Pretenţii. Sentința nr. 7107/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7107/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 27081/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Mai 2013
PREȘEDINTE – A. M.
JUDECĂTOR - S. C. C.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - G. I. A.
DECIZIE Nr. 1270/2013
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul M. M. împotriva sentinței civile nr.7107/30.03.2012 a Judecătoriei Iași în contradictoriu cu intimatul Z. O., având ca obiect pretenții restituire împrumut; sechestru asigurător.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul, personal și asistat de reprezentant convențional av. P. și intimatul, prin reprezentant convențional av. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Av. recurentului depune la dosar cursul dolarului de la data de 22.05.2013 și chitanța nr. 33/1.08._ care atestă plata onorariului de avocat.
Av. intimatului depune la dosar chitanțele nr. 106/012 din 01.04.2013., respectiv. nr. 116/022 din 15.05.2013 în dovedirea onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra dezbaterilor recursului.
Av. P., pentru recurent, solicită admiterea recursului considerând că sentința instanței de fond este nelegală, în cuprinsul acesteia existând și contradicții. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate, consideră că onorariul avocatului a fost cenzurat în mod nelegal. În consecință, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului.
Av. V., pentru intimat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, întrucât aceasta redă cererea de la fond, așa cum a fost formulată. Astfel, consideră că recurentului i s-a acordat ceea ce a cerut. Solicită menținerea soluției și pentru cheltuielile de judecată deoarece cererea de sechestru judiciar a fost respinsă.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 7107/30.03.2012 a Judecătoriei Iași, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul M. M., domiciliat in Iași, ., ., ., in contradictoriu cu pârâtul Z. O., domiciliat in Iasi, ., ..5, ., ..
A fost obligat pârâtul la restituirea catre reclamant a sumei de 15.000 dolari americani sau echivalentul in lei – 45.000 lei.
S-a stabilit termen de plată 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
S-a redus onorariul avocatului reclamantului de la 3000 lei la 2000 lei.
A fost obligat pârâtul la plata unor cheltuieli de judecata in cuantum de 4.152,2 lei (2000 lei onorariu avocat, 2147,2 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul instantei sub nr._, reclamantul M. M. a chemat in judecata pe pârâtul Z. O., solicitand să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 15.000 dolari americani sau echivalentul in lei al acestei sume – 45.000 lei,pe care i-a imprumutat-o in doua etape ( 5000 dolari SUA la 29.01.2009 si 10.000 dolari SUA la 13.04.2009); instituirea unui sechestru asigurător constând in indisponibilizarea bunurilor mobile si imobile ale pârâtului care se află la domiciliul său, bunuri care să ajute la acoperirea prejudiciului in cuantum de 5.000 dolari americani sau echivalentul in lei al acestei sume – 45.000 lei; cu cheltuieli de judecată.
In motivare, a arătat ca il cunoaste pe pârât de mai multi ani si la solicitarea acestuia, l-ajutat in diferite situatii, atât personale, cum ar fi probleme de sănătate ale familiei sale, cât si probleme de afaceri.
In luna aprilie a anului 2004 i-a imprumutat pârâtului si sotiei acestuia suma de 5000 dolari SUA, sumă a carei scadentă a fost data de 05.04.2005 si care a fost restituită la scadentă.
Câstigându-i increderea si considerându-l o persoană corectă, la data de 29.01.2009 pârâtul i-a solicitat un nou imprumut in cuantum de 5000 dolari SUA, pentru care a incheiat cu acesta o chitanță de mână. Contrar imprumutului din anul 2004, de această dată, la sugestia pârâtului, ca să nu mai plătească taxele notariale, nu a mai incheiat un contract in formă autentică, ci a intocmit o chitanță pe care au semnat-o amândoi. Suma de 5000 dolari i-a imprumutat-o pârâtului pentru 3-4 luni, până când se va redresa din punct financiar.
A mai arătat că, ulterior, la data de 13.04.2009, pârâtul i-a solicitat un nou imprumut, acordându-i suma de 10.000 dolari SUA tot pentru o perioada de 3-4 luni.
Nici una din sume nu au fost restituite.
A mai aratat ca a formulat si plângere penală impotriva pârâtului, cauza fiind in cercetare.
In drept, a invocat disp.art.1576 si 1584 C.civ., art.591- 596, 274 C.pr.civ.
Atasat actiunii, legal timbrate, a depus in copie doua chitante, contractul de imprumut garantat prin ipotecă autentificat sub nr.628/05.04.2004 de BNP C. P., plângerea penală formulata pârâtului.
Legal citat, pârâtul a formulat intâmpinare (f.22), prin care a solicitat respingerea actiunii, arătand ca a primit de la reclamant cu titlu de imprumut suma de 5000 USD la data de 29.01.2009, respectiv suma de 10.000 USD la data de 13.04.2009, asa cum reiese din inscrisurile intitulate „chitanta” depuse la dosar de catre reclamant. A aratat ca sustinerile reclamantului sunt in mare parte departe de adevăr. A achitat partial imprumutul, de-a lungul timpului. Nu s-a pus problema vreunei dobânzi si cu atat mai putin să-i fi propus el plata unei dobânzi, mai mare decât cea oferita de institutiile bancare. Pentru imprumutul acordat anterior, nu a achitat nici o dobândă.
A arătat ca dreptul reclamantului la a formula pretentii nu este actual, intrucât nu a fost stipulat vreun termen scadent pentru restituirea sumei imprumutate.
Sustinerea reclamantului ca imprumutul a fost acordat pentru 3-4 luni nu poate fi primită pentru următoarele motive: nu a fost precizat un asemenea termen in nici una din chitantele care atestă imprumutul. Primul imprumut a fost acordat in luna ianuarie, al doilea in luna aprilie a aceluiasi an. Or, dată fiind diferenta de „3-4 luni” de la primul imprumut si pana la acordarea celui de-al doilea, dovedeste ca nu s-a avut in vedere un termen anume pentru restituire. Ar fi insemnat ca imprumutatul să imprumute a doua sumă pentru a restitui imediat pe prima. In realitate, sumele au fost imprumutate succesiv, fără stipularea vreunui termen de restituire, acest lucru fiind făcut cu rea-intentie de catre imprumutator tocmai pentru a profita in mod nelegal si imoral de sumele cuvenite. „Completarea” inscrisului cu privire la termenul scadent nu poate fi primită prin alte mijloace de probă in afara actului (instrumentum) –acest lucru permitând, in caz contrar, nasterea de abuzuri impotriva oricărei persoane aflate ., binecunoscută fiind rezerva sub care pot fi privite, spre exemplu, declaratiile eventualilor martori. Asa cum prevăd dispozitiile legale, o chitanta olografă trebuie sa fie scrisa de mâna celui imprumutat si semnata de acesta sau, in final, să apară mentiunea „bun si aprobat”,scrisă de mana imprumutatului, lucru care nu a fost respectat.
A mai aratat ca nici punerea in intârziere a debitorului nu a fost efectuata. Notificarea trimisa pârâtului – imprumutat nu poate valora punere in întârziere deoarece in continutul său nu se precizează un termen de restituire a sumei.
In drept, a invocat disp.art.115-118, 591 – 596, 379 alin.1 C.pr.civ., art.1581 – 1582, art.1191 alin.1 – 2, art.1193 – 1995, 1089 – 1090 C.civ., OG 13/2011, OG 9/2000.
Prin incheierea din data de 12.10.2011 s-a dispus disjungerea cererii având ca obiect „sechestru asigurător” si judecarea separata a acesteia.
Reclamantul a depus răspuns la intâmpinare (f.31), prin care a aratat ca pârâtul nu a achitat nici o sumă de bani din totalul imprumutului, in nici una din paginile actiunii reclamantul nu facut afirmatia ca pârâtul si-ar fi achitat partial imprumutul; pârâtul nu se află in posesia nici unui inscris emis de catre imprumutător, care să ateste restituirea.
Prin incheierea din data de 25.01.2012, s-a dispus respingerea exceptiei prematurității actiunii.
In probatiune, s-a incuviintat fiecarei părti proba cu inscrisuri, interogatoriul părtii adverse si proba testimonială cu câte un martor.
Interogatoriile luate părtilor au fost atasate la f.57-60 dosar.
In cauza au fost audiati martorii T. M. (f.62), propusa de reclamant si C. D. (f.61), propusa de pârât.
Ambele părti au depus la dosar inscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instantade fond a retinut următoarele:
Intre reclamantul M. M. in calitate de imprumutător si pârâtul Z. O. in calitate de imprumutat, s-au incheiat 2 contracte de imprumut, la data de 29.01.2009 pentru suma de 5000 dolari americani, iar la 13.04.2009 un alt contract pentru suma de 10.000 dolari americani, fără a fi prevăzută scadenta imprumuturilor.
Contractul de împrumut de consumație (muutum) reprezintă acel contract real prin care împrumutătorul transmite dreptul de proprietate asupra unei câtimi de lucruri împrumutatului cu obligația corelativă a acestuia de a restitui la scadență o cantitate egală de bunuri de același gen și calitate ( art. 1576 C. civ.de la 1864).
Potrivit regulii înscrise în art. 1192 C. civ., atunci când valoarea bunului ce formează obiectul contractului depășește suma de 250 lei, dovada se poate face prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată. Cu privire la această din urmă ipoteză, fiind vorba de împrumutarea unei sume de bani, observând dispozițiile art. 1180 C. civ., actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare trebuie să fie scris în întregime de către cel care l-a semnat sau cel puțin acesta, înainte de a-l semna trebuie să adauge mențiunea „bun și aprobat”. Astfel, legiuitorul stabilește o . reguli speciale pentru ipoteza avută în vedere și în cadrul prezentei acțiuni.
Se observă insă că, desi cele doua contracte de imprumut nu respectă intrutotul conditiile formale sus –mentionate, acestea au fost recunoscute de catre pârât, conform celor consemnate in intâmpinare si in raspunsul la interogatoriu ( intrebările 1, 5 si 9), astfel că reclamantul a dovedit existența contractelor de împrumut valabil incheiate.
Pârâtul a afirmat ca cele doua imprumuturi, desi nu contineau o asemenea prevedere, erau purtătoare de dobânzi, fapt infirmat de catre reclamant. Potrivit art.1587 C.civ., in cazul imprumuturilor in bani, se pot stipula dobânzi, astfel că, in lipsă de stipulatie, imprumutul este cu titlu gratuit. Acelasi aspect rezultă si din art.2 din OG 9/2000, potrivit căruia debitorul datorează dobânda numai „in cazul in care potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtătoare de dobânzi.” In acelasi timp, dacă imprumutatul plăteste dobânzi fără să fi fost stipulate sau plăteste dobânzi mai mari decât cele stabilite, el nu le poate nici repeti, nici imputa asupra capitalului (art.1588 C.civ.).
Nu rezulta cu certitudine din intregul probatoriu că imprumuturile in cauza ar fi fost purtătoare de dobânzi, astfel incât instanta de fond a dat eficientă manifestării de voință exprese a părtilor.
Potrivit art.969 C.civ., conventiile legal făcute au putere de lege intre părtile contractante.
În cazul neîndeplinirii obligației asumate prin contract de către una din părțile contractante, cealaltă parte poate solicita executarea silită a obligației asumate.
Pentru obligațiile ce au ca obiect o sumă de bani, cum este în cazul de față, acestea se pot executa întotdeauna în natură, creditorul fiind îndreptățit la a primi îndeplinirea exactă a prestației la care s-a îndatorat debitorul.
În cauză au fost dovedite condițiile răspunderii civile contractuale. În materie contractuală culpa este prezumată prin simplu fapt al neîndeplinirii obligației asumate, pârâtul putând să înlăture această prezumție doar prin dovedirea unor cauze exoneratoare de răspundere.
În cazul de față, pârâtul nu a înlăturat această prezumție pe baza probelor administrate și nu a dovedit existența unor cauze exoneratoare de răspundere .
Declarațiile martorilor audiați nu sunt lămuritoare sub aspect probatoriu, cei doi nu au fost prezenti la incheierea contractelor intre părti, martora propusă de pârât nu a putut oferi informatii precise din care să rezulte achitarea certă a vreunei sume in contul imprumuturilor. Aceasta a făcut vorbire de remiterea unei sume de 1000 lei către reclamant, fără insă a fi clar cu ce titlu au fost predati acesti bani.
In interogatoriul luat, reclamantul a negat vehement primirea vreunei sume in contul celor doua imprumuturi.
Insemnările pârâtului depuse in copie la f.21 nu pot avea nici o valoare probatorie, atâta timp cât nu exista recunosterea reclamantului in sensul stipulării vreunei dobânzi sau in sensul primirii vreunei sume din capital. Chiar dacă s-ar fi achitat anumite sume de către pârât cu titlu de dobândă, in conditiile art.1588 C.civ, instanta nu poate tine cont de asemenea plăți.
Date fiind cele de mai sus, in temeiul art. 1576, 1584, 1587 Cod civil, instanta de fond a apreciat întemeiată acțiunea reclamantului, fiind îndeplinite condițiile antrenării răspunderii contractuale a pârâtului, astfel că acesta va fi obligat la restituirea imprumutului in sumă de 15.000 dolari americani sau echivalentul in lei – 45.000 lei.
Întrucât părtile nu au stabilit un termen de restituire a imprumutului, instanta de fond, in considerarea textului art.1582 C.civ., a stabilit termenul restituirii „după imprejurări”. In cauză, raportat la data incheierii celor două imprumuturi, la suma de restituit, instanta de fond a stabilit ca termen de plată 3 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4152,2 lei ( 2000 lei onorariu avocat – tinând cont ca onorariul total a fost achitat pentru ambele cereri ce au format initial actiunea, urmând a nu fi acordat onorariu pentru cererea disjunsă privind sechestrul asigurător, ce a fost si respinsă -, 2147,2 lei taxa de timbru, 5 lei timbru judiciar).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, arată recurentul în motivarea cererii, sentința instanței de fond este criticabilă sub 2 aspecte: obligarea pârâtului – intimat la plata echivalentului bănesc și stabilirea greșită a echivalentului și cenzurarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Susține recurentul că, deși instanța reține judicios că reclamantul este îndreptățit să primească îndeplinirea exactă a prestației la care s-a îndatorat debitorul, sau o cantitate egală de bunuri de același gen și calitate, obligă pârâtul – intimat în principal la restituirea împrumutului de 15.000 dolari americani, dar calculează echivalentul sub valoarea reală a bunului împrumutat.
În acest mod, există contradicție chiar în considerentele sentinței, pagina 3 penultimul alineat, unde precizează că echivalentul sumei de 15.000 dolari americani este de 45.000 lei, la fel între considerente și dispozitiv, unde precizează același echivalent.
Instanța de fond a făcut confuzie între obiectul cererii și echivalentul pentru calcularea taxei de timbru, raportat la cursul dolarului de la data introducerii acțiunii.
Dacă instanța, în conformitate cu dispozițiile procedurale, a înțeles să oblige în subsidiar pârâtul – intimat și la plata echivalentului bănesc, trebuia să oblige la contravaloarea sumei de dolari raportat la cursul dolarului din momentul punerii în executare.
Procedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nu a aplicat judicios disp. art. 1576 Cod civil.
Ulterior pronunțării sentinței, pârâtul - intimat s-a și grăbit să facă recurentului – reclamant o ofertă de plată, consemnând la CEC echivalentul bănesc calculat de instanța de fond, tocmai pentru că echivalentul nu este o justă despăgubire raportat la obiectul acțiunii – 15.000 dolari americani.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, apreciază recurentul – reclamant că în mod netemeinic instanța de fond i-a acordat parțial onorariul de avocat respectiv 2000 lei în loc de 3000 lei.
În cauză, onorariu de avocat a reprezentat redactarea acțiunii, introducerea acțiunii, redactare răspuns la întâmpinare, consultații juridice între termene, cât și prezența apărătorului la toate termenele care s-au derulat.
Pentru faptul că a fost respinsă o cerere accesorie, ce a fost disjunsă pentru sechestru asigurător, nu se justifică măsura dispusă de instanță, deoarece cererea de sechestru asigurător a constituit un capăt de cerere în cadrul prezentei acțiuni, unde apărătorul a depus toate diligențele pentru asigurarea asistenței juridice, iar onorariul perceput este sub minimul prevăzut de dispozițiile legale.
Legal citat, intimatul Z. O. a formulat întâmpinare.
S-au depus acte în dovedirea respectiv combaterea cererii de recurs.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:
În fapt, intimatul – pârât Z. O. a primit de la reclamantul – recurent M. M., cu titlu de împrumut, suma de 5000 USD la data de 29.01.2009, respectiv suma de 10.000 USD la data de 13.04.2009, așa cum reiese din înscrisurile intitulate „chitanțe” aflate la dosarul cauzei.
Atât prin cererea introductivă, cât și în precizările ulterioare (p. 1 alin. 2, p. 3 alin. 3 și 6 și p. 29) reclamantul a solicitat restituirea sumei de 15.000 USD sau echivalentul sumei în lei.
Astfel, soluția instanței de fond nu este rezultatul unei erori și nici a unei interpretări restrictive a cererii reclamantului – recurent, ci doar reflectă însăși dorința semnatarului cererii de chemare în judecată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs (diminuarea onorariului de avocat), instanța de fond a arătat motivul pentru care a procedat astfel: a fost admisă doar cererea de restituire, nu și cea de sechestru asigurător, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 al. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora „… onorariul avocatului poate fi micșorat și raportat la valoarea pricinii și nu numai la munca depusă de avocat”.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de reclamantul M. M., menținând ca fiind legală și temeinică sentința Judecătoriei Iași.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantul M. M. împotriva sentinței civile nr. 7107/30.03.2012 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.05.2013.
Președinte, A. M. | Judecător, S. C. C. | Judecător, R. C. |
Grefier, G. I. A. |
Red. M.A.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./30.09.2013
Judecător fond O. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1269/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1292/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
