Obligaţie de a face. Hotărâre din 13-02-2012, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-02-2012 în dosarul nr. 110/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13 Februarie 2012
PREȘEDINTE - O. L.
Judecător C. A.
Grefier D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 110/2012
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul formulat împotriva sentinței civile nr._/27.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași de către apelantul M. P. în contradictoriu cu intimatul M. I. R.. P. P., având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 30.01.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13.02.012, când,
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului civil de fata, constata:
P. sentinta civila nr._/27.05.2011 pronuntata de Judecatoria I. s-au dispus urmatoarele:
Respinge cererea formulată de reclamantul M. P., cu domiciliul în Iași, ..8, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul M. Iași, reprezentat prin Primarul municipiului Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr.11.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca P. acțiunea cu care a învestit instanța, reclamantul M. P. a solicitat obligarea pârâtului M. Iași la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței situată în Iași, ..8, în temeiul disp. art.9 din Legea nr.112/1995, în considerarea calității sale de chiriaș.
Reclamantul are calitate de chiriaș în imobil în baza contractului de închiriere nr.4845/28.03.1996, prelungit prin contractul nr.2908/08.11.1999, ocupând această locuință și în prezent potrivit contractului de închiriere nr.2908/19.05.2009, f. 70-74.
Reține instanța că, pentru a fi obligat să îi vândă locuința situată în Iași, ..8, în anul 2007, reclamantul M. P. a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe Consiliul Local Iași, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Iași.
P. sentința civilă nr.3460/29.03.2007, care a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.509/10.12.2008 a Curții de Apel Iași, f.110-112, instanța a respins acțiunea reclamantului reținând că raporturile de locațiune dintre părți s-au născut la data de 28 martie 1996, ceea ce nu atrage incidența art.9 din Legea nr.112/1995.
A invocat pârâtul, prin întâmpinare, prezumția de putere de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească menționată.
Instanța reține că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestari procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art.1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legatură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Reținând că această chestiune litigioasă ce este supusă judecății în cauza de față, rezultând din obligarea unității administrativ teritoriale – M. Iași, proprietar al bunurilor aflate în domeniul public și privat, să vândă imobilul din Iași, ..8, au fost soluționate de instanța de judecată în mod irevocabil prin sentința civilă nr.3460/29.03.2007, care a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.509/10.12.2008 a Curții de Apel Iași, în contradictoriu cu administratorul domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale – Consiliul Local Iași, având în vedere necesitatea respectării principiul securității raporturilor juridice instanța a respins acțiunea reclamantului.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel reclamantul Movila P., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca în practica judiciară (dovedită prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei) prevederile art.4 din HG nr.11/1997, au fost considerate ca fiind abrogate implicit prin . Legii nr. 10/2001 care în art. 43 alineatul 2 devenit, ulterior, după modificarea succesivă a legii și republicarea sa in M.O. Partea I nr.798 din 2 septembrie 2005, art.42 alineatul 2, dispunea extinderea sferei persoanelor ce pot cumpăra o locuință nerevendicată de către foștii proprietari în termenul prevăzut de lege și la alte categorii de persoane decât chiriașii iar în art.52 Legea nr.10/2001 dispunea abrogarea oricăror prevederi contrare.
De asemenea, cu privire la îndeplinea condiției consimțământului liber exprimat al vânzătorului, arăta că și această condiție este îndeplinită în cauză, consimțământul pârâtului fiind exprimat în mod valabil prin emiterea Hotărârii Consiliului Local Iași nr.165 din 20.10.1997 prin care, organul deliberativ al acestuia avizează în art.l vânzarea către chiriașii titulari de contracte ai apartamentelor ce nu se restituie în natură, în art.3 din această hotărâre se dispune ca odată cu vânzarea apartamentelor să se vândă și terenul aferent locuinței, iar în art.4 din aceiași hotărâre de consiliu local se împuternicește primarul municipiului Iași pentru a încheia și a semna contractele de vânzare cumpărare pentru vânzător și aparatul de specialitate din subordinea primarului pentru a aviza legalitatea încheierii acestor contracte.
Momentul încheierii contractului fiind al obținerii acordului de voință dintre părțile contractante, în literatura și practica judiciară se consideră că prin formularea de către chiriaș a cererii de cumpărare sau, cîupâ caz, a cererii de chemare în judecată vizând obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, s-au întâlnit cele două manifestări de voință ale părților contractante, astfel că prezenta acțiune este perfect admisibilă.
P. sentința civilă nr._ din 27 mai 2011 prima instanță a respins acțiunea promovata, reținând că raportat la considerentele deciziei civile susmenționate o eventuală soluție de admitere a prezentei acțiuni ar fi contrară adevărului obiectiv stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.509 din 10.02.2008 și principiului securității raporturilor juridice consfințite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Considera că sentința pronunțată este netemeinică și nelegală, deoarece prezumția invocată de prima instanță nu poate avea influență asupra soluției din prezenta cauză, știut fiind faptul că în sistemul nostru de drept practica judiciară nu constituie izvor de drept.
In această cauză puterea lucrului judecat nu poate opera nici măcar ca prezumție, este acela potrivit căruia motivele de fapt și de drept invocate în prezenta acțiuni: diferă de cele din acțiunea soluționată în dosarul nr._, astfel că nu se poate spune că asupra problemelor de drept și de fapt supuse judecății în prezenta cauză, s-a dat în trecut o altă rezolvare care nu ar putea fi contrazisă ulterior, prin admiterea acestei acțiuni.
Astfel, cu privire la motivele de drept invocate în cuprinsul acțiunii, se observă că în timp ce acțiunea formulată în dosarul
nr._/245/2007 se întemeiază pe prevederile art.43 din Legea nr.10/2001, prezenta acțiune se întemeiază pe art.9 din Legea nr.î 12/1995.
Cu privire la motivele de fapt ale acestei acțiuni, a arătat în cuprinsul acesteia că prevederile art.4 din HG nr.11/1997 au fost abrogate implicit prin edictarea Legii nr.10/2001. Prima instanță nu a răspuns acestui argument în cuprinsul sentinței atacate.
In al doilea rând, ceea ce este de subliniat este faptul că Normele Metodologice de aplicare a Legi nr.112/1995 edictate inițial prin HG nr.20/1996, nu au conținut inițial limitarea introdusă prin art.4 indice 1 al HG nr.11/1997 prin care s-au modificat prevederile HG nr.20/1996.
Aceasta înseamnă că prevederile art. 4.1 din HG nr. 11/1997 de modificare a HG nr.20/1996 nu se pot aplica retroactiv, respectiv nu se pot aplica raporturilor juridice născute anterior datei de 4 februarie 1997, care este data publicării în Monitorul Oficial a HG nr. 11/1997 (M.O. partea I nr.16 din 4 februarie 1997).
Or, raporturile locative ale apelantului cu pârâtul s-au născut anterior acestei date, respectiv la data de 28 martie 1996.
Intimatul M. I., reprezentat de P., a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
Nu s-au administrat probe noi in apel.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca apelul este intemeiat.
Reclamantul Movila P. a dobandit calitatea de chirias in baza contractului de inchiriere nr. 4845/28.03.1996, contract prelungit ulterior prin contractul nr. 2908/8.11.1999 si contractul nr. 2908/19.05.2009.
Obligarea unitatii administrativ-teritoriale, prin primar, la vânzarea spatiului locativ aflat sub incidenta Legii nr. 112/1995, în conditiile prevazute de acest act normativ, nu aduce atingere dreptului de dispozitie asupra bunului, deoarece obligatia de a vinde este o obligatie in rem, instituita în considerarea obiectului (locuinta preluata în proprietatea statului, care nu se restituie fostului proprietar), iar nu o obligatie in personam, reglementata în considerarea subiectului, respectiv a unitatii administrativ-teritoriale
În aprecierea existentei unei eventuale încalcari a dreptului de dispozitie al vânzatorului trebuie avut în vedere si faptul ca obligatia de a vinde este instituita printr-o dispozitie legala conforma prevederilor art. 41 din Constitutie care, garantând dreptul de proprietate, prevad expres si ca limitele si continutul acestor drepturi sunt stabilite de lege.
Determinând continutul si limitele acestor drepturi legiuitorul are în vedere ocrotirea unor valori politice, sociale sau juridice deosebite, în considerarea carora stabileste dimensiuni si limite, iar daca ne raportam la cazul dedus judecatii, trebuie mentionata obligatia statului de a crea conditiile necesare pentru cresterea calitatii vietii, stabilita de art. 134 alin.(2) lit. f) din Constitutie si, mai ales, de a lua masuri de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent (art. 43 alin.(1) din Constitutie), or, prin art.9 din Legea nr. 112/1995 legiuitorul realizeaza o masura în acest sens.
Prima instanta a retinut ca, in raport cu decizia civila nr. 509/10.12.2008 a Curtii de Apel I., prin care s-a retinut ca reclamantul nu beneficiaza de dispozitile art. 9 din Legea nr. 112/1995, intrucat nu avea calitatea de chirias la data intrarii in vigoare a legii, in cauza ar opera autoritatea de lucru judecat, cu functia de prezumtie in plan probator.
Instanta de apel constata, insa, ca litigiul anterior s-a purtat in contradictoriu cu un alt parat- Consiliul Local I., nefiind intrunite conditiile existentei autoritatii de lucru judecat, precum si faptul ca se impune a fi avuta in vedere si evolutia ulterioara a practicii judiciare la nivelul instantei superioare de control judiciar cu privire la problema pusa in discutie.
Astfel, se retine ca Legea nr. 112/1995 nu cuprinde nici o referire la momentul incheierii contractului de inchiriere pentru ca titularul acestuia sa poata cumpara locuinta pe care o detine.
Ulterior, prin Normele metodologice modificate si completate prin HG nr. 11/1997 (art.4) s-a prevazut ca dreptul de a cumpara apartamentele in care locuiesc, potrivit art. 9 din lege il au numai chiriasii care, avand un contract de inchiriere valabil incheiat, ocupau locuintele respective la data intrarii in vigoare a legii.
Raportat la succesiunea acestor acte normative, se mai retine ca interdictia cumpararii locuintelor in temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995 de catre persoanele care nu aveau contracte de inchiriere valabil incheiate si nu ocupau acele imobile la data aparitiei legii a fost introdusa pentru prima data la data de 21.02.2007, data la care a intrat in vigoare H.G. nr. 11/1997.
Se constata ca in intervalul de aproximativ un an si trei luni dintre aparitia Legii nr. 112/1995 si aparitia H.G. nr. 11/1997 persoanele care au devenit chiriase dupa aparitia legii, dar pana la . hotararii de guvern, au putut sa cumpere locuintele ce nu au fost restituite in natura fostilor proprietari fara a intalni vreun impediment.
Reclamantul a devenit chirias dupa . legii, dar inaintea aparitiei H.G. nr. 11/1997, astfel incat ar fi inechitabil sa i se refuze incheierea contractului de vanzare-cumparare din cauza momentului in care a optat pentru cumpararea locuintei (anul 2003), cu atat mai mult cu cat si Legea nr. 10/2001 recunoaste posibilitatea chiriasilor de a cumpara locuintele ce nu au fost restituite fostilor proprietari, fara a impune vreo conditie cu privire la momentul incheierii contractului de inchiriere.
In considerarea celor mai sus aratate, tribunalul constata ca apelul reclamantului este intemeiat, urmand sa il admita si sa schimbe sentinta apelata, in sensul admiterii actiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul Movila P. impotriva sentintei civile nr._/27.05.2011 pronuntata de Judecatoria I., sentinta pe care o schimba in tot:
Admite actiunea promovata de reclamantul Movila P. in contradictoriu cu paratul M. I., reprezentat de P..
Obliga pe parat ca, in calitate de vanzator, sa incheie cu reclamantul, in calitate de cumparator, contractul de vanzare- cumparare pentru locuinta situata in I., ..8, judetul I., ce formeaza obiectul contractului de inchiriere nr. 2908 din 19.05.2009.
Ia act ca apelantul nu solicita cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 13.02.2012.
P., JUDECATOR, GREFIER,
L.O. A.C. B.D.
Red 4 ex
AC/AC
Judecator fond M. G. T.
| ← Superficie. Decizia nr. 128/2012. Tribunalul IAŞI | Anulare act. Decizia nr. 123/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
