Obligaţie de a face. Decizia nr. 285/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 285/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 16922/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Mai 2013
Președinte - M. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 285/2013
Pe rol se află judecarea apelurilor formulate de către apelanții: B. D., B. F., B. C., B. M., M. F. împotriva sentinței civile nr. 8341/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații: B. D., B. SURAJ și B. PRINȚESA, având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că apelanții nu au făcut dovada achitării taxei de timbru aferente apelurilor formulate așa cum li s-a pus în vedere prin citație.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 8431/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. D., cu domiciliul ales în Iași, ., ., parter, la SCPA RAZUSI ȘI ASOCIATII în contradictoriu cu pârâții Beresscu Suraj, B. Prințesa, B. F., B. C. și B. M., toți cu domiciliul în Iași, ..
Obligă pârâții să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 120 mp situat în Iași, . identificat potrivit raportului de expertiză topo cadastrală M. S. nr.4235/07.11.2007 prin punctele 1,2,3 și 4 în anexa 1 a raportului și planului de amplasament și delimitare a imobilului recepționat de OCPI Iași cu nr._/14.10.2010.
Respinge cererile reclamantei privind obligarea pârâților la desființarea lucrărilor de construcție și autorizarea reclamantei la desființarea lucrărilor de construcție.
Obligă pârâții în solidar să plătească statului suma de 746 RON reprezentând parte a ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamanta.
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 700 RON cheltuieli de judecată”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Reclamanta B. D. este proprietara terenului în suprafață de 120 mp identificat potrivit raportului de expertiză topo cadastrală M. S. nr.4235/07.11.2007 prin punctele 1,2,3 și 4 în anexa 1 a raportului în dosarul_/245/2008 al Judecătoriei Iași și planului de amplasament și delimitare a imobilului recepționat de OCPI Iași cu nr._/14.10.2010, în baza sentinței_/13.10.2008 pronunțată în dosarul respectiv astfel cum a fost modificată în parte și a rămas irevocabilă prin dec. civ.329/16.02.2009 a Tribunalului Iași. Dreptul de proprietate al reclamantei a fost întabulat în cartea funciară nr._ a Mun.Iași.
Pârâții B. F., B. C. și B. M. au arătat la interogatoriu că locuiesc într-o construcție existentă pe respectiva suprafață de teren și au invocat un contract de vânzare cumpărare cu privire la „imobil” încheiat cu reclamanta la 04.07.1998. În privința pârâților B., instanța va corobora lipsa lor nejustificată la interogatoriu,în aplicarea art. 225 C.pr.civ, cu declarația martorului A. G. ( în spatele clădirii lor mai este clădire unde locuiesc niște cetățeni de etnie romă) și răspunsurile la interogatoriu ale pârâților B. și va reține că pârâții B. locuiesc de asemenea într-o construcție situată de asemenea pe terenul reclamantei.
În baza art. 480 cod civil în vigoare la data sesizării instanței, instanța va admite cererea în revendicare formulată de reclamantă cu privire la suprafața de teren de 120 mp și îi va obliga pe pârâți să o lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie. Instanța reține că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului iar pârâții nu au opus nici un titlu valabil de proprietate. În privința pârâților B., instanța reține că înscrisul sub semnătură privată datat 04.07.2011, în măsura în care expresia”imobil” poate fi considerată că se referă la suprafața de teren, nu a putut transmite dreptul de proprietate, respectiv contractul de vânzare –cumpărare opus de pârâți nu s-a încheiat în mod valabil, în lipsa formei autentice impuse la acea dată de Legea nr.54/1998 privind regimul juridic al terenurilor ci cel mult, în măsura în care s-ar dovedi că ar fi fost asumat de reclamantă, ar fi dat naștere unui drept de creanță la vânzare. De altfel pârâții prin întâmpinare implicit recunosc precaritate titlului lor și invocă încercarea de a obține încheierea actului în formă autentică.
În privința construcțiilor/lucrărilor de construcții, instanța reține că reclamanta nu a înțeles să formuleze o cerere în revendicare și cu privire la acestea ci a solicitat numai, în temeiul art. 1074-1075 Cod civil ( referitoare la obligația de a face) obligarea pârâților la desființarea lucrărilor de construcție sau autorizarea reclamantei la desființarea lucrărilor de construcție. Într-adevăr pârâții locuiesc în construcții existente pe terenul reclamantei și cererea reclamantei ar fi putut admisă în baza art. 494 alin.3 Cod civil ( accesiunea imobiliară artificială invocată de proprietarul terenului împotriva constructorului de rea credință, respectiv acel constructor care la momentul efectuării lucrărilor de construcție era conștient că nu deține dreptul de proprietate asupra terenului) coroborat cu art. 1073 Cod civil numai dacă reclamanta ar fi făcut dovada netă că acele construcții sau lucrări de construcții la care se referă cererea sa ar fi fost edificate de pârâți.
Martorii propuși de reclamantă D. Ș. și R. Păunica au arătat într-adevăr că există diferențe majore între construcțiile/lucrările de construcții existente pe teren în perioada când trăia mama reclamantei și situația actuală. Pârâții B. au negat că ar fi efectuat alte lucrări de construcție la imobilul preluat în baza actului sub semnătură privată cu excepția acoperișului, fiind susținuți de martorul A. G., iar cu privire la pârâții B. reclamanta nu a susținut că aceștia ar fi efectuat ei înșiși lucrări de construcție ci numai că li s-ar fi permis să locuiască într-un corp de construcție.
Pe de altă parte reclamanta nu deține nici un înscris din care să rezulte construcțiile care ar fi existat pe teren înainte ca acesta să intre în stăpânire pârâților ( corpuri de construcție, întindere, structură, regim de înălțime), astfel ca, prin raportare la situația actuală, să poată fi identificate construcțiile/lucrările de construcții care, cu un grad ridicat de probabilitate, ar putea fi socotite ca fiind edificate de aceștia. În consecință, apreciază instanța, reclamanta nu a făcut dovada că aceste construcții sau lucrări de construcții existente în prezent și la care se referă acțiunea sa ar fi fost edificate de pârâți, astfel încât să poată fi instituită în sarcina lor o obligație de demolare cu un obiect determinat. Pentru aceste motive se impune respingere cererilor reclamantei referitoare la lucrările de construcție.
În baza art. 18-19 din OUG nr. 51/2008, instanța va obliga pârâții să plătească pârâții în solidar să plătească statului suma de 746 RON reprezentând parte a ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamanta ( taxă de timbru pentru cererea de revendicare cu privire la teren care a fost admisă). În baza art. 274 C.proc.civ având în vedere ponderea în care au fost admise cererile reclamantei instanța va obliga pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 700 RON cheltuieli de judecată suportate de reclamantă ( 700 lei din totalul de 1200 RON achitat de reclamantă cu titlul de onorariu de avocat cu chitanțele 35/28.09.2011 și 13/06.03.2012)”.
* * *
Împotriva acestei sentințe au formulat cereri de apel pârâții B. F., B. C., B. M. și numiții M. F. și B. D..
Cererile de apel nu au fost timbrate.
Deși li s-a pus în vedere apelanților să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru 373 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei sub sancțiunea anulării apelului fiind acordate termene repetate la 30.01.2013, 27.02.2013 și 24.04.2013 apelanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței.
În consecință, instanța, din oficiu, a invocat, excepția de netimbrare a cererii de apel, excepție ce se impune a fi soluționată cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă și asupra căreia Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.11 alin.1 teza a doua din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotãrârilor judecãtorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată la suma contestatã, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
De asemenea conform art.18 alin.2 din Legea 146/1997, cu modificări ulterioare, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicãrii sumei datorate.
Potrivit disp. art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, reclamantul are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanta. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii. Potrivit art. 3 din OG 32/1995(cu modificările și completările ulterioare) în cazul cererilor de chemare în judecată adresate instanțelor se aplică timbre judiciare – iar conform art. 9 alin.2 din același act normativ, în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
In cauza, deși apelanții au fost legal citați cu mențiunea de a achita taxa de timbru și de a aplica timbru judiciar în cuantumurile menționate, aceștia nu și–au îndeplinit obligația stabilită imperativ, sub sancțiunea anulării acțiunii conform art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și art. 9 alin.2 din OG 32/1995.
Ori conform textului imperativ citat art.20 din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și art.35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, obligația de a achita taxa de timbru este necesar a fi îndeplinită până la primul termen de judecată.
Întrucât obligația legalei timbrări a cererilor adresate instanței are caracter imperativ, iar apelanților le-au fost acordate termene în acest sens, fiind legal citați cu mențiunea achitării taxelor datorate, însa aceștia nu s-au conformat, în baza dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr. 146, instanța urmează să admită excepția netimbrării apelului, excepție ridicată din oficiu
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, instanța urmează să anuleze, ca netimbrate cererile de apel formulate.
FAȚĂ DE ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat apelul formulat de B. F., B. C., B. M., M. F., B. D. împotriva sentinței civile nr. 8431/13.04.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2012.
Președinte, M. C. | Judecător, E.-C. P. | |
Grefier, D. C. |
Red. P.C.
Tehn. A.G.
8 ex./15.07.2013
Jud. fond: I. O. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2464/2013. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
