Anulare act. Decizia nr. 1837/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1837/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2326/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Președinte - O. I.
Judecător C. E. C.
Judecător C. I.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1837/2014
Pe rol judecarea recursului civil privind pe contestatorul M. V. și pe intimații P. R. CATOLICĂ "SF.A. DE PADOVA", M. R. CATOLICĂ "CAVANIS", M. D. și M. R. P., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.12.2014 și apoi pentru astăzi, 18.12.2014, când:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /21.03.2014, contestatorul M. V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 794/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, în temeiul disp. art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă (art. 504 Noul Cod procedură civilă).
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că prin decizia civilă nr. 794/01.04.2013 a fost menținută sentința civilă nr. 944/2012, reținându-se atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de recurs „vânzarea bunului altuia” motivat de faptul că acel contract de vânzare – cumpărare nr. 2995 încheiat la data de 11.09.2001 a fost încheiat în anul 2011, fapt ce nu corespunde realității. Faptul că instanța de fond s-a bazat pe această greșeală materială rezultă chiar din considerentele sentinței civile. De asemenea, instanța de recurs a reținut că „în mod corect instanța de fond a analizat situația prin prisma vânzării bunului altuia, atât timp cât recurentele nu au avut calitatea de vânzător sau cumpărător în contractul autentificat sub nr. 2995/11.09.2011 …”. Mai susține contestatorul că instanța de fond a luat în considerare anul 2011 ca fiind anul încheierii contractului, și nu anul 2001, astfel cum rezultă chiar din cuprinsul contractului nr. 2995. De asemenea, contestatorul precizează că legalitatea contractului a fost stabilită atât prin sentința penală nr. 31/16.11.2004, cât și prin sentințele civile nr. 1712/02.07.2003 (definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 476/22.04.2004), nr. 230/02.06.2008, nr. 448/12.11.2008, nr. 528/12.12.2008.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr. 794/2013, casarea sentinței instanței de fond, admiterea excepțiilor autorității de lucru judecat (față de P. R. Catolică Sf. A. de Padova P.) și lipsei de interes (față de M. Cavanis) și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantelor.
În dovedirea contestației în anulare, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 944/28.03.2012 a Judecătoriei P., decizia civilă nr. 794/01.04.2013 a Tribunalului Iași, sentința penală nr. 31/16.11.2004 a Curții de Apel Iași, sentința civilă nr. 1712/02.07.2003 a Judecătoriei P..
Intimata P. R. Catolică „Sf. A. de Padova” P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității contestației în anulare. A susținut intimata că acțiunea pe care a formulat-o împreună cu Congregația Școlilor de Caritate – M. Cavanis, a fost respinsă de către instanța de fond motivat de faptul că actul a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, este valabil, dar ca act de vânzare a bunului altuia. Nici contestatorul M. V. și nici ceilalți pârâți nu au declarat recurs. D. reclamanta a formulat recurs, care însă a fost respins, fiind menținută sentința instanței de fond. Mai susține intimata că prin prezenta contestație în anulare, contestatorul a solicitat rejudecarea recursului și admiterea excepțiilor invocate, excepții care însă au fost respinse de instanța de fond. În situația în care contestatorul era nemulțumit de sentința instanței de fond, avea posibilitatea de a declara recurs, acesta neexercitând însă această cale de atac. În acesta condiții, susține intimata că este inadmisibilă prezenta contestație în anulare.
Mai precizează intimata că susținerea contestatorului referitoare la faptul că sentința primei instanțe s-a baza pe o greșeală materială este nefondată. Astfel, precizează contestatorul că instanța s-a bazat pe faptul că actul contestat ar fi fost încheiat în anul 2011 și nu în anul 2001. Or, acțiunea introductivă a fost înregistrată în anul 2008, fiind imposibil ca în anul 2008 să se conteste un act încheiat în anul 2011. Astfel, precizează intimata că menționarea anului 2011 în loc de anul 2001 este o eroare de dactilografie în redactarea sentinței, care însă nu poate afecta conținutul și dispozițiile acesteia.
Pentru toate aceste considerente, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, ca tardivă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția tardivității contestației în anulare, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă. Astfel, potrivit disp. art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă din 1864 (aplicabil în speță raportat la disp. art. 24 și art. 27 din Noul Cod procedură civilă), „Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”. În speță, decizia civilă nr. 794/01.04.2013 a Tribunalului Iași a fost pronunțată la data de 01.04.2013 și redactată la data de 05.12.2013, nefiind comunicată părților, iar prezenta contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 21.03.2014, fiind trimisă prin poștă la data de 19.03.2014. În consecință, nefiind făcută dovada datei la care contestatorul a luat cunoștință de decizia civilă nr. 794/01.04.2013, instanța reține că prezenta contestație în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege, respectiv în termenul de 1 an prevăzut de art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 944/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria P. au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârâți și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele P. R. Catolică „Sf. A. de Padova” și M. R. Catolică „Cavanis” în contradictoriu cu pârâții M. V., M. D. și M. R. P.. Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamantele P. R. Catolică „Sf. A. de Padova” și M. R. Catolică „Cavanis”.
Prin decizia civilă nr. 794/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași a fost respins recursul formulat de reclamantele P. R. Catolică „Sf. A. de Padova” și M. R. Catolică „Cavanis” împotriva sentinței civile nr. 944/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria P., fiind menținută sentința instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de recurs că prima instanță a făcut o analiză temeinică și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză și, în consecință, a pronunțat o sentință corectă din punct de vedere al legalității și temeiniciei, pe baza unor considerente pe care și le-a însușit în totalitate. S-a mai reținut de către instanța de recurs că sunt neîntemeiate criticile recurentelor referitoare la faptul că în mod greșit prima instanță ar fi analizat situația prin prisma vânzării lucrului altuia în timp ce ei au arătat că lucrul nu mai există, iar titlul de proprietate al vânzătorilor a fost constatat anterior nul și ei nu mai puteau deci să vândă. De asemenea, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a analizat situația prin prisma „vânzării lucrului altuia” atât timp cât recurentele nu au avut calitatea de vânzători sau cumpărători în contractul autentificat sub nr. 2995/11.09.2011 a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata, ele având calitatea de terți față de contract. Constatarea nulității contractului pe motiv că lucrul nu mai există ar fi putut fi invocată de cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare în măsura în care acesta ar fi considerat că are vreun interes. Esențial în această situație este faptul că acest contract de vânzare-cumpărare nu produce efecte juridice față de proprietarele recurente. Abia în momentul în care le-ar fi afectate atributele dreptului de proprietate recurentele ar trebui să opună dreptul lor celui ce invocă drept titlu un act încheiat cu un neproprietar în cadrul unei acțiuni în realizarea dreptului specifică apărării dreptului de proprietate, astfel cum a apreciat și prima instanță. Pentru toate aceste considerente, instanța de recurs, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă, a respins ca neîntemeiat recursul formulat de reclamantele P. R. Catolică „Sf. A. de Padova” și M. R. Catolică „Cavanis” împotriva sentinței civile nr. 944/28.03.2012 pronunțată de Judecătoria P..
Împotriva deciziei civile nr. 794/01.04.2013 a Tribunalului Iași, contestatorul M. V. a formulat prezenta contestație în anulare, invocând ca temei de drept disp. art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv art. 504 Noul Cod procedură civilă. Cu privire la art. 504 Noul Cod procedură civilă, instanța reține că acesta nu este incident în cauză întrucât, potrivit disp. art. 27 Noul Cod procedură civilă, „hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Potrivit disp. art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate pe calea contestației în anulare atunci când soluția dată a fost consecința unei erori materiale. Această primă ipoteză din art. 318 Cod procedură civilă are în vedere greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. În sensul textului art. 318 Cod procedură civilă, „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. În literatura de specialitate și în practica judiciară s-au reținut ca fiind erori materiale, care deschid calea contestației în anulare, anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar exista recipisa de plată a taxelor de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși recursul fusese depus în termen la poștă, însă instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate.
În speță, contestatorul invocă faptul că instanța de recurs a reținut „vânzarea bunului altuia” având în vedere anul 2011 ca an al încheierii contractului nr. 2995 și nu anul 2001, cum era corect. Or, motivele invocate de către contestator nu reprezintă o greșeală materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă, respectiv o greșeală de ordin procedural, care să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Aceste împrejurări, precum greșita apreciere a situației de fapt sau aplicarea greșită a unor dispoziții legale, nu deschid părților calea contestației în anulare întrucât această cale extraordinară de atac poate fi folosită numai atunci când soluția dată este rezultatul unei greșeli de fapt involuntare, referitoare la aspectele formale ale judecării recursului sau numai dacă s-a omis examinarea unui motiv de recurs formulat în termenul legal. Faptul că în cuprinsul deciziei contestate s-a menționat că actul de vânzare – cumpărare este din data de 11.09.2011 nu constituie o greșeală materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă, greșeală care să fi avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Împrejurările invocate de contestator sunt pretinse greșeli de judecată pentru verificarea cărora ar fi necesară o reapreciere a probelor și o reexaminare a fondului, greșeli ce nu pot fi invocate pe această cale întrucât art. 318 Cod procedură civilă nu deschide părții calea recursului la recurs și nici nu dă instanței posibilitatea de a reexamina modul de soluționare a recursului, adică justețea soluției pronunțate.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 318 Cod procedură civilă, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul M. V. împotriva deciziei civile nr. 794/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității invocată de intimata P. R.-Catolică Sf. A. de Padova.
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 794 din 1.04.2013 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul nr._ *, contestație formulată de către contestatorul M. V., domiciliat în Iași, .. 6B, ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimații P. R. - Catolică SF. A. de Padova cu sediul în P., ., nr. 1, jud. Iași, M. R. - Catolică Cavanis cu sediul în P., ., jud. Iași, M. D. și M. R. P., ambii cu domiciliul în Iași, .. 6B, ., ., jud. Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I.O. C.C.E. I.C. B.D.M.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 17.02.2015
| ← Succesiune. Decizia nr. 1834/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 604/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
