Contestaţie la executare. Decizia nr. 117/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 117/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 10289/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 31 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE – T. DOINIȚA

JUDECĂTOR – A. M.

JUDECĂTOR – D. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 117/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către F. A. C. Vladina împotriva sentinței civile nr. 7537 din 16.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind A.F.P. Iași, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 24 ianuarie 2014, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Cu cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de_ contestatoarea F. A. C. VLADINA a formulat în contradictoriu cu intimata A.F.P. IAȘI contestație privind actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._ întocmit de intimată.

Prin sentința civilă nr. 7537 din 16.05.2013 Judecătoria Iași a anulat contestația ca netimbrată, reținând că potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 din Legea privind taxele judiciare de timbru nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, sancțiunea neîndeplinirii obligației de plată fiind, conform alin.3, anularea acțiunii sau cererii.

Față de aceste dispoziții legale menționate, reținând și împrejurarea că nu a fost îndeplinită de către contestatoare obligația de plată a taxei de timbru până la termenul de judecată acordat în acest sens, deși a fost citată cu această mențiune, instanța a apreciat că cererea nu a fost legal timbrată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs contestatoarea susținând că la data de 9.04.2013 a depus prin serviciul registratură al Judecătoriei Iași dovada achitării taxei judiciare de timbru.

A solicitat și judecata în lipsă.

Recursul a fost legal timbrat.

Cercetând actele dosarului de fond Tribunalul constată că s-a stabilit in sarcina contestatoarei obligația de plată a taxelor judiciare de timbru în sumă de 194 lei, respectiv 10 lei precum și a două timbre judiciare in sumă de 0,3 lei.

Cu cererea datată de registratura judecătoriei Iași 9.04.2013 contestatoarea a depus alăturat acesteia dovezile de plată ale ambelor taxe judiciare și a timbrelor judiciare ( filele 11- 13 dosar fond).

Reținând că sentința recurată a fost pronunțată cu neobservarea dovezilor de plată a taxei judiciare de timbru aflate la dosar, in temeiul art.304 pct. 5 și art. 312 alin 5 Cod pr.civilă va fi admis recursul, sentința va fi casată, va fi respinsă excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecată, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de către F. A. C. Vladina împotriva sentinței civile nr. 7537 din 16.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o casează în tot.

Respinge excepția de netimbrare a cererii de chemare in judecată.

Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 31.01.2014.

Președinte,

Doinița T.

Judecător,

M. A.

Judecător,

C. D.

Grefier,

G. I.

RED. ȘI TEHN/T.D./11.02.2014/2 EX

JUDECĂTORIA IAȘI: C. C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 117/2014. Tribunalul IAŞI