Acţiune în constatare. Decizia nr. 656/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 656/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 656/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Mai 2015
Președinte - M. M.
Judecător S. F.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 656/2015
Pe rol fiind judecarea apelul promovat de parata N. L. împotriva sentintei civile nr. 8212/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi în contradictoriu cu intimații N. O., N. L., N. C., având ca obiect acțiune în constatare rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 05.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.05.2015, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 8212/10.06.2014 Judecătoria Iași a dispus:
„Admite acțiunea formulată de reclamanții N. O. și N. L. ambii cu domiciliu în ., jud. Iași și domiciliu procedural ales la cab. av. O. M. din Iași, ..43, . contradictoriu cu pârâții N. C. și N. L. ambii cu domiciliu în Iași ., ., .
Constată natura juridică a contractului autentificat sub nr. 6082/07.10.2009 de către BNP S. Barzu ca fiind contract de întreținere.
Dispune rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 6082/07.10.2009 de către BNP S. Barzu.
Obligă pârâta la plata sumei de 1355 lei către stat reprezentând ajutor public acordat reclamanților .
Obligă pârâta la plata sumei de 800 lei către reclamanților reprezentând cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în considerentele sale următoarele:
”La data de 07.10.2009, s-a încheiat între reclamanții N. O. și N. L. și pârâții N. C. și N. L. un contract denumit „contract de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr. 6082/07.10.2009 de către BNP S. Barzu. În baza acestui contract reclamanții au transmis pârâților nuda proprietate a următoarele bunuri: o casă de locuit în suprafață de 58 mp, o anexă în suprafață de 35 mp, o anexă în suprafață de 24 mp, o anexă în suprafață de 47 mp și terenul aferent în suprafață de 4350 mp situat în intravilanul comunei Țigănași, județ Iași.
Prin același contract, pârâții și-au asumat obligația întreținerii reclamanților pe toată durata vieții lor, unui trai decent pentru restul vieții.S-a specificat faptul că, pârâții vor suporta cheltuielile de înmormântare.
Interpretarea contractelor presupune determinarea si calificarea continutului acesteia, a clauzelor sale, in scopul stabilirii drepturilor si obligatiilor partilor. Daca vointa partilor este clar exprimata, nu se pune problema interpretarii, care este necesara doar in situatia in care exista discrepanta intre vointa reala si vointa declarata a partilor, cand clauzele sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori cand contractul este incomplet.
Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului, instanța va stabili obligația principală scopul principal urmărit de către părți la încheierea contractului.
Astfel, in inscris se stipuleaza ca reclamanții prin prezenta conventie au vandut imobilele descrise mai sus, cu suma de_ de lei. De asemenea, se stipulează că pârâții N. L. și N. C. se obligă să asigure îngrijirea și întreținerea pentru un trai decent pe tot restul vieții, iar la deces îi va înmormânta. Instanța apreciază că suma de_ de lei stabilita ca pret de vanzare reprezinta la nivelul anului 2009 o valoare nesemnificativa pentru cumpararea acestor imobile si nepreponderenta in raport cu obligatia de intretinere.
Astfel - întrucât „proporția între prețul în bani și cel în natură” nu poate fi calculată, valoarea întreținerii fiind aleatorie - în lipsă de alte criterii, urmează ca prestația în bani să fie raportată la valoarea bunului; contractul va fi de întreținere dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului înstrăinat, iar în caz contrar va fi de vânzare.
Din înscrisurile existente la dosar instanța constată că pe raza comunei Țigănași la nivelul anilor 2012, 2013 prețul de vânzare a imobilelor sunt situate între 13 000 euro și_ de euro.
De altfel, daca actul incheiat s-ar fi vrut un contract de vanzare cumparare, date fiind relatiile dintre parti, respectiv parinti si copii, nu s- ar fi convertit . intretinere, stiut fiind faptul ca si proportia dintre pretul in bani si cel in natura poate califica un act juridic incheiat ca fiind contract de vanzare cumparare pur si simplu sau un contract de intretinere.
Prin urmare, analizând doar acestã situație, instanța va califica actul juridic ca având natura juridică a unui contract de întreținere.
În ceea ce privește probatoriul, instanța reține că reclamanții au obligația dovedirii unor fapte pozitive determinate din care să rezulte faptul negativ determinat al neexecutării obligației de întreținere.
Acest aspect rezultă din depoziția martorului audiat în cauză – B. V., vecin cu aceștia și care a precizat că nu i-a văzut niciodată pe cei doi pârâți să le acorde întreținere lui N. L. și soțului acesteia .
Instanța reține însă că obligația de întreținere are un continut complex, că trebuie executată intuitu personae, și cuprinde o multitudine de aspecte, respectiv aducerea de alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, precum și asistență medicală și medicamente, în caz de boală. Obligația de întreținere trebuie executată în raport de nevoile concrete ale întreținutului și independent de mijloacele materiale proprii ale creditorului.
Obligatia de întretinere descrisa în contract consta în asigurarea celor necesare traiului, decent si efectuarea cheltuielilor de înmormântare si pomenire la decesul beneficiari.
Desi obligatia este generic stabilita, din declaratiile martorilor ce se coroboreaza si cu raspunsurile la interogatorii ale partilor (atât ale reclamanților cât si ale pârâtilor) rezulta ca în perioada 2009 –_ debitorii obligatiei de întretinere nu si-au executat cu buna credinta sarcinile asumate prin contract si nu au prestat întretinere sub forma procurarii de alimente, îmbracaminte, lemne de foc, procurarii de medicamente la nevoie, realizarea cheltuielilor de spitalizare pentru beneficiari, nu au platit facturile de utilitati.
Depozitia acestui martor este rezultatul constatarilor directe, în timp ce martora pârâtei a relatat aspecte pe care le cunoaște din sustinerile pârâtei care s-a plâns fata de ea.
Față de aceste împrejurări, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020-1021 din Codul civil pentru a dispune rezoluțiunea judiciară a contractului – sancțiune specifică contractului de întreținere, respectiv: pârâții nu și-a îndeplinit obligația ce le revenea în cadrul contractului sinalagmatic, neexecutarea le este imputabilă doar acestora, fiind de drept în întârziere și nu li se mai poate acorda vreun termen de grație, având în vedere caracterul alimentar al obligației de prestat.
În consecință, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea reclamanților și o va admite, motiv pentru care vaconstata natura juridica a contractului ca fiind contract de întreținere, va dispune rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. autentificat sub nr. 6082/07.10.2009 de către BNP S. B. precum și repunerea părților în situația anterioară.
Potrivit art.18 din OUG 51/2008 cheltuielile pentru care partea a beneficiat de ajutor public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți,dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea care a căzut în pretenții va fi obligată la plata către stat a cestor sume. Astfel instanta va obliga parata la plata sumei de 1350 lei catre stat reprezentand ajutor public acordat reclamantilor.
În baza art. 453 din Codul de procedură civilă, în calitate de părți căzute în pretenții, pârâții vor fi obligați să plătească reclamanților suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar achitate în cauză.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel N. L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a arătat că instanța a admis în întregime acțiunea reclamanților cu o insuficientă coroborare a probatoriilor administrate și cu aplicarea greșită a legii. A reținut instanța de fond (fără a face referire la vreun text de lege incident în cauză) că „suma de_ lei stabilită ca preț de vânzare reprezenta, la nivelul anului 2009 o valoare nesemnificativă pentru cumpărarea acestor imobile și nepreponderentă în raport cu obligația de întreținere”.
Soluția nu este legală; astfel contractul a avut ca obiect o . imobile (construcții și teren) situate în . o valoare economică redusă. Nu pot fi considerate pertinente dovezile extrase de pe site-urile agentului imobiliar ce vizează alte imobile; aceste înscrisuri au în vedere anul 2013 și nu anul 2009 când s-a realizat acordul de voință al părților.
Nu este lipsit de relevanță juridică faptul că persoanele cărora li s-a transmis proprietatea sunt fiul, respectiv nora reclamanților, prețul final fiind stabilit și în considerarea legăturii de rudenie dintre părți.
Invocă apelanta dispozițiile art.1303 cod civil referitor la prețul serios și practica fostului Tribunal Suprem în acest sens.
Instanța de fond neagă părților posibilitatea de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, și conchide, pe baza unui raționament fără nici un corespondent în probele dosarului, cu privire la faptul că ne aflăm în fața unui contract de întreținere put și simplu.
Natura contractului este cea menționată în actul autentic.
Cu privire la solicitarea de rezoluțiune a contractului a precizat apelanta că realitatea motivului pentru care reclamanții au promovat acțiunea este divorțul soților cumpărători (fapt conformat de martora audiată în cauză). Reclamanții au dorit să ofere sprijin fiului lor și să o priveze pe „noră” de orice drept cu privire la o parte din bunurile obținute de tineri în timpul căsătoriei.
Răspunsurile lui N. C. la interogatoriu sunt în contradicție cu declarațiile martorilor audiați în cauză care au relatat că pârâtul își ajuta permanent părinții și îi vizita extrem de des. Pârâtul, soțul apelantei a fost cel care și-a ajutat părinții cu sumele necesare intervențiilor chirurgicale.
De altfel reclamanții nu s-au aflat niciodată în starea „de nevoie” de natură a justifica prestarea întreținerii.
Motivat de existența acțiunii de divorț, relațiile dintre apelantă și socrii acesteia au devenit în mod evident conflictuale.
În realitate, reclamanții justifică cererea în rezoluțiunea vânzării printr-o proprie culpă și prin refuzul lor nejustificat de a accepta întreținerea de la apelantă, situație inadmisibilă din punct de vedere juridic.
Apelanta a criticat și soluția dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
În cauză au promovat apel și reclamanții N. O. și N. L. criticând sentința Judecătoriei Iași sub aspectul cheltuielilor de judecată care, în mod injust, nu au fost acordate în totalitate de către instanță, deși acțiunea a fost admisă în totalitate.
Au precizat apelanții că pârâții trebuiau să le restituie suma de 677,5 lei iar diferența de 50% trebuia să o achite statului. În ceea ce privește onorariul de avocat, acesta a fost achitat în cuantumul de 1500 lei iar instanța a dispus plata sumei de 800 lei reprezentând cheltui de judecată fără a explica exact ce reprezintă aceste cheltuieli.
Instanța trebuia să oblige pârâții la restituirea integrală a onorariului de avocat iar pârâții trebuiau obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată conform art.453 alin.1 Cod pr.civilă.
În drept au invocat disp.art.466 Cod pr.civilă.
Apelanții-intimați N. O. și N. L. au formulat și întâmpinare la apelul depus de către N. L. solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Au precizat intimații apelanți, în sinteză, următoarele:
1.Cu privire la natura juridică a contractului
La nivelul anului 2009 suma de_ lei (aprox.5500 euro) menționată ca preț este una derizorie în raport cu prețul imobilelor pe piața imobiliară (anul 2009 a fost unul de „vârf” pentru tranzacțiile imobiliare).
Nu se poate susține că bunurile aveau o valoare economică scăzută, fiind situate în . km de mun.Iași) care este o comună în plină dezvoltare, care a suferit multiple modernizări și care prezintă interes pentru persoane din mediul urban.
Anunțurile și extrasele de la agenții imobiliare sunt pertinente în cauză deoarece în anul 2009 prețul de vânzare al imobilului era cu mult mai mare decât în anul 2013 când prețurile au scăzut dramatic ca urmare a intervenirii crizei economice.
Potrivit practicii Tribunalului Suprem, prețul este serios când există o proporție între cuantumul prețului și valoarea reală a bunului vândut.
2. Cu privire la rezoluțiunea contractului
În contract, există o clauză expresă din care reiese că unica debitoare a clauzei de întreținere este N. L. . N. C. n-a fost parte în contract el fiind chemat în judecată pentru opozabilitate.
Martora pârâtei nu a perceput direct și nemijlocit situația de fapt ci doar din relațiile apelantei pârâte.
„Realitatea motivului promovării cererii” sunt simple susțineri și apărări personale.
Precizează intimații că fiul lor venea în vizită la ei de câteva ori pe an în virtutea acestei calități și nu în virtutea obligației de întreținere stipulată în contract. Referitor la intervențiile chirurgicale au precizat că în timpul spitalizării nu au fost vizitați de nimeni (fiu, noră, nepoți).
Pentru prima dată în fața instanței de apel, apelanta susține că reclamanții au refuzat întreținerea și că i-ai obstaculat accesul în imobilul cumpărat, în timp ce la instanța de fond reclamanta a declarat din proprie inițiativă că nu i-a mai vizitat din anul 2010.
Pentru cheltuielile de judecată criticate în apelul declarat de N. L., intimații invocă dispozițiile art.454 Cod pr.civilă referitor la restituirea sumei de_ lei, această solicitare vine în discordanță cu motivarea soluției instanței de fond și cu regulile de procedură (N. L. nu a formulat cerere reconvențională în acest sens, instanța a reținut aspectul neachitării efective a prețului de_ lei stipulat fictiv în contract). Au invocat intimații și stabilitatea juridică și forța mai mare a actelor de vânzare-cumpărare față de donație, testament etc.
În această fază procesuală nu s-au administrat probe noi.
Analizând motivele de apel invocate, probele administrate în cauză și dispozițiile legale aplicabile Tribunalul reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare (cu clauză de întreținere) autentificat sub nr. 6082 la data de 07.10.2009 la BNP S. B., reclamanții N. O. și N. L. au înstrăinat către pârâții N. L. și N. C. un imobil constituit dintr-o casă de locuit cu anexe și terenul aferent intravilan în suprafață de 4350 mp.
În cuprinsul actului autentic este inserat prețul vânzării – 25.000 lei – precum și faptul că acest preț a fost primit de către vânzători, integral, la data autentificării actului.
Contractul mai conține și clauza dreptului de abitație al vânzătorilor asupra construcțiilor înstrăinate până la sfârșitul vieții, precum și obligația pârâtei N. L. de a asigura îngrijirea și întreținerea pentru un trai decent vânzătorilor, pe tot restul vieții acestora.
Din examinarea contractului, denumit de părți ca fiind contract de vânzare-cumpărare, se constată că acesta cuprinde, în fond, trei acte juridice distincte încorporate în același înscris: pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare, act translativ, având ca obiect proprietatea asupra casei, a celorlalte construcții și a terenului, iar pe de altă parte, contractul de întreținere (ce cuprinde obligația de întreținere a vânzătorilor asumată de cumpărătoarea N. L.) și contractul prin care s-a constituit în favoarea reclamanților vânzători un drept imobiliar de abitație.
Reclamanții solicită să se constate că actul încheiat de ei cu pârâții este doar un contract de întreținere, contestând în întregime primirea prețului stipulat în actul autentic încheiat în anul 2009 – de 25.000 lei și, de asemenea, solicită rezoluțiunea actului pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere.
Solicitarea reclamanților comportă analiza mai multor aspecte.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere este un contract cu titlu oneros, aleatoriu, bilateral, consensual și translativ de proprietate căruia i se aplică regulile generale din materia obligațiilor înscrise în art. 1020 și 1021 Cod civil cu privire la condiția rezolutorie, aceasta fiind subînțeleasă dacă una din părți nu-și îndeplinește angajamentul luat.
În legătură cu natura juridică a unui asemenea contract (de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere sau de întreținere), în literatura și practica juridică s-a apreciat că suntem în prezența unui contract de întreținere dacă prestația în bani reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului; dimpotrivă, dacă prestația în bani reprezintă peste jumătate – restul constituind întreținerea vânzătorului – suntem în prezența unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere.
Strict sub acest aspect, pentru a fi calificat doar ca un contract de întreținere trebuia să se facă dovada că prețul stipulat în act reprezintă mai puțin de jumătate din valoarea bunului. În concret, reclamanții trebuiau să dovedească valoarea bunurilor înstrăinate la momentul vânzării (octombrie 2009) pentru ca aceasta să poată fi comparată cu prețul stipulat în act 25.000 lei. O asemenea dovadă nu a fost făcută în cauză, aceștia limitându-se a dovedi că alte imobile de pe raza comunei Țigănași aveau în anii 2013 valori mult mai mari decât prețul de 25.000 lei stipulat în act.
Ori, asemenea înscrisuri nu dovedesc nimic în sensul arătat mai sus; chiar dacă este de contestat că prețul imobilelor (case și terenuri) a scăzut în anii 2012 – 2013 față de nivelul anului 2009 din cauza recesiunii economice, instanța constată că, în cauză, trebuia stabilită cu certitudine care era valoarea imobilelor înstrăinate în anul 2009 (anul încheierii actului în litigiu), valoarea care, ulterior, să se raporteze la prețul din act, pentru a se dispune calificarea naturii juridice a acestuia.
Tribunalul urmează a analiza și problema fictivității prețului, aspect invocat de către reclamanții din prezenta cauză.
Tribunalul reține că asupra acestui aspect părțile nu au o părere concordantă, pârâta N. L. susținând contrariul și anume că prețul a fost cerut, primit și plătit în totalitate.
În contract se face mențiunea că prețul a fost plătit, respectiv primit de vânzători la data autentificării actului. Această mențiune, nefiind rezultatul unei constatări personale a notarului public (ce nu ar putea fi combătută decât prin înscrierea în fals), constituie o declarație a părților ce instituie sub aspect probator o prezumție relativă că prețul a fost plătit, împotriva căreia se poate dovedi contrariul.
Instanța trebuie să cerceteze și dacă prețul inserat în contract nu a fost stabilit cu intenția reală de a fi plătit, respectiv dacă reclamanții (care sunt părinții pârâtului N. C. respectiv foștii socri ai pârâtei N. L.) nu au avut niciodată intenția de a încasa prețul.
Analizând declarațiile martorilor, Tribunalul constată că acestea nu dovedesc cu certitudine fictivitatea prețului așa cum susțin reclamanții.
Astfel, singurul martor audiat pentru reclamanți a fost N. M. – M., a cărei declarație nu va fi luată în considerare de către instanță întrucât este nora reclamanților și având în vedere contextul derulării prezentei acțiuni (divorțul pârâților), declarația martorei este în mod evident subiectivă.
Având în vedere toate aceste aspecte, Tribunalul reține că între părțile din dosar a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, nedovedindu-se fictivitatea prețului așa cum au susținut reclamanții.
În ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de întreținere stipulate în contract, Tribunalul reține următoarele:
Deși contractul încheiat între părți instituie obligația de întreținere numai față de N. L. (nora vânzătorilor-reclamanți), este clar că vânzătorii și-au înstrăinat imobilele în considerarea faptului că li se va asigura întreținere de către ambii pârâți (N. C. fiind fiul lor). În cuprinsul acțiunii și judecății s-a arătat că pârâtul N. C. „nu a semnat contractul” doar fiindcă se afla la muncă în străinătate, nu pentru că nu era în intenția vânzătorilor reclamanți să instituie și în sarcina lui o asemenea obligație de întreținere. Pârâta N. L. a susținut pe tot parcursul judecății că și-a achitat obligațiile de întreținere prin intermediul soțului său, afirmație credibilă în contextul în care soțul său este fiul reclamanților.
Martorii afirmă că pârâtul N. C. își vizita părinții, că „le-a adus produse când îi vizita și că venea în concediu împreună cu copiii”.
Susținerea reclamanților că N. C. îi vizita doar în virtutea faptului că este fiul lor (fără legătură cu îndeplinirea obligației de întreținere) nu poate fi reținută de către instanță. Chiar prin reținerea acestei accepțiuni, instanța reține că, deși obligația de întreținere are un caracter personal și netransmisibil, acest aspect nu exclude posibilitatea executării ei de către o altă persoană (în speță chiar soțul pârâtei și fiul reclamanților).
În plus, unul din martorii pârâtei a declarat că intervențiile chirurgicale ale reclamanților au fost plătite de pârâți, celălalt martor (vecin cu reclamanții din 1975) declarând că „reclamanții nu s-au plâns niciodată cu privire la noră și băiatul lor”.
Nu este lipsit de relevanță nici contextul în care a fost promovată prezenta acțiune: la data de 08.07.2013, la scurt timp după promovarea acțiunii de divorț de către N. L. – 30.04.2013, fiind evidentă „distanța” instaurată între noră și socri, aspect confirmat de relatările martorilor audiați în cauză.
În concluzie, Tribunalul constată că reclamanții nu au făcut dovada deplină a celor susținute în acțiune, motiv pentru care se va admite apelul declarat de pârâta N. L., se va schimba în tot sentința atacată și se va respinge acțiunea formulată de către reclamanții N. O. și N. L..
Ca o consecință a admiterii apelului pârâtei N. L., va fi respinsă cererea de apel a reclamanților N. O. și N. L. care au criticat soluția dată de prima instanță privind cheltuielile de judecată (în considerarea admiterii acțiunii lor).
Văzând și dispozițiile art. 453 NCPC, ale O.U.G. nr. 51/2008 privind cheltuielile de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul promovat de parata N. L. împotriva sentintei civile nr. 8212/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi, sentinta pe care o schimba in tot.
Respinge actiunea formulata de reclamanții N. O. si N. L. domiciliati in ., jud Iasi cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat O. M. . 43 . Iasi in contradictoriu cu paratii N. L. si N. C. domiciliati in Iasi, . . . Jud Iasi.
Obliga reclamantii catre parata la plata cheltuielilor de judecata la fond in suma de 1000 lei (onorariu avocat) si la recurs in suma de 338, 7 lei (taxa de timbru).
Obliga intimatii- apelanti N. O. si L. la plata sumei de 338, 7 lei catre stat reprezentand ajutor public acordat apelantei-intimate N. L..
Respinge apelul promovat de reclamanții N. O. si N. L. împotriva sentintei civile nr. 8212/10.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi .
Definitivă.
Pronuntata azi 12.05. 2015 si pusa la dispoziția parților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, M. M. | Judecător, S. F. | |
Grefier, E. D. B. |
Red. M.M.
Tehn. M.M.D.
6 ex./15.09.2015
Judecător fond:V. V. C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1074/2014. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 578/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
