Fond funciar. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 124/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 4488/245/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 31 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE – T. DOINIȚA

JUDECĂTOR – C. C. ELANA

JUDECĂTOR – M. M.

GREFER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 124/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții C. L. De Aplicare A legii Fondului Funciar M., Instituția P. .. Iași De Aplicare A legii 18/1991 Prin Prefect, P. C. M., având ca obiect fond funciar obligația de a face; daune cominatorii.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, la solicitarea apărătorului ales al recurentei, s-a amânat pronunțarea pentru 17 ianuarie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 24 ianuarie 2014 și apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Prin decizia civilă nr. 454/27.02.2013 pronunțată de Tribunalul Iași au fost admise recursurile formulate de recurenții B. E., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași și C. L. de Aplicare Legii Fondului Funciar M. împotriva sentinței civile nr._/10.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, casată sentința și reținută cauza spre rejudecare în vederea administrării de probe noi, respectiv expertiză topo – cadastrală.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut de către instanța de recurs că prin cererea de chemare în judecată reclamanta B. E. a obligarea pârâtei C. Comunală M. la realizarea formalităților privind punerea în posesie și finalizarea documentației cu privire la suprafața de 1 ha teren situat

pe raza administrativ teritorială a acestei comune, obligarea pârâtei C. Județeană Iași la emiterea titlului de proprietate cu privire la această suprafață de teren, obligarea Instituției P. comunei M. la plata de daune în cuantum de 500 lei/zi până la momentul finalizării procedurii vizând punerea în posesie și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Judecata cauzei presupune analiza conduitei pârâtelor din perspectiva obligațiilor legale specifice procedurii stabilirii dreptului de proprietate în materie financiară, ca urmare a validării dreptului de proprietate al acesteia pentru suprafața de 1 ha teren pe raza administrativă a comunei M., respectiv dacă s-a procedat la punerea în posesie a reclamantei. Este unanim acceptată de către părțile din litigiu îndreptățirea reclamantei la punerea în posesie pentru încă 1 ha teren pe raza comunei M., distinct de suprafața de 1 ha pentru care s-a procedat la eliberarea titlului de proprietate nr._/03.12.2001. În acest sens, la dosar există 2 procese verbale de punere în posesie, nr. 5961/8.04.2011 și_/26.09._, însă nu s-a reținut acordul părților în privința niciuneia dintre aceste formule de puneri în posesie.

S-a mai reținut de către instanța de recurs că reperul esențial al punerii în posesie este vechiul amplasament al proprietății autorului C. C., însă acesta nu rezultă cu certitudine din probele administrate, mențiunile din registrul agricol nefiind suficiente în acest sens. Având în vedere necesitatea unor constatări de fapt care să releve vechiul amplasament al suprafeței de 1 ha asupra căreia se poartă judecata, tribunalul a constatat că soluționarea recursurilor respectiv modificarea sentinței recurate, nu poate fi realizată fără administrare de probe noi, respectiv a unei expertize care să identifice vechiul amplasament al proprietății autorului C. C. și, în raport de acesta, să se analizeze dacă punerile în posesie realizate prin cele două procese verbale corespund în tot sau în parte, acestuia respectiv dacă acestea sunt opozabile reclamantei.

Pentru aceste motive, Tribunalul a admis cele trei recursuri, a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare în vederea administrării de probe noi, respectiv expertiză tehnică topometrică.

În cauză a fost administrată proba cu expertiză topo – cadastrală, având ca obiective identificarea vechiului amplasament al autorului reclamantei, pentru suprafața de 1 ha, distinct de suprafața de 1 ha teren livezi pentru care s-a procedat la eliberarea titlului de proprietate nr._ din 3.12. 2001, precizarea dacă acesta face parte din perimetrul Stațiunii de Cercetare Didactică și Pomicolă, identificarea amplasamentele ce fac obiectul proceselor verbale de punere în posesie nr. 5961/8.04.2011 și_/26.09._ și precizarea dacă acestea corespund în tot sau în parte vechiului amplasament.

Rejudecând cauza, Tribunalul reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamanta B. E. a solicitat obligarea pârâtei C. L. M. de Fond Funciar la realizarea

formalităților privind punerea în posesie și finalizarea documentației cu privire la suprafața de 1 ha teren situat pe raza administrativ teritorială a acestei comune, obligarea pârâtei C. Județeană Iași de Fond Funciar la emiterea titlului de proprietate cu privire la această suprafață de teren și obligarea P. . de daune în cuantum de 500 lei/zi până la momentul finalizării procedurii vizând punerea în posesie. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în anul 2005 s-a realizat o punere în posesie pe un alt amplasament decât cel ce reprezintă proprietatea autoarei sale, amplasament cu care a fost de acord, însă ulterior nu au mai fost realizate și celelalte formalități necesare pentru emiterea titlului de proprietate.

În speță, pârâții nu au contestat îndreptățirea reclamantei la punerea în posesie pentru încă 1 ha teren pe raza comunei M., distinct de suprafața de 1 ha pentru care s-a procedat la eliberarea titlului de proprietate nr._/03.12.2001. Totodată, cum s-a reținut și prin decizia de casare, reperul esențial al punerii în posesie în constituie vechiul amplasament al proprietății autorului C. C..

Potrivit disp. art. 5 din H.G. nr. 890/2005, comisiile comunale, orășenești sau municipale, au următoarele atribuții: stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propun alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit în mod legal altor persoane; înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesara, precum și divergentele produse și consemnate la nivelul acestor comisii; pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fisele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta C. locală M. de Fond Funciar și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin, în sensul că a întocmit procesele – verbale de punere în posesie nr. 5961/08.04.2011 și nr._/26.09.2012 pentru suprafața de 1 ha teren, însă reclamanta nu a fost de acord însă cu propunerile realizate de către pârâtă prin aceste procese – verbale.

Se mai reține de către instanța de recurs că în speță pârâta C. L. M. de Fond Funciar a întocmit „fișa suprafețelor primite în proprietate” (pag. 47 dosar recurs), nedatată, din cuprinsul căreia rezultă că moștenitoarei B. E. i-ar fi fost atribuită suprafața de 1 ha teren extravilan în T46, ., având ca vecini: la N – DJ 2047, la E – Școala Cornești, la S – DJ 2076/1, iar la V – G. I.. Cu privire la această fișă, reclamanta susține că ar fi fost emisă ca urmare a punerii în posesie realizată în anul 2005. Totodată, reclamanta a precizat că solicită continuarea

procedurii prevăzută de legile funciare, cu privire la suprafața de 1 ha teren menționată în „fișa suprafețelor primite în proprietate” aflată la fila 47 dosar recurs.

Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de expert I. C. rezultă faptul că nu se poate identifica vechiul amplasament al autorului pentru suprafața de 1 ha în litigiu, precum și faptul că autorul nu a deținut teren în tarlaua denumită „L.”, . în perimetru S.C.D.P. și cu privire la care reclamanta susține că este îndreptățită. Totodată, expertul precizează, prin suplimentul la raportul de expertiză, că suprafața de 1 ha teren extravilan, categoria de folosință „livezi”, ./2/8, menționată în „fișa suprafețelor primite în proprietate aflată la fila 47 dosar recurs”, nu poate fi identificată întrucât partea scriptică din această fișă nu corespunde cu partea grafică pusă la dispoziție de Primăria . în arhiva Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași. Pentru aceste motive, expertul precizează că nu a putut stabili limitele imobilului descris conform fișei suprafețelor primite în proprietate aflată la fila 47 dosar recurs.

Or, în condițiile în care nu poate fi identificată suprafața de 1 ha teren menționată în fișa suprafețelor primite în proprietate aflată la fila 47 dosar recurs, instanța reține că este neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei C. locală M. de Fond Funciar la realizarea formalităților privind punerea în posesie și finalizarea documentației cu privire la această suprafață de 1 ha teren situat în ./2/8, menționată în „fișa suprafețelor primite în proprietate” nedatată, aflată la fila 47 dosar recurs.

Reținând că pârâta C. locală M. de Fond Funciar și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin potrivit dispozițiilor legale și că este neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a acesteia la realizarea formalităților privind punerea în posesie și finalizarea documentației cu privire la suprafață de 1 ha teren situat în T 46, ., menționată în fișei suprafețelor primite în proprietate, nedatată, aflată la fila 47 dosar recurs, instanța reține, pe cale de consecință, că este neîntemeiată și cererea de obligare a pârâtei C. Județeană Iași de Fond Funciar la emiterea titlului de proprietate cu privire la această suprafață de teren și obligarea pârâtului P. . de daune cominatorii până la momentul finalizării procedurii vizând punerea în posesie.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâtele C. comunală de aplicare a legii fondului funciar M., P. C. M., C. județeană Iași de aplicare a Legii 18/1991, urmând să o respingă.

De asemenea, instanța de recurs va valida onorariul stabilit pentru dl. expert I. C. în sumă de 1945 lei și va obliga reclamanta să plătească in

contul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile Iași pentru dl. expert I. C. suma de 1645 lei reprezentând diferență onorariu expert.

În ceea ce privește cererea pârâților P. comunei M. și C. locală M. de fond funciar de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va respinge această cerere, în speță nefiind făcută dovada cuantumului acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Rejudecând în fond,

Respinge acțiunea formulată de către reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâtele C. comunală de aplicare a legii fondului funciar M., P. C. M., C. județeană Iași de aplicare a Legii 18/1991.

Validează onorariul stabilit pentru dl. expert I. C. în sumă de 1945 lei.

Obligă reclamanta să plătească în contul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile Iași pentru dl. expert I. C. 1645 lei diferență onorariu expert.

Respinge cererea pârâților P. comunei M. și C. locală M. de fond funciar de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 31.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

T.D. C.C.E. M.M. I.G.

Red./tehnored. C.C.E.

2 ex., 07.04.2014

Judecător fond: Ș. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul IAŞI