Anulare act. Sentința nr. 905/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 905/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 12164/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Martie 2014
Președinte - E.-C. P.
Grefier I. B.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 905/2014
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – Z. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. DE PE L. JUDECĂTORIA IASI și pe pârât N. M., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul N. M..
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; instanța procedează la identificarea pârâtului N. M., născut la data de 21. 09. 1962, carte de identitate A_- CNP_.
Instanța văzând disp. art. 131 - din Noul Cod de procedură civilă, art. 315 alin. 2 lit. d din C.P.P., disp. art. 305 din Legea 255/2013 invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași în soluționarea prezentei cauze.
Procurorul, având cuvântul pune concluzii de admitere a excepției. Având în vedere că normele de procedură penală sunt de imediată aplicare și potrivit acestora competența de soluționare a cererilor de anulare a actelor care au fost constatate de organele de cercetare penală ca fiind false revine Camerei de preliminare, solicită admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași, Secția Preliminară, Camera Preliminară.
Pârâtul N. M., având cuvântul precizează că lasă soluționarea acestei excepții la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 11.11.2013 pe rolul Tribunalului Iași, P. de pe lângă Judecătoria Iași, a chemat în judecată pârâtul N. M. solicitând a se dispune desființarea partială a înscrisului oficial -certificat de inmatriculare italian cu nr. A 019953NO si ._
Reclamantul a arătat că la data de 13.06.2013, pârâtul s-a prezentat la controlul de frontieră la punctul de trecere a frontierei Sculeni, conducând autoturismul marca VOLVO, cu numărul de înmatriculare italian AD-056-CR, prezentând lucrătorilor poliției certificat de inmatriculare italian cu nr. A 019953NO si ._.
În urma verificărilor efectuate, arată reclamantul, s-a stabilit că permisul de conducere prezintă suspiciuni de falsificare, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice criminalistice. Potrivit raportului de constatare al Susține reclamantul că prin rezolutie din 03.12.2013 emisa în dosarul al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, s-a dispus neînceperea urmăririi penale fața de parat .
Motivat de această situație, reclamantul a formulat prezenta acțiune, întemeiată pe dispozițiile art.245, al.1, lit. C, indice 1 și art.230 C. proc. penală și art.95 al.1 C. proc. civilă.
Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță.
Analizând cererea formulată, la termenul din 19.03.2014, Tribunalul a invocat, din oficiu, văzând disp. art.130, 131 - din Noul Cod de procedură civilă ,excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei. Instanța are în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de 11.12.2013 iar Noul cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1.02.2014.
Potrivit art. 315al.1 lit. d din Noul Cod de Procedură Penală, în cazul clasării, procurorul sesizează judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris.
Potrivit art. 35al.1 C. Proc. Penală, judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Potrivit art.36, al.1 lit. a și d, tribunalul judecă infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 188-191, art. 209-211, art. 254, 263, 282, art. 289-294, art. 303, 304, 306, 307, 309, 345, 346, 354 și art. 360-367 și alte infracțiuni date prin lege în competența sa.
Cum infracțiunile pentru care a fost emisă ordonanța Parchetului de pe lână Judecătoria Iași, nu fac parte din cele prev. de art.36al.1 lit. a sau d iar conform art. 3 din Legea 255/2013, legea de procedură penală este de imediată aplicare, Tribunalul va admite excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, văzând disp. art.129,130, 131 - din Noul Cod de procedură civilă și va declina competența în favoarea Judecătoriei Iași-secția Penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași de soluționare a cauzei.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de P. de pe lângă Judecătoria Iași cu sediul în Iași, ..28 în contradictoriu cu pârâtul N. M., domiciliat în localitatea Coscodeni, raion Sangerei, Republica M., în favoarea Judecătoriei Iași- secția Penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2014.
Președinte, Grefier,
P. E. C. B. I.
Red.-tehn. /17. 06. 2014 /PEC
2 ex.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 352/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 200/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








