Fond funciar. Decizia nr. 1014/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1014/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 1766/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Decembrie 2014

Președinte - C. A.

Judecător M. A.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILA Nr. 1014/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant O. V. și pe intimat C. L. DE FOND FUNCIAR FÎNTÎNELE, intimat P. C. FÎNTÎNELE ÎN CALITATE DE PREȘEDINTE AL COMISIEI LOCALE DE FOND FUNCIAR FÎNTÎNELE, având ca obiect fond funciar obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2014, apoi pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 817/29.06.2014 a Judecătoriei Hîrlău s-a respins acțiunea formulată de reclamantul O. V., CNP_, domiciliat în . în contradictoriu cu pârâții C. L. de Fond Funciar Fântânele, jud. Iași și P. C. Fântânele, jud. Iași, în calitate de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, ca nefondată. S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. la data de 30.09.2013 sub nr._ reclamantul O. V., CNP_, domiciliat în . a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. L. de Fond Funciar Fântânele, jud. Iași, obligarea pârâtei să procedeze la punerea efectivă în posesie pentru suprafața de 1,9627 ha teren situat în extravilanul comunei Fântânele, T 32/2, . reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza t.p. nr._/28.10.2002. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea Primarului C. Fântânele, în calitate de Președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar, la plata de daune cominatorii de câte 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării sentinței civile în cauză și până la data punerii efective în posesie, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat că bunicul său, O. V., a avut în proprietate anterior colectivizării suprafața de 5,25 ha teren situat pe raza comunei Fântânele, din care a dat fiului său O. V. G. suprafața de 2,50 ha teren arabil în extravilanul comunei Fântânele, iar diferența de 2,75 ha i-a lăsat-o prin testament tatălui reclamantului, O. V.G.. A mai arătat reclamantul că la apariția Legii nr.18/1991, atât tatăl său cât și unchiul au formulat cereri de reconstituire a dreptului, astfel încât lui O. V. G. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,75 teren prin TP nr._/13.05.1996, iar tatălui său, O. V.G., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2, 75 ha prin TP nr._/28.10.2002. Reclamantul a învederat în continuare că în titlul de proprietate emise pe numele tatălui său s-au strecurat mai multe greșeli, astfel încât prin sentința civilă nr.99/2011, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria H., s-a dispus modificare acestui titlu în sensul că au fost radiate de pe titlu numele titularilor O. M., O. I. și O. G. și, de asemenea, s-a dispus ca din T 32/2 . Fântânele ( care inițial era înscrisă în t.p. cu suprafața de 2,75 ha) denumită popular Dealu L. să fie radiată suprafața de 0,50 ha ( rămânând doar suprafața de 2,25 ha), care să fie trecută în intravilanul comunei Fântânele, în jurul casei de locuit, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză. În continuare, reclamantul a învederat că după obținerea hotărârii judecătorești de modificare a titlului de proprietare, s-a adresat Comisiei Locale de Fond Funciar pentru a-l pune în posesie, dar aceasta a refuzat pe motiv că pe titlul său de proprietate . greșit și de fapt terenul s-ar afla în . cum rezultă și din analiza titlurilor vecinilor. De asemenea, reclamantul a mai arătat că astfel cum apare și în planul parcelar al T 32/2, P 634, terenul există în fizic însă au fost puși în posesie alți cetățeni ce nu au avut tern pe acel amplasament, reducând astfel proprietatea reclamantului. Acesta a mai arătat că a formulat din nou cerere de modificare a TP în sensul ca suprafața de 2,25 ha teren situată în tarlaua Dealul L. T 32/2, P 634 să fie trecută în T32/2, . sentința civilă nr.806/2011 pronunțată de Judecătoria H. definitiv și irevocabilă prin decizia civilă nr.1333/2013 a Tribunalului Iași a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant și s-a dispus ca suprafața de 0,2833 ha să fie trecută din T 32/2 ./2 . suprafeței de 1,9627 ha rămânând în continuare înscrisă în T 32/2 . reclamantul că pârâta C. L. de Fond Funciar Fântânele refuză cu rea-credință să –l pună efectiv în posesie cu această suprafață de teren, deși dreptul de proprietate i-a fost stabilit în mod irevocabil prin titlul de proprietate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art.64 din Legea nr.18/1991 republicată, reclamantul solicitând, în dovedire, încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei C. L., iar în subsidiar proba testimonială.

La cererea de chemare în judecată reclamantul a anexat o . înscrisuri, respectiv acte de stare civilă, titluri de proprietate, sentința civilă nr.99/2011 a Judecătoriei H., sentința civilă nr.806/2011 a Judecătoriei H., rol agricol, chitanță onorariu avocat ( f.5-20).

În cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art.200 alin.2 din C., instanța a pus în vedere reclamantului să indice cu cine dorește să se judece în prezenta cauză în calitate de pârât (ți), reclamantul depunând, în termen procedural, precizări scrise, prin care a arătat că a chemat în judecată C. L. de Fond Funciar Fântânele cu privire la primul capăt de cerere, iar cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere acesta a fost formulat în contradictoriu cu P. C. Fântânele, în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar ( f.24).

Constatând că cererea de chemare în judecată cuprinde ansamblul elementelor prev. de art.194-196 din C., fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru, instanța a procedat la comunicarea acesteia către pârâții care însă nu au depus la dosar întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală față de cererea introductivă de instanță.

În cursul judecății, reclamantul a fost asistat de avocat T. D., cu împuternicire avocațială la fila 21 dosar.

În temeiul art.131 alin.1 din C., instanța a verificat și constatat competența materială și teritorială de a soluționa cauza.

De asemenea, instanța a luat act de faptul că după fixarea primului termen de judecată prin rezoluție, pârâta C. L. de Fond Funciar Fântânele a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, invocând, totodată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

În temeiul art.258 din C., instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei C. L. Fântânele, precum și proba testimonială cu martorul I. M..

În cursul judecății, instanța a respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

La solicitarea instanței, la dosarul cauzei OCPI Iași a înaintat relațiile solicitate ( f.38-42). De asemenea, pârâta C. L. de Fond Funciar Fântânele a depus la dosar în scris răspunsul la interogatoriul formulat de reclamat și comunicat acesteia ( f.43).Din oficiu, instanța a dispus atașarea la dosar a deciziilor civile nr.1333/2013 și nr.320/2012 pronunțate în dosarul nr._ . De asemenea, instanța a procedat la audierea martorului I. M., depoziția dată de acesta fiind atașată la fila 48 dosar.

La solicitarea reclamantului, instanța a dispus a se reveni cu adresă la C. L. de Fond Funciar Fântânele cu mențiunea de a răspunde efectiv la întrebările 4 și5 din interogatoriul formulat de reclamant și pentru a oferi detalii vizând întrebarea nr.6. Deși a revenit succesiv către pârâtă, aceasta a continuat să depună la dosar aceleași precizări formulate prin întâmpinare.

Totodată, instanța a dispus a se emite adresă la C. L. Fântânele pentru a comunica dacă a fost emis un alt proces-verbal de punere în posesie după modificarea titlului de proprietate nr._/28.10.2002 emis pe numele O. G. prin sentința civilă nr.99/27.01.2011 pronunțată de Judecătoria H. în dosar nr._ și prin sentința civilă nr.806/24.06.2011, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr.1333/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, în conformitate cu modificările ce au avut loc prin hotărârile judecătorești sus-menționate, relațiile solicitate fiind depuse la filele 59-60 dosar.

La termenul de judecată din data de 05 mai 2014 instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri pe fond, reținând-o spre soluționare. Ulterior, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei, apreciind că în vederea justei soluționări a acesteia se impune atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei H., precum și luarea interogatoriului reclamantului.

La termenul din data de 16.06.2014 instanța a procedat la luarea unei declarații reclamantului (fila 77), constatând că a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei H..

La interpelarea instanței apărătorul reclamantului a învederat că cel de-al doilea capăt de cerere are ca obiect obligarea primarului comunei Fântânele la plata de daune cominatorii de 100 lei de întârziere, respectiv penalități de întârziere conform art. 905 Cod procedură civilă și nu obligarea acestuia la plata de daune interese conform art. 1536 Codul civil, așa cum a precizat prin concluziile scrise depuse la dosar.

Analizând coroborat ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 28.10.2002 a fost emis de către C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor titlul de proprietate nr._ pe numele O. G., O. M., O. I. și O. G., pentru suprafața de 2 ha și 7500 mp situată în extravilan Fîntînele, Tarlaua 32/2, .).

Prin sentința civilă nr.99/2011pronunțată de Judecătoria H. în dosar nr._ , definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. G. ( tatăl reclamantului O. V. din cauza dedusă judecății), dispunându-se modificarea titlului de proprietate nr._/28.10.2002 în sensul radierii de pe titlu a numelor titularilor O. M., O. I. și O. G.. De asemenea, instanța a dispus ca din Tarlaua 32/2 . comunei Fântânele să fie radiată suprafața de 0,50 ha, iar această suprafață de 0,50 ha teren să fie trecută în intravilanul satului Fântânele, ., în jurul casei de locuit a reclamantului.

Ca urmare a sentinței sus-menționate, în Tarlaua 32/2 ..p. nr._/28.10.2002 a rămas doar suprafața de 2,25 ha.

Ulterior, numitul O. G., tatăl reclamantului, în prezent decedat (astfel cum rezultă din certificatul de deces depus în copie la fila 7 dosar) a formulat o nouă cerere de modificare a titlului de proprietate sus-menționat, solicitând instanței ca suprafața de 2,25 ha teren situată în Tarlaua Dealul L., T 32/2, . trecută în T32/2 .>

Prin sentința civilă nr.806/2011 pronunțată de Judecătoria H. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, dar prin decizia civilă nr.1333/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ a fost admis recursul declarat de reclamantul O. G., iar în rejudecare a fost admisă în parte acțiunea formulată de acesta, dispunându-se modificarea titlului de proprietate nr._/28.10.2002 în sensul că suprafața de 0,2833 ha din extravilan ./2 . înscrisă ca fiind situată în extravilan ., . cum a fost identificată în planul de situație anexa nr.1 la raportul de expertiză topo-cadastrală efectuat în cauză de expert tehnic judiciar F. L. ( filele 17-18 dosar).

Prin urmare, prin decizia civilă sus-menționată a operat o nouă modificare a TP nr._/28.10.2002, dispunându-se ca din totalul de 2,25 ha teren extravilan Fântânele suprafața de 0,2833 ha din extravilan ./2 . înscrisă ca fiind situată în extravilan ., . suprafeței de 1,9627 ha continuând să rămână înscrisă în T 32/2 .> Reține instanța că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C. L. de Fond Funciar Fântânele la punerea efectivă în posesie cu privire la suprafața de 1,9627 ha teren, suprafață al cărei amplasament nu a fost modificat prin hotărâre judecătorească.

De asemenea, instanța reține că din cuprinsul raportului de expertiză tehnică topo-cadastrală întocmit de expert F. L. în dosar nr._ al Judecătoriei H. rezultă că din totalul suprafeței de 2,25 ha cât ar fi trebuit să dețină reclamantul pe vechiul amplasament Dealul L. ( tarlaua 32/2 . exploatează agricol doar suprafața de 2833,00 mp, iar diferența de teren, pe care reclamantul nu o deține fizic, va trebui retrocedată de C. L. de Fond Funciar Fântânele pe un alt amplasament acceptat de reclamant.

De asemenea, instanța reține că prin decizia civilă nr.1333/30 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția Civilă în dosar nr._ instanța de control judiciar a reținut că “pentru operarea modificărilor solicitate de reclamant cu privire la întreaga suprafață de_ mp înscrisă în titlu, este necesar ca întregul amplasament pretins să nu fi fost deja atribuit altor persoane, în sensul de a nu fi fost emise acte de reconstituire/constituire în favoarea altor persoane, situație în care se impune ca reclamantul să obțină în prealabil anularea acestor acte și abia mai apoi va fi posibilă înscrierea amplasamentului în titlul de proprietate eliberat acestuia. Din același raport de expertiză ( F. L.) rezultă, însă, că restul suprafeței nu este liber din punct de vedere fizic și juridic”(f.49-50).

Față de considerentele sus-expuse reținute de instanța de control judiciar, Tribunalul Iași, apreciind că acestea se bucură de putere de lucru judecat, ținând cont și de faptul că reclamantul a învederat că inițial a posedat toată suprafața de teren din titlu, dar ulterior pentru suprafața pentru care solicită punerea în posesie au fost emise titluri altor persoane, iar în prezent nu o deține în fizic, instanța apreciază, în acord cu statuările Tribunalului Iași, că reclamantul ar fi trebuit să solicite anularea titlurilor persoanelor care dețin în fizic terenul cuvenit acestuia, în suprafață de 1,9627 mp, calea aleasă de reclamant pin promovarea prezentei cereri nefiind cea corespunzătoare.

În concluzie, pentru toate aceste motive, instanța va respinge ca nefondat primul capăt de cerere formulat de reclamant.

În ceea ce privește capătul doi de cerere având ca obiect obligarea Primarului C. Fântânele la plata de penalități de întârziere de câte 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării prezentei sentințe civile și până la data punerii efective în posesie a reclamantului, instanța apreciază că prin respingerea primului capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei C. L. de Fond Funciar Fântânele la punerea efectivă în posesie a reclamantului cu privire la suprafața de teren solicitată, în mod evident apare ca nefondat și capătul doi de cerere, care ar fi putut fi admis doar în ipoteza admiterii capătului principal de cerere, motiv pentru care instanța îl va respinge ca atare.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul O. V. în contradictoriu cu pârâta C. L. de Fond Funciar Fântânele.

În temeiul art.453 alin.1 din C., va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul O. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt, arată apelantul în motivarea cererii că:

Instanța de judecată a interpretat în mod eronat probatoriul administrat în faza de judecată.

Astfel, instanța a dispus respingerea primului capăt de cerere motivat de faptul că a considerat că amplasamentul pentru care a solicitat punerea în posesie este ocupat de către alte persoane cărora le-au fost emise titluri de proprietate și ar trebui ca,în prealabil să solicite anularea acestor titluri și abia apoi să promovăm prezenta acțiune,calea aleasă de către noi nefiind corespunzătoare.

Ori, a solicitat instanței,obligarea pârâtei să îi pună în posesie cu suprafața de 1,9627 ha teren situat în T 32/2,. teritoriul comunei Fîntînele tocmai datorită faptului că,această parcele 634 din T 32/2 este foarte mare și în ea există suprafețe de teren pentru care nu s-au emis titluri de proprietate altor persoane și care sun ocupate abuziv și stăpânite de persoane care nu au nici o îndreptățiri legală.

Instanța a avut în vedere precizările din raportul de expertiză efectuat de către experta F. L. în dosar nr._, prin care solicită modificarea titlului lor de proprietate în sensul că terenul din T 32/2, . trecut T 32/2 .>

Ori,acele concluzii se refereau doar la . este o subdiviziune a parcelei 634) pentru care s-au emis al titluri de proprietate și nu la . acesteia,un< există="" teren="" liber="" pentru="" care="" nu="" s-au="" emis="" alte="" titluri="" de="">

Depune un plan parcelar al T 32/2,. sale pentru ca instanța să poată observa că această parcelă este foarte mare și există suprafețe de teren pentru care nu a fost pusă în posesie nici o altă persoană.

Practic pârâta are în această parcelă foarte mult teren la dispoziție însă cu rea credință refuză să îi pună efectiv posesie cu suprafața pentru care le-a fost reconstituit dreptul proprietate, tocmai pentru a favoriza persoanele care dețin abuziv teren în acea parcelă.

Depune acte în dovedirea cererii.

Legal citată, intimata C. locală Fîntînele de fond funciar și P. . întâmpinare.

Verificând actele și lucrările dosarului, motivele de ape invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:

In fapt, prin acțiunea formulată în cauză domnul O. V., fiul lui G. și M., domiciliat în comuna/., a chemat în judecată C. locală Fîntînele pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, pentru ca în baza probelor administrate, prin hotărâre, să se dispună:

- obligarea pârâtei la punerea efectivă în posesie cu suprafața de 1,9627 ha teren extravilan situat în tarlaua T.32/2, . care i s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul de proprietate nr._ din 28.10.2002;

- obligarea Primarului C. Fîntînele, pentru ca, în calitate de Președinte al Comisiei locale de fond funciar, să fie obligat la plata de daune cominatorii de câte 100 lei pe zi de întâtarziere, începând cu data pronunțării sentinței civile până la punerea efectivă în posesie, și

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului de fond, tribunalul reține:

Prin Titlul de proprietate nr._ din 28.10.2002, emis pentru suprafața de 2,7500 ha teren extravilan situat în tarlaua T 32/2, . raza comunei Fîntînele, județul Iași, după autor, a fost reconstituit în totalitate dreptul de proprietate titularilor O. G., O. M., O. I. și O. Glte., fapt pentru care toate aceste persoane au și fost puse în posesie - semnând Procesul verbal de punere în posesie, act în baza căruia a și fost emis Titlul de proprietate.

Prin Sentința civilă nr. 99 din 27.01.2011 a Judecătoriei Hîrlău, pronunțată în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea reclamantului O. G., domiciliat în localitatea Fîntînele, județul Iași, în contradictoriu cu pârâții O. M., domiciliată în ., O. I., domiciliat în . și O. Gr. G., domiciliat în ., C. L. de fond funciar Fîntînele, județul Iași și C. Județeană de fond funciar lași, cu sediul în localitatea Iași, județul Iași; s-a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/28.10.2002, în sensul că din acest titlu să fie radiate numele titularilor O. Mana, O. O. I. și O. G..

S-a dispus ca din tarlaua 32/2 . comunei Fîntînele. județul Iași să fie radiată suprafața de 0,50 ha, iar această suprafață de 0,50 ha teren să fie trecută în intravilanul satului Fîntînele, ., în jurul casei de locuit a reclamantului, conform celor arătate în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză și a schițelor aferente acestuia (filele 63-93 din dosar), raport și schițe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre."

Prin Sentința civilă nr. 806 din 24.06.2011 a Judecătoriei Hîrlău, pronunțată

în dosarul nr._, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul O. G., domiciliat în ., în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar Fîntînele, cu sediul în Fîntînele, județul Iași și pârâta C. județeană de fond funciar Iași, ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 1333 din 30.05.2013 a Tribunalului Iași, pronunțată în

dosarul nr._, instanța a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul O. G. în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Iași și C. L. Fîntînele de fond funciar.

S-a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/28.10.2002, în sensul că suprafața de 0,2833 ha din extravilan ./2 . înscrisă ca fiind situată în extravilan ./2, . cum a fost identificată în planul de situație anexa l la raportul de expertiză topocadastrală efectuat în cauză de expert tehnic judiciar F. L..

Reține tribunalul că, cele solicitate de reclamantul/apelant în prezenta cauză au făcut și obiectul cauzelor mai sus menționate, unde instanțele de judecată s-au pronunțat foarte clar.

Prin hotărârea criticată instanța a constatat și reține că Tribunalul Iași, apreciază că cele solicitate se bucură de putere de lucru judecat, "ținând cont și de faptul că reclamantul a învederat că inițial a posedat toată suprafața de teren din titlu, dar ulterior pentru suprafața pentru care solicită punerea în posesie au fost emise titluri altor persoane, iar în prezent nu o deține în fizic", lucru cere rezultă inclusiv din Raportul de expertiză întocmit de d-na expert F. L. (filele 49 - 50).

Astfel, autorul reclamantului a fost pus în posesie odată cu întocmirea documentației preliminare și a Fișei de punere în posesie, fapt pentru care a fost de acord și a și semnat aceste documente care au stat la baza emiterii titlului de proprietate, inclusiv de primire a titlului și reclamantul, potrivit legii, nu mai poate fi pus în posesie încă o dată, așa cum de altfel solicită.

Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC va respinge apelul formulat de reclamantul Oslobanu V. păstrând ca temeinică și legală sentința Judecătoriei Hîrlău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge apelul declarat de reclamantul O. V. împotriva sentinței civile nr. 817/23.06.2014 a Judecătoriei H., sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 02.12.2014, soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,

C. A.

Judecător,

M. A.

Grefier,

I. B.

Red. M.A./tehnored. M.D.B.

5 ex./19.02.2015

Judecător fond: A. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1014/2014. Tribunalul IAŞI