Evacuare. Decizia nr. 473/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 473/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 781/286/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 03 Aprilie 2014

Președinte – M. M.

Judecător – M. M.

Judecător – M. D.

Grefier –M. Getuța

Decizia civilă Nr. 473

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de recurenți . E. V., P. C. COZMEȘTI PRIN PRIMAR E. V., C. L. AL C. COZMEȘTI PRIN PRIMAR E. V., P. C. COZMEȘTI și C. I. DE MEDICINĂ DE FAMILIE- DR. A. A., A. A. împotriva sentinței nr. 230/25.04.2013, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data 28.03.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 03.04.2014 când,

TRIBUNALUL

Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:

Prin sentința civilă nr.230/25.04.2013 Judecătoria Răducăneni a dispus în sensul că:

„Admite excepția lipsei calității procesual active a reclamanților . Cozmești, și P. comunei Cozmești.

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a Cabinetului I. de Medicină de Familie Dr. A. A..

Respinge acțiunea civilă promovată de reclamantele . Cozmești, C. local al C. Cozmești și P. comunei Cozmești cu sediul în . formulată în contradictoriu cu pârâta A. A. și cabinetul Medical I. de Medicină de Familie Dr. A. A..”

Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

„Pe rolul Judecătoriei Răducăneni a fost înregistrată la data de 15.10.2012 cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele . Cozmești, C. local al C. Cozmești și P. comunei Cozmești cu sediul în . în contradictoriu cu pârâta A. A. și cabinetul Medical I. de Medicină de Familie Dr. A. A. prin care s-a solicitat evacuarea din imobil a pârâtei și obligarea la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea pagubei produse prin desființarea a doua încăperi și distrugerea planșeului ,redevența neachitată pentru perioada 23.02._12, actualizată până la data plății.

În fapt, se motivează de către reclamante acțiunea arătându-se prin contractul de concesiune din data de 06.08.2005, C. L. al C. Cozmești, cu sediul la P. C. Cozmești, din ., în calitate de concèdent, a concesionat pârâtei A. A., din ., medicul titular al "Cabinetului Medical I. de Medicină de Familie - Dr. A. A.", înregistrat sub nr._/27.05.2002 la Registrul unic de evidență a cabinetelor medicale și cu sediul în ., în calitate de concesionar, spațiul situat în Dispensarul C. Cozmești, județul Iași, în suprafață totală de 149,13 m.p. (7 încăperi și 3 holuri), pentru o perioadă de 15 ani, contra plății unei redevențe anuale în sumă de 1 Euro/mp/an. Prin Hotărârea nr. 6 din 23.02.2007, C. L. al C. Cozmești a reziliat de drept Contractul de concesiune încheiat la data de 06.08.2005 cu A. A., medicul titular al Cabinetului Medical I. de Medicină de Familie - Dr. A. A.. Prin Adresa nr. 266 din 26.02.2007 pârâtelor le-a fost comunicată rezilierea contractului de concesiune pe motiv că acestea fără a poseda autorizația și avizele prevăzute de lege au adus modificări majore în structura de rezistență a construcției prin aceea că desființând două încăperi (una de la parter și una la etaj) și practicând un gol imens de 2 m x 3,50 m în planșeul clădirii, a construit improvizat o scară interioară din lemn.Prin Sentința civilă nr. 936/c.a. din 24.10.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 335 din 25.05.2009 a Curții de Apel Iași, instanța: "Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Cabinetul de Medicină de Familie - Dr. A. A., pusă în discuția contradictorie a părților din oficiu de către instanța de judecată. Respinge cererea de chemare în judecată de reclamantul Cabinetul de Medicină de Familie - Dr. A. A., în contradictoriu cu pârâții C. L. al C. Cozmești, județul Iași și P. C. Cozmești, județul Iași, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă."

Constatarea nelegalității desfășurării activității medicale și a deținerii spațiului de către pârâți, în ., a fost constatată și de către Instituția Prefectului Județului Iași, prin adresa nr. 337,411,498 din 09.03.2012.

Prin adresa nr. 1338/02.10.2012, privitor la nelegalitatea desfășurării activității medicale de către pârâte în ., a fost sesizată și Casa de Asigurări de Sănătate Iași.

Solicită reclamanta ca instanța să constate și că potrivit contractului:

"4.5. Neplata redevenței în termenul prevăzut la pct. 4.4. dă dreptul concedentului să pretindă penalități în cuantum de 0,25% din valoarea acesteia, pentru fecare zi de întârziere, și că

4.6. Neplata redevenței pentru o perioadă de un an duce la rezilierea contractului."

Solicită să constate că pârâții ocupă abuziv spațiul revendicat și că ocuparea unui spațiu locativ nu se poate face decât cu consimțământul proprietarului și în baza unui contract de închiriere. Se invocă disp. art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată prin O.G. nr. 30/29.01.1999, cu privire la obligația de timbraj a acțiunii introductive.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile H.G. nr.884 din data de 03.06._, actualizată, OG nr.124 din 29.08.1998, modificată și completată, HCL Cozmești nr.6 din 23.02.2007 și art.61 din Legea nr.114/1996.

Reclamanții sunt scutiți de obligația de plată a taxei de timbru.

Alăturat acțiunii introductive au fost depuse acte, respectiv adresa nr. 266 din 26.02.2007, sentința civilă nr.936/c.a. din 24.10.2008 a Tribunalului Iași,

pronunțată în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia

civilă nr. 335 din 25.05.2009 a Curții de Apel Iași, răspunsul nr. 266 din 05.03.2012, adresa nr.337, 411, 498/09.03.2012 a Instituției Prefectului. Jud. Iași, adresa nr. 1338 din 02.10.2012.

Pârâta a fost legal citată.

În cauză a fost administrată proba cu acte la solicitarea părților .

Legal citată pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că din analiza contractului de concesiune încheiat la data de 06.08.2005, rezultă că acesta s-a încheiat intre C. L. al C. Cozmesti si A. A. ca persoana fizica, cât și în calitate de medic titular al Cabinetului de Medicina de Familie Cozmești.

Prin hotărârea nr. 6/2007 reclamantul C. L. al C. Cozmesti reziliază unilateral contractul de concesiune încheiat cu A. A., astfel încât raportul juridic litigios generat de revocarea contractului de concesiune se naște intre reclamantul C. L. al C. Cozmesti si A. A. ca persoana fizica. Prin urmare, paratul CABINETUL DR. A. A. - C. I., înregistrat în REGISTRUL UNIC AL CABINETELOR MEDICALE sub numărul de identificare_ din data de 2 mai 2002, având activitate autorizata medicina de famile, cu sediul în loc Cozmesti, cod 8298, jud. Iași, Codul de înregistrare Fiscala_/01.01.2007, reprezentat legal de către Medic Titular DR. A. A., având codul personal_, domiciliată în . Jud. Iași nu este parte în Contractul de concesiune, iar hotărârea nr. 6/2007 adoptata de reclamantul C. L. al C. Cozmesti, nu-l privește pe acesta, astfel încât nu este parte in raportul juridic litigios generat de revocarea unilaterala a contractului de concesiune, motiv pentru care acesta nu are nici calitate procesuala pasivă. Arată că nici reclamanții - . Cozmasti și nici P. C. Cozmesti nu au calitate procesuala activă.In consecința față de argumentele anterior expuse solicită admiterea excepțiilor invocate

Pe fondul cauzei arată ca s-a mai încercat rezilierea contractului de concesiune prin adresa nr. 2262/14.11.2006, emisă de către reclamantul primarul C. Cozmesti, demersul de reziliere fiind anulat de către instanța de contencios întrucât acesta provenea de la o terță persoana față de contractul de concesiune.

Hotărârea nr. 6/2007, este nelegală, arată pârâtele întrucât reclamantul nu poate să­-și revoce propriile hotărâri, acest atribut avându-l doar instanțele de judecata; a fost încălcată procedura de votare, sub aspectul asigurării caracterului secret al votului, precum si cvorumul necesar adoptării hotărârii, hotărârea a fost contrasemnată de către secretarul unității administrativ teritoriale care nu are studii juridice, acesta neputând să desfășoare controlul asupra legalității hotărârii.Mai arată că pentru a putea fi evacuată din acest spațiu trebuie sa se constate ca hotărârea nr. 6/2007 a fost adoptată legal.

Conform art. 1 din hotărârea nr. 6/2007 a Consiliului L. al comunei Cozmesti emisă la data de 23.02.2007, „medicul de familie poate desfășura în continuare activități medicale in spatiile respective din cadrul clădirii dispensarului uman urmând ca primarul comunei sa folosească contractul de închiriere sau alte forme legale de folosința."

Rezultă fără putința de tăgada însuși reclamantul „hotărăște", continuarea activității medicale in chiar spațiul din care prin acțiunea de față solicită evacuarea .

Această hotărâre nu a fost modificată, ba chiar prezenta acțiune se întemeiază pe ea.

În acest sens invocă excepția inadmisibilității acțiunii, motivat de faptul ca cererea de chemare în judecată nu are nici un suport, în condițiile în care se hotărăște continuarea activității în același spațiu.

Singurul „motiv" pentru care reclamantul, fără calitate procesuala activă respectiv primarul C. Cozmesti dorește „rezilierea" si evacuarea este bazat pe o cauză ilicita si imorala, dorind îmbogățirea fără justă cauză urmărind să încheie un alt contract mai împovărător, în frauda dispozițiilor legale în materie, dispoziții invocate ca temei de drept de însăși reclamanții (HG nr. 884/2004 - Modul de calcul al redevenței se stabilește de către concedent, iar valoarea redevenței se negociază cu concesionarul si va fi de 1 euro/m2/an in primii 5 ani).

Arată că nu au fost niciodată invitați de către reclamantul C. L. al C. Cozmesti, pentru a negocia sau renegocia cuantumul redevenței si nici nu a fost stabilită prin hotărâre temeinică și legală o nouă formă de folosință a spațiului sau vreo valoare a redevenței in condițiile HG nr. 884/2004, invocată ca temei de drept a prezentei acțiuni..

Prin Decizia nr. 395/C.A. din 08.07.2010, pronunțată de catre Curtea de Apel Iași în cauza nr._, aceasta admite contestația în anulare, formulata de catre pârâți si anulează deciziile atacate, tocmai pentru motivul clar si indubitabil, ca nici un act, contract sau hotărâre nu conțin datele de identificare reale si corecte.

In considerația acestei Decizii a Curții, pârâții au demarat o acțiune în obligația de a face, aflată pe rolul Judecătoriei R., înregistrată sub nr._, cu termen de judecata la 29.11.2012 prin s-a solicitat instanței sa dispună obligarea paratelor la rectificarea contractului de concesiune din 06.08.2005, în sensul ca acesta sa fie încheiat cu persoana juridica reala contractanta si anume - CABINETUL DR. A. A. -C. I., inregistrat in REGISTRUL UNIC AL CABINETELOR MEDICALE sub numărul de identificare_ din data de 2 mai 2002, având, activitate autorizata MEDICINA DE FAMILE, cu sediul in loc Cozmesti, cod 8298, jud. Iasi, reprezentat legal de catre Medic titular DR. A. A., având codul personal_.

S-a răspuns la întâmpinare, arătându-se următoarele:

Autorul întâmpinării Cabinetul dr. A. A. - C.

individual) nu este una și aceeași persoană cu pârâții chemați în judecată

(A. A. și Cabinetul Medical I. de Medicină de Familie

- Dr. A. A.).Se invocă dispozițiile art. 1 alin. (l)din H.G. nr. 884/03.06.2004, actualizată, Art. 3 din H.G. nr. 884/03.06,2004, actualizată .

Hotărârea nr. 6 din 23.02.2007 a Consiliului L. al C.

Cozmești a fost emisă cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în

vigoare, este temeinică și legală și nu a fost contestată de nimeni.

Prin întâmpinare ,arată pârâta că reclamatul nu face dovada acuzațiilor aduse cu privire la:

a. neplata redevenței;

b. distrugerea planșeului dintre cele două camere (cea de la parter și

cealaltă de la etaj);

c. desființarea a două încăperi, una de la parter și una de la etaj, fară a

poseda vreo autorizație ori aviz de specialitate în acest sens;

d. neaducerea clădirii la forma inițială,

Analizând asupra materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 06.08.2005 a fost încheiat între C. local al comunei Cozmești, jud. Iași și A. A. în calitate de medic titular al cabinetului medical de medicină de familie Cozmești un contract de concesiune având ca obiect exploatarea spațiului în care funcționează cabinetul medical de familie din incinta Dispensarului din satul Satul Nou, . . Durata concesionării a fost stabilită pe o perioadă de 15 ani, începând cu data de 06.08.2005 cu o redevență stabilită potrivit art. 4.1 din contract de 1 euro/mp/an în primii 5 ani cu ulterioară negociere.

Solicită reclamanții evacuarea pârâtei cu obligarea la plata de despăgubiri întrucât prin Hotărârea nr 6/23.02.2007 C. local Cozmești a reziliat de drept contractul de concesiune în speță motivat de aspecte ce se regăsesc descrise în adresa nr 266/26.02.2007 în sensul că în mod nepermis contractual au fost aduse de către concesionar modificări majore la structura de rezistență a construcției .Astfel, arată reclamanții că au fost desființate 2 camere (una de la parter și una de la etaj) realizându-se un gol de 2m/3,50 m în planșeul clădirii pentru care a fost improvizată o scară interioară. S-a mai imputat pârâtei și împrejurarea că nu a fost achitată redevența .

Din contractul de concesiune încheiat la data de 06.08.2005, rezultă că părți contractante sunt C. local al comunei Cozmești și A. A., persoană fizică îndeplinind calitatea de medic care închiriază ,în această calitate, pentru desfășurarea activității sale profesionale .

Semnatar al contractului este concedentul printr-o semnătură indescifrabilă cu aplicarea ștampilei Primăriei comunei Cozmești și concesionarul ,semnatar indescifrabil cu aplicarea ștampilei Cabinetului individual medicină de familie dr. A. A..

Potrivit art. 3 din H.G. nr. 884/03.06,2004, actualizată, dispune că:

"(i) Concesionarea se face prin contractul de concesiune încheiat între Concedent și concesionar.

(2) Au calitatea de concedent, în numele statului, județului, orașului sau comunei":

"c) consiliile județene sau consiliile locale, pentru bunurile proprietate privată a județelor, orașelor sau comunelor, aflate în administrarea acestora ";

"(i) Calitatea de concesionar o are medicul titular al cabinetului

sau cel delegat de medicii asociați, care funcționează în spațiul ce face obiectul concesionării, aceștia având drept de preferință față de alți medici".

Prin Hotărârea nr 6 din 23.02.2007 C. local reziliază de drept contractul de concesionare pentru spațiile medicale din cadrul dispensarului uman din . cu posibilitatea medicului de familie de a desfășura activități medicale în spațiile respective din cadrul clădirii dispensarului uman .

Analizând asupra excepțiilor invocate în cauză, respectiv lipsa calității procesual active a Cabinetului individual de medicină de familie dr. A. A. și lipsa calității procesual pasive a comunei Cozmești, P. comunei Cozmești și P. comunei Cozmești, astfel cum a fost relatat mai sus,raportat la textul sus citat, instanța reține că se legitimează procesual activ în prezenta cauză doar părțile contractului de concesiune între care s-a generat ulterior raportul juridic litigios, contractul fiind încheiat cu respectarea calității cerute de părțile contractante prin art 3 din H.G. nr. 884/03.06,2004, .

Are calitate de concesionar potrivit art. 3 alin 3 din HG nr. .884/2004 persoana fizică A. A. și nu Cabinetului individual medicină de familie dr. A. A., ca urmare cererea în evacuare poate fi formulată doar în contradictoriu cu aceasta iar concedent C. local Cozmești ce are calitate procesual activă.

Încât privește fondul acțiunii în evacuare a pârâtei A. A. instanța reține din dispozițiile art 1 Hotărârii nr 6 din 23.02.2007 C. local prin care se reziliază de drept contractul de concesionare pentru spațiile medicale din cadrul dispensarului uman din . că se permite posibilitatea medicului de familie de a desfășura activități medicale în spațiile respective din cadrul clădirii dispensarului uman .

Ca urmare, instanța reține că desfășurarea activității profesionale în cadrul clădirii dispensarului din satul Satul Nou, ., este permisă de însăși Hotărârea nr 6 din 23.02.2007 a C. local .

Față de aceste considerente instanța va respinge acțiunea.”

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții . Cozmești, C. L. Cozmești și P. C. Cozmești și pârâții Cabinetul Dr. A. A. – C. I. și A. A..

Reclamanții . Cozmești, C. L. Cozmești și P. C. Cozmești au criticat sentința arătând că în mod greșit a fost reținută titulatura de Cabinetul I. de Medicină de Familie Dr. A. A. și sediul reclamanților în . cauzei arătând faptul că prin Hotărârea nr. 6/2007 a Consiliului L. Cozmești s-a prevăzut clar că se reziliază de drept contractul de concesiune, pârâții neavând nici un act încheiat cu proprietarul spațiului, care să justifice deținerea acestuia.

Susțin recurenții că hotărârea nu este motivată, nu are la bază probe din care să reiasă că pârâții au dreptul să ocupe spațiul respectiv, instanța nearătând care este baza legală care nu permite evacuarea pârâților din spațiul ocupat fără drept, instanța analizând trunchiat și în favoarea pârâților un act care nu a fost contestat și care este de competența instanței de contencios administrativ.

Solicită, în consecință, admiterea recursului.

Pârâții Cabinetul Dr. A. A. – C. I. și A. A. au arătat prin recursul formulat faptul că la termenul din data de 21.03.2012 au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 6/2007, de aceasta depinzând fondul litigiului, motiv pentru care se impunea suspendarea cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționarea excepției de instanța de contencios administrativ. Prima instanță a unit cu fondul această excepție, însă în dispozitivul hotărârii nu se regăsește nici o dispoziție cu privire la această cerere.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că recursurile sunt întemeiate, astfel că le va admite, în limitele și pentru considerentele ce succed:

În fapt, prin prezenta acțiune reclamanții . Cozmești, C. L. Cozmești și P. C. Cozmești au chemat în judecată pe pârâții Cabinetul Dr. A. A. – C. I. și A. A., solicitând instanței să dispună evacuarea din imobil a pârâtei și obligarea la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea pagubei produse prin desființarea a doua încăperi și distrugerea planșeului, redevența neachitată pentru perioada 23.02._12, actualizată până la data plății, în motivare arătându-se că între părți a fost încheiat un contract de concesiune care a fost reziliat însă prin Hotărârea nr. 6 din 23.02.2007 a Consiliului L. al C. Cozmești.

Față de invocarea de către reclamanți a lipsei unui titlu pentru deținerea spațiului din partea pârâților, ca urmare a faptului că prin Hotărârea nr. 6 din 23.02.2007 a Consiliului L. al C. Cozmești a fost reziliat contractul de concesiune dintre părți, la termenul din data de 21.03.2012 aceștia din urmă au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 6 din 23.02.2007 a Consiliului L. al C. Cozmești, solicitând suspendarea cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționarea excepției de instanța de contencios administrativ, prima instanță unind însă cu fondul această excepție prin încheierea de la acel termen.

În drept, potrivit disp. art. 4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, alin 1, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale”, alin 2 statuând că „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. (4) În cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

Art. 4 din Legea 554/2004 a fost modificat de pct. 1 al art. 54 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012 în sensul următor: Excepția de nelegalitate (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. (2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. (3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

În speță Tribunalul reține că este aplicabil art. 4 din Legea 554/2004 în forma modificată, modificare intervenită prin Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, având în vedere dispozițiile art. 725 Cod Procedură Civilă potrivit cărora „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche”, astfel că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate, reținând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, trebuia sa se pronunțe asupra acesteia, prima instanță omițând însă să soluționeze excepția de nelegalitate, pronunțându-se direct pe fondul cauzei.

Or, în cauză, câtă vreme prin Hotărârea nr. 6 din 23.02.2007 a Consiliului L. al C. Cozmești a fost reziliat contractul de concesiune încheiat între părți la data de 06.08.2005, care reprezenta titlul pârâților pentru deținerea imobilului, este evident faptul că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, soluția ce se va da excepției de nelegalitate urmând a influența soluția pe fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, urmează ca Tribunalul, în temeiul disp. art. 312 alin 1 cod procedură civilă, să admită recursul declarat de reclamanții . COZMEȘTI, C. L. COZMEȘTI, P. C. COZMEȘTI și pârâții CABINETUL DR. A. A.-CABIENT I. și A. A. împotriva sentinței nr. 230/25.04.2013 pe care o casează în parte și trimite cauza Judecătoriei Răducăneni în vederea pronunțării asupra excepției de nelegalitate și asupra fondului cauzei.

Soluțiile date prin sentință referitoare excepția lipsei calității procesual active și pasive urmează a fi menținute față de faptul că nu au fost formulate critici prin cele două recursuri în privința modului de soluționare a acestora.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Admite recursul declarat de reclamanții . COZMEȘTI, C. L. COZMEȘTI, P. C. COZMEȘTI și pârâții CABINETUL DR. A. A.-CABIENT I. și A. A. împotriva sentinței nr. 230/25.04.2013 pe care o casează în parte și trimite cauza Judecătoriei Răducăneni în vederea pronunțării asupra excepției de nelegalitate și asupra fondului cauzei.

Menține soluțiile date prin sentință referitoare excepția lipsei calității procesual active și pasive.

Irevocabila.

Pronunțată in ședință publică, azi 03.04.2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.M. M.M. M.D. M.G.

Red./Tehnored. M.M.

2 ex/22.05.2014

Jud. fond C. C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 473/2014. Tribunalul IAŞI