Contestaţie la executare. Decizia nr. 467/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 467/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 15-02-2012 în dosarul nr. 467/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 15 Februarie 2012
PREȘEDINTE - E. C.
Judecător E. C. F.
Judecător M. C.
Grefier M. P.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 467/2012
Pe rol judecarea recursului civil declarat de intimata - recurentă CNAS - C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr. 9566/17.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată S. D. N., având ca obiect contestație la executare suspendare executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile litigante.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția tardivității formulării contestației invocată de recurentă și pe cererea de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 9566/17 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Iași,s-a dispus:
Respinge cererea de suspendare a executării, formulate de către contestatoare, pentru neplata cauțiunii, prev. de art. 403 Cod procedură civilă.
Admite contestația formulată de debitoarea S. D. N., în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași, împotriva formulelor de executare efectuate de intimată în dosarul său nr. 8101/2010.
Anulează aceste forme de executare silită.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Executarea și colectarea creanțelor fiscale trebuie să înceapă conform art. 216 din Legea nr. 95/2006 și art. 36 din ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, cu un titlu de creanță care devine titlu executoriu potrivit art. 141 Cod procedură civilă.
Din documentația comunicată de către intimată face parte și decizia de impunere nr.4121/11.10.2010 decizie ce prevede calea de atac a contestației, în termen de 30 zile de la data comunicării ei.
Intimata însă nu a făcut dovada comunicării acestui act către debitor, chiar dacă tinde să dovedească acest lucru cu anunțul publicitar depus la fila 12 dosar.
Într-adevăr calea comunicării poate fi cea publicitară, conform art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, dar prin modificarea acestui cod, actului administrativ – decizie de impunere îi sunt aplicabile disp. referitoare la comunicare, în vigoare la data de 11.10.2010, când a fost emis.
În acest caz, anunțul trebuie să menționeze numele contribuabilului și el trebuie publicat în cazul în care la domiciliul fiscal al contribuabilului nu a fost găsit nici acesta, nici o altă persoană îndreptățită să îl primească.
Chiar și așa, din alin. 4) al art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată și modificată, rezultă că acest act normativ se completează cu disp. Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor fiscale, această comunicare nefiind la liberul arbitru al organului fiscal.
Astfel sunt prioritare modalitățile de comunicare specificate, la literele a) – d) și doar în situația excluderii, ca imposibile, a acestora, intimata ar fi trebuit să recurgă la publicitate.
În aceste condiții titlul executoriu și somația, comunicate contestatorului, nu au la bază un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executor, conform art. 141 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, contestația va fi admisă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CNAS – C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului intimata – recurentă invocă excepția tardivității formulării contestației la instanța de fond, motivat de faptul că titlul executoriu și somația au fost comunicate contestatoarei la data de 27.12.2010, iar aceasta a formulat contestație peste termenul de 15 zile, respectiv la 20.01.2011.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma modificată și republicată în 2005, susținând că raportat la fostul art. 39, actual art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecventa modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, înserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai arată faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a C.A.S. Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local „ Ziarul de Iași” din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
În drept se invocă disp. art. 299 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Contestatoarea - intimată a depus întâmpinare, solicitând respingerea excepției tardivității - deoarece acțiunea a fost introdusă în termen, fiind trimisă prin poștă la data de 11.01.2011 – și pe fond, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, dispozițiile legale incidente în cauză, dar și din oficiu,cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată următoarele:
În ce privește excepția tardivității invocată de recurentă, aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, motivat de faptul că potrivit înscrisurilor depuse la dosar, titlul executoriu și somația au fost comunicate contestatoarei – intimate la data de 27.12.2010 ( fila 7 dosar recurs), iar contestația la executare a fost formulată la data de 11.01.2011 ( fila 8 dosar fond) deci în termenul legal de 15 zile.
Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar reține că la data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatoarei – intimate S. D. N. decizia de impunere nr. 4123/11.10.2010 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010.
Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datorează recurentei suma totală de 5.000 lei,cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere.
Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere nr. 4123/11.10.2010 au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 8301/21.12.2010 pentru suma de 5.000 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță
este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a-d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. In fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate ... In mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs retine că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
Față de considerentele expuse, tribunalul va respinge excepția tardivității formulării contestației și în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurentă și va menține sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării contestației invocată de recurentă.
Respinge recursul declarat de intimata – recurentă C.N.A.S. – C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr. 9566/17.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
C.E. F.E.C. C.M. P.M.
Red.C.E.
L.V./28.03.2012
Judecător fond: R. M.
2 ex.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 388/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 508/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
