Superficie. Decizia nr. 128/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-02-2012 în dosarul nr. 128/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Februarie 2012
PREȘEDINTE - M. C.
Judecător C. P.
Grefier D. C.
DECIZIA NR. 128/2012.
Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanții: A. M., și I. M. în contradictoriu cu intimata S. A. V. R. SA, având ca obiect superficie constatare drept; instituire drept servitute de trecere.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 01.02.2012 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat la data de 08.02.2012, când din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea la data de 15.02.2012, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7893/22.04.2011 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți, prin întâmpinare.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S. Agricolă „V. R.” SA, cu sediul în ., în contradictoriu cu pârâții: A. M. și I. M., domiciliați în ..
Constată existența unui drept de superficie pe durata existenței construcției în beneficiul reclamantei pe terenul proprietatea pârâților în suprafață de 329 mp teren, situat sub construcția cu destinația depozit de cereale și identificat în schița anexă a raportului de expertiză ing. C. C., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre pe punctele de contur 13-14-15-16-13.
Instituie servitute de trecere în favoarea fondului dominant – suprafața de 369 mp teren, teren liber de construcții, din fața și din jurul depozitului de cereale, identificat în schița anexă a raportului de expertiză ing. C. C. asupra fondului aservit aparținând pârâților A. M. și I. M., proprietatea acestora în baza TP nr._/05.12.1994, situat în extravilanul satului R., ., ./1.
Admite cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâții A. M. și I. M. să plătească reclamantei suma de 1607 lei cu acest titlu.
Respinge cererea pârâților A. M. și I. M. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
Potrivit art.137 C.pr.civ., instanța este datoare să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor de procedură si a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea in fond a pricinii, dispoziții față de care instanța va analiza cu întâietate excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată în cauză de către pârâți și unită co fondul prin încheierea interlocutorie din data de 19.10.2010.
Calitatea procesuală este, alături de afirmarea unui drept, justificarea unui interes și capacitatea procesuală o condiție generală de exercițiu a acțiunii civile, care atrage prin neîndeplinirea sa admiterea excepției cu același nume și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, făcând de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului cauzei.
Prin calitate procesuală activă se desemnează îndreptățirea unei persoane de a sta în proces în calitate de reclamant, îndreptățire care se identifică prin identitatea între persoana reclamantului și cel care are dreptul invocat în raportul juridic dedus judecății.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată reclamanții au solicitat să se constate existența unui drept de superficie pe durata existenței construcției în beneficiul reclamantei pe terenul proprietatea pârâților în suprafață de 334 mp teren; să instituie servitute de trecere în favoarea lor pe terenul proprietatea pârâților către drumul public. Se solicită totodată obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțarea asupra excepției antamează în mare parte și soluția pe primul capăt de cerere.
Astfel, în fapt, instanța reține că reclamanții își legitimează calitatea de proprietar al construcției magazie (depozit de cereale, așa cum se reține din coroborarea procesului verbal din data de 18.02.1992 – filele 62-63 dosar cu concluziile raportului de expertiză ing. C. C. – fila 90 dosar) pe dispozițiile art. 28 Lg. 18/1991, forma inițială, potrivit cărora: „Construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mica, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizãrii lor normale, plantațiile de vii și pomi și animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridicã, dacã se vor infiinta.
Drepturile foștilor cooperatori asupra bunurilor prevãzute la alin. 1 se vor stabili în cota valoricã, proporțional cu suprafata de teren adusã sau preluatã în orice mod în cooperativa și cu volumul muncii prestate. Membrii asociați vor constitui aceste drepturi ca aport în natura la noua asociație.
Foștilor cooperatori care nu devin membri ai acestei asociații li se vor stabili drepturi de creanta proporțional cu cota valoricã ce li se cuvine din patrimoniul cooperativei, dacã nu au fost acoperite în alta modalitate. Plata creanțelor se va face de cãtre asociație, în natura sau în bani, potrivit hotãrîrii comisiei de lichidare.
În cazul în care nu s-au constituit asemenea asociații, bunurile și animalele prevãzute la alin. 1 se vor vinde prin licitație publica persoanelor fizice sau juridice, urmînd ca din prețul realizat sa se achite datoriile de orice fel ale fostei cooperative. Fac excepție bovinele și ovinele, precum și plantațiile de vii și pomi, care vor fi atribuite foștilor cooperatori.
În termen de 9 luni de la desființarea cooperativei, se vor stabili drepturile bãnești ce revin fiecãrui fost membru cooperator de comisia de lichidare constituitã potrivit art. 26 alin. 2.
Foștii membri cooperatori vor primi cota cuvenitã din valorificarea prin licitație a bunurilor comune, proporțional cu suprafata de teren adusã în cooperativa, în echivalent arabil, și volumul valoric de munca efectuat.
Bunurile prevãzute la alin. 1, care nu se vâd în termen de un an de la data desființãrii cooperativei, trec în proprietatea privatã a comunelor, orașelor și municipiilor unde acestea sînt situate, fãrã nici o despãgubire, și în administrarea primãriilor.
Demolarea construcțiilor agrozootehnice, atelierelor de întreținere, instalațiilor și anexelor gospodãrești și de industrie mica, care fac obiectul alin. 1, este interzisã. Prin excepție, dacã sînt degradate sau din orice alt motiv nu pot fi utilizate, ele pot fi desființate cu autorizația prefecturii, iar materialele vor fi valorificate de primãrii, urmînd ca sumele rezultate sa între în activul operațiilor de lichidare.
Construcțiile afectate unei utilizãri sociale sau culturale trec fãrã plata, în regim de drept public, în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor și în administrarea primãriilor”.
Din coroborarea înscrisurilor care atestă constituirea Societății Agricole „V. R.” SA – încheieri de constituire, statut, cu textele de lege anterior enunțate, instanța reține că reclamanta îndeplinește condițiile aplicării acestor dispoziții la situația de fapt.
Prin urmare, constituirea dreptului de proprietate în favoarea sa, pentru activele construcții menționate în procesul verbal din 18.02.1992 s-a realizat ope legis, actul menționat având o simplă funcție probatorie în sensul de a identifica mobilele și imobilele care au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate.
Situația litigioasă dedusă judecății a intervenit, în principal, ca urmare a defectuoasei și incompletei realizări a procedurii de constituire a dreptului de proprietate la înființarea reclamantei, în sensul că, dacă proprietatea asupra construcțiilor s-a transferat din patrimoniul CAP – în curs de desființare, în patrimoniul societății, ope legis, pentru constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de sub construcții și aferente „utilizãrii lor normale” era necesară parcurgerea procedurii instituite de dispozițiile art.27 din HG nr. 131/27.02.1991 privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si punerea in posesie a proprietarilor”, în sensul validării prin înscrierea în anexa 14a, punerii în posesie și ulterior, emiterii titlului de proprietate.
Întrucât această procedură nu a fost parcursă sub imperiul legislației în vigoare la acel moment, care corobora în mod deplin aceste texte de lege cu interdicția de reconstituire a dreptului de proprietate a terenurilor din perimetrul CAP-ului către membrii cooperatori sau moștenitorii acestora, în fapt, s-a creat situația dedusă judecății pentru că, ulterior desființării CAP, Comisia locală de fond funciar R. a reconstituit unor particulari, A. C. și A. P., atât suprafața de teren de sub magazie, cât și suprafața de teren destinată normalei sale funcționări prin TP nr._/1994, suprafață de 698 mp, situată în tarlaua 18, ., așa cum se reține din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța reține că nu există nici un temei juridic și de fapt care să înlăture dreptul de proprietate conferit de dispozițiile art.28 Lg.18/1991 forma inițială, al reclamantei, asupra construcției cu destinație de depozit de cereale, identificat în tarlaua 18, ., atâta timp cât din concluziile raportului de expertiză rezultă fără echivoc că această construcție se regăsește printre cele care au făcut obiectul procesului verbal de predare din 18.02.1992, sub denumirea „magazie groop”.
Instanța urmează a înlătura apărările pârâților referitoare la dobândirea proprietății prin accesiune, potrivit dispozițiilor art. 492 Cod civil, constatând că prezumția de proprietate asupra construcției a proprietarului terenului a fost răsturnată de reclamanți prin dovedirea situației de drept contrarii – că sunt proprietari ai construcției, proprietate dobândită anterior dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către autorii pârâților și cunoscută de acești autori, așa cum rezultă însăși din înscrierea în cartea funciară a comunei R. nr. 5616, cu număr cadastral 4809, înscriere care, însă, păstrează exclusiv un efect de opozabilitate (a se vedea dispozițiile art. 25 alin.1 Lg. 7/1996 a Cadastrului și Publicității imobiliare), fără nici o influență asupra dreptului de proprietate.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, constatând că reclamanții sunt proprietarii construcției depozit de cereale, instanța apreciază că există cuvenita identitate între titularul dreptului și semnatarul cererii, astfel încât excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâți apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Pe fondul cererii privind constatarea existenței unui drept de superficie, instanța mai reține:
Din concluziile raportului de expertiză ing. C. C. – fila 90 dosar, coroborate cu procesul verbal de predare din 18.02.1992, actele de constituire ale reclamantei, TP nr._/1994 și sentința civilă nr. 7400/12.06.2008, instanța reține că reclamanta este proprietarul construcției cu destinația „depozit de cereale”, identificată pe punctele de contur 13-14-15-16-13 pe terenul proprietatea pârâților în suprafață de 329 mp teren, situat în tarlaua 18, ., în suprafață totală de 698 mp (găsit la măsurători).
Dreptul de superficie este un drept real principal care presupune dreptul de proprietate al unui terț asupra construcțiilor sau altor lucrări care se găsesc pe terenul care aparține unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosință.
Regimul juridic al superficiei a fost rezultatul jurisprudenței și operei doctrinale. Îndeosebi în privința constituirii dreptului de superficie, atât doctrina, cât și jurisprudența ( Hotărârea nr. 574 din 22 mai 1997 a Curții de Apel din Iași, Hotărârile nr. 165 din 28 ianuarie 1998 și nr. 240 din 10 februarie 1998 ale Curții de Apel din Cluj și Hotărârea nr. 2199 din 16 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), sunt unanime în a spune că dreptul de superficie se dobândește în baza înțelegerilor părților, legatelor, prescripției achizitive sau legii .
În cazul dedus judecății, constituirea dreptului real de superficie are la baza o dispoziției legală, conform celor reținute mai sus care conferă un drept de proprietate asupra construcției reclamantei, drept de proprietate valabil, anterior dobândirii dreptului de proprietate de către autorii pârâților asupra imobilului de sub construcție, astfel încât pretenția principală urmează a fi admisă ca întemeiată.
Este de observat, în acest context, că aplicarea legii cu neobservarea situației de fapt, de către Comisia locală de fond funciar R., dar și, mai ales, de către Comisia Județeană de fond funciar Iași, care a emis titlul de proprietate în favoarea pârâților, a creat situația în care una din părțile litigiului este în mod necesar vătămat în exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate în detrimentul celeilalte întrucât nu este posibilă, în fapt, asigurarea deplinei exercitări a celor două drepturi de proprietate de către ambele părți.
Instanța apreciază, însă, că, având în vedere că dreptul de proprietate al autorilor pârâților este ulterior celui dobândit de reclamantă și, că mai mult, existența acelei magazii pe terenul lor era cunoscută acestora, autorii pârâților aveau posibilitatea de a solicita Comisiilor, fie emiterea unui titlu de proprietate pe alt amplasament, fie de a solicita, dacă ar fi apreciat că au temei, constatarea nulității actelor de dobândire a proprietății asupra construcției de către reclamantă.
Trebuie remarcat, de asemenea, contextul în care dispozițiile art. 28 a fost înscris în Lg. 18/1991 și principiul apărat – acela al interesului general, bazat pe salvgardarea proprietății fostelor CAP-uri și păstrarea activității specifice, în interesul comunității, instanța apreciind că dispozițiile enunțate, raportat la data publicării și, mai ales, la data aplicării lor, au satisfăcut exigența proporționalității, a justului echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a dreptului de proprietate.
În ceea ce privește pretenția constând în instituirea unei servituți de trecere, instanța reține, în continuarea celor de mai sus:
În fapt, reclamanta este proprietarul construcției cu destinația depozit de cereale și beneficiarul unui drept de superficie pentru terenul de sub construcție, în suprafață de 329 mp, și, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză ing. C. C., „prin modul în care este amplasată construcția delimitată pe schița anexă de punctele 13-14-15-16-13, în interiorul terenului pârâților, pe amplasamentul 1,2,3,4,5,1, acesta are caracter de loc înfundat”. „Accesul la această clădire nu se poate face decât prin zona frontului stradal marcat pe schița anexă de punctele 2,3”, iar expertul consideră că terenul liber de construcții în suprafață de 369 mp din jurul depozitului, reprezintă terenul strict aferent și necesar desfășurării activității depozitului de cereale, în sensul că spațiul liber din fața depozitului…constituie spațiu de manevră și parcare necesar mașinilor ce aduc sau iau cereale din depozit”. Așadar, pentru deplina folosință a magaziei – cu suprafața de teren de sub ea, este necesară instituirea servituții menționate.
În drept, servitutea de trecere reprezintă acea posibilitate legală în baza căreia proprietarul, uzufructuarul sau chiar posesorul unui loc înfundat folosește o porțiune bine individualizată dintr-un teren reprezentând fond aservit în scopul de a ieși la calea publică, pentru buna exploatare a fondului dominant.
Potrivit dispozițiilor art. 616 C. civil proprietarul (beneficiarul unui drept de superficie – n.j.) al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona”.
Prin loc înfundat, se înțelege acel teren care este înconjurat de alte proprietăți, fără ca titularul dreptului de proprietate asupra fondului dominant să aibă vreo altă posibilitate de ieșire la calea publică.
Prin urmare, pentru toate argumentele expuse pe larg, instanța urmează să admită și acest capăt de cerere și să instituie servitute de trecere în favoarea fondului dominant – suprafața de 369 mp teren, teren liber de construcții, din fața și din jurul depozitului de cereale, identificat în schița anexă a raportului de expertiză ing. C. C. asupra fondului aservit aparținând pârâților A. M. și I. M., proprietatea acestora în baza TP nr._/05.12.1994, situat în extravilanul satului R., ., ./1.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu al cheltuielilor de judecată instanța va face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. potrivit cu care partea care cade în pretenții datorează celeilalte părți cheltuielile de judecată și va reține, în raport cu soluția dată pretenției principale și celei incidentale că pârâții sunt în culpă procesuală și urmează să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, în sumă totală de 1607 lei, reprezentând taxe de judecată și onorariu de expert, cererea cu același obiect formulată de pârâți apărând ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții A. M. și I. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanții că aplicabilitatea art. 28 din Legea 18/1991 în forma sa inițială nu se poate reține decât în condițiile în care se dovedește cu certitudine lichidarea C.A.P.-lui cu respectarea tuturor pașilor legali și a condițiilor legale și identificarea concretă a construcției de pe terenul proprietatea lor ca fiind „magazia Groop” menționată în procesul verbal din 18.02.1992. Nici unul din aceste aspecte nu este dovedit în cauză. Procesul verbal depus la dosar nu face dovada derulării procedurii de lichidare a C.A.P. în condițiile legii, conform art. 26 – 27. Eventuala predare trebuia urmată de proceduri de publicitate și opozabilitate față de terți a pretinsului drept de proprietate, nefiind dovedit nici măcar înscrierea la rolul agricol sau la fisc a acestui drept. Predarea trebuia urmată de evidențierea în contabilitatea asociației agricole a bunurilor dobândite în proprietate. Constituirea ope legis a dreptului de proprietate nu se aplică la modul abstract ci prin proceduri concrete de constituire a dreptului prin înscrierea dreptului în contabilitatea persoanei juridice și în inventarul bunurilor acesteia prin efectuarea procedurilor de opozabilitate față de terți și de înscriere a bunurilor în evidența fiscală.
Titlul de proprietate emis în favoarea autorilor lor este urmare a unei proceduri legale de reconstituire a dreptului pe vechiul amplasament al proprietății acestora. Aprecierile instanței cu privire la interdicția de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din perimetrul C.A.P. nu doar că depășesc cadrul procesual al cauzei, dar nu au nici un fel de susțineri în situația de fapt care rezultă din probatoriul administrat.
Nici identificarea construcției nu este realizată concret în cauză. Procesul verbal nu identifică în nici un fel magazia, nici prin loc de situare, nici prin dimensiuni, nici prin vecinătate, nici prin destinație, ceea ce face imposibilă identificarea magaziei de la pct. 2 din lista procesului verbal cu construcția existentă pe terenul lor. Expertiza nu aduce nimic nou în privința identificării construcției întrucât pornește tot de la procesul verbal din 1992. Pentru a ajunge la concluzii, expertul nu are în vedere decât propriile declarații ale reprezentantului reclamantei.
Ambele capete de cerere pot fi formulate exclusiv de persoana care dovedește dreptul de proprietate cu privire la construcția în discuție.
În mod nelegal și nejustificat instanța de fond a înlăturat apărarea lor cu privire la aplicabilitate în cauză a art. 492 Cod civil. Sunt proprietarii suprafeței de 700 m.p. teren drept transcris în cartea funciară iar conform documentației pe terenul lor există o construcție – magazie cu destinație agricolă, intabulată și ea în favoarea lor. Cu privire la construcție se aplică prezumția de proprietate prin accesiune.
Prin întâmpinarea formulată intimata S. Agricolă V. R. a solicitat respingerea apelului arătând că, raportat aspectelor teoretice expuse cu privire la dreptul de superficie îi revenea obligația de a dovedi pe de o parte calitatea de proprietar asupra construcției cu destinația depozit de cereale și pe de altă parte calitatea de proprietari a pârâtelor asupra terenului pe care este edificată construcția. Relativ la calitatea sa de proprietară a construcției face trimitere la art. 26 – 28 din Legea 18/1991 precum și la încheierea nr. 6/14.01.1992 a Judecătoriei Iași și la procesul verbal din 18.02.1992.
Din interpretarea coroborată a concluziilor raportului de expertiză rezultă că între construcția indicată la pct. 2 din cuprinsul procesului verbal de lichidare și construcția existentă pe terenul proprietatea pârâtelor există deplină identitate.
Pentru a opera accesiunea imobiliară în primul rând trebuie să fie născut dreptul de proprietate asupra terenului și ulterior trebuie să fie edificată construcția ce face obiectul accesiunii imobiliare. La momentul la care s-a născut dreptul de proprietate al pârâților asupra suprafeței de teren construcția proprietatea sa era deja edificată.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
S.C. „V. R.” S.A. reclamantă în prezenta cauză, s-a înființat la data de 14.01.1992. Aceasta este data la care Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 6 prin care admițând acțiunea formulată de S.C. „V. R.” a autorizat funcționarea societății și a dispus înscrierea ei în registrul agricol de pe lângă Judecătoria Iași.
Ulterior acestui moment, respectiv la data de 18.02.1992 a fost încheiat între Comisia de lichidare a C.A.P. R. pe de o parte și Consiliul de administrație al S.C. „V. R.” S.A. pe de altă parte un proces verbal de predare a patrimoniului. Predarea acestuia s-a făcut în considerarea calității fondatorilor societății „V. R.” S.A. de membrii cooperatori. Procedându-se la individualizarea bunurilor ce compun acest patrimoniu la pct. 2 este menționat imobilul „magazie Groop”.
Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea 18/1991 în redactarea sa inițială obiectul aportului social în natură la constituirea asociațiilor de tip privat putea consta în construcții agrozootehnice, ateliere de industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, terenurile de sub acestea ca și cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii, pomi și animalele. În acest sens potrivit art. 80 din Legea 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură aportul cu care participă la societatea agricolă foștii membrii cooperatori care optează în condițiile art. 28 din Legea 18/1991, pentru înființarea acesteia și determinarea pe baza bilanțului încheiat la 31.12.1990, urmând ca acesta să fie corectat în funcție de rezultatele stabilite de Comisia de lichidare.
În aceste repere juridice astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului bunurile imobile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 18/1991 devin de drept proprietatea membrilor asociaților private ce s-au constituit. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 28 alin. 1 din Legea 18/1991 este condiționată exclusiv de înființarea societății agricole, înființare ce este supusă unui termen maxim de 1 an de la desființarea C.A.P. (alin. 7 al art. 28).
La dosarul cauzei nu a fost depus bilanțul contabil ce ar fi trebuit efectuat în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Legea 18/1991. Este necontestat în cauză fiind dincolo de orice echivoc că imobilul construcție „magazia Groop” a aparținut C.A.P. R. ce a fost desființată.
Această apartenență la patrimoniul C.A.P. R. anterior anului 1990unită cu înființarea de către foștii membrii cooperatori a S.C. „V. R.” S.A. în cadrul termenului de 1 an de la desființarea C.A.P. activează dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea 18/1991. Mai mult, „magazia Groop” a făcut obiectul procesului verbal de predare încheiat la data de 18.02.1992. Rațiunea întocmirii sale nu-și are izvorul în dispozițiile art. 26 – 27 din Legea 18/1991 aplicate potrivit susținerilor apelanților în mod trunchiat și în consecință inapte a naște în patrimoniul reclamantei dreptul conferit de art. 28 alin. 1 – ci astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond în trebuința identificării mobilelor și imobilelor cărora li se aplică chiar dispozițiile art. 28 alin. 1. Acest proces verbal nu are decât o funcție probatorie.
Procedurile de publicitate și opozabilitate la care fac trimitere apelanții prin chiar denumirea lor nu asigură nașterea, construirea dreptului de proprietate ci exclusiv aducerea la cunoștința terțelor persoane a unui drept deja existent. În egală măsură și celelalte „proceduri concrete de constituire a dreptului” enumerate în cuprinsul cererii de apel sunt mijloace de evidență ce presupun imanent existența dreptului. Fără ființa dreptului orice scripte subsecvente sunt lipsite de substanță și deci anodine juridic în analiza dreptului de proprietate. Notează încă o dată Tribunalul că acest drept a luat naștere în puterea normei cuprinse în art. 28 alin. 1 din Legea 18/1991.
Apartenența „magaziei Groop” la patrimoniul fostului C.A.P. R. face cu putință identificarea acestui imobil prin raportul de expertiză în lipsa altor elemente: loc de situare, dimensiuni, vecinătate, destinație.
Așadar, suntem în prezența unui drept de proprietate asupra imobilului – construcție – drept ce aparține reclamantei S.C. „V. R.”. Apelanții sunt la rândul lor titularii unui drept de proprietate asupra terenului pe care este amplasată construcția în temeiul titlului de proprietate nr._/5.12.1994 necontestat până în prezent și care beneficiază de prezumția relativă de legalitate.
Dreptul de superficie este o creație a doctrinei și jurisprudenței nefiind reglementat de codul civil de la 1864 și apare ca urmare a prezenței unei suprapuneri a două drepturi de proprietate ce aparțin unor proprietari diferiți: dreptul de proprietate asupra terenului și dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcției edificate de el pe teren. Doctrina și jurisprudența au stabilit ca și moduri de dobândire a acestui dezmembrământ al dreptului de proprietate convenția părților, legatul, uzucapiunea și legea.
Cât privește dobândirea în temeiul legii a dreptului de superficie s-a reținut o singură situație respectiv cea a soților care construiesc împreună pe terenul proprietate exclusivă a uneia dintre ei caz în care construcția va deveni bun comun al soților, iar soțul neproprietar al terenului va beneficia de un drept de superficie asupra terenului celuilalt soț.
În speță nu se poate vorbi de nașterea unui drept de superficie în virtutea legii. Însăși reținerea de către instanța de fond a aplicării defectuoase a Legii 18/1991 exclude ab initio putința nașterii dreptului de superficie prin lege. În absența unei astfel de reglementări suntem practic în situația recunoașterii dobândirii dreptului de superficie pe cale judiciară.
Analizând implicațiile recunoașterii de către instanță a unui drept de superficie în alte condiții decât cele statuate în jurisprudența constantă C.E.D.O. a apreciat în cauza Bock și P. c. României că simplul fapt al ridicării de construcții pe terenul altuia fie și cu bună credință, nu poate constitui drept de superficie în beneficiul constructorului în absența uneia dintre situațiile recunoscute ca fiind temei al nașterii unui astfel de drept iar prin aceasta se realizează o ingerință în dreptul de proprietate care nu are temei legal. Prin urmare, în acest caz ar exista o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
Nici regulile accesiunii imobiliare prev. de art. 494 cod civil și invocate de apelanți nu sunt incidente. Accesiunea presupune edificarea unei construcții pe terenul proprietatea unei alte persoane. Ori la momentul edificării activelor C.A.P. – R., terenul era proprietate cooperatistă.
În ce privește cel de-al doilea capăt de cerere este unanim recunoscut în doctrină că servituțile pot fi urbane sau rurale în funcție de natura fondului dominant în favoarea cărora sunt constituite respectiv dacă fondul dominant este o clădire sau un teren. Prin urmare în condițiile în care reclamanta este proprietară a unei construcții situată pe terenul pârâților se poate analiza posibilitatea existenței unei servituți de trecere în condițiile art. 616 Cod civil așa cum în mod corect a reținut judecătorul fondului.
Alăturat celor judicios reținute de judecătorul fondului, tribunalul notează că în situația de față în care, deși, are un drept de proprietate perfect valabil asupra imobilului construcție, proprietarul se vede în situația de a nu putea exercita prerogativele acestui drept, întrucât construcția este situată pe un teren aparținând altei persoane, fără a avea ieșire directă la drumul public, nu îi este imputabilă reclamantei.
În considerarea celor mai sus expuse în baza art. 296 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de pârâții A. M. și I. M. împotriva sentinței civile nr. 7893/22.04.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S.A „V. R.” S.A. în contradictoriu cu pârâții A. M. și I. M..
Respinge cererea având ca obiect constatarea existenței unui drept de superficie pentru suprafața de 334 m.p.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 599,3 lei cheltuieli de judecată la fond.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei.
Obligă intimații să plătească apelanților suma de 206,83 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.02.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C.M. P.C. GREFIER,
C.D.
Red: C.M.
H.C./ex.5
04.05.2012
Judecător fond: M. O. Z.-L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 508/2012. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Hotărâre din 13-02-2012, Tribunalul IAŞI → |
|---|
