Fond funciar. Decizia nr. 98/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 5359/245/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Ianuarie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - S. F.
Judecător - O. I.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 98/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul S. V. C. în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR M. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 PRIN PRIMAR, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR A JUDEȚULUI IAȘI PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991 PRIN PREFECT și T. GH. A., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială T.P.; obligația de a face; daune cominatorii - rejudecare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 13.01.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 9694/09.07.2014, Judecătoria Iași dispune:
„Respinge excepția lipsei de interes, lipsei calității procesuale active si excepția lipsei calității procesuale pasive.
Respinge cererea reclamantului S. V. C. formulata in contradictoriu cu pârâtele C. JUDETEANĂ DE FOND FUNCIAR IASI, C. L. DE FOND FUNCIAR M. si T. GH A..”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
„Reclamantul solicită constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate emis pe numele pârâtei T. Gh. A., pentru o suprafață de teren pe care pârâta a înstrăinat-o deja, precum și remiterea prețului vânzării terenului, fără a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare a terenului, conform precizărilor și completărilor ulterioare, ale acțiunii de față.
Prin răspunsurile în scris la interogatoriu, pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar, prin reprezentanții săi legali, a precizat că a emis Hotărârea nr. 69/1991, privind suprafața de teren pentru care s-a emis titlul de proprietate pârâtei T. Gh. A., în baza documentelor ce i-au fost înaintate de către comisia locală de fond funciar, urmând ca instanța să verifice legalitatea emiterii respectivului titlul de proprietate, iar amplasamentul terenului a fost stabilit de către comisia locală de fond funciar, care are atribuții în acest sens.
Prin răspunsurile în scris la interogatoriu, pârâta C. L. de Fond Funciar M., prin reprezentant legal, a precizat că a formulat propunere de validare a cererii pârâtei T. Gh. A. în baza actelor existente la Primărie și a declarațiilor martorilor, dar nu știe dacă suprafața de teren de 1,45 ha înscrisă în registrul agricol pe numele T. V., fostul soț al pârâtei, este una și aceeași cu cea care a făcut obiectul unui schimb, în anul 1955, cu numita Ș. A. și nici dacă terenul cu care a fost pusă în posesie pârâta, în anul 1991 face parte din vechiul amplasament al autorului reclamantei, S. G., deoarece comisia avea în anul 1991 o altă componență.
La interogatoriul ce i s-a luat, pârâta T. Gh. A. a declarat că nu știe cine a stăpânit înainte terenul pe care l-a vândut numitului D. I. C., însă a recunoscut vecinătățile terenului, așa cum le-a precizat reclamantul.
Martora audiată în cauză, a declarat că familia T. a deținut două suprafețe de teren din anul 1958 de când a venit în . anul 1957 pârâta a încheiat o zdelcă cu numita S. M., de la care a cumpărat o suprafață de teren de 1,50 ha în tarlaua „Surda”.
Din înscrisurile depuse la dosar, reiese că pârâta T. Gh. A. a formulat la data de 12 03.1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren de 2,70 ha, cerere validată pentru o suprafață de teren de 2,30 ha, prin Hotărârea nr. 69/09.08.1991, fiindu-i emis titlul de proprietate nr._/23.03.1999, pentru suprafața de teren de 2,8055 ha.
Din hotărârea civilă nr. 118/1956, aflată la fila 10 dosar, reiese faptul că suprafața de teren de 1,50 ha, proprietatea autorului reclamantului, S. G., a trecut în patrimoniul statului, în conformitate cu Decretul nr. 111/1951.
Reclamantul a formulat cererea nr. 1918/10.04.1998, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au aparținut bunicilor săi, S. G. și S. M., printre acestea regăsindu-se și suprafața de teren de 17,160 mp, care este posibil, așa cum se menționează în cerere, să fi fost atribuită altei persoane.
Reclamantul a formulat sesizare către comisia locală de fond funciar la data de 27.02.1991 si 30.01.2012, fila 16 si 17 dosar cu privire la faptul că s-a emis titlul de proprietate pârâtei T. Gh. A. pentru o suprafață de teren ce constituie vechiul amplasament al terenului deținut de către bunicul său S. G..
Instanța constată că la data de 30.01.2012, când a fost formulată sesiunea de către reclamant, era deja emis, cu respectarea procedurii administrative speciale prevăzute de legile fondului funciar, titlul de proprietate nr._/23.03.1999 pe numele pârâtei T. Gh. A., în care este inclusă și suprafața de teren de 1,383 ha, care are aceleași vecinătăți cu cel al terenului solicitat de către reclamant, după cum reiese din actele de la dosar și cum a recunoscut și pârâta la interogatoriul ce i s-a luat.
La data de 12.10.2007, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de la fila 57 dosar, pârâta T. Gh. A. a vândut suprafața de teren de 13.883 mp numitului D. I.-C..
Reclamantului i s-au făcut două oferte, conform înscrisurilor de la filele 75-82 dosar, pentru a i se atribui teren pe alte amplasamente, însă el a refuzat ofertele respective.
Din conținutul sentinței civile nr._/06.11.2009 a Judecătoriei Iași, aflată la fila 69 dosar, ce a fost modificată în recurs doar cu privire la cheltuielile de judecată, nu este precizat amplasamentul terenului cu care urmează să fie pus în posesie reclamantul.
Deși, reclamantul își justifică interesul și calitatea procesuală în cauza de față, instanța constată că suprafața de teren ce face obiectul litigiului de față a intrat în circuitul civil, fiind deja înstrăinată de către pârâta T. Gh. A. unei alte peroane.
Contractul de vânzare-cumpărare nefiind anulat și producându-și efectele juridice.
Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, instanța va respinge excepțiile invocate în cauză.
In ce priveste fondul cauzei mai retine din înscrisurile depuse la dosar, reiese că pârâta T. Gh. A. a formulat la data de 27.02.1991 si 12.03.1991,( fila 16 si 17 dosar )cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru o suprafață de teren de 2,70 ha, cerere validată pentru o suprafață de teren de 2,30 ha, prin Hotărârea nr. 69/09.08.1991, fiindu-i emis titlul de proprietate nr._/23.03.1999, pentru suprafața de teren de 2,8055 ha.
Retine instanta ca reclamantul a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafata de 10 ha prin cererea inregistrata cu nr. 4070/ 07 03 1991 fiindu-i reconstituita numai suprafata de 8,5 ha. In completarea dreptului mostenit reclamantul a mai formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la data de 10.04.1998 in temeiul Legii 169 /1997 - fila 12 dosar .
Ia act instanta ca in raport de data la care reclamantul a formulat o noua cerere pentru diferenta de teren de 1, 5 ha - si anume 10 aprilie 2014, titlul de proprietate emis paratei cu nr._/ 23 03 1999 si pentru care se solicita constatarea nulitatii absolute intrase deja in circuitul civil . Mai mult reclamantul nu face dovada validarii dreptului său de proprietate inscris in titlul de proprietate al paratei si pentru care solicita constatarea nulitatii absolute partiale a titlului d e proprietate.
În prezenta cauza nu se impune respectarea vechiului amplasament, terenul fiind in extravilan iar reclamantul poate primi teren de aceeasi calitate pe un alt amplasament.
Retine instanța că în raport de data emiterii titlului de proprietate al paratei reclamantul nu face dovada existenței unui motiv de constatare a nulitatii.
În acest context, instanța reține că potrivit art. II din Legea nr. 169/1997 „ dispozițiile modificatoare, completatoare ori de abrogare a acestei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor și altor acte de proprietate emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991, la data întocmirii lor”.
Textul reprezintă o aplicare a principiului neretroactivității legii și a regulilor referitoare la aplicare legii în timp, asigurând finalitatea siguranței circuitului civil.
Or, în cauza reclamantul a contestat valabilitatea titlului de proprietate emis pe numele paratei, în lipsa formulării unei cereri proprii de reconstituire, contemporane cererii paratului iar în configurația legilor de reparație reconstituirea are caracter strict personal, conform. 8 alin. 3 („stabilirea dreptului de proprietate se face,la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate"), art. 11 alin. 3 („ stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere...".
În aceste condiții promovarea unei acțiunii în nulitatea titlului de proprietate de către reclamanta aduce atingere principiului instituit prin titlu II al Legii 169/1997, conform căruia legea dispune numai pentru viitor.
Așadar, instanța analizând valabilitatea titlului prin raportare la dispozițiile legii 18/1991 (sub imperiul căreia a fost formulată cererea și a fost emis titlul de proprietate al paratei), dar și a Lg.169/1997, Lg.1/2000, precum și a regulamentelor succesive de aplicare a acestor legi constată că nu subzistă nici un motiv de nulitate, titlul fiind legal și corect emis, în favoarea paratei .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurentul că instanța a analizat alte aspecte ale litigiului decât cele impuse în limita hotărârii de casare, modalitatea de soluționare a excepțiilor constituind autoritate de lucru judecat.
Hotărârea de casare menționează în sarcina instanței de fond obligația de a stabili corect situația de fapt raportat la susținerile părților și la probele administrate, cu privire la acest ultim aspect urmând a se aprecia și asupra oportunității efectuării unei expertize topo-cadastrale. Modalitatea de interpretare dată de instanța de fond asupra situației de fapt și de drept este total greșită.
A formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 10 ha teren la data de 07.03.1991. Din hotărârea nr. 118/1956, prin care s-a dispus trecerea în patrimoniul statului potrivit Decretului 111/1951 a mai multor suprafețe de teren, rezultă că terenul în suprafață de 1,5 ha are aceleași vecinătăți cu cele din titlul de proprietate contestat.
Nu există, prin urmare, nici un dubiu asupra faptului că a solicitat încă din 1991 reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament și că a indicat expres terenul pentru care a solicitat să fie pus în posesie și să se elibereze titlu de proprietate. Ulterior, a revenit cu numeroase petiții, printre care și cea înregistrată sub nr. 1918/10.04.1998, dată la care încă nu se eliberase titlul de proprietate al pârâtei T. A..
Prin cererea formulată pârâta T. A. a solicitat terenul în alte locații, iar punerea în posesie s-a efectuat în tarlaua „Prisaca”.
Este greșită concluzia instanței în sensul că nu a făcut dovada validării dreptului de proprietate pentru terenul înscris în titlul pârâtei întrucât prin hotărârea de validare nu se identifică un amplasament ci doar îndreptățirea persoanei în cauză la întinderea dreptului de proprietate. Prin hotărârea Comisiei Județene nr. 69/1991 i s-a validat dreptul de proprietate pentru suprafața de 10 ha din care a primit inițial suprafața de 8,5 ha, restul de 1,5 ha reprezentând tocmai terenul pe care trebuia să îl primească pe acest amplasament pe care s-a eliberat titlul pârâtei.
Acceptând, prin reducere la absurd, un astfel de argument instanța trebuia să verifice atunci și dacă validarea dreptului pârâtei s-a făcut pentru acest teren din litigiu. Instanța nu a cercetat sub nici un aspect legalitatea titlului pârâtei, astfel cum s-a indicat în decizia de casare, limitându-se strict la aspectele legate de datele la care s-au formulat cererile și cu care nu era învestită.
A fost ignorat cu desăvârșire temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată. . a terenului și încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu consolidează titlul de proprietate, nulitatea operând independent de înstrăinarea ulterioară printr-un contract de vânzare-cumpărare, rațiunea pentru care legiuitorul a edictat art. III alin. 24 din Legea 169/1997 fiind aceea de a proteja fostul proprietar rămas fără teren de efectele înstrăinărilor succesive. Legea specială derogă de la dreptul comun. Faptul că între persoana căreia i s-a constatat nulitatea titlului și fostul proprietar rămas fără teren nu există nici un raport contractual, nu are nici o relevanță, remiterea prețului făcându-se în baza legii. În acest sens s-a exprimat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 375/2005.
Instanța nu a cercetat motivele de nulitate a titlului de proprietate al pârâtei, simpla referire la data reconstituirii dreptului de proprietate în beneficiul acesteia neechivalând cu soluționarea fondului litigios.
Titlul de proprietate a fost emis pentru o suprafață de teren la care autorul pârâtei nu era îndreptățit. Sentința civilă nr. 7249/2011 a Judecătoriei Iași nu are nici o legătură cu cauza de față întrucât vizează terenul deținut de tatăl lui T. V..
Instanța de fond nu a analizat conform hotărârii de casare îndreptățirea pârâtei la reconstituirea dreptului de proprietate din perspectiva pretinsului schimb efectuat în anul 1959.
A dovedit faptul că terenul ce face obiectul titlului de proprietate se află pe vechiul amplasament al proprietății bunicului său patern S. G., situat în T 77, .>
Prin întâmpinarea formulată, intimata T. A. a solicitat respingerea recursului cu acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată intimata că instanța, în rejudecare, a analizat probatoriul administrat și susținerile părților, pe fond. Referitor la necesitatea efectuării unei expertize urmează a se reține că la termenul de probe reclamantul nu a solicitat efectuarea unei expertize și nici încuviințarea expertizei extrajudiciare depusă în primul recurs ca probă la dosar.
Din probele administrate rezultă că titlul său de proprietate este legal, martora confirmând faptul că familia sa a deținut 2 suprafețe de teren, în anul 1957 încheind o zdelcă cu S. M. de la care a cumpărat o suprafață de teren de 1,5 ha în tarlaua „Surda”.
La data la care reclamantul a formulat sesizarea către C. L., 30.01.2012, titlul de proprietate nr._/1999 era deja emis. În cuprinsul sentinței civile nr._/2009 nu este precizat amplasamentul terenului cu care reclamantul urmează să fie pus în posesie.
Legalitatea emiterii titlului trebuie să vizeze momentul reconstituirii, în speță data validării cererii care s-a realizat prin hotărârea nr. 69/1991.
Cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 7249/2011 Judecătoria Iași reține irevocabil că soțul său T. V. a deținut suprafața de teren de 3,32 ha pe raza comunei M., teren neînscris în totalitate în registrul agricol, în conformitate cu uzanțele vremii, pentru a nu achita taxe. A cumpărat de la autoarea reclamantului S. M. o suprafață de 1,5 ha teren, pe tarlaua „Surda”, înainte de 1957, teren pe care l-a deținut dintotdeauna, afirmând de asemenea că a deținut și alte suprafețe de teren în afara rolului.
Pentru a se face aplicarea art. III alin. 24 din Legea 169/1997 este necesar a se face dovada relei-credințe a celor care au vândut terenul, pe baza titlului constatat nul sau a subdobânditorilor – proprietarii actuali.
Invocă intimata disp. art. 21 din Legea 1/2000.
Reclamantul nu este beneficiarul unui act de proprietate care să se suprapună ca amplasament peste terenul indicat și nu face dovada vechiului amplasament suprapus peste terenul în litigiu astfel să poată câștiga legitimare procesuală activă.
Reclamantul își afirmă vechiul amplasament printr-o sentință penală de confiscare a terenului deținut de autori, însă prevederile legii funciare exclud de la reconstituire drepturile asupra cărora s-au pronunțat hotărâri judecătorești, acestea neintrând în categoria actelor de preluare abuzivă de către statul comunist, fiind o sancțiune legal dispusă, potrivit legislației vremii.
Pentru a-și justifica interesul potrivit art. III alin. 2 din Legea 169/1997, reclamantul trebuie să dovedească că dreptul său este justificat printr-un titlu de proprietate sau printr-un alt act și să facă dovada că a fost validat și pus în posesie asuprea terenului în discuție.
C. L. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a solicitat, la rândul său, respingerea cererii de recurs formulate.
Arată intimata că excepțiile nu au fost soluționate diferit, iar instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei nu pe excepții.
Prin decizia nr. 1868/2013 instanța de control a lăsat judecătorului fondului aprecierea asupra oportunității efectuării unei expertize topo-cadastrale. Instanța a pus în discuția părților dacă mai sunt alte cereri, probe, iar acestea au arătat că nu mai au alte cereri. Instanța nu a pus în discuția părților efectuarea expertizei, apreciind că poate judeca fondul cauzei fără administrarea acestei probe.
Intimata este îndreptățită la această suprafață de teren, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză. Vechiul amplasament al autorului S. G. este cel ce rezultă din registrul agricol. Recurentul nu are reconstituit dreptul pentru terenul înscris în titlul de proprietate emis pe numele T. A., ci pentru un teren situat pe raza comunei M. pentru care s-a făcut propunere de punere în posesie refuzată de recurent.
Cât timp prevederile art. 24 din Legea 18/1991 se referă la constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite de CAP-uri pentru construcția de locuințe, nu pot fi incidente în cauză nici dispozițiile alineatului 2 al art. 24 așa cum încearcă recurentul să acrediteze ideea.
Articolul III alin. 24 din Legea 169/1997 nu devine aplicabil în cererea de chemare în judecată întrucât nu ne aflăm în situația unor vânzări succesive.
În recurs s-au administrat probe constând în înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin actul de învestire, astfel cum acesta a fost modificat, reclamantul S. C. a solicitat instanței să contate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/23.03.1999 pentru suprafața de 1,3883 ha amplasată în extravilanul satului Ciurbești, ., . și să oblige pârâta T. A. să-i remită prețul de 150.000 lei actualizat, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În cadrul controlului de legalitate exercitat împotriva sentinței civile nr._/27.09.2012 Tribunalul Iași a pronunțat la data de 19.09.2013 decizia civilă nr. 1868. Prin aceasta a admis recursul formulat de S. C. împotriva sentinței civile nr._/2012 pe care a casat-o în parte și a trimis cauza pentru rejudecarea fondului de către Judecătoria Iași. Celelalte dispoziții ale sentinței recurate ce nu contravin deciziei astfel pronunțate au fost menținute.
În expunerea de motive a deciziei se arată că dispozițiile primei instanțe relative la modul de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes nu au fost criticate prin recurs, astfel că nu pot face obiectul controlului judiciar.
Statuările Tribunalului Iași cuprinse atât în motivarea cât și în dispozitivul deciziei civile nr. 1868/2012 impun concluzia potrivit căreia soluția de respingere a celor două excepții a intrat în puterea lucrului judecat, iar casarea sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei Iași a vizat exclusiv soluția dată de această instanță pe fondul litigiului.
Ca urmare a menținerii de către Tribunalul Iași a soluției judecătorului fondului de respingere a excepției lipsei de interes și a excepției lipsei calității procesuale active, instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei nu avea putința de a proceda din nou la soluționarea celor două excepții. Aceasta indiferent de punctul de vedere împărtășit de instanță și indiferent de concordanța acestuia cu cele reținute în sentința civilă nr._/27.09.2012.
Ca atare, în aplicarea limitelor casării dispuse prin decizia civilă nr. 1868/19.09.2013, se impune înlăturarea din cuprinsul sentinței civile nr. 9694/09.07.2014 a dispozițiilor relative la respingerea excepției lipsei de interes și a excepției lipsei calității procesuale active.
Subliniază Tribunalul că modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive cuprins în sentința civilă nr. 9694/2014 nu a făcut obiect al criticii în prezenta cale de atac.
Pe fondul litigiului, Tribunalul reține că reclamantul S. C. a beneficiat prin hotărârea nr. 69/11.08.1991 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 8,5 ha teren. Pentru această suprafață de teren a fost eliberat la data de 20.08.2007 titlul de proprietate nr._, întreaga suprafață de 8,5 ha teren fiind amplasată în extravilanul comunei M..
O nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de reclamantul S. C. la data de 10.04.1998, cerere ce a fost înregistrată sub nr. 1918. Temeiul de drept al acestei cereri l-a constituit Legea nr. 169/1997. În puterea acestui act normativ, reclamantul S. C. a solicitat atât reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren care a constituit în anul 1991 cota de reducere aplicată asupra suprafeței totale de 10 ha teren cât și reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferența dintre suprafața de 10 ha și cea de care autorul său S. G. a fost deposedat în perioada regimului comunist.
Această din urmă cerere a fost soluționată de C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin hotărârea nr. 181/29.10.2000, hotărâre prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate în beneficiul reclamantului S. C., alături de numita A. S., pentru suprafața totală de 7,8 ha teren după cum urmează: 6,3 ha conform poziției nr. 4 din anexa 28 și 1,5 ha conform poziției nr. 60 din anexa nr. 30. Pentru o suprafață de 1,5 ha din totalul de 7,8 ha a fost eliberat la data de 19.01.2011 titlul de proprietate nr._ în beneficiul reclamantului S. C. și anumitei A. S.. Suprafața de 1,5 ha este amplasată în extravilanul comunei M., T 78.
Prin sentința civilă nr._/06.11.2009 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă, C. L. M. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a fost obligată să procedeze la punerea efectivă în posesie a reclamantului S. C. și la întocmirea documentației prealabile emiterii titlului de proprietate pentru terenul în suprafață de 7,8 ha validat prin hotărârea nr. 181/29.10.2000. C. Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a fost obligată prin aceeași hotărâre judecătorească la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 7,8 ha teren.
Cum s-a arătat anterior, această hotărâre judecătorească a fost pusă în executare doar cu privire la suprafața de 1,5 ha pentru care a fost eliberat titlul de proprietate nr._/19.01.2011.
Ca atare, la momentul contemporan prezentei judecăți, reclamantul S. C. este îndreptățit la finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferența de suprafață având anvergura de 6,3 ha. Această îndreptățire are a se concretiza, în aplicarea prevederilor Legii 18/1991 eficientizate prin sentința civilă nr._/06.11.2009 a Judecătoriei Iași, prin punerea sa în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren.
Este adevărat că în cuprinsul sentinței civile nr._/2009 a Judecătoriei Iași nu se menționează obligația celor două Comisii de a finaliza procedura de aplicare a Legii 18/1991 cu respectarea vechiului amplasament al proprietății S. G..
Cu toate acestea, tribunalul reține că finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate în beneficiul reclamantului nu poate avea loc decât în acord cu dispozițiile de principiu înscrise în Legile fondului funciar. În acest sens, are în vedere instanța dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea 18/1991 potrivit cărora atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, in cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producție. Alătură acestei norme instanța dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea 1/2000 potrivit cărora, în aplicarea prevederilor legii, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
În edictarea motivelor de nulitate cuprinse în art. III din Legea 169/1997 legiuitorul a avut drept punct de pornire respectarea acestei reguli a redării către proprietarul deposedat sau către moștenitorii acestuia a vechiului amplasament al proprietății uzurpate.
Pe de altă parte, în divergență în prezentul litigiu nu este îndreptățirea reclamantului de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren ce a reprezentat vechiul amplasament al proprietății autorului său S. G..
Chiar intimata T. A. face trimitere în întâmpinarea formulată în cauză la disp. art. 5 lit. c din H.G. 890/2005, potrivit cărora comisiile comunale, orășenești sau municipale stabilesc mărimea si amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, propune alte amplasamente și consemnează în scris acceptul fostului proprietar sau al moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit in mod legal altor persoane.
Subliniază Tribunalul că ceea ce invocă reclamantul, în cadrul cererii de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate emis pârâtei, este tocmai verificarea legalității atribuirii suprafeței de 1,3883 ha, ce pretinde că aparține vechiului amplasament al autorului său, către pârâta T. A..
Nu poate primi Tribunalul susținerea reclamantului potrivit căreia suprafața de teren în litigiu a făcut obiectul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în cursul anului 1991. Se are în vedere că pentru întreaga suprafață de teren, validată prin hotărârea Comisiei Județene nr. 69/1991, reclamantul a beneficiat deja de emiterea titlului de proprietate în care nu este menționată suprafața de teren în litigiu. Este anodină juridic sub aspectul relevant litigiului formularea de către reclamant a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în cursul anului 1991 pentru o suprafață mai mare decât cea validată. De asemenea, anodină juridic este și împrejurarea că în cuprinsul acestei cereri a făcut trimitere și la suprafața de teren în litigiu, câtă vreme a acceptat ca emiterea titlului de proprietate nr._/2007 să nu cuprinsă și această suprafață de teren.
Reține, ca atare, Tribunalul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren în litigiu a fost formulată de către reclamant abia în anul 1998, în temeiul Legii 169/1997.
În stabilirea înscrisurilor ce pot fi valorificate spre determinarea fostului amplasament al proprietății autorului reclamantului S. G., instanța pornește de la anvergura totală a suprafeței de teren pentru care reclamantul a beneficiat de dispozițiile Legilor fondului funciar. Aceasta este după analiza anterioară, de 16,3 ha.
În rolul agricol autorii reclamantului, S. G. și S. M., figurează la nivelul anului 1952 cu suprafața de 14,99 ha pentru ca în anul 1955 să figureze cu suprafața de doar 0,54 ha. În anul 1953, an în care autorii reclamantului nu mai figurează înscriși în registrul agricol cu nici o suprafață de teren, este făcută evidența terenurilor rezerve de stat care au făcut obiectul HCM nr. 352/1953 în care este menționat S. G. cu teren părăsit în suprafață de 15,25 ha (nr. crt. 1).
Prin hotărârea civilă nr. 118/1956 pronunțată de Tribunalul Popular Raion Iași în dosarul nr. 6110/1955, s-a dispus la solicitarea făcută de Secția Financiară a Raionului Iași trecerea în patrimoniul statului, potrivit Decretului 111/1951 a unei suprafețe totale de 12 ha teren. Decretul nr. 111/1951 reglementează situația terenurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare. Din hotărârea nr. 118/1956 rezultă că trecerea în patrimoniul statului a suprafeței de 12 ha teren s-a dispus în considerarea faptului că imobilele proprietatea S. G. au fost părăsite prin plecarea acestuia din anul 1952, (s.n. an în care a intervenit decesul său potrivit hotărârii din data de 20.01.1954 aflată la fila86 dosar recurs nr._ ).
La nivelul anului 1955 a fost întocmită evidența terenurilor rămase asupra Sfatului Popular Cornești (fila 84 dosar recurs nr._ ) în care la numărul 1 figurează S. G. cu suprafața totală de 1,99 ha.
În prezența acestor testimonii, rezultă că față de întinderea de 16,3 ha pentru care a beneficiat reclamantul de reconstituirea dreptului de proprietate, nu doar extrasul de pe registrul agricol a fundamentat cele două hotărâri ale Comisiei Județene Iași prin care s-a reconstituit în anul 1991 dreptul de proprietate pentru suprafața de 8,5 ha, iar în anul 2000 dreptul de proprietate pentru suprafața de 7,8 ha.
Pe de altă parte, câtă vreme în registrul agricol începând cu anul 1953 autorii reclamantului nu mai figurează cu nici o suprafață de teren (deși în anul 1952 figurau cu 14,99 ha), este indeniabil că suprafața la care se face referire în evidența terenurilor întocmită la nivelul anilor 1953 și 1955 nu poate fi alta decât cea înscrisă în anul 1952 în registrul agricol.
Față de limitele de analiză trasate prin prezentul act de învestire, tribunalul nu este în măsură a reține, astfel cum susțin intimații, că terenul acum în litigiu nu putea face obiectul Legii 18/1991 și, ca atare, reclamantul nu era îndreptățit ca în baza acestei legi să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 16,3 ha. Cele 2 hotărâri ale Comisiei Județene Iași nr. 69/1991 și nr. 181/2000 se bucură de prezumția de legalitate, iar răsturnarea acesteia nu poate reținută de instanța de judecată decât în prezența unei cereri de verificare a legalității și temeiniciei lor, cerere ce nu a fost însă formulată în cauză.
La rândul său, pârâta T. A. a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în cursul anului 1991. Prin aceeași hotărâre nr. 69/09.08.1991 pârâta a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 2,30 ha din care suprafața de 1,85 ha situată în extravilan, iar suprafața de 0,45 ha situată în intravilan. La data de 23.03.1994, în beneficiul acesteia a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pentru o suprafață totală de 2,8055 ha, suprafața de 2,2233 ha fiind situată în extravilan, iar suprafața de 5822 mp fiind situată în intravilan.
Potrivit documentației ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate, spre reconstituirea dreptului a fost eficientizat registrul agricol din perioada 1959-1960 în care T. V. figurează înregistrat alături de soția sa T. A. cu o suprafață totală de 1,45 ha.
La dosarul cauzei a fost depus contractul de schimb încheiat la data de 30.12.1955 între T. V., soțul pârâtei, și numita Ș. A., ce vizează o suprafață de 1,5 ha teren.
Depoziția martorei V. M., audiată în ședința publică din 20.09.2012 de către Judecătoria Iași, este lipsită de eficiență juridică. Această concluzie e fundamentată de Tribunal pe dispozițiile art. 11 din Legea 18/1991. Potrivit acestora, suprafața adusă în cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
În această enumerare legiuitorul face trimitere la declarațiile de martori. Notează însă Tribunalul că aceste declarații sunt menite a servi la stabilirea îndreptățirii unei persoane la reconstituirea dreptului de proprietate și, într-o logică firească, acestea trebuie să preexiste momentului analizării cererii de reconstituire a dreptului. În nici o măsură o astfel de declarație făcută după emiterea titlului de proprietate nu este de natură a reconfigura elementele premisă existente la nivelul anului 1991 ce au condus cele două Comisii de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la concluzia îndreptățirii pârâtei la acordarea beneficiului Legii 18/1991 pentru o suprafață de 2,30 ha teren. Aceasta întrucât legalitatea procedurii se analizează raportat la dovezile existente și care au fost produse de parte cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate și nu ulterior acestui moment.
Ca atare, reține Tribunalul că la baza reconstituirii dreptului de proprietate în beneficiul pârâtei T. A. nu pot sta decât registrul agricol și actul de schimb încheiat în anul 1955.
Pentru aceleași argumente nu poate fi eficientizată de către Tribunalul Iași nici sentința civilă nr. 7249/14.04.2011 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3024/14.11.2011 a Tribunalului Iași. Prin aceasta s-a recunoscut pârâtei T. A. îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 0,57 ha. Cum rezultă din expunerea de motive a sentinței civile nr. 7249/2011, suprafața de 0,57 ha a fost înscrisă în rolul agricol al tatălui soțului său, respectiv a numitului T. G.. Prin cererea de reconstituire formulată în anul 1991, finalizată cu emiterea titlului de proprietate acum contestat, pârâta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul pe care, împreună cu soțul său T. V., l-a predat la CAP în anul 1961. Ca atare, între cele două suprafețe de teren nu există suprapunere.
Subliniază Tribunalul că pârâta T. A. a fost pusă în posesie cu suprafața de teren în litigiu prin fișa suprafețelor primite în proprietate nr. 3470/2a – 61, fișă ce a fost înaintată către OCOT Iași la data de 04.01.1999. Totodată, potrivit răspunsului pârâtei la interogatoriul luat acesteia (la întrebarea nr. 4) terenul în litigiu a fost stăpânit anterior punerii sale în posesie de o altă persoană.
Aceste probe conduc spre concluzia că, deși reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul pârâtei pentru suprafața de 2,30 ha a avut loc prin hotărârea nr. 69/1991 a Comisiei Județene Iași, identificarea și individualizarea suprafeței de teren pentru care a fost eliberat titlul de proprietate a avut loc la o dată ulterioară, respectiv sfârșitul anului 1998 - începutul anului 1999. Acesta este momentul ce marchează punerea în posesie a pârâtei, între exercițiul în fapt al uzului asupra suprafeței de 2,30 ha și exercițiul în drept al acestuia existând contemporaneitate.
Situației de fapt anterior arătate îi sunt aplicabile disp. art. III alin. 1 lit. a pct. ii din Legea 169/1997. Potrivit textului de lege, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop.
După analiza făcută, rezultă că în litigiu sunt îndeplinite condițiile stipulate de legiuitor. Reclamantul S. C. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la vechiul amplasament al autorului său S. G. pentru terenul amplasat în extravilan, în baza Legii 169/1997. La data la care reclamantul a solicitat acordarea beneficiului Legi 169/1997, respectiv 10.04.1998, suprafața de teren în litigiu era liberă, punerea în posesie a pârâtei T. A., atât în fapt cât și în drept, având loc ulterior acestui moment.
Activarea normei înscrise în art. III alin. 1 lit. a pct. ii din Legea 169/1997 este așadar condiționată la acest moment procesual de dovedirea de către reclamant a faptului că suprafața de teren de 1,3883 ha situată în T 77, . care s-a emis în beneficiul pârâtei T. A. titlul de proprietate nr._/1999, reprezintă fostul amplasament al autorului reclamantului S. G..
Testimoniile administrate în cauză nu permit instanței de control judiciar a stabili, dincolo de orice îndoială, în absența unei probe științifice în acest sens, vechiul amplasament al proprietății autorului S. G..
În aceste repere factuale și juridice sunt reținute dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora casarea hotărârii atacate se pronunță în toate cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
Ca atare, în aplicarea acestui text de lege, Tribunalul urmează a casa în parte sentința civilă atacată reținând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și a acorda termen de judecată pentru când se va supune dezbaterii părților necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, având ca obiective:
- stabilirea, raportat la actele depuse de reclamant respectiv rolul agricol, evidență terenurilor rezerve de stat din 1953, evidența terenurilor rămase asupra Sfatului Popular Cornești din 1955 și sentința civilă nr. 118/1956, a vechiului amplasament al terenului ce forma patrimoniul autorului reclamantului S. G.;
- stabilirea, raportat la rolul agricol și la contractul de schimb încheiat în anul 1955, a vechiului amplasament al proprietății T. V. și A.;
- plasarea, în cadrul suprafețelor identificate anterior, a suprafeței de teren în litigiu de 1,3883 ha situată în T 77, . care s-a eliberat titlul de proprietate nr._/23.03.1999.
În temeiul Ordinului nr.1882/C/2011 urmează ca lucrarea să fie avizată de OCPI Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de recurs formulată de reclamantul S. C. împotriva sentinței civile nr. 9694/09.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o casează în parte și în consecință:
Înlătură din cuprinsul sentinței civile dispozițiile relative la respingerea excepțiilor lipsei de interes și lipsei calității procesuale active.
Retine cauza spre rejudecare fiind necesară administrarea probei cu expertiză în specialitatea topografie, cadastru, geodezie.
Acordă termen de judecată la data de 03.03.2015 cu citare părți.
Menține dispoziția instanței de fond relativă la respingerea excepției lisei calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în sedință publică azi, 27.01.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, S. F. | Judecător, O. I. |
Grefier, O. S. |
Red. M.C.
Tehn. M.M.D.
2 ex./26.02.2015
Judecător fond C. C.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 96/2015. Tribunalul IAŞI | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 74/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
