Radiere ipoteca. Decizia nr. 143/2013. Tribunalul IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 143/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 618/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Martie 2013
Președinte - G. C.
Judecător P. T.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 143/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant G. N., apelant G. P. și pe intimat B. D. - C., având ca obiect radiere ipoteca comandament.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții și av.S. pentru intimat.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Apelantul G. P., având cuvântul solicită să se constate că sentința de fond nu a fost acceptată de OCPI și nu s-a dispus radierea motiv pentru care deși este apartamentul său nu-l poate vinde dacă dorește, motiv pentru care solicită admiterea căii de atac și a solicitat și cheltuieli. Arată că prin comandamentul instituit intimatul B. D. C., care este fost director la . nu mai există având în vedere că a fost demolată, are un scop precis și anume pentru a-i lua apartamentul. Consideră că acesta are calitate procesuală și nu . mai există. Solicită să se aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar.
Apărătorul pentru intimat solicită respingerea apelului și să se constate că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și să se rețină că B. D. C. nu are calitate procesuală pasivă și că trebuia să fie introdusă în cauză societatea al cărui reprezentant era intimatul.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ /25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. D. – C., invocată de acesta și, pe cale de consecință,
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții G. N. și G. P., ambii cu domiciliul în Iași, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul B. D. – C., cu domiciliul în Iași, ., ., .. ”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.01.2012 sub nr._, reclamanții G. N. și G. P. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună radierea comandamentului transcris sub nr. 9386 din 16.12.1997 din dosarul de executare nr. 3910 din 1997 al Judecătoriei Iași – B.E.J. Zacornea C..
În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că acest comandament a fost instituit abuziv, fiind emisă decizia de imputație pentru suma de 6.025.046 ROL. Imputația a fost nedreaptă întrucât, după predarea gestiunii, s-a confirmat plusul valoric de 2 ori mai mare decât minusul existent la acel moment.
Au mai arătat reclamanții că suma imputată a fost achitată în anul 2000, neglijându-se desființarea comandamentului.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținerea cererii, legal timbrate, reclamanții au depus, în copie, adeverința nr. 1121/1400/18.11.2011 emisă de către S.C. N. S.A. prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., încheierea nr._ din 12.12.2011 a O.C.P.I. Iași, extrasul de carte funciară pentru informare din 29.11.2011, dispoziția de imputare nr. 2445/1995 și comandamentul înființat în baza acesteia asupra imobilului situat în Iași, ., ., ., Iași, angajamentul de plată din 06.01.1998.
La solicitarea instanței, reclamanții au învederat că înțeleg să se judece cu numitul B. D., în calitate de director al S.C. N. S.A., la momentul înființării comandamentului.
Pârâtul B. D., legal citat, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive (fila 39).
Instanța analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. D., în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să o admită pentru următoarele considerente:
În dosarul de executare nr. 3910 din 1997 al B.E.J. Zacornea C. a fost înființat comandamentul asupra imobilului situat în Iași, ., ., ., înscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare. Această măsură a fost dispusă în baza deciziei de imputare nr. 2445/1995 a directorului S.C. N. S.A. Iași prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei G. N. obligația de a plăti suma de 6.025.046 ROL.
La data de 06.01.1998 reclamantul G. P. a semnat angajamentul de plată, în rate lunare, a obligației de plată stabilite în sarcina soției sale, reclamanta G. N., prin decizia de imputare nr. 2445/1995 emisă de S.C. N. S.A. Iași. Reclamantul și-a asumat obligația de a plăti ratele lunare la casieria S.C. N. S.A. Iași.
Reclamanții solicită radierea comandamentului din cartea funciară, având în vedere că obligația de plată a sumei menționate prin decizia de imputare nr. 2445/1995 a S.C. N. S.A. nu mai subzistă.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Potrivit art. 33 alin.1, 2 și 4 din Legea nr. 7 din 1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, în cazul în care cuprinsul cãrții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridicã realã, se poate cere rectificarea sau, dupã caz, modificarea acesteia, prin rectificare înțelegându-se radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricãrei operațiuni, susceptibilã a face obiectul unei înscrieri în cartea funciarã. Rectificarea înscrierilor în cartea funciarã se poate face fie pe cale amiabilã, prin declarație autenticã, fie în caz de litigiu, prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã și irevocabilã.
Totodată, potrivit art. 37 din același act normativ, hotãrârea prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri nu va fi opozabilã persoanelor împotriva cãrora acțiunea nu a fost admisã.
Instanța are în vedere prevederile legale menționate mai sus, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 80 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor.
Măsura comandamentului a fost înscrisă în cartea funciară în favoarea S.C. N. S.A., astfel cum rezultă și din extrasul de carte funciară pentru informare depus de către reclamanți (fila 7), și nu în favoarea reprezentantului legal al societății menționate de la momentul emiterii deciziei de imputare nr. 2445/1995. Prin decizia menționată, obligația de plată a sumei de 6.025.046 ROL a fost stabilită în favoarea S.C. N. S.A., și nu în favoarea directorului acesteia, pârâtul din prezenta cauză.
Prin urmare, apreciind că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere și principiul disponibilității părților aplicabil în procesul civil, instanța urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și, pe cale de consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal reclamanții criticând hotărârea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată argumentând că, comandamentul cu privire la solicitat radierea a fost înscris la soliciatarea intimatului B. D. C., și că S.C. N. S.A. nu mai există
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
În faza apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apel și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prima instanță a fost investită de reclamanții reclamanții G. N. și G. P. cu o cerere prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună radierea comandamentului transcris sub nr. 9386 din 16.12.1997 din dosarul de executare nr. 3910 din 1997 al Judecătoriei Iași – B.E.J. Zacornea C..
Prin precizările înregistrate la prima instanță la data de 18.01.2012 reclamanții au învederat că înțeleg să se judece cu numitul B. D., în calitate de director al S.C. N. S.A., la momentul înființării comandamentului.
În baza actelor de la dosar, Tribunalul reține că în dosarul de executare nr. 3910 din 1997 al B.E.J. Zacornea C. a fost înființat comandamentul asupra imobilului situat în Iași, ., ., ., județul Iași, înscris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare., în favoarea S.C. N. S.A. Iași, măsura fiind dispusă în baza deciziei de imputare nr. 2445/1995 a directorului S.C. N. S.A. Iași prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei G. N. obligația de a plăti suma de 6.025.046 ROL.
Analizând susținerile apelanților, Tribunalul constată că acestea sunt nefondate, în care în mod corect prima instanță a apreciind că se impune respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul B. D. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în condițiile în care comandamentul asupra imobilului a fost înscris în favoarea S.C. N. S.A. Iași.
O condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv, al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material supus judecății.
Având în vedere aceste considerente, aspectul că titularul drepturilor care decurg din înscrierea comandamentului este S.C. N. S.A. Iași, societate cu privire nu s-a făcut nicio dovadă în sensul radierii, Tribunalul apreciată că argumentele apelanților sunt simple susțineri lipsite de orice bază probatorie.
De fapt, susținerile apelanților din cererea de apel, tind să conducă la ideea că ar fi operat un transfer de drepturi și obligații de la societatea comercială indicată către fost director, ca urmare a faptului că măsura comandamentului a fost dispusă în baza deciziei de imputare nr. 2445/1995 a directorului S.C. N. S.A. Iași, aspect contrazis de conținutul acestei decizii care menționează că paguba care a fost imputată apelantei a fost produsă în patrimoniul societății.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții G. N. și G. P. împotriva sentinței civile nr._ /25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefundat apelul declarat împotriva sentinței civile nr._ din 25.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2013.
Președinte, G. C. | Judecător, P. T. | |
Grefier, A. M. |
Red. G.C.
Tehnored. G.C./M.M.D.
5 ex./10.04.2013
Judecător fond E. C. B.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 671/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 634/2013. Tribunalul IAŞI → |
---|