Contestaţie la executare. Decizia nr. 1157/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1157/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 412/239/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Președinte - C. R.
Judecător C. E. C.
Grefier Ș. D.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1157/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI și pe intimata C. M. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile în apel au avut loc în ședința publică din data de 11.12.2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, 18.12.2014, când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civile de față Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 854/02.09.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău a fost respinsă excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare și s-a Admis contestația la executare promovată de contestatoarea C. M.M. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași procedându-se la anularea somației nr.22/_ /_ și titlul executoriu nr._,ambele din data de 30.01.2014. de asemenea a fost obligată intimata să achite contestatoarei suma de 131 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că din decizia de impunere nr.1372 din 11.10.2010 emisă de CAS Iași rezultă că suma de 1789 lei reprezintă contribuții și accesorii calculate pentru perioada 2005-2008.
Potrivit art.131 din OG 92/2003,dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Acest termen de prescripție a fost întrerupt prin emiterea,în cursul executării silite,a unui act de executare silită,conform dispozițiilor art.133 lit.c din Codul de procedură fiscală și anume a titlului executoriu nr.5809 din 21.12.2010 emis de Casa de Asigurări de Sănătate Iași-fila 17 verso,astfel încât de la acest moment un nou termen de prescripție a început să curgă.
În consecință,excepția invocată de contestatoare va fi respinsă.
Pe fondul contestației,instanța reține că prin titlul executoriu atacat s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 1789 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente,stabilite prin decizia de impunere nr.1372 din 11.10.2010 emisă de CAS Iași.
Cât privește inadmisibilitatea contestației la executare invocată de intimata DGRFP-AJFP Iași,instanța constată că prezenta contestație privește titlul executoriu emis de intimata DGRFP Iași-AJFP Iași și nu decizia de impunere nr.1372/2010 emisă de CAS Iași.
Potrivit art.172 alin.3 Cod procedură fiscală,contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea,în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Discuțiile pe care intimata le face cu privire la aspectele privind fondul cauzei ce puteau fi invocate de contestator numai în fața instanței de contencios administrativ nu pot conduce la concluzia inadmisibilității contestației la executare,în condițiile în care contestatoarea nu a formulat contestație împotriva actului administrativ-fiscal (decizia de impunere) conform dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală.
Contestația la executare este singura modalitate de atacare a titlului executoriu în situația în care acesta nu este o hotărâre judecătorească sau a altui organ jurisdicțional,cum este speța da față,astfel încât instanța va înlătura aceste apărări ale intimatei.
Din probele administrate în cauză rezultă că la data de 22.05.2002 ,soțul contestatoarei, C. N., a înființat o asociație familială ce a fost radiată din registrul comerțului la data de 24.02.2005, conform art.13 din Legea 300/2004, aspect ce rezultă din certificatul de furnizare informații eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași nr._ din 12.02.2013.
De asemenea, prin dispoziția nr.210 din 15.02.2005 a Primarului comunei Șipote, județul Iași, a fost anulată autorizația de funcționare a asociației familiale începând cu data de 31.12.2004.
Deși asociația și-a încetat activitatea la data de 15.02.2005, Casa de Asigurări de Sănătate Iași a calculat contribuții de asigurări sociale de sănătate ce ar fi datorate de contestatoare și ulterior acestei date, așa cum rezultă din decizia de impunere nr.1372 din 11.10.2010-fila 18 dosar,mai exact pentru perioada 2005-2008.
Având în vedere că,începând cu data de 14.02.2005 asociația familială înființată de soțul contestatoarei, C. N., și-a încetat activitatea și a fost radiată din registrul comerțului, ulterior acestui moment contestatoarea nu mai avea calitatea de persoană ce realizează venituri din activități independente,astfel că nu îi mai erau aplicabile dispozițiile Codului fiscal și Codului de procedură fiscală și nu mai avea obligația de a depune declarații la Casa de Asigurări de Sănătate Iași și de a efectua plăți trimestrial la FNUASS.
În consecință,instanța va admite contestația la executare și va anula formele de executare silită-titlul executoriu nr._ din 30.01.2014 și somația nr.22/_ /_ din aceeași dată.
În temeiul art.452-453 Cod procedură civilă,va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 131 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței primei instanțe și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că instanța de fond a reținut că nu s-a procedat la comunicarea actelor de executare potrivit art 44 alin 2 c.pr. fiscală. AJFP a preluat actele de executare și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate conform Ordinului comun privind procedura de predare primire în baza art V alin 5 din OUG 125/2011.
Ulterior s-a procedat la emiterea actelor de executare privind accesorii aferente debitelor neachitate.
Admiterea contestație și anularea actelor de executare nu are ca efect anularea creanțelor iar instituția se va afla în imposibilitatea de a pronunța vreo corecție în privința creanței în lipsa unei hotărâri pronunțate în contencios administrativ.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată arată că potrivit disp. art. 453 Cod procedură civilă, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. Or, susține apelanta ca această condiție nu este îndeplinită în speță. De asemenea, susține apelanta că nici reaua – credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina instituției, pentru ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Mai susține că potrivit disp art 45 lit f din OG 80/2013 contestatoarea are dreptul de a-și recupera cheltuielile cu taxa de timbru doar prin cererea de restituire a acesteia când contestația la executare a fost admisă. Norma arătată este o normă specială care derogă de la dispozițiile generale reglementate în codul de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului cu privire la cheltuielile de judecată și respingerea contestației la executare formulată de contestatoare.
În dovedirea apelului, apelanta a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Intimata nu a formulat întâmpinare
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Rezultă din conținutul dosarului de executare depus de apelanta intimată la dosar că executarea silită pornită de aceasta împotriva intimatei contestatoare C. M. are la bază decizia de impunere nr.1372 din 11.10.2010 emisă de CAS Iași prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 1789 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente. Actele emise de către CNAS au fost transmite apelantei pentru a proceda la continuarea executării silite.
Instanța de fond a apreciat nelegalitatea executării silite prin raportare la inexistența obligației de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate în sarcina contestatoarei, aspect ce nu a făcut obiectul criticii în apel.
Reține Tribunalul că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către contestatoarea intimată a titlului de creanță ce stă la baza executării silite. Deciziile de impunere sunt potrivit dispozițiilor legale acte administrativ fiscale. Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie înștiințare de plată doar de la data comunicării acestora, potrivit disp art 86 alin 6 c.p.fiscală. În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Curgerea termenul de plată a obligațiilor fiscale este strâns legală de comunicarea actului prin care acestea se stabilesc ori necomunicarea actului determină inexistența unui titlu executoriu valabil.
Soluția instanței de fond privind anularea actelor de executare este un legală prin raportare la dispozițiile legale mai sus menționate, în lipsa dovedirii comunicării deciziei de impunere nr 1372/21.10.2010 către contestatoarea intimată C. M.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, prin sentința civilă apelată s-a dispus obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Însă, potrivit disp. art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în situația în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul prevăzut la alin. 1 lit. f (al contestației la executare) taxa de timbru se restituie proporțional cu admiterea contestației. De asemenea, potrivit disp. art. 45 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 80/2013, dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de 1 an de la data nașterii sale, cererea de restituire adresându-se instanței judecătorești la care s-a introdus acțiunea sau cererea.
Având în vedere faptul că intimata contestatoare are dreptul de a obține restituirea taxei judiciare de timbru în condițiile prevăzute de art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013, instanța de apel constată că în mod greșit instanța de fond a obligat intimata să achite contestatoarei cheltuielile de judecată constând în taxa judiciară de timbru aferentă contestației.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța de apel, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va admite apelul și va schimba în parte sentința instanței de fond în sensul că va respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata sumei 131 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulată de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 854/02.09.2014 a Judecătoriei Hîrlău, sentință pe care o schimbă în parte.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.C. C.C.E. D.Ș.
Red./tehnored. R.C.
4 ex., 25.03.2015
Judecător fond: L. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1183/2014. Tribunalul IAŞI | Succesiune. Decizia nr. 1834/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
