Obligaţie de a face. Decizia nr. 70/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 10121/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Februarie 2014
Președinte - D. M.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 70/2014
Pe rol se află judecarea apelului formulat de către apelanta . COMPANY 2003 SPRL împotriva sentinței civile nr. 117/16.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat A. NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI, intimat A. NAȚIONALE -SERVICIUL JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 27.01.2014, când, din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași în data de 05.09.2012, sub nr. de dosar_, reclamanta S.C. S. Iași S.A. (prin Lichidator Company 2003 SPRL) a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâtele A. Naționale ale României și A. Naționale – Serviciul Județean Iași, prin care să le oblige pe acestea să procedeze la preluarea de urgență a documentelor cu valoare practică și anume statele de plată a salariilor, a sporurilor și a unui număr de 108 cărți de muncă, documente ce sunt arhivate în 151 dosare cu 9.593 file, în perioada 1980-2005.
Prin sentința civilă nr.117/16.01.2013, Tribunalul a declinat competența către Judecătoria Iași, pe rolul căreia acțiunea a fost înregistrată la 25.03.2013, cu numărul mai sus menționat, în antet.
În motivare, a arătat următoarele:
Față de S.C. S. Iași S.A. s-a deschis procedura falimentului prin încheierea nr. 214/28.10.2013.
La data de 05.06.2006 a intrat în vigoare OUG nr. 39/2006 pentru modificarea și completarea Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, care prevede că arhivele firmelor aflate în faliment se preiau de către A. Naționale prin Direcțiile Județene, în prezent, Serviciile Județene.
Prin adresele nr. 2581/02.09.2010, nr. 3579/05.11.2010, nr. 4911/12.10.2011, nr. 1085/07.03.2012 și la care a primit răspunsuri prin adresele nr._/08.09.2010, nr._/09.11.2010, nr._/07.11.2011, nr._/26.03.2012, a solicitat Serviciului Județean Iași al Arhivelor Naționale să stabilească o dată pentru operațiunea de predare – preluare a statelor de plată a următoarelor societăți comerciale:
- S.C. DONATRIC S.A. – 197 dosare din 1990-2006 =6.612 file;
- S.C. S. S.A. – 151 dosare din 1980-2005 = 9.593 file;
- S.C. MOLDROM PLUS S.A. – 24 dosare din 1996-2005 = 5.032 file;
- S.C. MOLDROM S.A. – 7 dosare din 2000-2004 = 1.314 file;
- S.C. MOBIMEX S.A. 125 dosare din 1992-2005 = 13.188 file.
Însă, în mod sistematic, sub diverse pretexte, precum că „nu deține spațiu suficient de depozitare”, că „noul proiect de Lege al Arhivelor, precum și Ordonanța de Guvern din 07.04.2010 dau posibilitatea operatorilor privați să gestioneze arhiva instituțiilor fără spațiu de depozitare”, au refuzat să dea curs solicitării sale.
Societatea profesională „Lichidator Company 2003” SPRL, în calitate de lichidator judiciar, prin adresa nr. 2.614/09.06.2012, a convocat la conciliere directă A. Naționale ale României București și Serviciul Județean Iași al Arhivelor Naționale, prin reprezentanții legali, în vederea rezolvării acestei probleme.
Deoarece instituțiile mai sus menționate, prin reprezentanții legali, nu au înțeles să dea curs acestei solicitări, așa cum reiese din Procesul – verbal din data de 25.06.2012, lichidatorul judiciar a promovat prezenta acțiune.
În drept, a invocat prevederile menționate.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu interogatoriu, anexând copii de pe corespondența cu pârâtele (f.9 și urm. – ds.Tribunal).
Pârâtele au depus întâmpinare, înregistrată la 16.01.2013 (f.57 – ds.Tribunal), prin care au invocat excepția necompetenței materiale și au solicitat respingerea cererii ca netemeinică, arătând următoarele aspecte pe fond:
Pentru a fi exercitat, un drept trebuie să fie actual, să nu fie supus unui termen sau unei condiții suspensive, adică să fie corespunzător unei obligații exigibile. Excepție de la această regulă sunt de strictă interpretare (ele fiind prevăzute de art.110 C.pr.civ.).
Verificând art.18 din legea 16/1996, în forma dată de OUG 39/2006, din perspectiva Legii 24/2000, rezultă că din text decurg mai multe ipoteze, fiind indicate momentul de la care operează obligația de preluare documetele care stau a baza preluării și modalitățile în care se asigură structurile specializate prevăzute la alin.2.
În privința momentului, alin.2 prevede clar că documentele “se preiau după înființarea în cadrul Arhivelor Nationale și al direcțiilor județene ale Arhivelor Nationale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în conditiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare”.
Prin urmare, se impunea cu necesitate asigurarea prealabilă, la nivelul Arhivelor Naționale, a cadrului și condițiilor corespunzătoare, care să facă posibilă această preluare, având în vedere că instituția pârâtă se confruntă déjà cu probleme legate de lipsa spațiilor de depozitare, a dotărilor corespunzătoare și personalului necesar îndeplinirii menirii sale administrative.
Înființarea unor structuri specializate, prin coroborare cu alin.4, se realizează cu încadrarea în numărul de posturi și credite bugetare aprobate Ministerului Administratiei și Internelor, prin legile bugetare anuale.
Legiuitorul a omis să stabilească un termen în care trebuie să fie înființate structurile respective, ceea ce a dus la prelungirea sine die a aplicării actului normativ, fără culpa pârâtei.
De asemenea, prin modificările și completările aduse legii, nu s-a prevăzut care sunt competențele de administrare și gestionare a documentelor.
Conform prevederilor OUG 39/2006, pârâta ar trebui să preia aproximativ_ metri liniari de documente cu valoare practică, ceea ce ar duce la necesitatea de a administra încă_ metri liniari de documente. Pe lângă lipsa spațiilor, se adaugă și condițiile improprii de depozitare.
Deși pârâta a depus diligențe pentru aplicarea legii, prin legile bugetare din 2006 – 2010, nu s-au prevăzut fonduri pentru acest lucru. De asemenea, nu a fost bugetată suplimentarea cu 700 de posturi a instituției.
Trebuie avute în vedere și prevederile art.137 alin.1 și 138 alin.5 din Constituție sau 14 alin.3 și art.17 din legea 500/2002, privind finanțele publice.
Situația pârâtei a fost complicată și de legea 329/2009, care a reorganizat instituția.
Nu a invocat alte temeiuri de drept.
După declinare, reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare, la data de 30.04.2013 (f.14), prin care a arătat următoarele:
A. Naționale sunt o instituție aflată în subordinea MAI, fiind finanțată integral de la bugetul de stat, iar lipsa de resurse este răspunderea Guvernului.
Singurul impediment al predării arhivei reclamantei este refuzul constant al pârâtei să stabilească o dată pentru preluarea documentanției. S-a încercat predarea și unor societăți particulare de arhivare, însă propunerea s-a lovit de refuzul creditorilor, care au considerat că acest lucru ar general cheltuieli suplimentare inutile.
Împrejurarea că cei abilități nu au făcut demersurile pentru înființarea structurilor respective nu prezintă relevanță în speță. Pârâta se prevalează de propria culpă, invocând incoerența legislativă și necorelarea dispozițiilor din domeniu, ceea ce nu poate fi acceptat.
Legea a prevăzut obligația pârâtei de a prelua documentele indicate, ca obligație de a face, care a fost ulterior supusă unei condiții suspensive a cărei îndeplinire depinde exclusiv de voința debitorului obligat, din punct de vedere juridic aceasta fiind o condiție pur potestativă, care este nulă pentru că evidențiază lipsa voinței de a se obliga.
Prin notele scrise depuse de pârâte la 30.05.2013, aceasta a relevat că legea relebvantă a fost modificată de legea 138/30.04.2013, modificându-se decisiv alineatele 2 și 4 ale acesteia.
Prin sentința nr. 9830/25.06.2013 Judecătoria Iași a respins ca prematur formulată acțiunea cu următoarele argumente:
,,Prezentul litigiu ține exclusiv de interpretarea dispozițiilor legale, fiind inutilă descrierea unei situații de fapt relevante, deoarece aceasta constă în deținerea unor documente despre care reclamanta pretinde că sunt vizate de lege, aspect pe care pârâtele nu l-au contrazis.
Art.18 din legea 16/1996, așa cum a fost modificată de OUG nr. 39/2006, prevedea următoarele la momentul sesizării instanței:
“ În cazul desființării, în condițiile legii, a unui creator de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia sa fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, in sensul prevederilor art. 2, cat si cele cu valoare practica, in baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurari sociale ale cetatenilor, vor fi preluate de A. Nationale sau de direcțiile județene ale Arhivelor Naționale.
Documentele cu valoare practică prevăzute la alin.1 se preiau după înființarea în cadrul Arhivelor Nationale și al direcțiilor județene ale Arhivelor Nationale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în conditiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare.
Documentele cu valoare practica, in baza carora se elibereaza copii, certificate si extrase privind drepturile cetatenilor referitoare la stagiile de cotizare in sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, in conditiile alin. 2, pe baza de inventar si proces-verbal de predare-preluare, intocmite potrivit modelelor prevazute in anexele nr. 2 si 3.
Asigurarea structurilor specializate prevazute la alin. 2 se realizeaza cu incadrarea in numarul de posturi si credite bugetare aprobate Ministerului Administratiei si Internelor, prin legile bugetare anuale.”.
Chiar înainte de pronunțare, art.18 din legea 16/1996 a fost modificat de legea 138/30.04.2013, în sensul în care acum prevede că “în cazul declarării falimentului, în condițiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, se preiau de A. Naționale sau de serviciile județene/Serviciul Municipiului București ale/al Arhivelor Naționale, iar documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice.”
După modificare, alin.4 prevede că „în cazul persoanelor juridice pentru care s-a declarat falimentul, finanțarea transferului arhivei către un operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice se va face, cu prioritate, de către lichidator, din fondul de lichidare, în condițiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, din averea debitorului.”
Este evident că, în temeiul legii modificate, acțiunea reclamantei nu ar mai putea fi admisă, modalitatea de prelucrare și preluare a documentelor cu valoare practică fiind schimbată complet.
Cu toate acestea, instanța consideră că legea aplicabilă în speță nu este cea care a intervenit pe parcursul procesului, chiar dacă ea ar putea avea aparența unei legi de procedură.
Astfel, dacă pe baza legii în forma anterioară ultimei modificări, s-ar putea stabili dreptul reclamantei de a beneficia de obligația pârâtelor de a prelua documentele, atunci acestea ar trebui să le preia, noua lege urmând să se aplice raporturilor juridice viitoare.
Pârâtele însă au pretins că nici potrivit vechii legi nu putea fi obligată, dreptul reclamantei fiind unul condiționat. Deși nu au folosit expres această terminologie, practic pârâtele au invocat excepția prematurității, iar reclamanta a argumentat în sensul netemeiniciei acestei apărări.
În general, este adevărat că nimeni nu se poate prevala de propria culpă și că, odată ce legiuitorul acordă un drept condiționat de acțiunea instituțiilor publice, acestea sunt obligate să facă demersurile necesare pentru executarea prerogativelor conferite de acel drept.
Acest lucru nu este însă valabil și în speță, deoarece textul de lege a prevăzut în chiar alineatul următor stabilirii dreptului și condiția suspensivă implicită: „documentele cu valoare practică prevăzute la alin.1 se preiau după înființarea în cadrul Arhivelor Nationale și al direcțiilor județene ale Arhivelor Nationale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în conditiile legii, a resurselor umane și logistico-financiare necesare”.
Condiționarea este neechivocă.
Indiferent dacă această modalitate de a stabili drepturi poate conduce sau nu doar la conferirea unor prerogative teoretice și iluzorii (având în vedere că nici nu s-a stabilit un termen pentru înființarea acestor structuri), conform unei expresii jurisprudențiale consacrate a Curții EDO, dreptul invocat de reclamantă nu poate fi încadrat într-unul dintre cele ocrotite de Constituție sau de Convenția EDO.
Dacă s-ar fi prevăzut cel puțin obligația de a înființa structurile respective, atunci reclamanta ar fi putut reclama un drept mai ușor de protejat. Cu toate acestea, este evident că înființarea lor nu s-ar putea face decât prin alte acte normative.
În fine, fără a fi de acord cu faptul că respectiva condiție este una pur potestativă, așa cum a arătat reclamanta, poate fi subliniat faptul că, dacă lucrurile ar sta în acest fel, nu o astfel de condiție ar fi nulă, cu consecința transformării obligației într-una necondiționată, ci însăși obligația asumată sub o astfel de condiție ar fi nulă, consecința pentru acțiunea reclamantei fiind evidentă.
În concluzie, ținând cont că obligația corelativă dreptului invocat de reclamantă este condiționată de petrecerea unui eveniment care nu s-a produs, acțiunea acesteia va fi respinsă ca prematură’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta . prin lichidator judiciar Societatea profesională Lichidator Company 2003 invocând necompetența Judecătoriei Iași în soluționarea cererii arătând că refuzul pârâtei de a soluționa cererea reclamantei poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ, competența aparținând Tribunalului. Pe fond, instanța deși a reținut corect că legea aplicabilă în speță este legea veche respectiv Legea nr. 16/1996 (iar nu Legea nouă intervenită pe parcursul procesului) totuși în mod greșit a respins acțiunea condiționând aplicarea legii de crearea în prealabil a cadrului necesar și a structurilor de aplicare. Pârâtele nu se află într-o imposibilitate obiectivă de preluare a documentelor ci lipsurile propriilor reglementări se datorează propriei culpe, și lipsei de diligență. Lipsurile invocate de pârâte sunt astfel condiții pur potestative depinzând exclusiv de voința debitorului.
Prin întâmpinare pârâta A. Naționale ale României a solicitat respingerea apelului, arătând că Judecătoria a fost instanță competentă întrucât nu s-a atacat un act administrativ ci s-a solicitat obligarea unei instituții la a face ceva. Cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor sunt cheltuieli de procedură ce urmează a fi suportate din averea debitorului înaintea altor cheltuieli, măsurile de conservare fiind luate de lichidatorul judiciar. Legea nr. 138/2013 au creat cadrul necesar activităților de păstrare, conservare, restaurare a arhivei cu valoare practică de la persoanelor juridice lichidate; potrivit art. 18 alin. 1 din această lege, aceste documente se predau pe bază de contract operatorilor economici autorizați, transferul arhivei fiind finanțat de către lichidator.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:
În ce privește excepția necompetenței materiale (funcționale)a primei instanțe (a Judecătoriei) invocată în apel instanța constată că această excepție, deși de ordine publică, poate fi invocată, potrivit art. 159 indice 1 alin. 2 Cod procedură civilă, până la prima zi de înfățișare. Cum apelantul a invocat această excepție abia în apel această nu poate fi primită.
Pe fondul cauzei instanța constată că apelul trebuie respins pentru alte motive decât cele reținute de instanța de fond, care însă nu impun însă admiterea apelului, având în vedere principiul neagravării situației în propria cale de atac.
Astfel, contrar susținerilor primei instanțe, instanța de apel apreciază că în cauză, dispozițiile care privesc administrarea conservarea și preluarea arhivei de documente practice a unei societăți sunt dispoziții de procedură iar nu de drept material, și sunt de imediată aplicare. Astfel dispozițiile în cauză nu privesc raporturi legate de exercitarea anumitor drepturi substanțiale ci doar raporturi legate de administrarea unor documente. Fiind dispoziții de drept procesual ele sunt de imediată aplicare, căci legea procesuală nouă este prezumată a fi superioară celei vechi, impunându-se aplicarea ei fără întârziere inclusiv situațiilor născute sub legea veche.
Astfel, situația de fapt din cauză cade sub incidența Legii nr. 138/2013 survenită în luna aprilie 2013 în cursul procesului, mai exact a art. 18, potrivit căruia: “în cazul declarării falimentului, în condițiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, (…) documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor, se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice.” (…). În cazul persoanelor juridice pentru care s-a declarat falimentul, finanțarea transferului arhivei către un operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice se va face, cu prioritate, de către lichidator, din fondul de lichidare, în condițiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, din averea debitorului.”
În consecință, aceste documente nu se mai preiau de arhivele naționale ci se predau prin finanțarea lichidatorului către operatori economici autorizați, acțiunea reclamantei prin această prismă apărând a fi neîntemeiată.
Necesitatea aplicării imediate a legii noi inclusiv în situațiile născute sar neepuizate sub imperiul legii vechi se justifică și prin prisma interesului practic, nefiind rezonabil a se aștepta că acele structuri specializate care nu au fost înființate de la aplicarea legii vechi (anul 1996) să mai fie înființate după adoptarea legii noi doar pentru a soluționa acele situații născute sub imperiul legii vechi. Așa cum am arătat aceste dispoziții vizează doar gestionarea administrativă a unor documente și nu există nici un motiv pentru ca ele să fie supuse, prin prisma instituției aplicării legii în timp, regimului dispozițiilor de drept material.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta . (prin lichidator judiciar Lichidator Company 2003 SPRL) împotriva sentinței civile nr. 9830/25.06.2013 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2014.
Președinte, D. M. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
Red.
M.D.
Tehnored. M.D. + C.D.
5 EX./18.02.2014
Jud. fond. Z. L. F. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 81/2014. Tribunalul IAŞI | Servitute. Decizia nr. 71/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
