Acţiune în constatare. Decizia nr. 388/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 388/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-06-2012 în dosarul nr. 388/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05 Iunie 2012
Președinte - M. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier D. C.
DECIZIA NR. 388
La ordine fiind soluționarea apelului formulat de apelanții:T. G., I. E. și D. G. M. în contradictoriu cu intimata U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. I. I. DE LA B., având ca obiect acțiune în constatare obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 23.05.2012 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, la cererea părților prin apărători, de a se amâna pronunțarea pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 30.05.2012 și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/12.10.2011 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge, ca fiind neîntemeiată, acțiunea promovată de către reclamanții-pârâți Ț. G., I. E. și D. G.-M., toți trei cu domiciliul în Iași, .. 9, județul Iași, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B.” IAȘI, cu sediul în Iași, .. 3, județul Iași.
Admite cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B.”IAȘI în contradictoriu cu reclamanții-pârâți Ț. G., I. E. și D. G.-M..
Dispune evacuarea reclamanților-pârâți Ț. G., I. E. și D. G.-M. din spațiile cu destinație de locuințe de intervenție din Iași, .. 9, județul Iași.
Ia act că pârâta-reclamantă U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B.”IAȘI nu a solicitat cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
În fapt, la data de 10 martie 2009, între reclamantul-pârât Ț. G., în calitate de locatar, și pârâta-reclamantă UNIVERSITATEADE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B."IAȘI, în calitate de locator, intervine contractul de închiriere nr. 2610, în temeiul căruia pârâta-reclamantă se obliga să asigure reclamantului-pârât folosința temporară a spațiului cu destinația de locuință de intervenție, proprietatea locatorului, situat în Iași, .. 9, județul Iași, în suprafață de 69,5 mp. Conform art. 7 din contractul intervenit între părți, locuința ce formează obiectul contractului de închiriere nu poate fi vândut chiriașului, iar, potrivit art. 8 din același contract, termenul de închiriere a fost de un an, cu începere de l martie 2009 și până la 28 februarie 2010, părțile stipulând expres că tacita relocațiune nu operează.
La data de 10 martie 2009, între reclamanta-pârâtă I. E., în calitate de locatar, și pârâta-reclamantă UNIVERSITATEADE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B."IAȘI, în calitate de locator, intervine contractul de închiriere nr. 2612, în temeiul căruia pârâta-reclamantă se obliga să asigure reclamantei-pârâte folosința temporară a spațiului cu destinația de locuință de intervenție, proprietatea locatorului, situat în Iași, .. 9, județul Iași, în suprafață de 42,8 mp. Conform art. 7 din contractul intervenit între părți, locuința ce formează obiectul contractului de închiriere nu poate fi vândut chiriașului, iar, potrivit art. 8 din același contract, termenul de închiriere a fost de un an, cu începere de l martie 2009 și până la 28 februarie 2010, părțile stipulând expres că tacita relocațiune nu operează.
La data de 10 martie 2009, între reclamanta-pârâtă D. G. M., în calitate de locatar, și pârâta-reclamantă UNIVERSITATEADE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B."IAȘI, în calitate de locator, intervine contractul de închiriere nr. 2613, în temeiul căruia pârâta-reclamantă se obliga să asigure reclamantei-pârâte folosința temporară a spațiului cu destinația de locuință de intervenție, proprietatea locatorului, situat în Iași, .. 9, județul Iași, în suprafață de 59,7 mp. Conform art. 7 din contractul intervenit între părți, locuința ce formează obiectul contractului de închiriere nu poate fi vândut chiriașului, iar, potrivit art. 8 din același contract, termenul de închiriere a fost de un an, cu începere de l martie 2009 și până la 28 februarie 2010, părțile stipulând expres că tacita relocațiune nu operează.
Întrucât la data de 28 februarie 2010 fiecare dintre cele trei contracte de închiriere anterior descrise au încetat prin ajungerea la termen, părțile excluzând expres aplicabilitatea în speță a instituției tacitei relocațiuni, iar reclamanții-pârâți au continuat să folosească spațiile ce au format obiectul contractelor de închiriere, la 25 mai 2011, prin adresele nr. 5651, 5652 și 5653 adresate fiecăruia dintre cei trei reclamanți-pârâți, pârâta-reclamantă le-a solicitat acestora să elibereze locuințele de intervenție; niciunul dintre cei trei reclamanți-pârâți nu au dat curs acestei solicitări, continuând să ocupe locuințele de intervenție în discuție, în 27 mai 2011 promovând prezenta acțiune.
În drept, instanța reține că locuința de serviciu este „locuința destinată funcționarilor publici, angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale” [art. 2 lit. d) din Legea locuinței]. Fondul de locuințe de serviciu se compune din locuințele de serviciu existente, care, potrivit legii, rămân cu destinația de locuințe de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/1996, și din locuințe noi care vor fi finanțate fie din bugetul de stat sau bugetele locale, fie din bugetele agenților economici. Contractul de închiriere care are ca obiect locuința de serviciu este un contract accesoriu contractului de muncă și, de aceea, încetează o dată cu stingerea contractului de muncă. Locuințele de serviciu realizate cu finanțare de la bugetul de stat și de la bugetele locale pot fi vândute în condițiile legii chiriașilor, însă numai cu aprobarea Guvernului și numai dacă a încetat sau s-a restrâns activitatea care a generat construirea locuințelor respective.
Locuința de intervenție este „acea locuință destinată cazării personalului unităților economice și bugetare, care, prin executarea contractului lor de muncă, îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență în cadrul unităților respective” [art. 2 lit. e) din Legea locuinței]. Locuințele de intervenție au, în principiu, același regim juridic cu cel al locuințelor de serviciu; astfel, locuințele de intervenție pot fi închiriate numai persoanelor angajate la unitatea respectivă, tot ca un accesoriu al contractului de muncă. Totuși, locuința de intervenție nu poate fi vândută chiriașului.
Conform art. 7 din Legea nr. 85/1992, locuințele construite din fondurile unitãților economice sau bugetare de stat, până la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi. Locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazãrii personalului unitãților economice sau bugetare care, prin contractul de munca, îndeplinește activitãți sau funcții ce necesită prezența, permanentă sau în caz de urgență, în cadrul unitãților. Aceste locuințe nu se vând.
Având în vedere că locuințele ce au format obiectul celor trei contracte de închiriere anterior descrise sunt locuințe de intervenție, rezultă inaplicabilitatea în speță a prevederilor Legii nr. 85/1992, referitoare la vânzarea acestor locuințe, proprietatea pârâtei-reclamante, către reclamanții-pârâți, foști chiriași ai acestor locuințe.
Față de cele care preced, instanța va respinge, ca fiind neîntemeiată, acțiunea promovată de către reclamanții-pârâți Ț. G., I. E. și D. G.-M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B.” IAȘI. Constatând că niciunul dintre reclamanții-pârâți nu mai justifică un drept locativ cu privire la spațiile pe care le ocupă în temeiul celor trei contracte de închiriere în prezent încetate, va admite cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B.”IAȘI și va dispune evacuarea reclamanților-pârâți Ț. G., I. E. și D. G.-M. din spațiile cu destinație de locuințe de intervenție din Iași, .. 9, județul Iași.
Deși reține culpa procesuală a reclamanților-pârâți în declanșarea și derularea prezentului litigiu, instanța, în lumina principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, va lua act că pârâta-reclamantă U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. „I. I. DE LA B.”IAȘI nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții pârâți Ț. G., I. E. și D. G.-M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanții că sunt chiriași înainte de apariția Legii 85/1992 și după apariția acestei legi, pârâta – reclamantă în mod abuziv a schimbat destinația locuințelor transformându-le în locuințe de intervenție în loc de locuințe de serviciu. Locuințele aparținând unităților economice sau bugetare de stat nu pot fi transformate în locuințe de intervenție întrucât s-ar eluda prevederile Legii 85/1992 iar actele prin care conducerile acestor unități economice consideră suprafețele locative locuințe de intervenție sunt supuse controlului instanței judecătorești.
Formularea cererilor de cumpărare, dispozițiile art. 7 din Legea_ și situația de fapt dovedită și recunoscută de pârâta reclamantă în sensul că locuințele în litigiu sunt accesorii la contractele de muncă care nu sunt exceptate de la cumpărare conduc spre temeinicia cererii.
Clauza contractuală care exclude expres aplicabilitatea tacitei relocațiuni este abuzivă și nelegală fiind nulă art. 1437 cod civil vechi și art. 1810 Cod civil vine prevăzând clar în ce condiții operează instituția tacitei relocațiuni, pârâta reclamantă continuând să primească chiriile iar ei locuind în aceste spații.
Prin întâmpinarea formulată intimata U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” Iași a solicitat respingerea apelului.
Arată intimata că imobilele ce au făcut obiectul contractelor de închiriere sunt locuințe de intervenție și nu de altă natură atât din punctul de vedere al destinației inițiale a acestor imobile cât și din corelarea situației de fapt a acestora cu definiția locuinței de intervenție exprimată clar de art. 7 alin. 7 din Legea 85/1992. Cu toate asemănările între regimul juridic al locuinței de intervenție și cel al locuinței de serviciu conform art. 7 alin. 7 din Legea 85/1992 locuința de intervenție nu poate fi vândută chiriașului. Destinația de locuință de intervenție a unei construcții din fondul unității de stat este dată exclusiv de proprietar fără comiterea nici unui așa zis abuz. Apelanții și-au asumat și au acceptat regimul juridic al imobilelor pe care le-au închiriat prin semnarea contractelor de închiriere care specifică expres nu numai regimul de locuințe de intervenție dar și interdicția expresă de a se vinde aceste locuințe chiriașilor.
Contractele de închiriere cu apelanții au încetat de drept prin ajungerea la termen iar în conformitate cu art. 8 alin. 2 teza a II-a din contracte tacita-relocațiune nu operează clauza perfect legală, acceptată de apelanți prin semnarea contractelor.
În apel s-au administrat probe constând în înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt corect reținută și-a găsit legala sa sancționare înaintea instanței de fond.
Alăturat celor judicios reținute de judecătorul fondului, tribunalul în interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. 7 și 8 din Legea 85/1992 are în vedere prevederile art. 54 din Legea 114/1996.
Potrivit art. 54 din Legea 114/1996 locuința de intervenție urmează regimul locuinței de serviciu; locuințele de intervenție se realizează odată cu obiectivul de investiție și se amplasează în incinta acestuia sau în imediata apropiere.
La rândul lor dispozițiile art. 7 alin. 7 și 8 din Legea 85/1992 prevăd ca locuințele de intervenție, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităților economice sau bugetare care prin contractul de muncă îndeplinește activități sau funcții ce necesită prezența permanentă sau în caz de urgență în cadrul unităților. Aceste locuințe nu se vând. Modul de administrare și eventuala înstrăinare a locuințelor de intervenție deținute și construite din fonduri proprii de unitățile economice sau bugetare se vor stabili de consiliile de administrație, respectiv de conducerile unităților.
Inițial, în contractul de închiriere încheiat la data de 14.02.2003 între U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” Iași și Ț. G. (având nr. 54 – filele 5 – 10 dosar fond) calificarea dată de proprietar locuinței ce a făcut obiectul contractului de închiriere a fost aceea de locuință de serviciu. În contractul de închiriere încheiat la 10.03.2009 sub nr. 2610 (filele 52 – 56 dosar fond) în care reclamantul Ț. G. are calitatea de locatar regimul acordat de proprietar aceleiași locuințe închiriate a fost de locuință de intervenție. Notează instanța că încheierea acestui din urmă contract s-a făcut în considerarea faptului că art. 7 alin. 2 teza finală din cel dintâi contract (nr. 54/14.02.2003) prevedea faptul că tacita relocațiune nu operează.
Pentru celelalte 2 reclamante I. E. și D. G. M. a fost depus doar câte un singur contract de închiriere nr. 2612/10.03.2009 respectiv 2613/10.03.2009. În ambele contracte s-a menționat expres că spațiul închiriat are regim de locuință de intervenție.
Concluzionând în intervalul cuprins între 2003 – 2009 U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” în calitatea sa de proprietar a calificat locuințele situate în Iași, .. 9 locuințe de intervenție. Această nouă calificare a fost acceptată de reclamantul Ț. G. care în anul 2003 încheiase contract de închiriere cu referire la același spațiu în calitatea lui de locuință de serviciu. Raporturile juridice de locațiune între reclamantele I. E. și D. G. M. și U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” s-au născut la un moment ulterior celui la care intervenise calificarea acestora din locuințe de serviciu în locuințe de intervenție. Subliniază Tribunalul ca toți cei 3 locatari, reclamanți în prezenta cauză, și-au însușit caracterul locuințelor închiriate de locuințe de intervenție. Toate contractele de închiriere încheiate în anul 2009 au înserată la art. 7 clauza conform căreia locuința ce face obiectul contractului nu poate fi vândută chiriașului.
Din fișa individuală a mijloacelor fixe rezultă că imobilul în care sunt amplasate spațiile în litigiu a fost edificat în anul 1968 – 1969. Denumirea dată imobilului a fost aceea de dormitor muncitori. La data construirii imobilului în care se află cele 3 spații locative, acesta era supus dispozițiilor Legii 5/1973 fiind calificat ca și locuință de serviciu potrivit art. 55 din acest act normativ, la acea dată și până la . Legii 85/1992 nefiind legiferată și definită noțiunea de locuință de intervenție.
Dacă inițial apartamentele au avut caracterul de locuință de serviciu, ulterior în puterea dreptului de administrare conferit consiliilor de administrație respectiv conducerii unităților de art. 7 alin. 8 cu referire la art. 54 din Legea 114/1996 acestea au devenit locuințe de intervenție.
Acest caracter se înscrie și în definiția dată locuințelor de intervenție de art. 54 din Legea 114/1996 și art. 7 din Legea 85/1992 fiind situate în imediata vecinătate a sediului pârâtei astfel cum rezultă din numerotarea dată imobilelor și cuprinsă în contractul de închiriere.
Așa cum corect a reținut instanța de fond spațiile aparținând categoriei locuințelor de intervenție nu pot fi înstrăinate.
În egală măsură una din condițiile de acțiune ale art. 7 alin. 1 din Legea 85/1992 este aceea că la data formulării cererii care este cea a învestirii instanței reclamanții să fie titulari ai contractelor de închiriere.
Astfel cum rezultă din cuprinsul art. 8 alin. 2 teza finală înserat în toate cele 3 contracte de închiriere din anul 2009 tacita relocațiune nu operează. Această clauză cuprinsă în convențiile ce reprezintă acordul de voință al părților nu este abuzivă câtă vreme nici o dispoziție legală nu oprește părțile să renunțe la beneficiul acordat de art. 1437 Cod civil de la 1864. Reține aici tribunalul dispozițiile art. 969 Cod civil de la 1864 care obligă părțile să-și respecte convențiile.
Contractele de închiriere au încetat prin ajungerea la termen în conformitate cu art. 1436 alin. 1 din Cod civil de la 1864 la data de 28.02.2010. Cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 27.05.2011 deci la momentul la care nici unul din cei 3 reclamanți nu mai aveau calitatea de chiriaș.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de judecătorul fondului, în baza art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanții T. G., I. E. și D. G. M. împotriva sentinței civile nr._/12.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o păstrează.
Obligă apelanții la plata către intimată a sumei de 1860 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 05.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C.M. P.E.C. GREFIER,
C.D.
Red: C.M.
Tehn. H.C.
Ex.6/05.10.2012
Judecător fond: A. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1356/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 467/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
