Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1283/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1283/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 349/239/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Mai 2013
Președinte - E. C. F.
Judecător M. C.
Judecător C. R.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1283/2013
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de P. Sf. M. M. G. Hîrlău împotriva sentinței civile nr. 386/20.03.2012 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, intimați fiind: S. ORĂȘENESC HÎRLĂU, U. A. TERITORIALĂ HÎRLĂU PRIN PRIMAR și M. M. ȘI BUCOVINEI ARHIEPISCOPIA IAȘI PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 15.05.2013 și apoi pentru astăzi, 22.05.2013 când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 386/20.03.2012 Judecătoria H. dispune:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Orășensc H..
Respinge acțiunea promovată de reclamanta P. Sf. M. Mc. G. din H., .. 8 - 10, județul Iași în contradictoriu cu pârâții S. Orășenesc H. cu sediul în H., .. 22, județul Iași și U. A. - Teritorială Orașul H., prin primar, ca nefondată.
Admite cererea de intervenție principală formulată de intervenientul S. Orășenesc H. în contradictoriu cu reclamanta P. Sf. M. Mc. G. din H. și Orașul H., prin primar.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta M. M. și Bucovinei cu sediul în Iași, . și Sfânt, nr. 16, județul Iași.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că în incinta Spitalului H. a funcționat până în anul 1951 o capelă care asigura servicii religioase pentru bolnavi, dată de la care obiectele de cult și mobilierul au fost predate Bisericii Sf. G. din H. - f. 9 - 10 dosar. Atât spitalul cât și paraclisul caselor G. figurează în Lista Monumentelor Istorice aprobată prin Ordinul 2314 în MO n4.646 bis 2004 însă S. vechi figurează la adresa B. Voda, nr. 14 în timp ce paraclisul apare înscris în H., ., ceea ce ar conduce la concluzia că paraclisul (capelă) nu se află în aceeași clădire cu spitalul.
Înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei atestă numai faptul că reclamantei i-au fost predate obiectele de cult și mobilierul în anul 1951 ca urmare a desființării capelei nu și dreptul de proprietate al reclamantei asupra camerei în care a funcționat capela.
Reclamanta nu a depus un act de proprietate asupra imobilului solicitat, ceea ce este de esența acțiunii în revendicare. Lista depusă la fila 8 dosar atestă imobilele administrate de Epitropia generala S. (nu aflate în proprietatea acesteia), în prezent această epitropie nemaiexistând, pe lista respectivă figurând și S. Pulcheria G. din H., la poziția 11. Procesele-verbale depuse la dosar - de inspecție sau de inventariere, nu reprezintă acte de proprietate ale bunului imobil revendicat.
Spre deosebire de reclamantă, pârâtul Orașul H. a făcut dovada că bunul revendicat face parte din domeniul public al unității administrativ - teritoriale. Astfel, prin HG 1354/2001 publicată în MO nr. 326 bis din 16.05.2002, Anexa 4 - fila 48, s-a stabilit inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al orașului H. iar S. Orășenesc H. figurează în acest inventar (inclusiv pavilionul 2 indicat de reclamanta ca fiind locația capelei).
În anul 2004, prin hotărârea Consiliului Local al orașului H. nr. 51, s-a aprobat transmiterea în administrarea Spitalului orășenesc H. a terenurilor și clădirilor în care unitatea își desfășoară activitatea, bunuri care fac parte din domeniul public de interes local, conform anexei 1 - fila 34, în care a fost inclus și pavilionul 2, în care se afla încăperea revendicată.
Caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică sunt prevăzute de art. 136 din Constituție dar și de art. 1844 cod civil și de unele legi speciale cum ar fi Legea 18/1991 - art. 5 alin. 2, Legea 213/1998 - art. 11, art. 120 alin. 2 din Legea 215/2001, care dispun ca bunurile care formează obiect al acestui tip de proprietate sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. Aceasta înseamnă că bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate, ele fiind scoase din circuitul civil general, nu se poate invoca de către pârâtul posesor dobândirea proprietății prin uzucapiune și nu pot fi urmărite de creditori.
În aceste condiții, reclamanta nu poate revendica un bun care aparține domeniului public al orașului H., în care a intrat cu respectarea prevederilor legale.
Față de aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei și va admite cererea de intervenție în interes propriu a pârâtului S. Orășenesc H..
Pentru aceleași motive expuse mai sus, va respinge cererea de intervenție accesorie promovata de M. M. și Bucovinei deoarece această pârâtă doar sprijină poziția procesuală al reclamantei și tinde că instanța să pronunțe o soluție favorabilă părții în favoarea căreia a intervenit.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta P. Sf. M. Mc. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurenta că întreaga clădire a Spitalului H. s-a aflat în proprietatea Epitropiei „Sf. S.” din Iași care la rândul său a dat în proprietate și folosință această capelă Bisericii „Sf. G.” din orașul H.. Încăperea a figurat în inventariul parohial al Bisericii Sf. G. din H. și s-a aflat în folosința acesteia până în anul 1954 când a fost desființat sub presiunea regimului din vremea respectivă. Paraclisul reprezintă monument istoric regăsindu-se în lista monumentelor istorice aprobată prin Ordinul nr. 2314/2004.
Cu actele depuse a făcut dovada că paraclisul a fost construit de Pulgheria G. în incinta Spitalului H., că a reprezentat un spațiu special amenajat pentru asistența religioasă a bolnavilor și că reprezintă proprietatea Bisericii „Sf. G.” H., fiind trecut în inventarul parohial. În temeiul O.G. 94/2000 a solicitat retrocedarea Paraclisului, dosar nesoluționat încă.
Capela din incinta Spitalului H. este singura în care nu a fost îngăduită reluarea asistenței religioase pentru bolnavi.
Invocă nelegalitatea trecerii în domeniul public a Spitalului H. și faptul că a solicitat instanței acordarea unui termen pentru a prezenta noi dovezi cu privire la calitatea de proprietari a imobilului sau suspendarea judecății pe o anumită perioadă de timp pentru a procura noi dovezi ale proprietății.
Prin întâmpinarea formulată U. A. Teritorială H. a solicitat respingerea recursului arătând că S. H. aparține domeniului public. Încă de la început clădirea a avut destinația de spital fiind construită în acest sens. Dovada stă în faptul că pe lista monumentelor istorice figurează S. vechi situat în orașul H., . lista monumentelor istorice apare „Paraclisul caselor G.” situat pe . și ca obiectiv distinct „S. vechi” situat pe .. 14, ceea ce conduce la concluzia că paraclisul nu se află în aceeași clădire cu spitalul.
Ceilalți intimați nu și-au precizat poziția procesuală față de cererea formulată printr-o întâmpinare.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 480 Cod civil de la 1864 text pe care reclamanta își întemeiază prezenta cerere, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Proprietatea bunurilor – astfel cum arată art. 644 și 645 Cod civil – se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune, proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin ocupațiune.
Acțiunea în revendicare promovată de reclamantă și întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil reclamă apartenența dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu – în speță asupra camerei situate în incinta Spitalului H. – la patrimoniul titularului actului de învestire.
În analiza calității reclamantei de titulară a dreptului de proprietate asupra încăperii în litigiu, tribunalul pornește de la chiar susținerile sale din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a cererii de recurs. Conform acestora reclamanta își arogă dreptul de proprietate exclusiv asupra unei încăperi din incinta Spitalului H. și în același timp afirmă că a uzat de prevederile O.G. 94/2000 în scopul retrocedării acestei încăperi. Alegațiile reclamantei cuprind imanent recunoașterea apartenenței la proprietatea de stat socialistă și apoi la proprietatea U.A.T. H. a Spitalului în a cărei incintă se află încăperea în litigiu.
Pe de o parte, calitatea de titulară a dreptului de proprietate a reclamantei asupra încăperii, calitate a cărei proteguire o solicită în prezentul litigiu întemeiat pe dispozițiile art. 480 Cod civil, este exclusă ab inițio de chiar solicitarea reclamantei de retrocedare a încăperii în baza O.G. 94/2000. Acest act normativ reglementează retrocedarea către cultele religioase din România a imobilelor preluate în mod abuziv cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989, imobile care se află în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prev. la art. 2 din lege. Ca atare, imobilele supuse retrocedării în baza O.G. 94/2000 aparține până la acordarea beneficiului legii în folosul cultelor religioase, patrimoniului statului sau persoanelor juridice. Astfel cum arată art. 5 din O.G. 94/2000 dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare a unității deținătoare prev. la art. 2 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz.
Pe de altă parte, încăperea în litigiu se află amplasată în incinta Spitalului H.. Reclamanta nu neagă dreptul de proprietate al U.A.T. H. asupra Spitalului. Întreaga clădire având destinația de Spital formează un tot unitar, structura ce exclude exercițiul atributelor dreptului real de proprietate în mod fracționat. Este în afara oricărei logici juridice că o mică parte dintr-un întreg indivizibil ( o singură încăpere dintr-o clădire destinată asistenței medicale) să aparțină patrimoniului unei alte persoane. Pârghia juridică concretă care a făcut cu putință coexistența a două drepturi reale asupra unor fracțiuni determinate în mod disproporționat dintr-un bun indivizibil – spitalul - nu a fost nici măcar teoretic explicată de reclamantă în actul de învestire.
Chiar trecând peste aceste contradicții rezultate din susținerile ce vor să dea fundament activării dispozițiilor art. 480 Cod civil, tribunalul se alătură expunerii de motive a judecătorului fondului și arată că din nici un înscris depus la dosarul cauzei nu rezultă dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra încăperii din incinta spitalului în vreunul din modurile exhaustiv reglementate de legiuitor în cuprinsul art. 644, 645 Cod civil.
Dincolo de calitatea de proprietar a reclamantei protecția pe care aceasta o solicită nu-i poate fi acordată de instanță pe calea acțiunii în revendicare.
Este oțios, în condițiile în care reclamanta nu și-a dovedit susținerile făcute, să analizăm modul legal sau mai puțin legal în care spitalul a fost inventariat în domeniul public al U.A.T. H.. O asemenea cercetare se impunea numai dacă și în măsura în care și reclamanta prezintă un act apt a-i conferi calitatea de proprietară a bunului.
Însușindu-și în integralitate interpretarea dată de judecătorul fondului înscrisurilor administrate în cauză și în considerarea celor anterior expuse, tribunalul în baza art. 312 Cod procedură civilă urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta P. Sf. M. MC G. împotriva sentinței civile nr. 386/20.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2013.
Președinte, E. C. F. | Judecător, M. C. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. M. B. |
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.2/11.10.2013
Judecător fond: L. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1292/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2178/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
