Certificarea titlurilor executorii europene. Decizia nr. 428/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 428/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 428/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 26 Martie 2015

Președinte - I. D.

Judecător C. D.

Grefier D. C.

DECIZIE Nr. 428/2015

Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelanta M. E. împotriva încheierii de ședință din 19.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul M. D., având ca obiect Certificarea titlurilor executorii europene .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. O. C. E. pentru apelantă și av. Vranciu L. I. pentru intimat.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Av. Vranciu L. I. depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimat.

Av. O. învederează instanței că a văzut care este adresa corectă a intimatului în Italia și solicită instanței să verifice în plicul aflat la fila 16 dosar dacă este duplicatul apelului apelantei din acest dosar sau este cel declarat de aceasta în dosarul nr._/245/2014

Instanța, în urma verificării duplicatului apelului aflat în plicul ce a fost înaintat intimatului și a fost restituit la dosar, constată că este apelul declarat de apelanta M. E. împotriva încheierii de ședință din 18.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/245/2014 de către Judecătoriei Iași.

Av. O. pentru apelantă învederează instanței că acest apel este declarat împotriva încheierii de ședință din 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014 și care nu apare înregistrat ca apel la Tribunalul Iași.

Precizează că în acest dosar nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Av. Vranciu L. pentru intimat arată că nu are late cereri și probe de formulat.

Instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:

Av. O. pentru apelantă solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, apreciază că motivele invocate sunt întemeiate, instanța de fond a greșit, iar prin respingerea cererii, apelanta se află în imposibilitate de executa silit fostul soț în ce privește cheltuielile de judecată .

Av. Vranciu L. pentru intimat solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a încheierii pronunțată de instanța de fond, pentru motivele pe larg expuse în concluziile scrise depuse la fila 28 dosar.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 18.09.2014 Judecătoria Iași a respins cererea petentei M. E. de emitere a unui certificat european conform Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Conform art.39 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului European privind hotărârile judecătorești în materie matrimonială, instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de origine eliberează, la cererea oricărei părți interesate, un certificat utilizând formularul al cărui model este prezentat în anexa I (hotărâri judecătorești în materie matrimonială) sau în anexa II (hotărâri judecătorești în materia răspunderii părintești).

Având în vedere faptul că petenta a solicitat eliberarea, în temeiul art.37 din Regulamentul CE nr.2201/2003, a unui certificat european în vederea executării sentinței civile nr._ din 29.11.2010 a Judecătoriei Iași și a deciziei civile nr.337/07.09.2011 a Curții de Apel Iași în ceea ce privește cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat numitul M. D., instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru eliberarea certificatului în discuție. Conform dispozițiilor art.39 din Regulamentul CE nr.2201/2003, certificatul se eliberează pentru executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta M. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:

Apelanta arată faptul că hotărârea pronunțată în dosarul nr._/245/2010 a fost dată în materie matrimonială; ca urmare a soluțiilor date de instanțele judecătorești în soluționarea cererii de divorț M. D. a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.

Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, fiind timbrat legal ulterior, conform rezoluției instanței de apel.

Intimatul a depus concluzii scrise, de respingere a apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de petenta M. E. împotriva încheierii din 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:

Cererea ce face obiectul prezentului dosar privește eliberarea unui certificat european în vederea executării pe teritoriul Italiei a sentinței civile nr._ din 29.11.2010 pronunțată de Judecătoria Iași și a deciziei civile nr. 337 din 7.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, fiind invocat drept temei de drept Regulamentul (CE) nr. 2201 din 2003.

REGULAMENTUL (CE) NR. 2201/2003 AL CONSILIULUI din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 prevede în cuprinsul al.5 „În vederea garantării egalității tuturor copiilor, prezentul regulament reglementează toate hotărârile judecătorești în materia răspunderii părintești, inclusiv măsurile de protecție a copilului, independent de orice legătură cu o procedură matrimonială” iar la al.8 „În ceea ce privește hotărârile judecătorești de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai desfacerii unei legături matrimoniale și nu ar trebui să reglementeze probleme precum cauzele de divorț, efectele patrimoniale ale căsătoriei sau alte eventuale măsuri accesorii”.

Astfel, raportat la dispozițiile art. 37 și 39 redate de către instanța de fond precum și la dispozițiile art. 22 ce indică în mod expres ce hotărâri pot fi recunoscute (hotărâri judecătorești pronunțate în materie de divorț, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei), tribunalul apreciază faptul că, astfel cum a arătat și instanța de fond, certificatul european se eliberează doar pentru executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești; faptul că hotărârile judecătorești invocate de petenta apelantă au fost pronunțate într-un dosar de divorț, nu atrage admisibilitatea cererii având în vedere că se urmărește doar achitarea cheltuielilor de judecată (acțiunea fiind respinsă pe fond).

Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de reclamanta M. E. împotriva încheierii de ședință din 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință+ pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de reclamanta M. E. împotriva încheierii de ședință din 18.09.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26.03.2015.

Președinte,

I. D.

Judecător,

C. D.

Grefier,

D. C.

RED/TEHNORED. – D.I./D.I.

4 EX – 24.04.2015

JUD. FOND A. T. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Certificarea titlurilor executorii europene. Decizia nr. 428/2015. Tribunalul IAŞI