Obligaţie de a face. Hotărâre din 12-02-2013, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 20146/245/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Februarie 2013
Președinte - A. M. C.
Judecător M. C.
Grefier D. N.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 76/2013
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de către F. A. împotriva sentinței civile nr._ din 23.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat fiind S. S., având ca obiect obligație de a face REJUDECARE.
Dezbaterile în apelul ce formează obiectul cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2013, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, în conformitate cu prevederile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 31.01.2013, apoi pentru 07.02.2013, apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 23.09.2011 Judecătoria Iași dispune:
„Admite acțiunea formulată de reclamantul S. S., cu domiciliul în Iași, ..17, ., . cu pârâtul F. A., cu domiciliul în Iași, ., .> Obligă pârâtul să restituie reclamantului sumele de 24.500 euro și 3500 USD, în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând sume împrumutate pârâtului prin contractul de împrumut încheiat la data de 25.06.2008.
Admite în parte cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată și în consecință obligă pârâtul să plătească reclamantului 4519 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea Statului – prin Ministerul Justiției suma de 900 lei, reprezentând contravaloarea expertizei criminalistice.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
Așa cum rezultă din înscrisul intitulat „contract de împrumut”, încheiat la data de 25.06.2008, f.4 dosar, pârâtul a împrumutat de la reclamant suma de 24.500 euro și suma de 3500 dolari, pe care se obligă să le restituie la 25.06.2009.
D. fiind că pârâtul a contestat semnătura sa pe contractul de împrumut sub semnătură privată, care constituie temeiul pretențiilor reclamantului, instanța a procedat la verificarea de scripte pe calea expertizei grafoscopice, raportul de expertiză fiind depus la dosar.
Potrivit concluziilor expertului, semnătura de la rubrica „împrumutat A. F.” de pe actul intitulat „contract de împrumut” datat 25.06.2008, a fost executată de către pârâtul A. F..
Astfel, s-a stabilit, prin expertiza tehnică, fără putință de tăgadă, că actul sub semnătură privată intitulat contract de împrumut încheiat la data de 25.06.2008 a fost semnat de către pârât.
Reține instanța, în conformitate cu dispozițiile art.1191 al.1 Cod civil,dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 de lei nu se poate face decât prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată.
Actul sub semnătură privată, valabil încheiat, se impune părților semnatare cu putere de lege, acestea având obligația de a-l executa cu bună credință.
Instanța constată că prin cererea de chemare în judecată, pârâtul a invocat nulitatea absolută a contractului de împrumut fără a arăta motivele care ar atrage nulitatea actului, invocând împrejurarea că nu a cunoscut despre existența acestui act decât la data când a fost înștiințat despre existența litigiului, apărare pe care instanța o va înlătura având în vedere că s-a stabilit pe calea expertizei tehnice că pârâtul a semnat contractul de împrumut.
Instanța constată că pârâtul a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului, astfel deși la termenul de judecată din 29.10.2010, după primirea cererii de chemare în judecată, acesta a solicitat acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător și pentru încheierea unei tranzacții iar la termenul de judecată următor a contestat semnătura pe contractul de împrumut și încheierea acestuia.
Având în vedere că împrumutatului îi revine obligația restituirii sumei împrumutate la scadență, obligație pe care pârâtul și-a asumat-o prin semnarea contractului și că din probele administrate în cauză rezultă neîndeplinirea obligației, instanța va obliga pârâtul la plata sumelor de 24.500 euro și 3500 dolari, la cursul BNR din ziua plății, către reclamant.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, a admis în parte cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar și a respins onorariul de avocat având în vedere că nu a fost dovedit cu chitanță.
A obligat pârâtul la plata contravalorii expertizei tehnice efectuată în cauză ale cărei costuri au fost suportate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul F. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, apelantul a arătat că între el și intimat au fost încheiate câteva contracte de împrumut, contracte finalizate prin restituirea sumelor de bani împrumutate lui.
Instanța de fond nu a ținut seama de înscrisurile depuse de el (extrase de cont ce atestă plata unor sume de bani în conturile reclamantului) și nici de răspunsurile date de S. S. la interogatoriu. Ultima plată efectuată între el și S. S. a fost cea din 25.03.2008, plată ce face dovada stingerii oricăror obligații față de acesta. Ulterior acestei date, el nu a mai încheiat nici un contract de împrumut cu intimatul. Până și din extrasul de cont depus în fața instanței de fond reiese în mod clar că el nu mai avea motive să împrumute sumele de bani pretinse de către intimat, situația contului bancar de la RIB Bank Iași fiind grăitoare în acest sens. Astfel, la data de 24.03.2008, el avea în contul personal suma de 398.000 ron, astfel că nu era în postura de a împrumuta bani de la cămătari.
Singura explicație plauzibilă, și doar în acest mod își explică existența acestui înscris, este cea în care el a semnat acest înscris doar datorită încrederii pe care a avut-o în intimat. Vis-a-vis de acest aspect, pe rolul Judecătoriei Iași mai există două dosare având ca obiect „restituire împrumut”, având la bază acte pretins a fi semnate între el și alte două persoane (D. L. și T. C.), acte pe care apare ca „martor”, tocmai intimatul S. S..
Mai mult decât atât, în două cazuri el i-a restituit intimatului sume cahs, una de 10.500 ron și una de 35.000 ron – în cursul anului 2007, luna noiembrie-decembrie, intimatul fiind cel care a insistat să-i semnez aceste chitanțe prin care acesta atesta că a primit banii. El personal nu a primit niciodată aceste chitanțe și nici nu l-a interesat acest aspect, intimatul părându-i o persoană de încredere și neavând nici o problemă cu acesta după restituirea sumelor împrumutate.
Solicită instanței să aprecieze și asupra înscrisului depus inițial în prezenta cauză de D. L., persoană pe care el nu o cunoaște și cu care nu a avut nici o legătură, persoană care de asemenea îi pretinde diverse sume de bani. Inițial această persoană a depus un înscris nesemnat de către aceasta în dreptul numelui ei, „complinind această lipsă ulterior”. Mai mult decât atât, D. renunță la acțiunea deschisă împreună cu S. S. în prezentul dosar și deschide o acțiune separată, având același obiect și bazat pe același înscris, înregistrată sub nr._, înregistrată la 28.02.2011 la Judecătoria Iași.
Consideră că instanța de fond i-a încălcat flagrant dreptul la apărare, neadmițându-i proba cu o contra expertiză grafologică, opinând în sensul că „Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași este singurul organ în măsură să verifice…”, neîncuviințându-i nici măcar un termen în vederea studierii acestui înscris depus într-un exemplar la dosarul cauzei.
Mai mult decât atât, în fața instanței de fond, la termenul din 16.09.2011 au fost depuse o . înscrisuri într-un singur exemplar, înscrisuri de care el nu avea cunoștință și nu i s-a dat posibilitatea să ia cunoștință, așa cum prevede Codul de procedură civilă.
Deci sunt suficiente motive care să conducă la un „dubiu rezonabil” cu privire la împrejurarea în care a fost încheiat pretinsul contract de împrumut datat 03.04.2008.
Un aspect demn de luat în seamă este și termenul îndelungat trecut după presupusa scadență a acestui contract până la introducerea prezentei acțiuni.
Cu privire la condițiile de formă cerute de lege pentru existența unui înscris sub semnătură privată, în înțelesul art. 1191 alin. 1 Cod civil, instanța de fond apreciază faptul că un înscris redactat la calculator și doar semnat de către părți – poate fi considerat înscris sub semnătură privată. Ori, în aceste condiții, în lipsa mențiunii „bun și probat” înainte de semnătură, apreciază faptul că înscrisul dedus cauzei, chiar semnat de către el, poate fi considerat cel mult un început de dovadă scrisă, el neputând beneficia de prezumție absolută de adevăr ca în cazul înscrisurilor autentice și neputând constitui singura probă în baza căreia el să poată fi obligat la plata unei sume de bani.
Formula „bun și probat” constituie, potrivit legii, o condiție de validitate a actului sub semnătură privată prin care o parte să oblige o alta a-i plăti o sumă de bani sau o anumită câtime de bunuri generice și care trebuie adăugată la finele actului, înaintea semnăturii, de cel care l-a subscris, în ipoteza în care acel act n-a fost scris în întregime personal de către debitorul obligației respective. Această formulă, pentru a fi completă și eficientă din punct de vedere juridic se cere a fi urmată de arătarea în litere a sumei sau a câtimii lucrurilor obiect al obligației asumate.
Cerând înscrierea formulei „bun și aprobat pentru suma de …”, legea îl protejează pe debitor, în sensul că împiedică practica semnăturilor în alb, care lasă deținătorilor de rea credință ai unor hârtii cu astfel de semnături, posibilitatea de a completa înscrisul contrar înțelegerii părților.
Formula „bun și probat” nu are caracter fix, ea poate fi înlocuită prin orice altă formulă corespunzătoare.
Totodată, înscrierea formulei „bun și aprobat” este necesară numai în cuprinsul următoarelor acte sub semnătură privată:
a) contracte prin care se nasc obligații unilaterale, nu și acelea care generează obligații reciproce între părți;
b) contractele care au ca obiect o sumă de bani sau o câtime determinată de lucruri fungibile, nu și contractele care privesc lucruri certe, determinate sau obligații nedeterminate;
c) această formulă nu se cere pentru chitanțele liberatorii.
Potrivit art. 1180 cod civil „Actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta s-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare, trebuie să fie scris, în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând totdeauna în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să se iscălească”.
Ori, această formulă lipsește cu desăvârșire, reieșind în mod clar intenția intimatului S. S. de a obține în mod ilicit sume de bani.
Pentru aceste motive, a solicitat instanței să aprecieze asupra probatoriului deja administrat, asupra faptului că la data presupusului împrumut el nu avea motive să împrumute bani de la o persoană cunoscută și care a și recunoscut ulterior că a practicat cămătăria.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul S. S. a solicitat respingerea apelului. În motivarea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că la data de 25.03.2008, apelantul F. A. i-a achitat în contul de la Raiffeisen Bank, suma de 147.874 lei, reprezentând un împrumut mai vechi și care nu are legătură cu împrumutul dat la data de 25.06.2008, în cuantum de 24.500 euro și 3500 USD, pentru a-și achiziționa un teren la Hanul A.. Acest împrumut a fost acordat la 25.06.2008, după aproximativ 3 luni de la restituirea vechiului împrumut.
Apelantul F. A. a împrumutat mai multe sume de bani de la el, pentru diferite nevoi personale pentru care nu i-a perceput nici un fel de dobândă, așa cum susține; dacă percepea dobândă la banii împrumutați trebuia menționat în contractul de împrumut care a fost redactat și semnat chiar de apelantul F. A..
Este absurdă apărarea apelantului F. A., de profesie avocat, că înscrisul intitulat „contract de împrumut” a fost semnat fără să fi fost citit, în condițiile în care a fost redactat chiar de el, pe calculatorul său și scos din imprimanta din cabinetul lui, sens în care apărarea invocată nu este credibilă. Apelantul F. A. se contrazice singur, având în vedere că, înscrisul intitulat „contract de împrumut” datat 29.03.2007, redactat în aceeași manieră și semnat de apelant, a fost recunoscut de către acesta, sens în care el și-a onorat restituirea împrumutului prin plata făcută la Raiffeisen Bank, a sumei de 147.874 lei.
Și primul contract de împrumut încheiat cu el la data de 29.03.2007 și cel de-al doilea încheiat la data de 25.06.2008, au fost redactate de chiar apelantul F. A., pe calculatorul său și scoase pe imprimanta din cabinet.
Toate datele de identificare ale apelantului F. A. au fost trecute în cele două contracte de împrumut de către el.
Cu proba științifică (expertiza grafoscopică) efectuată la fond s-a dovedit în mod incontestabil că semnătura aparține apelantului F. A..
În motivele de apel se afirmă fără nicio dovadă că apelantul i-ar fi achitat 10.500 lei și 35.000 lei, în cursul anului 2007, pretinde că au fost încheiate chitanțe pentru primirea banilor, dar nu face dovada cu aceste chitanțe, iar în apărarea de la fond precizează că a înțeles să-și ramburseze datoria – la vedere, printr-un cont bancar – nu la colț de stradă.
Cu privire la pretinsele dobânzi plătite la colț de stradă, acestea sunt simple afirmații care nu au nici un suport juridic, atât timp cât apelantul cunoaște foarte bine legea și știe că dacă valoarea lucrului împrumutat depășește suma de 250 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată (art. 1191 alin. 1 Cod civil), deci nu prin alte probe, martori sau prezumții. Dovada cu martori este admisibilă numai dacă împrumutatul consimte la aceasta, dacă împrumutătorul dovedește că la momentul încheierii contractului a existat o imposibilitate (art. 1198 Cod civil) fie și morală de a se preconstitui un înscris sau o imposibilitate de a se conserva înscrisul doveditor preconstituit. Tot astfel, dovada cu martori și prezumția este admisibilă atunci există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat sau reprezentantul lui și care face verosimil faptul pretins. Așa cum apelantul i-a achitat fosta datorie prin cont bancar, tocmai pentru a dovedi stingerea împrumutului vechi, așa avea posibilitatea să-i solicite chitanță sub semnătură privată care să dovedească toți banii restituiți.
Consideră că nu au fost încălcate drepturile apelantului, atât timp cât instanța de fond s-a pronunțat pe baza tuturor probelor administrate în cauză, probe care au fost coroborate cu expertiza criminalistică, instanța de fond nu s-a pronunțat doar în baza expertizei efectuate ci a avut în vedere și celelalte probe administrate în cauză, înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul apelantului, întâmpinarea apelantului, răspunsul la întâmpinarea apelantului.
Acțiunea în pretenții, conform legii, poate fi depusă în termen de 3 ani, motiv pentru care el a înțeles să-și exercite dreptul în termenul de prescripție de 3 ani și motivat de faptul că a fost dus cu vorba aproximativ 3 ani de către debitor, în sensul că-i va achita datoria; poate dovedi acest aspect cu toate mesajele trimise de către apelantul F. A., pe care le-a păstrat în memoria telefonului și din care citează: „Sunt la Chișinău, vin sâmbătă și ne vedem, salutări” – mesaj trimis la data de 17.02.2010 de pe nr._, „Sincer aș fi dorit mai multă înțelegere, dar orice decizie luați vă rog să mă înțelegeți că nu e rea voință, iar de prescriere nu se pune problema. Orice notificare întrerupe prescripția. Nu vreau să înțelegeți greșit dar dacă ajungem la război nu va fi simplu. Vă asigur că nu am uitat ce am vorbit”, mesaj trimis la data de 15.02.2010, ora 15:43:15 de F. A. de pe nr._, „Scuze nu e rea voință, vă sun eu mâine”, mesaj trimis la data de 15.02.2010, de pe nr._.
Toate mesajele dovedesc existența noului împrumut de la data de 25.06.2008.
Faptul că l-a înțeles pe apelant de mai multe ori și s-a amânat plata datoriei, a dus la nerespectarea termenului prevăzut în contractul de restituire a împrumutului după data de 25.06.2009, acesta fiind motivul real pentru care a înțeles să depună acțiunea mai târziu.
În cazul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1180 Cod civil, nulitatea înscrisului nu afectează cu nimic valabilitatea obligației unilaterale constatată prin înscris, care rămâne neatinsă. Ea va putea fi dovedită prin mărturisire sau prin același înscris, care valorează însă numai ca început de dovadă scrisă și care va trebui completat prin orice alte dovezi, inclusiv martori și prezumții.
Mai mult, apelantul având cunoștințe juridice în momentul în care a redactat contractul de împrumut trebuia să facă și această mențiune, nu să o invoce ca apărare.
Prin această apărare, apelantul își invocă propria culpă în propria cauză, apărare care este inadmisibilă din punct de vedere juridic, mai ales că înscrisul intitulat „contract de împrumut” a fost redactat de o persoană cu studii juridice și cu experiență.
Nerespectarea condițiilor cerute de art. 1179 și art. 1180 Cod civil, atrage nevalabilitatea actului ca înscris sub semnătură privată fără să afecteze întru nimic valabilitatea convenției însăși. Valabilitatea convenției va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă (Decizia nr. 590/2000).
Faptul că apelantul a solicitat un termen pentru încheierea unei tranzacții, dovedește existența împrumutului, iar sentința judecătorească pronunțată la fond este dată în conformitate cu dispozițiile legale, iar toate motivele invocate în apărare de apelantul F. A., nu pot fi luate în considerare având în vedere cele expuse mai sus.
Cu privire la afirmația apelantului la adresa lui în sensul că e „cămătar”, consideră că este o afirmație calomnioasă, neîntemeiată și neprobată. El nu practică cămătăria, așa cum a arătat mai sus, i-a împrumutat acești bani apelantului F. A., pentru achiziționarea unui teren, fapt recunoscut de apelant prin întâmpinarea depusă la fond.
Prin decizia civilă nr. 204/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâtul F. A. împotriva sentinței civile nr._/23.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași și s-a respins cererea intimatului S. S. privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, apelantul F. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie iar prin decizia civilă nr. 1195/11.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași în același dosar, s-a admis recursul, a fost casată decizia nr. 204/21.03.2012 a Tribunalului Iași și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.
În rejudecare, apelantul a formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutirea de la plata taxei de timbru datorată pentru exercitarea prezentei căi de atac.
Prin încheierea din 09.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de apelant. Împotriva acestei încheieri, apelantul a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea nr. 232/30.10.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
Pentru termenul din 07.11.2012, apelantul a făcut dovada plății taxelor de timbru de 1800 lei și 5 lei timbru judiciar corespunzătoare exercitării prezentei căi de atac.
În dovedirea motivelor invocate, apelantul a solicitat acte, martori și interogatoriul intimatului. Instanța de control judiciar a încuviințat proba cu acte și interogatoriul intimatului și a respins motivat, conform încheierii de ședință din 05.12.2012, proba testimonială.
Intimatul nu a solicitat probe în prezenta cale de atac.
În cauză a fost luat interogatoriul intimatului S. S. și au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: convenție intitulată „înțelegere” din 07.04.2008, contract de împrumut datat 03.04.2008, fișă de cont bancar, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 06.06.2011 dată în dosarul nr. 3242/P/2010, extras din publicația „Ziarul de Iași” din 29.06.2011.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată neîntemeiat apelul formulat.
Prima instanță a fost investită de reclamantul S. S. cu soluționarea acțiunii având ca obiect restituirea împrumutului acordat în cursul anului 2008, respectiv sumele de_ euro și 3500 USD. Suportul pretențiilor reclamantului îl constituie contractul de împrumut încheiat la 25.06.2008 potrivit căruia reclamantul S. S. a împrumutat pârâtului F. A. sumele de_ euro și 3500 USD cu termen de restituire la 25.06.2009. în același contract s-a prevăzut că la momentul încheierii contractului nu mai existau sume de bani nerestituite din împrumuturi anterioare.
Existența acestui contract a fost contestată de pârâtul F. A. care a susținut că semnătura nu îi aparține. Această chestiune a fost clarificată de expertiza criminalistică efectuată la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași care a stabilit că semnătura a fost executată de pârâtul F. A.. Acesta a susținut, în motivele de apel, că i s-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i s-a încuviințat solicitarea de efectuare a unei contraexpertize și că nu s-a acordat un termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile comunicate în ședință publică. Tribunalul notează că susținerile apelantului relative la aspectele invocate nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, măsurile dispuse de instanță la termenul din 16.09.2011 au fost motivate, iar instanța de fond a amânat pronunțarea, dându-i astfel posibilitatea pârâtului să ia cunoștință de întregul material probator și să formuleze concluzii scrise. Pe de altă parte, în ce privește contraexpertiza, tribunalul notează că pârâtul-apelant avea posibilitatea să solicite administrarea acesteia în prezenta cale de atac, dat fiind caracterul devolutiv al apelului.
Potrivit art. 1077 alin. 1 Cod civil și art. 177 alin. 1 Cod procedură civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator să tăgăduiască fie înscrisul, fie semnătura.
În speță, apelantul, în prezenta cale de atac nu a mai contestat semnătura existentă pe contractul de împrumut exhibat de reclamant, situație în raport de care tribunalul apreciază ca dovedită existența convenției privind împrumutul sumelor pretinse de reclamant prin acțiune.
Totodată, tribunalul reține că motivele de apel vizează în special chestiuni legate de valabilitatea contractului de împrumut, pârâtul-apelant susținând că în lipsa mențiunii „bun și aprobat” înscrisul este lipsit de valoare probantă.
Instanța de apel analizează conținutul actului intitulat „contract de împrumut” de care reclamantul intimat s-a prevalat în susținerea pretențiilor sale, din perspectiva prevederilor art. 1180 Cod civil și reține că dintr-o atare perspectivă el are valoare juridică de contract de împrumut, act juridic consensual și unilateral. Apelantul afirmă că instanța ar fi apreciat în mod eronat împrejurarea că respectivul înscris ar constitui un înscris sub semnătură privată, când în realitate el este un început de dovadă scrisă. Ori, prin definiție: prin înscris se înțelege orice declarație despre un act sau fapt juridic, făcută cu mâna sau prin dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hârtie sau pe orice alt suport material. În condițiile în care documentul la care recurentul face referire conține în mod neechivoc o declarație referitoare la un împrumut primit de la reclamantul-intimat, consemnată pe suport de hârtie și purtând semnătura lui, nu se putea ajunge la o altă concluzie decât aceea că actul este unul sub semnătură privată. De altfel distincția pe care apelantul încearcă să o facă între actul sub semnătură privată și începutul de dovadă scrisă este una care nu comportă un criteriu unitar de apreciere/evaluare pentru că, pe de o parte se referă la forma actului juridic (imstrumentum), iar pe de altă parte face vorbire de forța probantă a actului, acestea nefiind de natură a se exclude reciproc. Altfel spus, înscrisul sub semnătură privată poate constitui, după caz, un act cu forță probantă deplină – atunci când conține elementele pe care legea le atribuie unui act juridic (negotium) – sau un început de dovadă scrisă – atunci când îi lipsesc elemente care afectează regularitatea actului. În privința actului exhibat de către reclamantul-intimat, instanța de apel conchide, în urma unei riguroase analize a conținutului și formei lui, prin raportare la prevederile art. 1180-1182 Cod civil și la caracterul consensual și unilateral convenției de împrumut, că întrunește elementele esențiale necesare contractului de împrumut și că are astfel forță probantă deplină în privința obligației apelantului – pârât de a restitui intimatului-reclamant sumele consemnate. Reținând că, potrivit considerentelor expuse anterior, înscrisul contestat de către apelant are valoare juridică de înscris sub semnătură privată și probează, prin el însuși, existența contractului de împrumut, nu există temei spre a se reține nesocotirea de către instanța de fond a prevederilor art. 1191-1192 Cod civil (prin care se stabilește necesitatea dovedirii actelor juridice cu o valoare de 250 lei numai prin act autentic sau act sub semnătură privată). Susținerea apelantului în sensul că același înscris nu îmbracă forma împrumutului de consumație, iar pentru a fi convenție unilaterală ar fi trebuit să poarte mențiunea „bun și aprobat” cerută de art. 1180 Cod civil este rezumată de un simplu enunț/afirmație, fără a conține vreun argument de nelegalitate a raționamentului juridic expus.
Este adevărat că în situația înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligații unilaterale, acestea trebuie să fie scrise în întregime de cel care se obligă sau acesta trebuie să adauge la sfârșitul actului, cuvintele „bun și aprobat”, iar sancțiunea în cazul lipsei acestei mențiuni este aceea că actul este lipsit de putere probatorie potrivit art. 1180 Cod civil, însă tribunalul are în vedere că legiuitorul a introdus această formalitate pentru a fi protejate persoanele fără studii juridice, atunci când încheie un înscris sub semnătură privată prin care se obligă unilateral față de cealaltă parte.
Ori, în speță, apelantul-pârât are pregătire juridică având cunoștințele necesare pentru a aprecia asupra conținutului contractului pe care l-a semnat, precum și pentru a avea reprezentarea clară a obligațiilor pe care și le-a asumat. În condițiile în care semnătura apelantului pe înscrisul exhibat de reclamant este demonstrată în mod cert, de expertiza criminalistică a scrisului, efectuată la fond (în această fază procesuală, apelantul netăgăduind nici concluziile expertizei, nesolicitând administrarea unei contraexpertize și nici semnătura, ci doar contextul în care a fost aplicată, invocând astfel „semnătura în necunoștință de cauză a înscrisului”), tribunalul apreciază că în mod just prima instanță a recunoscut valoarea de înscris sub semnătură privată a contractului de împrumut, privit ca „instrumentum probaționae”.
Tribunalul nu poate reține ca pertinente susținerile apelantului în sensul că a semnat înscrisul fără a lua cunoștință de conținutul acestuia, o asemenea ipoteză fiind exclusă, de plano, de însăși pregătirea juridică pe care o are apelantul.
În considerarea celor expuse, tribunalul notează că nu poate fi primită niciuna din criticile aduse de apelant sentinței primei instanțe care în mod just a apreciat ca fiind dovedită, atât existența contractului de împrumut din 25.06.2008, cât și a cerințelor necesare angajării răspunderii civile contractuale a debitorului apelant.
Prin urmare, în baza art. 295, 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul cu consecința păstrării sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâtul F. A. împotriva sentinței civile nr._/23.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimatului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2013 .
Președinte, A. M. C. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. N. |
Red. A.M.C.
Tehnored. M.M.D.
5 ex./08.07.2013
Judecător fond G. M. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 68/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 753/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
