Servitute. Decizia nr. 71/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 28771/245/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Februarie 2014
Președinte - Doinița T.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 71/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant T. I. C. și pe intimat P. E., având ca obiect servitute de trecere - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 20.01.2014 când, pentru imposibilitatea constituirii completului a amânat pronunțarea pentru 27.01.2014, când pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru 31.01.2014 și pentru imposibilitatea constituirii completului pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 6116/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția autorități de lucru judecat și cea a lipsei calității procesual pasive a pârâtului-reclamant.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T. C., cu domiciliul procesual ales la C.. av. P. M. din Iași, ., .. 6 în contradictoriu cu pârâtul P. E., domiciliat în Iași, ..
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant P. E. în contradictoriu cu reclamantul-pârât T. C..
S-a constatat că reclamantul are un drept de folosință al reclamantului asupra imobilului teren în suprafață de 97,35 m.p. situat în Iași, .. 5 identificat conform raportului de ex în suprafață de 97,35 m.p. situat în Iași, .. 5 identificat conform raportului de expertiză tehnică topometrică întocmit de expert G. C. și care face parte integrantă din prezenta sentință.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a-i lăsa în folosință a celei mai scurte căi de acces.
S-a stabilit ca reclamantul să plătească cu titlu de taxă de folosință a terenului menționat mai sus suma de 20 de euro/m.p./an începând cu data de 01.01.2010, cursul euro fiind cel al BNR din data plății.
S-a obligat reclamantul pârât să plătească pârâtului-reclamant suma de_,96 lei reprezentând c/v lipsă de folosință a suprafeței de 156,19 m.p. pentru perioada 09._.
S-au compensat onorariile de expert.
S-a obligat pârâtul P. să plătească reclamantului T. suma de 195 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a obligat reclamantul-pârât T. să plătească pârâtului-reclamant P. suma de_ lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul său de folosință pentru terenul în suprafață de 97,75 m.p. pe care se află edificată amplasată construcția proprietate personală din Iași, .. 5, să fie obligat să-i lase liberă cea mai scurtă cale de acces la imobil, și să se constate că suma pe care trebuie să o plătească cu titlu de lipsă de folosință este de 1 leu/m.p./an, pe toată durata existenței construcției, reactualizată cu indicele de inflație.
Prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 30.661,94 lei, sumă ce a fost reactualizată la data efectuării plății, în funcție de cursul euro al BNR din ziua plății, cu titlu de lipsă de folosință a terenului pentru perioada 09.2007 – decembrie 2009
Raportul juridic dintre părți a luat naștere prin adoptarea la data de 06.03.1978 a „Statutului Tip” al Asociației de Cooperare pentru Construirea de locuințe proprietate personală din Iași, .. 5, iar în baza acestuia s-a eliberat de către fostul Consiliul Popular autorizația pentru executarea lucrărilor de construcții și instalații a clădirii de locuit în luna aprilie 1978.
Potrivit art. 2 din acest statut asociația avea drept scop construirea, pentru membrii săi, a câte unu singur apartament în cadrul unui ..
Terenul în suprafață de 400 m.p. proprietatea pârâtului urma să treacă în folosința comună a membrilor asociației, pe durata constituirii ei și pe timpul existenței construcției. Totodată membrii asociației au înțeles să supună raportul lor juridic, în ceea ce privește folosința comună a terenului, taxei care se percepe pentru terenul în proprietate de stat ce se atribuie pentru construirea de locuințe proprietate privată.
Actul normativ sub imperiul căruia s-a născut acordul de voință al părților este Lg. 4/1973.
În conformitate cu art. 137 C. proc. civ. instanța de judecată a procedat la soluționarea excepțiilor invocate de către pârâtul-reclamanta, respectiv cea a autorității de lucru judecat și cea a lipsei calității sale procesual pasive.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat – față de disp. art. 1201 C. civ. instanța de judecată a constatat că nu există tripla identitate de părți cauză și obiect, celelalte litigii purtate între părți au avut ca obiect pretenții pentru o perioadă anterioară celei pretinse din acțiunea introductivă, iar prezenta acțiune nu are același obiect cu acele cauze, deja soluționate în mod irevocabil, motiv pentru care a constatat că excepția este neîntemeiată și pe cale de consecință a respins-o.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive – din actele și lucrările dosarului, precum și din statuările instanțelor de judecată, care s-au pronunțat irevocabil în celelalte litigii dintre părți, care au o legătură cu prezentul litigiu, derivând din același raport juridica, s-a constat că pârâtul are calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a constatat neîntemeiată excepția pe care a respins-o ca atare.
De fapt, pârâtul-reclamanta ar fi dorit să invoce excepția lipsei coparticipării procesual pasive, întrucât a susținut că imobilul teren este bunul comun al său și al soției, însă deși a avut apărare calificată nu a precizat în mod corect excepția, instanța de judecată neputând a se pronunța decât pe cele invocate de către pârâtul-reclamant, subliniate și reiterate atât în fața instanței de control judiciar cât și după casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
În ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiunea principală – reclamantul a solicitat a se constata că are dreptul de folosință asupra imobilului teren pe care este amplasată construcția proprietate personală - astfel, atât din cuprinsul hotărârilor judecătorești invocate și depuse la dosarul cauzei cât și din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, rezultă că suprafața pe care este amplasată construcția de locuit, proprietatea reclamantului, este doar de 97,75 m.p., diferența de suprafață de 59 m.p., reprezentând teren aferent construcției și folosit ca servitute, prin urmare raportat la petitul cererii instanța de judecată a constatat că acest capăt de cerere este întemeiat și l-a admis ca atare, neputând da mai mult decât ceea ce s-a solicitat de către reclamant (plus petita).
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la stabilirea unei căi de acces mai scurte – în primul rând, s-a statuat prin hotărârile judecătorești sus menționate că aceasta este stabilită prin folosirea de către reclamant a suprafeței de 59 m.p., aspect confirmat pe deplin și de raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză. Or, securitatea raporturilor juridice la care contribuie sistemul judiciar impune ca prezenta hotărâre să asigure pertinența și coerența statuărilor jurisdicționale, ținând cont de hotărârile anterioare irevocabile pronunțate.
În al doilea rând, reclamantul nu a dovedit că acea cale de acces pe care o folosește în prezenta nu este cea mai favorabilă lui, asta în condițiile în care servitutea instituită în favoarea sa grevează fondul aservit al pârâtului și acesta nu a formulat obiecțiuni cu privire la întinderea acestuia până la soluționarea prezentei cauze.
În al treilea rând, expertul a identificat o posibilă cale de acces mai scurtă dar a menționat că aceasta nu este mia favorabilă reclamantului.
Iar în al patrulea rând și nu ultimul, această servitute de trecere a fost consfințită prin învoiala părților, iar reclamantul nu a dovedit schimbarea situației de fapt, că pârâtul îi împiedică folosirea servituții prezente sau necesitatea modificării înțelegerii inițiale a părților cu privire la acest drept de servitute.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța de judecată a respins acest capăt de cerere.
Cu privire la stabilirea sumei datorate de către el cu titlu de lipsă de folosință a terenului – prin decizia nr. 896/13.04.2009 a Tribunalului Iași, s-a stabilit, irevocabil, că reclamantul este obligat să plătească pârâtului suma de 20 de euro/m.p./an, corespunzătoare taxei de concesiune, motivat de faptul că dispozițiile din statut, care reprezintă acordul de voință al părților, trebuie interpretat că taxa datorată de reclamant, pentru folosința terenului proprietatea pârâtului trebuie raportată în sens orientativ la taxa de concesiune (regimul concesiunilor făcând obiectul unor reglementări succesive HG 1228/1990, Lg. 219/1998, OUG 54/2006) practicată de Consiliul Local Iași pentru terenuri similare din zonă și nu neapărat trebuie să fie identică, cu atât mai mult cu cât prin HCL 292/2004 s-a stabilit o redevență valorică a concesiunii de 42 de euro pentru teren situat în aceeași zonă.
Având în vedere, pe de o parte, cele reținute de instanța de judecată, precum și faptul că securitatea raporturilor juridice la care contribuie sistemul judiciar impune ca prezenta hotărâre să asigure pertinența și coerența statuărilor jurisdicționale, ținând cont de hotărârile anterioare irevocabile pronunțate, iar pe de altă parte de cele conchise în concluziile raportului de expertiză contabilă, instanța de judecată a stabilit că taxa datorată de către reclamant cu titlu de folosință și pe care acesta va trebui să o plătească pârâtului este de 20 de euro/m.p./an, începând cu 01.01.2010, la cursul BNR din ziua plății(astfel că se va asigura și acoperirea eventualei deprecieri a monezii naționale), neputându-se reține că aceasta este aceeași pe toată durata derulării raportului dintre părți, cu atât mai mult cu cât se urmărește și o menținere a unui echilibru contractual.
În ceea ce privește c/v lipsei de folosință pretinsă de pârâtul-reclamant, prin cererea reconvențională, instanța de judecată a constatat că, așa cum s-a reținut și mai sus, că reclamantul-pârât are un drept de folosință asupra imobilului teren de sub construcție în suprafață de 97,75 m.p., precum și dreptul de folosință asupra cotei indivize neafectate de construcție și pe care este constituit dreptul de servitute de 59 m.p., aspecte stabilite irevocabil și prin hotărârile judecătorești, anterior menționate, precum și din raportul de expertiză topometrică efectuat în cauză, suprafață pentru care pârâtul-reclamant, proprietarul fondului aservit, este îndreptățit la c/v lipsei de folosință, aspect recunoscut și de către reclamantul-pârât, însă doar parțial.
Astfel că instanța de judecată a constatat întemeiată cererea reconvențională și a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de_,96 lei reprezentând c/v lipsei de folosință pentru suprafața de 156,19 m.p. pentru perioada 09._.
Având în vedere modul de soluționare a cererii principale cât și al cererii reconvenționale, precum și faptul că fiecare dintre părți a suportat onorariul pentru câte un expert din cei doi desemnați în cauză, în temeiul disp. art. 276 C. porc. civ. a compensat onorariile de expert suportate de părți.
În ceea ce privește celelalte cheltuieli de judecată, constând în timbru judiciar, taxe judiciare de timbru și onorarii de avocați, instanța de judecată a făcut aplicarea disp. art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul-pârât T. I. C. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin acțiunea principală a solicitat să se constate că suma pe care urmează să o plătească pârâtului ca și contravaloare a lipsei de folosință asupra terenului de 97,35 mp este de 1 leu/mp/an reactualizat cu indicele de inflație, pe toată durata existenței construcției. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere în sensul admiterii sau respingerii lui, ci a dat mai mult decât a solicitat, respectiv a dispus ca el să plătească pârâtului suma de 20 euro/mp/an începând cu data de 01.01.2010.
În prezenta cauză, nici una dintre părți nu a solicitat instanței să plătească o altă sumă decât cea de 1 leu/mp/an reactualizat. Astfel, nici el - în acțiunea principală - nu a solicitat și stabilirea vreunei alte sume decât cea de 1 leu/mp/an, nici pârâtul – prin cererea reconvențională nu a solicitat obligarea lui pe viitor la plata vreunei sume de bani. A cerut doar să se constate că datorează doar 1 leu/mp/an reactualizat, iar pârâtul a solicitat doar lipsa de folosință pe perioada septembrie 2007 – decembrie 2009 în cuantum de 20 euro/mp/an.
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de instituire a unei servituți de trecere cu motivația că prezenta cale de acces este cea mai favorabilă, că nu a făcut dovada tulburării, că nu a dovedit schimbarea situației de fapt și că această servitute a fost consfințită de părți.
În mod greșit s-au reținut aceste argumente în contextul în care nu exista în favoarea lui instituită până la acest moment vreo servitute de trecere. Suprafața de 59 mp aferentă casei o deține cu titlu de lot în folosință și nu cu titlu de trecere.
Este adevărat că înțelegerea părților în anul 1973 a fost și cea de folosire a suprafeței de 59 mp aferentă imobilului-proprietatea lui, suprafață asupra căreia nu s-a instituit vreo servitute de trecere. Această stare de fapt însă nu mai poate continua în condițiile în care taxa de 20 euro/mp/an achitată deja este împovărătoare pentru el, nepermițându-și din punct de vedere financiar să suporte costurile stabilite în condițiile în care sumele deja achitate până în prezent conform celor 3 hotărâri judecătorești preexistente au depășit cu mult valoarea de vânzare a întregului teren pe care îl folosește și pe care se află casa.
În mod greșit s-a admis în totalitate cererea reconvențională.
Astfel, pârâtul-reclamant a solicitat obligarea apelantului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada septembrie 2007 – decembrie 2009, aferentă unei suprafețe de 156,19 mp. Apărările apelantului prin întâmpinarea la cererea reconvențională și toate susținerile anterioare au fost de acordare a unei sume cu titlu de contravaloare lipsa de folosință pentru perioada 2007-2009 al cărei cuantum să fie mult mai mic decât suma de 20euro/mp/an solicitată prin acțiune și stabilită pentru perioade anterioare prin hotărâri judecătorești, respectiv de 1 leu/mp/an sau o altă valoare însă mult mai mică decât cea solicitată. În acest context, a solicitat să se țină seama, în principal, de valoarea de 1 leu/mp/an stabilită prin Statutul Asociației și, în subsidiar, de scăderea pieței imobiliare și implicit de diminuarea cuantumului taxelor de concesiune sens în care a solicitat efectuarea unei expertize contabile care, pe lângă reactualizarea sumei de 1 leu/mp/an, a avut ca obiectiv și identificarea unei taxe de concesiune practicată în zonă de către organele de stat. Cu o motivare insuficientă și în baza aceluiași raționament greșit, instanța de fond a admis în totalitate cererea reconvențională ținând seama de hotărârile judecătorești anterioare și HCL 506/2009, omițând concluziile raportului de expertiză contabilă care – în urma verificărilor – au identificat și stabilit alte sume pentru perioada 2007 – 2010.
Instanța de fond era obligată să defalce pretențiile pârâtului reclamant și să acorde contravaloarea lipsei de folosință doar pentru anul 2007 luna septembrie – 28 octombrie 2009 (data introducerii prezentei acțiuni). În cadrul acestei perioade, instanța de fond avea la îndemână mai multe variante identificate de experții contabili.
În principal, raportul de expertiză a apreciat că valoarea sumei de 1 leu/mp/an reactualizată este de 0,4866 lei adică 0,11 euro/mp/an și, în subsidiar a identificat 3 moduri de calcul al acestei lipse de folosință.
În prezența acestui raport de expertiză contabilă, instanța de fond era obligată să procedeze la stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate doar pentru perioada septembrie 2007 – octombrie 2009 nu și pentru anul 2010 (întrucât la data formulării cererii reconvenționale nu se născuse dreptul pârâtului-reclamant de a cere plata despăgubirilor și nici nu s-a solicitat) și ținând seama atât de voința părților la momentul înființării Asociației consfințită în Statutul Asociației, respectiv „membrii asociației vor plăti proprietarului terenului aceleiași taxe ca și cele care se percep pentru terenul proprietate de stat ce se atribuie pentru construcția de locuințe proprietate personală” și că prețul este de 1 leu/mp/an conform Legii 4/1973, cât și de împrejurarea că suma de 20 euro/mp/an deja achitată pe anii anteriori conform hotărârilor judecătorești este excesivă în raport cu valoarea totală a suprafeței concesionate. Altfel spus, instanța era obligată să țină seama de voința părților la momentul înființării asociației și, chiar dacă Legea 4/1973 care a guvernat la momentul încheierii convenției a fost abrogată, avea obligația să acorde suma de 1 leu/mp/an reactualizată sau, în cel mai rău caz, o sumă calculată în varianta 3 din expertiza contabilă – Capitol II pct. 3 – potrivit căreia în zona Copou chiria anuală pentru un metru pătrat de teren proprietate de stat, actualizată cu indicele de inflație la 31.12.2009 are o valoare de 1,96 lei/mp/an echivalent a 0,46 euro/mp/an. În ipoteza în care s-ar fi apreciat că suma de 1 leu/mp/an este prea mică sau nu coincide voinței părților, valoarea de 1,96 lei – 0,46 euro/mp/an era cea mai corectă fiind singura mai aproape de voința părților de la momentul înființării asociației și de realitate.
Susține apelantul că sentința este nelegală și sub aspectul obligării subsemnatului la plata cheltuielilor de judecată către pârât. Astfel, în condițiile în care s-a admis în parte acțiunea și s-a admis în totalitate cererea reconvențională, instanța era obligată să procedeze la compensarea parțială (jumătate) din cheltuielile de judecată. Pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 12.803 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Intimatul P. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că apelul formulat este întemeiat doar în ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea instanței cu privire la cererea vizând stabilirea sumei de 1 leu/mp/an pentru cei 97,3 mp cu titlu de lipsă de folosință, iar pentru celelalte critici se impune respingerea apelului ca neîntemeiat.
Nu s-au administrat probe noi în apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de apel invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că apelul este întemeiat motivat de considerentele ce succed:
Verificând obiectul cererii principale și al cererii reconvenționale, instanța de apel reține că deși reclamantul T. C. a învestit instanța de fond cu capătul de cerere privind constatarea că suma pe care o datorează pârâtului cu titlul de lipsă de folosință teren este de 1 leu/mp/an reactualizat cu indicele de inflație pe toată durata existenței construcției, prima instanță nu s-a pronunțat efectiv pe această cerere, ci s-a pronunțat în sensul că a stabilit ca reclamantul să plătească cu titlu de taxă de folosință a terenului în suprafață de 97,35 m.p., situat în Iași, .. 5, suma de 20 de euro/mp/an începând cu data de 01.01.2010, cursul euro fiind cel al BNR din data plății.
Ori, Tribunalul reține că nici una dintre părți nu a învestit instanța de fond cu o astfel de cerere, ceea ce face să fie incidente în cauză dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă și prin urmare trebuie admis apelul și înlăturată dispoziția instanței de fond înscrisă în alin. 6 al dispozitivului sentinței prin care se stabilește taxa de folosință a terenului de 20 euro/mp/an cu începere de la 01.01.2010.
În ceea ce privește cererea reclamantului pârât de contestare a obligației de plată a contravalorii lipsei de folosință asupra terenului la suma de 1 leu/mp/an, reactualizată cu indicele de inflație pe toată durata existenței construcției, Tribunalul constată că se impune respingerea acestei cereri pentru aceleași considerente expuse de prima instanță în argumentarea cererii privind stabilirea sumei datorate de reclamant de lipsă de folosință, considerente pe care instanța de control judiciar și le însușește.
În plus față de aceasta, instanța reține că prin art. 1 din Statutul Tip al Asociației de Cooperare pentru construirea de locuințe proprietate personală din Iași, .. 5 (fila 8 dosar fond) inițial s-a stabilit că asociația se constituie de drept la data acordării de dată certă la notariatul de stat, respectiv 7528/6.03.1978, sediul ei este în Iași, .. 5 și are următoarea componență: P. E., T. C., P. M. și T. I..
Prin art. 2 al Statutului s-a prevăzut că scopul asociației este construirea pentru membrii săi a câte un singur apartament în cadrul unui . pe terenul situat în Iași .. 5, în suprafață de 400 m.p. proprietatea lui P. E. și E., care în calitate de proprietari și membri ai asociației își dau acordul ca terenul să treacă în folosința comună a membrilor Asociației pe data constituirii ei și pe tot timpul cât există construcția.
S-a precizat totodată că „Membrii asociației, beneficiari ai folosinței comune a terenului, vor plăti proprietarilor terenului același taxe care de percep pentru terenul proprietate de stat ce se atribuie pentru construirea de locuințe proprietate personală”.
Prin urmare, din aceste prevederi din statut, reiese în mod clar că întreaga suprafață de teren de 400 m.p. a trecut în folosința membrilor asociației și nu doar suprafața pe care s-a construit efectiv blocul, astfel încât clar, nu se mai impune stabilirea unui drept de servitute, iar contravaloarea lipsei de folosință pentru proprietari a fost convenită de comun acord de către membrii asociației la nivelul taxelor percepute pentru terenul proprietate de stat ce se atribuie pentru construirea de locuințe proprietate personală.
Mai mult decât atât Tribunalul reține că apelantul are deja o cale de acces creată prin acordul părților, în folosința acestuia aflându-se nu doar terenul de sub partea de construcție aflată în proprietatea sa (respectiv 97,35 m.p.) ci și o suprafață de teren pe care se realizează accesul dinspre calea publică către apartamentul său în suprafață de 58,84 m.p., în total 156,19 m.p. (conform expertizei fila 169 dosar fond inițial).
Această situație de fapt a fost reținută și prin alte hotărâri judecătorești, respectiv decizia 896/13.04.2009 a Tribunalului Iași și decizia civilă 1244/25.06.2007 a Tribunalului Iași, iar apelantul nu a făcut dovada că ar fi intervenit vreo modificare a acesteia.
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință a terenului, Tribunalul nu poate reține că ar trebui să se acorde valoarea actualizată de 1 leu/m.p./an menționată în legea nr. 4/1973 întrucât această lege nu mai este în vigoare, însă există acte normative ce reglementează în continuare aspectele la care face referire apelantul. Valoarea de 1 leu valabilă la nivelul anului 1973 nu poate fi avută în vedere ca valoare de referință, la acest moment.
Modul generic în care părțile au convenit prin art. 2 al statutului cu privire la contravaloarea lipsei de folosință este o valoare variabilă în timp, în funcție de mai mulți indicatori economici care fluctuează periodic.
Securitatea raporturilor juridice impune ca prin hotărârile ulterioare să se asigure coerența statuărilor jurisdicționale din hotărârile anterioare irevocabile, avându-se în vedere legislația în domeniul regimului concesiunilor, respectiv HG 1228/1990, Legea 219/1998, OG 54/2006, HCL 506/2009, HCL 231/2010 și HCL 232/2010 invocate în acele hotărâri.
În aceste condiții instanța de control judiciar reține că nu este întemeiată cererea apelantului-reclamant T. C. de constatare că suma pe care trebuie să o plătească cu titlu de lipsă de folosință este de 1 leu/m.p./an pe toată durata existenței construcției.
În același timp Tribunalul reține că în mod corect a fost soluționată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant P. E. prin obligarea apelantului la plata sumei de_,96 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 156,19 m.p. pentru perioada 09._ avându-se în vedere că prin HCL 506/2009 s-a stabilit o redevență valorică de 20 euro pe m.p. pe an pentru terenurile situate în zona Copou, aspect reținut și de expertul contabil în expertiza efectuată din dosarul de fond inițial.
În ceea ce privește perioada, este adevărat că cererea principală inițială a fost introdusă pe data de 28 octombrie 2009, însă având în vedere că cererea reconvențională a fost formulată și înregistrată abia la data de 02.02.2010, pretențiile pârâtului-reclamant P. E. apar ca fiind formulate în termen, solicitându-se conform precizărilor contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada septembrie 2007 – decembrie 2009.
Referitor la cheltuielile de judecată la care apelantul a fost obligat, tribunalul constată că acestea sunt exclusiv aferente cererii reconvenționale, pe care prima instanță a admis-o integral astfel încât era just ca reclamantul să suporte cheltuielile din acțiunea în urma judecării căreia, aceasta a căzut în pretenții.
Pentru toate aceste considerente instanța în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă va admite apelul formulat de reclamantul-pârât T. I.-C. împotriva sentinței civile nr. 6116 din 17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte, respectiv:
Înlătură dispoziția instanței de fond înscrisă în alineatul al 6-lea al dispozitivului sentinței prin care se stabilește taxa de folosință a terenului de 20 Euro/m.p./an cu începere de la 1.01.2010 și respinge cererea reclamantului –pârât de constatare a obligației de plată a contravalorii lipsei de folosință asupra terenului la suma de 1 leu/mp/an, reactualizat cu indicele de inflație pe toată durata existenței construcției.
Păstrează restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Având în vedere că apelantul nu a depus la dosar dovada cheltuielilor suportate cu desfășurarea procesului în etapa apelului, instanța va respinge cererea acestuia de acordare a cheltuielilor în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamantul-pârât T. I.-C. împotriva sentinței civile nr. 6116 din 17.04.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte, respectiv:
Înlătură dispoziția instanței de fond înscrisă în alineatul al 6-lea al dispozitivului sentinței prin care se stabilește taxa de folosință a terenului de 20 Euro/m.p./an cu începere de la 1.01.2010 și respinge cererea reclamantului –pârât de constatare a obligației de plată a contravalorii lipsei de folosință asupra terenului la suma de 1 leu/mp/an, reactualizat cu indicele de inflație pe toată durata existenței construcției.
Păstrează restul dispozițiilor care nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea apelantului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, 3.02.2014.
Președinte, Doinița T. | Judecător, M. S. | |
Grefier, A. M. |
Red. S.M.
Tehnored. G.N.
4 ex./24.07.2014
Judecător fond: M. B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 70/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 137/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
