Fond funciar. Sentința nr. 1361/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1361/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 1474/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 17 Octombrie 2014

Președinte - M. S.

Judecător G. C.

Judecător O. L.

Grefier A. M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1361/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent M. C. M., recurent M. N. M. și pe intimat P. JUDEȚULUI IAȘI, intimat C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, intimat C. M. DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută Ordin Prefect.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 13.10.2014 și pentru astăzi, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr._ din 18.10.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

„Admite acțiunea formulată de reclamantul P. jud. Iași în contradictoriu cu pârâții M. C. M., M. N. M., toți cu domiciliul in Iași,., C. Județeană de Fond Funciar Iași și C. Locală de Fond Funciar Iași.

Constantă nulitatea absolută a Ordinului nr.465/12.10.2006 al Prefectului jud. Iași și a titlului de proprietate nr._/16.11.2007, emis de C. Județeană de Fond Funciar Iași pe numele pârâților M. C. M. și M. N. M., pentru suprafața de 262 mp, situată pe teritoriul mun. Iași. ”

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

„Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr._, reclamantul P. jud. Iasi a solicitat, ca prin hotararea ce va fi pronuntata, in contradictoriu cu paratii M. C. M., M. N. M., C. judeteana de fond funciar Iasi si C. municipala de fond funciar Iasi, sa constate nulitatea absoluta a Ordinului nr.465/12.10.2006 al Prefectului jud. Iasi si a titlului de proprietate nr._/16.11.2007 emis de catre C. judeteana de fond funciar Iasi.

In fapt, a aratat reclamantul ca prin sentinta civila nr.2766/04.04.2005, pronuntata de catre Juecatoria Iasi in dosarul nr.8202/2004, a fost admisa plangerea formulata de M. C. M. si M. N. M. impotriva Ordinului nr.97/31.03.2004, care a fost anulat, instanta obligand P. jud. Iasi sa emita un alt ordin prin care sa atribuie petentilor in proprietate suprafata de 262 mp teren, situat in Iasi, ., identificat prin expertiza topo efectuata in cauza de catre expertul C. C..

Tribunalul Iasi a admis apelul declarat de P. jud. Iasi si a schimbat sentinta instantei de fond, hotararea fiind insa modificata in recurs prin decizia civila nr.437/19.05.2006, pronuntata de Curtea de Apel Iasi, prin care a fost respins apelul si mentinuta sentinta primei instante, solutia instantei de recurs fiind intemeiata pe expertiza topo efectuata la fond.

In baza acestei hotarari irevocabile, P. jud. Iasi a emis Ordinul nr.465/12.10.2006 prin care a fost admisa cererea petentilor M. C. M. si M. N. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 262 mp teren situat in Iasi, . si a fost emis titlul de proprietate nr._/16.11.2007 de catre C. judeteana de fond funciar Iasi pentru aceeasi suprafata de teren.

Prin decizia nr.602/09.12.2009, pronuntata in dosarul nr._, Curtea de Apel Iasi a admis cererea de reviuzuire formulata de P. jud. Iasi impotriva deciziei nr. 437/19.05.2006, pe care a schimbat-o in tot, a respins recursul formulat de M. C. M. si M. N. M. impotriva deciziei civile nr.837/11.05.2005 a Tribunalului Iasi pe care a mentinut-o.

Prin urmare, intrucat decizia civila nr.837/11.05.2005 a Tribunalului Iasi a fost admis apelul declarat de P. jud. Iasi impotriva sentintei civile nr.2766/04.04.2005, a fost schimbata sentinta in sensul respingerii plangerii formulata de petentii M. C. M. si M. N. M. impotriva Ordinului nr.97/31.03.2004, situatie in care se impune constatarea nulitatii absolute a Ordinului nr.465/12.10.2006 si a titlului de proprietate ce au fost emise in temeiul unei hotarari judecatoresti desfiintate.

In drept, au fost invocate disp. Legii nr.18/1991, Legea nr.169/1997, cu modificarile si completarile ulterioare.

Alaturat cererii, au fost anexate inscrisuri in copie.

A depus la dosar reclamantul documentatia ce a stat la baza emiterii Ordinului nr.465/2006.

Paratii M. C. M. si M. N. M. au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea actiunii. Au invocat exceptia tardivitatii formularii actiunii raportat la disp. art.53 alin.2 si art.54 legea nr.18/1991.

Pe fond, au solicitat respingerea actiunii, motivat de faptul ca pe acest teren au construit beciul pe care l-au dobandit prin act autentic de schimb de proprietati incheiat cu fostii proprietari.

La solicitarea instantei, OCPI Iasi a comunicat documentatia care a stat la baza emiterii TP nr._/2007.

Prin incheierea interlocutorie din 24.05.2013, instanta s-a pronuntat asupra exceptiei tardivitatii introducerii actiunii, in sensul respingerii acesteea.

A fost administrata proba cu inscrisurile aflate in copie la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin Ordinul nr.97 emis la data de 31.03.2004 de P. jud. Iasi a fost respinsa cererea petentilor M. C. M. si M. N. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 262 mp teren situat in Iasi, ..

Impotriva ordinului, cei doi petentii au formulat plangere care a format obiectul dosarului nr.8202/2004 al Judecatoriei Iasi.

Prin sentinta civila nr.2766/04.04.2005, pronuntata de catre Judecatoria Iasi in dosarul nr.8202/2004, f.18-19 dosar, a fost admisa plangerea formulata de M. C. M. si M. N. M. impotriva Ordinului nr.97/31.03.2004, care a fost anulat, instanta obligand P. jud. Iasi sa emita un alt ordin prin care sa atribuie petentilor in proprietate suprafata de 262 mp teren, situat in Iasi, ., identificat prin expertiza topo efectuata in cauza de catre expertul C. C..

Hotararea primei instante a devenit irevocabila prin decizia civila nr.437/19.05.2006 a Curtii de Apel Iasi.

La data de 12.10.2006, in temeiul sentintei civile nr.2766/04.04.2005, P. jud. Iasi a emis Ordinul nr.465 prin care a admis cererea formulata de M. C. M. si M. N. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 262 mp teren, situat in Iasi, ..

Pentru suprafata de teren pentru care a fost emis ordinul nr.465/2006 petentii au fost pusi in posesie, conform procesului-verbal aflat in copie la f.51 dosar si li s-a eliberat titlul de proprietate nr._ din 16.11.2007.

Impotriva deciziei civile nr.437/19.05.2006 a Curtii de Apel Iasi, a fost formulata cerere de revizuire de catre P. jud. Iasi, ce a format obiectul dosarului nr._ al Curtii de Apel Iasi si a fost solutionata prin decizia civila nr.602/09.12.2009.

Prin aceasta decizie, Curtea de Apel a admis cererea de revizuire, a schimbat in tot decizia civila nr. 437/19.05.2006 a Curtii de Apel Iasi si a respins recursul formulat de M. C. M. si M. N. M. impotriva deciziei civile nr.837/11.05.2005 a Tribunalului Iasi pe care a mentinut-o.

Astfel, instanta retine ca actele de reconstituire: Ordinul prefectului jud. Iasi nr.465/2006 si TP nr._/2007 eliberat de C. judeteana de fond funciar Iasi au fost emise in baza unei hotarari judecatoresti care a fost desfiintata, avand in vedere ca prin decizia civila nr.837/11.11.2005 pronuntata de Tribunalul Iasi in apel a fost schimbata sentinta civila nr.2766/04.04.2005 pronuntata de Judecatoria Iasi, in sensul respingerii plangerii petentilor si mentinerii Ordinului nr.97/31.03.2004 al Prefectului jud. Iasi.

Prin urmare, instanta constata ca Ordinul prefectului jud. Iasi nr.465/2006 si TP nr._/2007 eliberat de C. judeteana de fond funciar Iasi sunt lovite de nulitate urmare desfiintarii hotararii ce a stat la baza emiterii acestora, motiv pentru care va admite actiunea reclamantului astfel cum a fost formulata.”

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții care au criticat respingerea excepției tardivității formulării acțiunii raportat la disp. art.53 alin.2 si art.54 legea nr.18/1991, iar pe fond, au solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul ca pe acest teren au construit beciul pe care l-au dobândit prin act autentic de schimb de proprietate încheiat cu foștii proprietari.

Intimatul au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică arătând că nulitatea absolută este imprescriptibilă, poate fi invocată de prefect, iar prin Ordinul nr.97 emis la data de 31.03.2004 de P. jud. Iasi a fost respinsa cererea petentilor M. C. M. si M. N. M. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 262 mp teren situat in Iasi, ..

În faza recursului nu s-au administrat probe.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la motivele de recurs și dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că recursul este neîntemeiat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Prin cererea adresată primei instanțe reclamantul P. jud. Iași a solicitat, ca prin hotărârea ce va fi pronunțata, in contradictoriu cu paratii M. C. M., M. N. M., C. județeana de fond funciar Iași si C. municipala de fond funciar Iași, sa constate nulitatea absoluta a Ordinului nr.465/12.10.2006 al Prefectului jud. Iași si a titlului de proprietate nr._/16.11.2007 emis de către C. județeana de fond funciar Iași.

Potrivit art. III alin.2 din Legea 169/1997 cu toate modificările ulterioare nulitatea (titlurilor de proprietate, precum și celorlalte acte privind reconstituirea cum este ordinul contestat, procesul verbal de punere în posesie etc) poate fi invocata de primar, prefect, Autoritatea Naționala pentru reconstituirea proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor de drept comun.

Din acest textul legal, rezultă subiectele de sezina calificate, legal determinate - primar, prefect, Autoritatea Naționala pentru reconstituirea proprietăților – în materia cererilor privind constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate (precum și a celorlalte acte exemplificate)

Astfel, Ordinul prefectului jud. Iași nr.465/2006 si TP nr._/2007 eliberat de C. județeana de fond funciar Iași au fost emise in baza unei hotărâri judecătorești care a fost desființată, având in vedere ca prin decizia civila nr.837/11.11.2005 pronunțata de Tribunalul Iași in apel a fost schimbata sentința civila nr.2766/04.04.2005 pronunțata de Judecătoria Iași, in sensul respingerii plângerii petenților si menținerii Ordinului nr.97/31.03.2004 al Prefectului jud. Iași.

Ca o consecință logică, în mod corect, prima instanță a constatat că actele care au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate al pârâților, respectiv Ordinul prefectului jud. Iași nr.465/2006 si TP nr._/2007 eliberat de C. județeana de fond funciar Iași, sunt lovite de nulitate în condițiile în care hotărârile judecătorești care au stat la baza emiterii acestora au fost desființate, conducând la lipsa oricărui temei juridic și la încetarea efectelor pe care legea le prevede.

Referitor la celelalte critici, Tribunalul costată că în mod corect s-a respins excepția tardivității, având în vedere că disp. art.53 alin.2 si art.54 legea nr.18/1991 instituie un termen de contestare a ordinului emis în procedura reconstituirii, iar prin cererea de față s-a solicitat constatarea nulității absolute, acțiune care nu se subscrie dispozițiilor legale citare de pârâți.

În aceste condiții, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă,Tribunalul va respinge recursul declarat de către pârâții M. M. și M. M. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de către M. M. și M. M. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2014.

.

Președinte,

M. S.

Judecător,

G. C.

Judecător,

O. L.

Grefier,

A. M.

Red/tehnored G.C.

2ex/11.12.2014

Jud. fond T. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1361/2014. Tribunalul IAŞI