Legea 10/2001. Sentința nr. 2240/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2240/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 11361/99/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Iunie 2013
Președinte - A. M. C.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2240/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 30.05.2013 și de 06.06.2013 și apoi pentru azi, 13.06.2013, când
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub numărul_, reclamantul D. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului Iași anularea dispoziției nr. 1205/21.07.2011 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a imobilului situat în Iași, ., compus din construcții și teren în suprafața de aproximativ 800 mp.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea depusă spre competentă soluționare, în anul 2001, la Primăria Municipiului Iași, a solicitat restituirea în natură a imobilului (teren și construcții) situat în Iași, ., în suprafață de aproximativ 800,00 mp. Prin dispoziția atacată, P. Municipiului Iași nu contestă nici calitatea sa de persoană îndreptățită și nici dreptul pretins, însă propune acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 80,35 mp, motivat de faptul că terenul preluat abuziv este sistematizat (ocupat de căi de acces auto și pietonale) și de imposibilitatea acordării de teren în compensare, dat fiind faptul că Municipiul Iași nu deține bunuri susceptibile a fi acordate în compensare și dispune respingerea cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția proprietatea autorilor săi, ce a fost distrusă în timpul războiului și declină competența de soluționare a notificării cu privire la diferența de teren către entitatea deținătoare – Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Iași, cu sediul în Iași, .-9. Arată reclamantul că nu este de acord cu modalitatea de soluționare a cererii și cu motivațiile cuprinse în dispoziția contestată, întrucât consideră că este posibilă restituirea în natură a suprafeței de teren libere de orice sarcini și, totodată, punerea sa în posesie.
Nelegalitatea și netemeinicia deciziei contestate constă, în esență, în interpretarea greșită a dispozițiilor art.9 și 10 din Legea nr.10/2001, republicată, și a dispozițiilor explicate prin Normele metodologice nr.250/2007, cu modificările și completările aduse prin H.G.nr.923/2010. Astfel, art.1 alin.1 combinat cu art.9 din Legea nr.10/2001 statuează că regula de bază este restituirea în natură și numai în cazurile expres prevăzute la art.18 din lege restituirea se face prin echivalent. În acest mod, se instituie obligația pentru entitățile notificate ca acolo unde imobilul nu se încadrează în cazurile de la art.18 din lege, restituirea să fie făcută în natură, fără a se lăsa la latitudinea entității notificate să aprecieze asupra oportunității restituirii în natură. Prin textele de lege enumerate se legiferează posibilitatea restituirii în natură chiar și pentru o parte a imobilului preluat abuziv, în situația în care restituirea totală nu este posibilă, restul până la întreg, urmând să facă obiectul restituirii imobilului prin echivalent (art.10 alin.1). Art.9 din Legea nr.10/2001 prevede clar că „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”. Normele metodologice de aplicare a legii (art.9.1) definesc sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent” și justifică oarecum procedura efectuată de Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 de declinare a competenței de soluționare în favoarea UAP – Filiala Iași, dat fiind faptul că în clădirea edificată pe suprafața notificată își desfășoară activitatea artiștii plastici ieșeni. Însă art.21.1, lit. e prevede că societățile constituite din inițiativă privată care au dobândit astfel de bunuri nu sunt entități investite cu soluționarea notificărilor. De asemenea, UAP – Filiala Iași este o asociație profesională neguvernamentală și nonprofit, apolitică, ce a obținut personalitate juridică din anul 2008, care confirmă că nu este entitate investită cu soluționarea notificării prin adresa emisă de către Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001, adresă ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate și care conține afirmația fermă și fără putință de tăgadă a UAP că nu este proprietara terenului notificat din ., ci doar plătitoare de taxe și impozite pentru suprafața respectivă, dar care nu le va conferi niciodată calitatea de proprietar al terenului, cu atât mai mult cu cât este revendicat și orice act translativ de proprietate acum ar constitui frauda la lege și ar fi lovit de nulitate absolută.
Consideră că terenul dobândit legal în anul 1931 de către M. Veiler (conform actului de vânzare-cumpărare înregistrat la Primăria Municipiului Iași sub nr._/06.11.1931), al cărui moștenitor legal este conform Certificatului de moștenitor nr.1/08.02.2011), poate fi restituit în natură, în suprafață totală de 1200 mp (conform Procesului verbal de preluare conform Decretului nr.111/1952, proces verbal încheiat la data de 24.01.1952) atâta timp cât pentru acest teren nu sunt prevăzute documentații legale în vederea construirii unor noi obiective de utilitate publică (pct.10.1 din normele metodologice), iar construcția deja existentă pe teren nu beneficiază de autorizație de construcție și nici nu și-a intabulat dreptul de proprietate asupra clădirii existente (art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001. În susținerea acțiunii menționate, UAP nu a depus documentația privitoare la imobilul revendicat și nici un alt act de proprietate, confirmând astfel faptul că imobilul clădire din . este doar în posesia lor, că acesta nu este și nici nu poate fi intabulat în Cartea funciară a Municipiului Iași, așa-zisa lor aparență de proprietate nefiind opozabilă terților. Având în vedere refuzul Primarului Municipiului Iași de a respecta obligațiile instituite prin art.25 și art.26 din Legea nr.10/2001, consideră că acesta echivalează cu refuzul restituirii imobilului teren, motiv pentru care, conform art. 21 alin. 2 din Constituția României, s-a adresat justiției, întrucât nici o lege nu poate îngrădi dreptul oricărei persoane de apărare a intereselor sale legitime.
Legal citat, pârâtul P. M.. Iași a formulat întâmpinare.
În cauză s-a atașat documentația care a stat la baza emiterii dispoziției atacate și s-a efectuat la solicitarea reclamantului un raport de expertiză topometrică pentru identificarea imobilului în litigiu la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin întâmpinarea formulată pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Prin dispoziția contestată a fost soluționată notificarea depusă de reclamant în sensul recunoașterii, în parte, a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Iași, .. Astfel, s-a constatat că din totalul suprafeței de 950,86 mp teren aparținând fostei proprietăți a autorului reclamantului, numai suprafața de 80,35 mp teren se află în domeniul public al municipiului Iași, fiind sistematizat - ocupat de căi de acces auto și pietonale - suprafață pentru care s-a formulat propunere de acordare de despăgubiri; diferența de 870,51 mp. teren este deținut de Filiala Iași a Uniunii Artiștilor Plastici - declinându-se competența de soluționare a notificării privind această suprafață de teren către entitatea deținătoare; construcția a fost distrusă de bombardament și nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Soluțiile adoptate au fost întemeiate pe următoarele dispoziții legale: art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Definirea sintagmei de entitate deținătoare și entitate învestită cu soluționarea notificărilor cuprinse în Capitolul II al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 potrivit cărora entitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii, societăți/companii naționale și societăți comerciale, organizații cooperatiste) iar entitate învestită cu soluționarea notificărilor este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).
Art. 10 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acesta au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură a terenului liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent.
Prin sentința civilă nr. 302/15.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului Iași.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 1398/28.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr._, s-a admis recursul, a fost casată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Iași.
În considerentele acestei decizii s-a reținut că, potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Curtea a constatat că, contrar acestor prevederi legale, instanța de fond nu s-a preocupat și nu a determinat în mod clar, neechivoc, entitatea deținătoare a imobilului notificat de către moștenitorul fostului proprietar în temeiul Legii nr. 10/2001. Concluzia instanței de recurs este determinată de faptul că tribunalul nu a analizat și nu a răspuns criticilor recurentului referitoare la împrejurarea că Filiala Iași a Uniunii Artiștilor Plastici a dobândit personalitate juridică în anul 2008, la un interval mare de timp față de momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, care reglementează regimului juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De asemenea, Curtea a reținut că tribunalul nu a analizat nici critica recurentului-contestator care vizează faptul că Uniunea Artiștilor Plastici - Filiala Iași nu întrunește condițiile legale pentru a fi considerată entitate învestită cu soluționarea notificării, deoarece aceasta este o asociație profesională constituită din inițiativă privată, nonprofit, apolitică, care nu are în patrimoniul său imobilul a cărui restituire în natură fost solicitată prin notificare.
"Raportat la lipsa rolului activ al instanței de fond în stabilirea entității învestite cu soluționarea imobilului notificat și la motivarea sumară a hotărârii recurate, prin nearătarea argumentelor de fapt și de drept pentru care se impune primirea sau înlăturarea susținerilor și apărărilor formulate de D. V. prin contestația formulată, în cauză, s-a reținut de instanța de control judiciar incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 punctele 7,9 din Codul de procedură civilă. Atâta timp cât tribunalul nu a stabilit și nu a argumentat, pe baza unui material probatoriu complet, care este persoana juridică ce are calitatea de entitatea învestită cu soluționarea notificării formulate de către recurent (Unitatea Administrativ Teritorială, reprezentată prin P. Municipiului Iași sau Uniunea Artiștilor Plastici- Filiala Iași), Curtea a apreciat că această instanță nu a soluționat fondul cauzei, ceea ce determină aplicabilitatea art. 312 alin. 1 teza I și alin. 5 din Codul de procedură civilă.
Cu ocazia rejudecării, s-a dispus a se avea în vedere toate criticile formulate de contestatorul recurent cu privire la persoana juridică ce are calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificării, la situația juridică actuală a imobilului a cărui restituire în natură se solicită și la incidența, în cauză, a art. 9 din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, instanța a dispus, din oficiu, suplimentarea probatoriului punând în vedere reprezentantului reclamantului să depună la dosarul cauzei declarația reclamantului - cetățean elvețian, în calitate de moștenitor al persoanei deposedate, Veiler M. - cetățean german, relativă la împrejurarea că nu a beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor convenții încheiate de România cu statul a cărei cetățenie a dobândit-o, ulterior deposedării, conform art. 5 – Anexa 1 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, a dispus verificări la OCPI cu privire la situația juridică a imobilului ce face obiectul notificării; prin adresa nr._/25.03.2013 OCPI a comunicat instanței că imobilul situat în Iași . . are alocat număr cadastral și nu figurează înscris în Cartea Funciară (fila 25 dosar).
Din examinarea actelor și lucrărilor existente la dosar, instanța reține în fapt următoarele:
Prin notificarea înregistrată la B. Zacornea C. sub nr. 269/2001 din 09.08.2001, reclamantul D. V., domiciliat în Elveția, a solicitat în calitate de moștenitor al defunctului M. Veiler, restituirea în natură a imobilului situat în Iași, ., compus din teren în suprafață de 800 mp și construcțiile edificate pe acesta (filele 16, 17 dosar inițial). Prin dispoziția nr. 1205/21.07.2011 emisă de pârâtul P. Municipiului Iași, contestată în cauza de față, s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantului în condițiile Legii nr. 247/2005 – Titlul VII, pentru terenul în suprafață de 80,35 mp. situat în Iași, . care poate fi restituit în natură –art.1; s-a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent a construcției, motivat de faptul că aceasta nu a făcut obiectul preluării abuzive, fiind distrusă în timpul războiului – art.2; 3) s-a declinat competența de soluționare a notificării cu privire la diferența de teren către entitatea deținătoare – Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Iași –art. 3 .
În preambulul acestei dispoziții, s-a arătat că măsurile dispuse au în vedere înscrisurile depuse la dosarul aferent notificării din care rezultă că notificatorul face dovada dreptului de proprietate al autorului său, M. Veiler, asupra imobilului, conform art. 24 din Legea 10/2001, contractului de vindere – cumpărare înregistrat la Primăria Municipiului Iași sub nr._/06.11.1931, matricolei de clădiri și terenuri și dovada calității de moștenitori cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 1/08.02.2011; imobilul construit a fost distrus în timpul războiului, așa cum rezultă din matricola de clădiri și terenuri și din actele de preluare, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. 6 din Legea 10/2001; imobilul – teren viran – a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului nr. 111/1950; din suprafața totală a terenului – rezultată din măsurători – de 950,86 mp, suprafața de 80,35 mp a fost sistematizată, fiind ocupată în prezent de căi de acces auto și pietonale, iar diferența de 870,51 mp este deținut de Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Iași, care este și proprietar al clădirii edificate pe acest teren; raportul nr._/27.06.2011 întocmit de Comisia pentru analizarea notificărilor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001; dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. e, art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2, 4, art. 10 alin. 1, 6, 10, art. 26 alin. 1, art. 27 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată.
Contestația formulată de reclamant împotriva acestei dispoziții este întemeiată în parte.
Cu certificatele de calitate moștenitor nr. 1 și 2 din 08.02.2011 emise de BNP V. P. – L. (filele 72, 73 dosar inițial fond), reclamantul V. (fost Veiler) D. a probat calitatea de moștenitor după defuncții Veiler M., decedat la 09.10.1976 în Dusseldorf (Germania) și Veiler T., decedată la 30.06.1977 în Wulfrath (Germania), cetățeni germani de naționalitate română.
Din actele anexate notificării, rezultă că autorul reclamantului a fost proprietarul imobilului situat în Iași, ., compus din construcție și teren. În ce privește construcția, aceasta a fost distrusă în timpul războiului (conform mențiunii existentă în matricola nr. 2 – impozitul pe clădiri – fila 19 dosar fond inițial), astfel că, pentru aceasta, reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 10 alin. 6 din aceeași lege, aspect reținut în mod corect și de emitentul deciziei atacate la art. 2 (în același sens, cap. II din Normele metodologice pct. 13 lit. c).
În ce privește terenul, reclamantul nu a exhibat acte de proprietate pentru a determina întreaga suprafață deținută de autorul său. Cert este că, prin actul de vânzare – cumpărare din 07.10.1931 (fila 18 dosar fond inițial), M. Veiler a cumpărat o suprafață de 30,70 mp ce reprezenta cale de acces la proprietatea acestuia, teren situat în . colț cu Sf. S. nr. 22. Prin Încheierea Judecătoriei Populare Urbane Iași din 06.02.1952 (fila 25 dosar fond inițial), s-a constatat că terenul în suprafață de 1200 mp situat în Iași ., fost proprietate Veiler M., este bun fără stăpân și a fost trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 111/1951. Aceeași suprafață, de 1200 mp, este menționată și în procesul – verbal nr. 5531/02.04.1952 a Secției Financiare a Orașului Iași, precum și în procesul – verbal din 24.01.1952, prin care s-a inițiat procedura de trecere a imobilului în proprietatea Statului, încheiat de Secția Financiară a Orașului Iași (filele 29, 53 dosar fond inițial).
Expertiza topo – cadastrală efectuată la Tribunalul Iași în primul ciclu de judecată de expertul D. E., a evidențiat, în urma identificării fostei proprietăți Veiler, că aceasta măsoară real 887 mp și nu 1200 mp astfel cum se menționează în actele de preluare sus – arătate.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
În lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, tribunalul constată că în cauză nu operează prezumția că întinderea suprafeței deținută în proprietate de Veiler M. era de 1200 mp, întrucât această pretenție este răsturnată de concluziile expertizei D. E. (la care reclamantul nu a formulat obiecțiuni), care, în urma identificării fostei proprietăți a autorului reclamantului, a stabilit suprafața real măsurată la 887 mp.
În consecință, aceasta este suprafața pentru care reclamantul a probat că este îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001. În ce privește determinarea tipului de măsuri reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, precum și identificarea entității investite cu soluționarea notificării unității deținătoare, tribunalul apreciază că se impune stabilirea situației juridice actuale a fostei proprietăți Veiler.
Din adresele nr._/16.05.2012 și nr._/25.03.2013 emise de Serviciul de Publicitate Imobiliară Iași (filele 74, 76), rezultă că imobilul ce face obiectul prezentului litigiu nu este înscris în Cartea Funciară a Municipiului Iași.
Prin adresa nr._/17.05.2012 emisă de P. Municipiului Iași (fila 46 dosarul Curții de Apel Iași), pârâtul a comunicat că imobilul situat în Iași, . nu se află în patrimoniul Municipiului Iași, că pe teren este edificată, fără autorizație de construire, clădirea în care își are sediul Uniunea Artiștilor Plastici care achită impozit pe clădire și taxă pentru folosirea terenului ocupat de clădire și aferent clădirii, că pentru terenul aferent construcției nu figurează nicio persoană plătitoare de impozit.
Expertiza D. E. a stabilit, de asemenea, că fosta proprietate D. V., în suprafață de 887 mp, amplasată în Iași . – cvartal 33 . îngrădită și pe ea se află clădirea Studioului de Creație Iași al Uniunii Artiștilor Plastici, construcție edificată fără autorizație de construire în 1967 – 1970, terenul fiind ocupat după cum urmează: 345 mp clădirea sediu al Uniunii Artiștilor Plastici, 289 mp parcare neasfaltată, 253 mp spațiu verde în construcției. Astfel cum s-a menționat și anterior, trebuie subliniat că reclamantul nu a contestat concluziile expertizei D. E..
Deși folosește construcția edificată pe terenul în litigiu, Uniunea Artiștilor Plastici nu este proprietara acestuia (aspect confirmat de lipsa unor acte în acest sens, precum și de existența litigiului ce face obiectul dosarului nr._/245/2010, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al UAP – Filiala Iași, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași, prin efectul uzucapiunii, asupra construcției edificate în Iași, . – filele 35-36 dosar C. A. Iași, litigiu nefinalizat la momentul pronunțării prezentei sentințe).
Prin raportarea la dispozițiile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 aprobate prin H.G. 250/2007, astfel cum a fost modificată și completată, tribunalul notează că U.A.P. – Filiala Iași, care ocupă în prezent construcția amplasată pe terenul în litigiu, nu poate avea atribuții în soluționarea notificării reclamantului în procedura reglementată de Legea 10/2001, astfel cum în mod greșit a apreciat pârâtul P. Municipiului Iași în dispoziția contestată.
Astfel, potrivit cap. II din Norme, sintagmele și formulările prevăzute de lege au următoarele semnificații: unitate deținătoare este, fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste); entitate investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).
Potrivit datelor existente pe site-ul UAP – Filiala Iași, aceasta este asociație profesională, neguvernamentală și nonprofit, neîndeplinind condițiile, nici pentru a fi considerată unitate deținătoare și nici entitate investită cu soluționarea notificării, neîncadrându-se în niciuna din categoriile expres și limitativ enumerate de dispozițiile legale sus-enunțate.
În mod evident, calitatea de unitate deținătoare o are Municipiul Iași în condițiile în care a fost probată preluarea imobilului, fost proprietate Veiler, de către stat, dar și prin efectul dispozițiilor art. 464, 477 cod civil (în vigoare la momentul formulării notificării), în virtutea aptitudinii generale conferite unității administrativ – teritoriale de dispozițiile legale menționate (astfel cum sunt acestea explicitate prin art. 25 din Legea nr. 213/1998), de a dobândi bunurile fără stăpân. Chiar dacă Municipiul Iași nu a inventariat în patrimoniul său imobilul în litigiu, în considerarea celor expuse, tribunalul notează că Municipiul Iași are calitate de unitate deținătoare a imobilului notificat, soluționarea notificării revenindu-i acestuia potrivit art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește tipul de măsuri reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, tribunalul reține, pe de o parte, incidența O.U.G. nr. 184/2002, iar pe de altă parte a Legii nr. 165/16.05.2013, în vigoare la momentul pronunțării prezentei sentințe.
Astfel, deși în certificatele de calitate moștenitor eliberate după defuncții Veiler M. și Veiler T. se menționează că V. D. este cetățean german de naționalitate română, actul de identitate depus la dosar, cu valabilitate 04.06.2009 – 03.06.2019, este eliberat de autoritățile elvețiene (fila 30 dosar), ceea ce demonstrează cetățenia elvețiană a reclamantului la momentul derulării prezentului litigiu.
Potrivit art. II din Titlul II al O.U.G. nr. 184/12.12.2002, cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite, potrivit Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a unor terenuri situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție (alin. 1).
În situația cetățenilor străini și apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin. 1, dreptul de folosință astfel dobândit se convertește, la cerere, în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective (alin. 4).
Din dispozițiile legale enunțate rezultă că, în cazul cetățenilor străini, restituirea în natură poate opera doar în condițiile în care se solicită expres stabilirea dreptului special de folosință, opțiune care nu a fost exprimată în cauză de reclamant.
Aceeași soluție se impune și în raport de dispozițiile art. 44 alin. 2 din Constituție care stabilește că: „Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală”.
Legea nr. 312/2005 reglementează dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini, apatrizii și de către persoanele juridice străine .
Reclamantul D. V. are cetățenie elvețiană, astfel după cum rezultă din cartea sa de identitate eliberată de autoritățile elvețiene. În conformitate cu art. 6 alin. 1 din Legea nr. 312/2005, cetățenii străini aparținând unor state din afara Uniunii Europene (cum este și cazul Elveției), pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condițiile reglementate prin tratatele internaționale pe bază de reciprocitate. Ori, România nu are în prezent un tratat semnat cu Elveția cu privire la dobândirea dreptului de proprietate de către cetățenii celor două state, în condiții de reciprocitate.
Chiar dacă s-ar proba aspectul menționat în cele două certificate de calitate de moștenitor emise după defuncții Veiler M. și Veiler T., respectiv faptul că reclamantul are cetățenie germană, potrivit art. 4 din Legea nr. 312/2005, cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene nerezident în România, poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, dar numai pentru a-și constitui reședința și numai după împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană (începând cu 01.01.2012).
Rezultă din cele expuse, că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de Legea nr. 312/2005 care reia, de altfel, prevederile Anexei VII la Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, pentru ca reclamantul să beneficieze de restituirea în natură a imobilului solicitat.
În ce privește situația dobândirii dreptului de proprietate prin moștenire legală (ultima ipoteză prevăzută de art. 44 alin. 2 din Constituție), care nu face obiectul reglementării Legii nr. 312/2005, această ipoteză nu este incidentă în cauză întrucât, pe de o parte, la momentul decesului, autorii reclamantului nu mai aveau cetățenie română, ci germană, și bunul litigios nu se afla în patrimoniul lor, iar pe de altă parte, această prevedere introdusă în urma revizuirii Constituției în 2003, nu permite decât o interpretare univocă, această ipoteză fiind de imediată aplicare, din momentul intrării în vigoare a revizuirii Constituției, numai pentru situațiile în care succesiunea în legătură cu care se exercită calitatea de moștenitori legali s-a deschis după această dată (în acest sens, Decizia nr. 408/07.10.2004 a Curții Constituționale). Ori, reclamantul a acceptat succesiunile părinților săi cu mulți ani înainte de revizuirea Constituției din 2003 (1976, respectiv 1977), iar moștenirile acestora nu includeau niciun drept de proprietate asupra terenului în litigiu. Așadar, potrivit principiului „nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet”, reclamantul nu poate pretinde că a moștenit un astfel de drept. Relevantă în acest sens, în spiritul celor argumentate, este și Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 12.06.2012 în cauza nr._/2008 – S. G. - I. M. și alte 58 de cereri împotriva României, precum și Cauza Helmut Merschdorf împotriva României în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului s- pronunțat la 21 mai 2013.
Mai mult, alin. 3 al articolului 10 din Legea nr. 10/2001 prevede:
„Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.”
Ipotezele prevăzute de text se referă așadar la posibilitatea restituirii în natură a terenului pe care s-au edificat construcții fără autorizație, ulterior datei de 1 ianuarie 1990 sau sunt ridicate construcții ușoare sau demontabile. Interpretarea „per a contrario” a dispozițiilor legale menționate conduce la concluzia că, în situația construcțiilor fără autorizație edificate anterior datei de 1 ianuarie 1990, restituirea în natură a terenului nu este posibilă.
Probatoriul administrat în cauză demonstrează că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001 pentru restituirea în natură a terenurilor în cazul construcțiilor ridicate fără autorizație de construire, întrucât construcția amplasată pe terenul litigios a fost edificată în anul 1961 (în acest sens, sentința civilă nr. 5336/17 martie 2011 a Judecătoriei Iași, dată în dosarul nr._/245/2010 – filele 35, 36 dosarul Curții de Apel Iași, expertiza D. E.).
În raport de cele reținute, instanța concluzionează că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 887 mp, incidența art. 9 din Legea 10/2001 (potrivit căruia imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini), fiind exclusă datorită imposibilității restituirii în natură a terenului, pentru argumentele anterior expuse.
Potrivit art. 16 din Legea 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților investite de lege, se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7.
Potrivit art. 50 din Legea 165/2013-„La data intrării în vigoare a prezentei legi:
a) sintagma, despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprinsă în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist.
În considerarea argumentelor de fapt și de drept expuse, instanța va admite în parte contestația formulată de reclamant, va anula art.1 și 3 ale dispoziției nr. 1205/21.07.2011 emisă de pârâtul P. Municipiului Iași și va dispune obligarea acestuia la emiterea unei dispoziții de acordare de măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv,în perioada regimului comunist în România, cu privire la suprafața de 887 m.p. teren situat în Iași, ., fost proprietate Veiler M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de reclamantul D. V. domiciliat în Chemin du Grand – Clos 3, CH—1266 Duillier, Elveția cu domiciliul procedural ales în Iași, .. 4, . 5, . la Cabinet Avocat F. M. în contradictoriu cu pârâtul P. M.. Iași și, în consecință:
Anulează în parte dispoziția nr. 1205/21.07.2011 emisă de pârâtul P. M.. Iași, respectiv pct.1 și 3 .
Obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziție de acordare de măsuri compensatorii în condițiile legii privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv,în perioada regimului comunist în România, cu privire la suprafața de 887 m.p. teren situat în Iași, ., fost proprietate Veiler M. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.06.2013.
Președinte, Grefier,
A. M. C. R. R.
Red. A.M.C.
Tehnored. M.M.D.
4 ex./13.11.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1508/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1500/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
