Pretenţii. Decizia nr. 121/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 25189/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Ianuarie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – R. C.
JUDECĂTOR – C. C. E.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 121/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către Păuș Ș. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind A.. de prop. PT 12 C., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, la solicitarea apărătorului ales al recurentei, s-a amânat pronunțarea pentru 17 ianuarie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 24 ianuarie 2014, 31 ianuarie și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Asociația de proprietari PT 12 C. în contradictoriu cu pârâta Păuș Ș. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 7830,4 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2011 și la plata sumei de 9184 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada august 2008 – februarie 2011.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune afișate lunar de către reclamantă, precum și din fișa de calcul a restanțelor și penalităților depuse la dosarul rezultă că pârâta are de achitat pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2011 suma de 7830,4 lei cu titlu de cote de întreținere și suma de 9184 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada august 2008 – februarie 2011. De asemenea, conform Hotărârii Adunării Generale a proprietarilor, pârâta datorează penalități de 0,2% pe zi de întârziere. Potrivit disp. art. 46 coroborat cu art. 49 din Legea nr. 230/2007, pârâta are obligația de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, în termen de maximum 20 zile calendaristice de la data afișării listei de plată. În cazul nerespectării obligației de plată, în termenul stabilit, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată, în cuantum de maxim 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 49 alin. 1 din lege.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și faptul că pârâta nu a demonstrat stingerea obligației prin faptul plății, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei este întemeiată. În plus, s-a reținut că din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că asociația de proprietari a determinat corect suma cheltuielilor comune. De asemenea, din concluziile raportului de expertiză rezultă că, deși pârâta a avut la data de 31.07.2008 un sold debitor de 2541,94 lei, acesta a fost achitat până în luna martie 2010, astfel că nu are nici o influență asupra debitului solicitat de către reclamantă, situație similară și în ceea ce privește penalitățile.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Păuș Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că a fost chemată inițial în judecată de către Asociația de locatari în anul 2008, dar acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._/245/2008 s-a perimat. Ulterior, reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, reluând o parte din sumele pentru care a formulat cererea de chemare în judecată în anul 2008. Apreciind fie că evidența contabilă a reclamantei nu era corectă, fie că reclamanta a fost de rea-credință și a reportat datoriile și penalitățile pentru care s-a împlinit termenul de prescripție, a formulat întâmpinare, solicitând totodată, să se stabilească, printr-o expertiză contabilă, veridicitatea sumelor solicitate, sumele achitate, precum și sumele prescrise. Or, în sentința recurată aspectele reținute prin raportul de expertiză nu se mai regăsesc. Din acest motiv, consideră recurenta că instanța a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, acordând mai mult decât s-a cerut, neținând cont de dreptul său de a fi exonerată de sumele prescrise. Totodată, instanța de fond a reținut faptul că a achitat doar debitul datorat în perioada anterioară celei pentru care a fost formulată prezenta acțiune.
Recurenta a invocat și prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procvedură civilă, susținând că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. De asemenea, instanța de fond a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, și a obligat-o la plată fără a ține cont de plățile efectuate.
Pentru toate aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, urmând a fi avut în vedere faptul că în timpul procesului a achitat în totalitate debitul și parte din penalități.
În dovedirea recursului, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata Asociația de Proprietari PT 12 C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că prin expertiza efectuată în cauză la cererea pârâtei, s-a stabilit că evidența contabilă este ținută în conformitate cu dispozițiile legale, iar procentul de penalitate stabilit prin Hotărârea Adunării Generale se încadrează în limitele prevăzute de lege. Totodata, expertul a concluzionat cu privire la cheltuielile de întreținere că debitul existent la data de 31.08.2008 în suma de 2541,94 lei a fost achitat, astfel încât la data de 31.07.2011 pârâta nu mai avea debit restant. Cu privire la penalitățile de întârziere, expertul a precizat faptul că la data de 31.07.2008 exista un sold de 3126,69 lei, iar pârâta a achitat din acest debit 1250 lei până la data de 31.07.2011, rămânând de achitat suma de 1876,69 lei. Ulterior s-au mai achitat parte din sumele datorate, rămânând de achitat, la data de 19.04.2012, suma de 352,42 lei. Astfel, expertul a răspuns la toate obiectivele propuse de pârâtă și a constatat că sumele stabilite sunt reale. Cât privește susținerile recurentei referitoare la faptul că nu a fost exonerată de sumele prescrise, intimata precizează că acestea sunt neîntemeiate întrucât recurenta nu a invocat prescripția cu privire la o anumită sumă sau perioadă.
Pentru toate aceste motive, intimata solicitat respingerea recursului.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta Asociația de proprietari PT 12 C. a solicitat obligarea pârâtei Păuș Ș. la plata sumei de 7830,4 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2009 – februarie 2011 și a sumei de 9184 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei august 2008 – februarie 2011.
Prin sentința civilă recurată, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta la plata sumei de 7830,4 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2009 – februarie 2011 și la plata sumei de 9184 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada august 2008 – februarie 2011.
Pârâta a declarat prezentul recurs împotriva sentinței instanței de fond, una dintre criticile formulate vizând faptul că nu au fost avute în vedere plățile efectuate în cursul procesului prin care a stins în totalitate debitul principal, achitând totodată și o parte din penalitățile de întârziere.
Or, instanța de recurs constată că susținerile recurentei sunt întemeiate în parte.
Astfel, potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Potrivit disp. art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”.
În speță, din cuprinsul listelor de plată depuse la dosar rezultă că suma datorată de pârâta – recurentă cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2009 – februarie 2011 este de 8576,07 lei.
Din cuprinsul chitanței nr._/19.04.2012 (fila 87 dosar fond) rezultă că pârâta – recurentă a achitat suma totală de_ lei reprezentând „restanță + FEB 2012”. Astfel, din cuprinsul acestei chitanțe rezultă că pârâta – recurentă a achitat inclusiv cheltuielile de întreținere aferente lunii februarie 2012. Pe cale de consecință, se concluzionează de către instanța de recurs că pentru perioada menționată în acțiunea introductivă, ianuarie 2009 – februarie 2011, recurenta a achitat în totalitate cheltuielile de întreținere datorate. De altfel, și în cuprinsul expertizei efectuate în prima fază procesuală se menționează de către expert că la data de 19.04.2012 pârâta achitase integral debitul.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod greșit instanța de fond a obligat pârâta la plata sumei de 7830,4 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2009 – februarie 2011.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, se reține de către instanța de recurs că suma totală datorată de recurentă cu acest titlu pentru perioada august 2008 – februarie 2011 este de 9113,37 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză. La data de 28.07.2008, pârâta – recurentă datora suma de 3126,69 lei cu titlu de penalități de întârziere. Potrivit mențiunilor expertului și chitanțelor depuse la dosar, pârâta – recurentă a achitat în perioada iunie 2008 – aprilie 2012 suma totală de 2774,27 lei cu titlu de penalități de întârziere. În condițiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă modul de imputare a plăților efectuate de către debitor, instanța de recurs reține că sunt aplicabile regulile generale privind imputația plății, respectiv plățile efectuate se impută cu prioritate asupra sumelor cele mai vechi.
Astfel, suma totală de 2774,27 lei achitată de pârâta – recurentă în perioada iunie 2008 – aprilie 2012 cu titlu de penalități de întârziere se va imputa asupra sumei mai vechi, respectiv asupra sumei datorate cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada anterioară lunii august 2008. Cum suma datorată cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada anterioară lunii august 2008 este mai mare decât cea achitată de către pârâtă, instanța de recurs reține că nu s-a efectuat nici o plată în contul penalităților de întârziere aferente perioadei august 2008 – februarie 2011.
Pe cale de consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că pârâta datorează reclamantei penalitățile de întârziere aferente perioadei august 2008 – februarie 2011. Cu privire la cuantumul acestor penalități, instanța de recurs constată însă că în mod greșit instanța de fond a reținut că acesta este de 9184 lei, din cuprinsul raportului de expertiză rezultând că suma datorată de pârâta – recurentă cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei august 2008 – februarie 2011 este de 9113,37 lei.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că a intervenit pentru unele sume prescripția dreptului la acțiune, instanța de recurs reține că acestea sunt neîntemeiate, în speță nefiind invocată de către pârâtă prescripție dreptului la acțiune raportat la obiectul învestirii instanței.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în tot sentința instanței de fond în sensul că va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 9113,37 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 08.2008 – 02.2011 și va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada 01.2009 – 02.2011.
În ceea ce privește ajutorul public judiciar de care a beneficiat pârâta – recurentă, acesta va rămâne în sarcina statului, având în vedere faptul că, deși soluția este de admitere a recursului, pârâta – recurentă este parte căzută în pretenții ca urmare a admiterii în parte a acțiunii principale.
În ceea ce privește cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs va respinge această cerere, raportat la soluția de admitere a recursului și la disp. art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta Păuș Ș. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o modifică în tot, respectiv:
Admite în parte acțiunea formulată de către Asociația de proprietari PT 12 C., Iași în contradictoriu cu pârâta Păuș Ș..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9113,37 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada 08.2008 – 02.2011.
Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere pentru perioada 01.2009 – februarie 2011.
Ajutorul public judiciar acordat recurentei rămâne în sarcina statului.
Respinge cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 31.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
T.D. R.C. C.C.E. I.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 03.04.2014
Judecător fond: B. C. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 117/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
