convenției de vânzare-cumpărare dintre părți, convenție ce are natura juridică a unei promisiuni de vânzare-cumpărare.

Cu privire la efectele juridice ale unei astfel de convenții instanța observă că acestea sunt identificate de doctrină în sfera obligațiilor de a face.

Astfel, conform doctrinei în materie (Francisk D. – Tratat de D. civil ) :” promisiunea bilaterală, la fel ca și cea unilaterală, este un antecontract, cu singura deosebire că în acest caz oricare dintre părți poate cere încheierea contractului (…). Întrucât vânzătorul nu a vândut iar cumpărătorul nu a cumpărat, ci ambii s-au obligat numai să încheie contractul, deși s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată. În schimb, obligația de a încheia contractul în viitor este valabilă. (…) Dacă lucurul se mai găsește în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale - pe lângă posibilitatea acordării daunelor interese sau obligării promitentului, sub sancțiunea daunelor cominatorii, la încheierea contractului – nu excludem posibilitatea ca instanța, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, să pronunțe în baza art. 1073 și 1077 Cod civil o hotărâre care să țină loc de vânzare-cumpărare și care va avea caracter constitutiv de drepturi operând transferul de la data când rămâne irevocabilă.”

Rezultă așadar că în caz de neexecutare a obligațiilor asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare promitentul cumpărător are la îndemână trei tipuri de acțiuni: daune interese, obligarea promitentului la încheierea contractului sau chiar hotărâre care să țină loc de vânzare-cumpărare.

În cazul de față pârâții-reclamanți F. V. și F. J. au ales-o pe cea de a doua: obligarea reclamanților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Din punct de vedere al textelor citate și interpretate mai sus, chiar dacă au achitat doar jumătate din preț, pârâții puteau obține obligarea reclamanților la încheierea actului de vânzare-cumpărare pentru întreaga suprafață de 129 de m.p., esențial pentru aplicarea instituției de drept descrise mai sus fiind acordul părților cu privire la preț și la bun, nu și executarea efectivă anterioară contractului a plății prețului, respectiv predării imobilului.

Pârâții-reclamanți nu au solicitat însă decât încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru suprafața de teren pe care au plătit-o deja (jumătate din preț pentru jumătate din suprafața de teren convenită), astfel încât instanța nu poate decât să constate că nu există nici un impediment legal în a admite cererea reconvențională a acestora.

Având în vedere că scopul pentru care a intervenit convenția dintre părți a fost din perspectiva pârâților tocmai evitarea demolării construcțiilor proprietatea lor aflate pe proprietatea reclamanților C., instanța va obliga reclamanții C. să încheie contractul de vânzare cumpărare pentru suprafața de 64,5 m.p. aferentă construcțiilor proprietatea pârâților F..

Modalitatea exactă de trasare a formei și dimensiunilor laturilor acestui teren de 64,5 m.p., fiind determinabilă, va fi individualizată de părți la momentul încheierii efective a contractului de vânzare cumpărare, conform regulilor de drept comun.

Pentru considerentele expuse, sintetizând, acțiunea principală va fi respinsă și cererea reconvențională admisă.

Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța constată că pentru judecata cauzei pârâții –reclamanți au suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 358,03 lei, astfel încât va obliga reclamanții pârâți la plata către pârâții-reclamanți a acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța mai constată și faptul că pentru judecata cererii principale reclamanții-pârâți au beneficiat de ajutor public judiciar pentru plata experților M. I. și Toea D. V. în cuantum total de 900,5 lei. În conformitate cu art. 19 alin.1 din OUG 51/2008 această sumă va rămâne în sarcina statului.”

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții C. P. și C. G. invocând în esență următoarele:

„1. În mod greșit Judecătoria P. a rezolvat atât pe fondul cauzei ,cât și pe excepții acțiunea civilă introductivă de instanță,soluția pronunțată dovedind o greșită interpretare a textelor de lege aplicabile. Instanța de judecată confundă două aspecte respectiv cel legat de caracterul acțiunii civile în revendicare și de elementele caracteristice excepției autorității de lucru judecat.

Reclamanții au investit instanța de judecată cu o acțiune civilă în revendicare. În cadrul acțiunii în revendicare se pune în discuție existența dreptului de proprietate ,sens în care reclamanții au dovedit faptul că sunt titularii dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren revendicate pe care o posedă pîrîții ce nu au calitatea de proprietari.

Greșit instanța de judecată reține că situația de fapt nu s-a schimbat în nici un fel cu privire la suprafața de 129 mp între momentul introducerii primei acțiuni și momentul celei de a doua acțiuni în revendicare în condițiile in care practica și jurisprudența în materie au fost unanime în a aprecia faptul că ori de cîte ori intervine o nouă ocupare,titularul dreptului de proprietate asupra bunului îl poate revendica de la cel care îl posedă și care nu are calitatea de proprietar.

Cenzurează instanța de judecată și înfrânge ceea ce un proces verbal de executare din 20.03.2008 al B. Corbii V. a reținut,menționînd că"punerea in posesie vizată de procesul verbal din 20.03.2008 al B. Corbii V. a fost pur formală și mai ales incorectă în fapt....),că hotarîrea judecătorească de revendicare nu a fost pusă efectiv în executare....) ".

Ori,punerea în executare a sent.civile nr.538/2007 s-a făcut de către executorul judecătoresc în baza dispozițiilor art.372 și urm.Cod pr.civilă,procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc îndeplinind întocmai condițiile prev.de art.388 C.pr.civilă.

Judecătoria P. ignoră procesul verbal de punere în executare,faptul că ei au fost puși în posesie efectiv cu suprafața de teren revendicată și că, după punerea în posesie a intervenit noua faptă de ocupare.

Acest lucru reclamă inexistența în speța dedusă judecății a triplei identități reclamată de art.1201 C.civil,respectiv identitatea de cauză.

Cauza celei de a doua acțiuni este diferită de prima ,cauza fiind un element-condiție a acțiunii civile ce răspunde la întrebarea pentru ce se judecă părțile.

Nu există autoritate de lucru judecat în condițiile în care atât primul raport de expertiză tehnică topografică,cât și cel de al doilea raport de expertiză topografică,ordonat din oficiu de către instanța de judecată confirmă noua faptă de ocupare după momentul punerii în posesie de către executorul judecâtoresc C. V..

Greșit, instanța de judecată a reținut formalismul punerii în posesie vizată de procesul verbal din 20.03.2008 al B. C. V.,precum și incorectitudinea acestuia în condițiile în care această punere în posesie s-a făcut conf. dispozitivului sent.civile nr.538/16.02.2007, cu privire la terenul de 129 mp delimitat de punctele 3a-13-12 ui anexa 2 a raportului de expertiză R. D. fila 12

verso).

Punerea în posesie efectuată de către executorul udecătoresc,demonstrează odată în plus că a intervenit noua ocupare din partea pîrîților,astfel încît nu există tripla identitate pentru reținerea excepției de autoritate de lucru jude cat ,iar fapta de ocupare a intervenit după momentul punerii în posesie,respectiv la 20.03.2008 și nu cum greșit reține instanța de judecată că nu ar fi intervenit noua ocupare între anul 2007 și pînă la momentul pronunțării prezentei hotărîri.

2. Soluția instanței de fond este greșită și în ceea ce privește rezolvarea celui de al doilea capăt de cerere din acțiunea principală,respectiv demolarea construcțiilor ridicate de pîrîți pe terenul de 129 mp proprietatea reclamanților.

Judecătoria P. a încălcat principiul rolului activ de care trebuia să dea dovadă în soluționarea cauzei,în condițiile în care dispozițiile art. 129 alin.4 și 5 Cod proced.civilă,reclamă obligativitatea judecătorului să pună în discuția părților împrejurări de fapt și de drept,chiar dacă acestea nu sunt menționate în cerere sau întîmpinare și se stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză,pe baza stabilirii faptelor și pe baza aplicării legii,în scopul pronunțării unei hotărîri temeinice și legale.

Însuși petitul celui de al doilea capăt de cerere reclamă obligativitatea judecătorului in situația in care nu ar li fost lămurit asupra împrejurărilor de fapt și de drept,să le ceară explicații oral sau în scris, lucru care nu s-a întâmplat.

Greșit a fost respins acest capăt de cerere în condițiile în care ei au solicitat instanței de judecată ca pîrîții să desființeze construcțiile edificate pe terenul proprietatea lor,iar în cazul în care nu o vor face pe cheltuiala lor exclusivă,să o îndeplinească ei, pe cheltuiala pîrîților.

Greșita respingere ca neîntemeiată a capătului de cerere vizînd demolarea construcțiilor,dovedește încălcarea dispoz.art. 129 Cod pr.civilă ,precum și a ceea ce înseamnă în mod cert o definiție a unei obligații de a face ce trebuie îndeplinită sub sancțiunea constrîngerii sau daune interese în caz de neexecutare.

Dreptul de opțiune al proprietarului terenului există numai în cazul în care constructorul a fost de rea credință cunoscînd că terenul pe care a amplasat respectiva construcție nu-i aparține.

Pornind de la motivarea pe care au făcut-o la pct.2 și care dovedește soluția nelegală și netemeinică pronunțată de Judecătoria P. in privința celui de al doilea capăt de cerere rezultă că și excepția prematurității față de acest petit a fost admisă în mod greșit,aplicarea unei amenzi civile putîndu-se face în momentul în care aceștia nu-și îndeplinesc obligația.

3.Greșită este soluția instanței și cu privire la faptul că a respins capătul de cerere re vizind plata daunelor pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pentru lipsa de folosință în condițiile în care în răspunsul la întîmpinare au arătat faptul că au fost prejudiciați în a-și exercita dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 129 mp.

Prin daune interese se înțelege despăgubirile în bani pe care pîrîții sunt îndatorați a ni le plăti în scopul reparării prejudiciului ce le-a fost creat în exercitarea necorespunzătoare a atributelor dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile.

S-a efectuat în cauză o expertiză agricolă prin care s-a stabilit că acel teren s-ar fi putut cultiva cu porumb,însă nu era și absolut necesar o astfel de ipoteză,după cum lesne se poate observa,pe acest teren pîrîții au edificat fară autorizație de construcție ,niște imobile construcții și atunci valoarea pentru lipsa de folosință este mult mai mare raportat la faptul că noi nu au beneficiat de folosința terenului în suprafață de 129 mp datorită intervenției noii fapte de ocupări a terenului,iar prejudiciul este unul cert pornind de la caracterul acțiunii în revendicare ,edificarea construcțiilor cu rea credință pe terenul proprietatea lor,aceștia cunoscînd foarte bine că nu sunt proprietarii terenului de pe care au edificat construcțiile.

De altfel codul civil reclamă această posibilitate de acordare a daunelor in situația în care adevărații proprietari au fost lipsiți de terenul propriu-zis,precum și de a dispune de bun după bunul plac.

In condițiile în care construcțiile sunt edificate pe terenul proprietatea lor,rezultă în mod cert că s-a produs un prejudiciu cert,material și injust.

5. O altă critică de nelegalitate și netemeinicie rezidă în soluția dată cererii reconvenționale formulată de către pîrîții F. în sensul :

-calificării cu titlu de început de dovadă scrisă a notificării din III 1.2008;

-răspunsului la interogatoriu al părților;

-calificării lipsei la interogatoriu a subsemnatului C. Glie ca un început de dovadă scrisă in folosul pirîților;

-calificării notificării drept a unei convenții cu natura juridică a unei promisiuni de vinzare cumpărare;

-aprecierii probei testimoniale ca fiind pertinentă,concludentă si utilă cauzei și admisibilă.raportat la caracterul cererii reconvenționale și temeiul de drept invocat, respectiv art. 1073 Cod civil.

Greșit instanța de judecată a analizat notificarea cu titlu de început de dovadă scrisă.

Astfel,pîrîții menționează că textul de lege aplicabil este art.1073 Cod civil,care se referă la efectul obligațiilor,respectiv la faptul că creditorul are dreptul de a dobîndi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

Iată deci că în ceea ce-i privește pe pîrîți nu mai este admisibilă motivarea oferită de către judecătorul fondului atunci cînd rezolvă cererea lor cu privire la capătul de cerere vizînd daune interese,respectiv creditor,debitor,caracter cert, lichid și exigibil al creanței pretinse și de această dată eficientizează faptul că notificarea are valoarea unui început de dovadă scrisă.

Ori,prin notificarea depusă nu se face nici un moment dovada convenției de vînzare cumpărare,întrucît așa zisa notificare cuprinde niște mențiuni,însă fără indicarea contra prestației,respectiv suprafața de teren din discuție,prețul, etc.

Astfel de constatări nu pot fi interpretate ca fiind un început de dovadă scrisă,în sensul art.1197 al.2 Cod civil,căci nu pot face prin ele însele faptul pretins,vînzarea -cumpărarea. Nici declarațiile martorilor ce au fost audiați la solicitarea pîrîților reclamanți nu fac credibilă această promisiune de vînzare-cumpărare,în condițiile în care aceștia precizează că nu au văzut personal momentul în care au fost achitați pretinșii bani,declarațiile sunt subiective.

Faptul aprecierii de către instanța de fond că însoțirea pîrîtului F. V. de către F. C. I. pînă la colțul străzii Grădiniței din P.,undeva în lunile aprilie-mai 2008,nu este și elocvent în a reține că a existat o astfel de promisiune de vînzare cumpărare,. pe o distanță destul de mare,iar martorul putea foarte bine să-l însoțească pe F. întîmplător,de ce nu pentru a-l ajuta într-o chestiune personală.

Notificarea nu atestă nici un moment faptul că ei s-au obligat să vândă această suprafață de teren de 129 mp pentru prețul de 2.000 CURO,în condițiile în care procesul verbal de punere în posesie al executorului judecătoresc C. V. este din 20.03.2008,notificarea datează din 11.11.2008,iar raportat la cele două momente,pîrîții nu au invocat niciodată pretinsa încheiere a vreunei promisiuni de vînzare cumpărare,sau să fie vreo discuție de vreo astfel de manieră.

Instanța de judecată apreciază că răspunsul la interogatoriu luat subsemnatei C. P. și „refuzul" subsemnatului C. Ghe de a mă prezenta în fața instanței de judecată pentru a fi luat interogatoriu,constituie o recunoaștere ,respectiv un început de dovadă scrisă în folosul pîrîților,aceasta prin prisma faptului că pentru termenele din 25.03.2011 .respectiv 29.04.2011,subsemnatul C. Ghe nu m-am prezentat la interogatorii deși aș fi fost în țară în anumite perioade.

Ori,nu au contestat că au fost în țară,însă nici unul din termenele la care s-ar fi emis citația nu l-a găsit în România,el fiind plecat în străinătate,însă fară forme legale,astfel încît nu avea ce dovezi să producă instanței de judecată.

Sunt simple supoziții pe care instanțe de judecată le face,deși art.225 C.pr.civilă insitituie o prezumție de tacită recunoaștere și astfel prin urmare legea acordă instanței facultatea de a aprecia refuzul de a răspunde la interogatoriu.

Art.225 C.pr.civilă nu obligă instanța de a socoti refuzul de a răspunde Ia interogator ca o mărturisire deplină.

După cum rezultă chiar din modul de formulare a textului,instanța are facultatea de a stabili din acest fapt o prezumție de recunoaștere tacită în favoarea celeilalte părți,fără caracter absolut însă,deoarece legea nu determină consecințe invariabile pentru refuzul de a răspunde la interogatorii le lasă la aprecierea instanței judecătorești.

Așadar,împrejurările concrete ale cauzei,arată faptul că această convingere intimă a instanței s-a făcut în mod eronat,poziția sa neexprimînd în nici un caz o mărturisire.

Aprecierea probei cu martori ca fiind utilă și concludentă cauzei in dovedirea dreptului pretins de pîrîții reconvenționali,deoarece ei au fi fost de acord cu această probă este greșită în condițiile în care ei s-au opus,raportat la dispozițiile codului civil,respectiv 1191 al.2 C.civil,instanța fiind cea care a încuviințat proba cu martori doar pentru acest capăt de cerere reconvențional și prorogînd discutarea probei cu martori în acțiunea în revendicare după administrarea probelor în celelalte capete de cerere.

Pîrîții nu au putut prezenta nici un înscris doveditor al vreunei pretinse convenții încheiate cu noi reclamanții din care să rezulte voința și consimțâmîntul lor exprimat în acest sens.

Din textele invocate rezultă inadmisibilitatea altor mijloace de probă în

afara înscrisurilor pentru dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250

lei.

Nefiind dovedită existența pretinsei convenții prin înscris autentic sau sub semnătură privată,cum de altfel nici nu se poate desprinde din notificare că părțile ar fi convenit asupra unei anumite situații sau că dovada acesteia să se facă cu martori,rezultă în mod cert că instanța de fond greșit a admis proba testimonială în condițiile de inadmisibilitate și în condițiile inexistenței unui început de dovadă scrisă.”

În drept s-au invocatart.299 și urm.art.304 al.l pct.7,8,9,art.304 ind.l ,art.3!2 al.2 și 3,art.274 Cod pr.civilă.

Intimații au formulat întâmpinare invocând în esență aceleași aspecte învocat în întâmpinarea și cererea reconvențională din dosarul de fond.

Analizând cererea de recurs din prisma motivelor invocate si a probelor administrate in cauza Tribunalul reține următoarele:

Relativ la primul motiv de recurs invocat de către recurenți, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, suprafața de 129 m.p. prevăzută în sentința civilă nr. 538/2007, câștigată în prima revendicare de către reclamanții C., nu a fost niciun moment eliberată de către pârâții F. J. Și F. V., iar reclamanții C. nu au intrat niciun moment în posesia acesteia în baza hotărârii judecătorești arătate, astfel încât între momentul introducerii primei acțiuni în revendicare și momentul introducerii prezentei acțiuni în revendicare, situația de fapt nu s-a schimbat în niciun fel cu privire la suprafața de 129 m.p.. Pentru a nu fi operat autoritatea de lucru judecat, între momentul primei revendicări și momentul celei de-a doua acțiuni în revendicare, situația de fapt și de drept dintre părți trebuia să se fi schimbat, pentru a nu se mai putea vorbi de aceeași cauză. În cauză nu a intervenit, între anul 2007 și până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, o nouă ocupare din partea pârâților, astfel încât cauza celei de-a doua acțiuni nefiind diferită de prima, există autoritate de lucru judecat.

Soluția instanței de fond este parțial greșită în ceea ce privește rezolvarea celui de al doilea capăt de cerere din acțiunea principală,respectiv demolarea construcțiilor ridicate de pârâți. În condițiile în care prima instanță în mod legal a validat promisiunea de vânzare-cumpărare dar numai pentru suprafața de 64,5 mp teren, pentru aceeași diferență de teren rămasă în proprietatea reclamanților se impunea admiterea cererii lor.Chiar dacă reclamanții nu au indicat corect temeiul de drept al acestui petit, în fapt ei au solicitat instanței de judecată ca pârâții să desființeze construcțiile edificate pe terenul proprietatea lor,iar în cazul în care nu o vor face pe cheltuiala lor exclusivă,să o îndeplinească ei, pe cheltuiala pârâților.

Instanța de fond putea da eficiență dispoz.art. 129 Cod pr.civilă ,precum și a ceea ce înseamnă în mod cert o definiție a unei obligații de a face ce trebuie îndeplinită sub sancțiunea constrângerii sau daune interese în caz de neexecutare.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 494 alin.2 Cod civil,fiind întrunite condițiile de obligare a constructorului (de rea credință) la ridicarea construcțiilor sale de pe terenul ce a rămas în proprietatea reclamanților. În consecință se va admite în parte capătul de cerere privind demolarea construcțiilor proprietatea pârâților ca întemeiat reținând însă că excepția prematurității față de acest petit a fost admisă în mod corect întrucât aplicarea unei amenzi civile putându-se aplica doar în momentul în care se va face dovada că aceștia nu și-au îndeplinit obligația.

Fără să facă aplicarea în cauză a dispoz.art. 129 Cod pr.civilă instanța de fond a respins și capătul de cerere vizând plata daunelor pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pentru lipsa de folosință motivat de indicarea greșită a temeiului de drept de către reclamanți deși aceștia în motivarea în fapt au arătat că au fost prejudiciați în a-și exercita dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 129 mp.

În cauză sunt aplicabile prevederile art. 1084 și urm. Cod civil pentru prejudiciul rezultat din lipsa de folosință a terenului, instanța constată că cererea reclamanților de acoperire a acestui prejudiciu este întemeiată.

Din momentul pronunțării sentinței civile nr.358/2007 a Judecătoriei P. și până la momentul de față reclamanții nu au beneficiat de folosința terenului în suprafață de 129 m.p., în cauză putând fii antrenată răspunderea civilă a pârâților în temeiul art. 1084 și următoarele invocate de reclamanți prejudiciul fiind cert.

O ultimă critică de nelegalitate și netemeinicie a recurenților se referă la soluția dată cererii reconvenționale formulată de către pârâți însă instanța de recurs constată că pârâții au dovedit că după rămânerea irevocabilă a primei hotărâri în revendicare dintre părți, au convenit cu reclamanții să cumpere suprafața de 129 m.p. în litigiu, contra sumei de 2000 de euro. Pentru convenția arătată nu a fost întocmit niciun înscris, iar din prețul convenit s-a achitat deja suma de 1000 de euro.

În dovedirea existenței și conținutului convenției pârâții au depus la dosarul cauzei, cu titlu de început de dovadă scrisă, notificarea emisă la data de 11.11.2008 prin intermediul B. C. V. de către reclamanta C. P. prin care acesta solicita pârâților să se prezinte la B. C. V. „cu suma de 1000 Euro pe care mi-o datorați pentru suprafața de 129 m.p. pe care o ocupați, așa cum ne-a fost înțelegerea”. (f.39 vol.I dosar).

Reclamanții susțin că suma de 1000 de euro din notificare reprezintă de fapt lipsa de folosință a suprafeței de 129 de m.p., evaluată de părți amiabil (f.43 vol.I dosar).

În mod temeinic și legal a reținut prima instanță că susținerea reclamanților privind natura juridică a înțelegerii dintre părți este contrazisă de probele din dosar.

Reclamanții susțin că au solicitat pârâților pe calea executorului judecătoresc suma de 1000 de euro pentru lipsa de folosință a terenului (până la data de 11.11.2008 conform notificării), însă în acțiunea principală din prezenta cauză aceiași reclamanți evaluează lipsa de folosință pentru o perioadă mai mare de timp (2007-2011) la doar 500 de lei (aproximativ 120 de euro).

Prin răspunsul la interogatoriu luat chiar reclamantei C. P. (f. 118 vol.I dosar) această reclamantă a recunoscut în mod expres încheierea promisiunii de vînzare-cumpărare. Aceasta a afirmat :”e adevărat că ne-am înțeles să-mi dea 2000 de euro pentru a-i face contract de vânzare-cumpărare pe teren”, „nu mi-au dat banii și de aceea n-am mers să facem act”.

Având în vedere această recunoaștere expresă coroborată cu începutul de dovadă scrisă reprezentată de notificare, în cauză nu mai are relevanță faptul că reclamantul C. G. nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriu deși a fost citat două termene consecutive cu această mențiune, instanța de recurs urmând să înlăture motivația instanței de fond referitoare la aplicarea art. 225 Cod procedură civilă,

Coroborând răspunsul la interogatoriu al reclamantei C. P. (care susține că s-au înțeles pentru suma de 2000 de euro) cu notificarea emisă de aceeași reclamantă (prin care solicită doar diferența de 1000 de euro) rezultă că reclamanții au primit de la pârâți suma de 1000 de euro din totalul de 2000 de euro reprezentând prețul suprafeței de 129 m.p.

În drept, convenția ce a avut loc între părți are natura juridică a unei promisiuni de vânzare-cumpărare. În acest context, legea nu prevede obligativitatea întocmirii ad validitatem a unui înscris care să ateste conținutul și existența convenției.

Notificarea din 11.01.2008 emisă de C. P. către pârâți are natura juridică a unui început de dovadă scrisă cu privire la existența convenției și a părții de preț –diferență incluse în aceasta.

La răspunsul la interogatoriu reclamanta C. P. a arătat în mod expres :” :”e adevărat că ne-am înțeles să-mi dea 2000 de euro pentru a-i face contract de vânzare-cumpărare pe teren”.

Față de cele prezentate instanța apreciază că pârâții au făcut dovada promisiunii de vânzare-cumpărare dintre părți.În lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor, în cauză sunt aplicabile art. 1073 și 1077 Cod civil.

Pârâții-reclamanți nu au solicitat decât încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru suprafața de teren pe care au plătit-o deja (jumătate din preț pentru jumătate din suprafața de teren convenită), astfel încât prima instanță în mod corect și legal a constatat că nu există niciun impediment legal în a admite cererea reconvențională a acestora urmând ca modalitatea exactă de trasare a formei și dimensiunilor laturilor acestui teren de 64,5 m.p., să fie individualizată de părți la momentul încheierii efective a contractului de vânzare cumpărare, conform regulilor de drept comun.

În baza disp. art.276 Cod procedură civilă instanța urmează să acorde recurenților parte din cheltuielile de judecată din recurs constând în taxa de timbru.

Pentru toate aceste considerente Tribunalul apreciază întemeiat recursul și în consecință îl va admite ,în baza dispozițiilor art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, urmând să modifice în parte sentința civila nr.1655 din 25.05.2012 a Judecatoriei P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către reclamanții-pârâți C. P. și C. G. împotriva sentinței civile nr.1655 din 25.05.2012 a Judecătoriei P., sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Admite capătul de cerere privind obligarea pârâților-reclamanți la plata de daune-interese pentru lipsa de folosință și în consecință obligă pârâții-reclamanți F. V. și F. J. la plata către reclamanții-pârâți C. P. și C. G. a sumei de 77 lei reprezentând lipsa de folosință a terenului.

Admite în parte capătul de cerere privind obligarea pârâților-reclamanți la demolarea construcțiilor și în consecință obligă pârâții-reclamanți F. V. și F. J. să demoleze construcțiile ridicate pe terenul reclamanților-pârâți ce excede suprafeței de 64,5 m.p. în legătură cu care reclamanții-pârâți au fost obligați la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Păstrează restul dispozițiilor cuprinse în sentința recurată ce nu contravin prezentei decizii.

Obligă intimații F. V. și F. J. să plătească recurenților C. P. și C. G. suma de 101,02 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.03.2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

S.C.C. F.S. A.M. M.G.

Red./Tehnored. S.C.C.

2 ex/ 14.05.2013

Jud. fond. C. P. R.

← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 591/2013....		Contestaţie la executare. Decizia nr. 671/2013. Tribunalul IAŞI →

Revendicare imobiliară. Decizia nr. 655/2013. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 655/2013. Tribunalul IAŞI