Acţiune în constatare. Sentința nr. 69/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 69/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 41/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2015
Președinte - M. M.
Judecător S. F.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 41/2015
Pe rol fiind judecarea apelul promovat de M. V. împotriva sentinței civile nr. 6977/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata M. M. ȘI B., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 13.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 20.01.2015, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 6977/15.05.2014, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești și în consecință a respins acțiunea promovată de către reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta M. M. ȘI BUCONINEI IAȘI.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași, reclamantul M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. M. ȘI B. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 5/2007 a Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor și a deciziei nr. 11/1851/03.10.2011 a Sinodului Mitropolitan Iași, înlăturarea stării de discriminare creată prin deciziile menționate și să se constate că pârâta îi recunoaște, printr-un act oficial, calitatea de preot, cu referire la Hotărârea Sinodului Mitropolitan nr. 11/1851/03.10.2011.
În motivare, reclamantul a menționat că, la data de 17.12.1995, a fost hirotonit preot, iar în data de 01.08.1996, a fost numit preot paroh la P. Cozmești, jud. Iași, apoi preot paroh la P. „Sfântul S.” Iași, iar în cele din urmă, preot II la P. „T. C.” Iași.
A mai precizat că, în februarie 2006, pe fondul unor probleme medicale, a divorțat și cu toate că a dovedit cu acte medicale și juridice că divorțul s-a produs din această cauză, Consistoriul Eparhial l-a sancționat cu depunerea din treaptă, prin Hotărârea nr. 5/2007.
A menționat că, în anul 2009, a aflat că aceeași instanță nu a sancționat mai mulți preoți, care deși și au făcut aceeași faptă sau altele mai grave, au fost lăsați să-și desfășoare activitatea în continuare, simțindu-se discriminat.
A mai arătat că a depus numeroase memorii, prin care a cerut să i se ridice sancțiunea și a mers în audiențe, dar i s-a răspuns abia în data de 03.10.2011, când, prin Hotărârea nr. 11/1851, deși i s-a recunoscut calitatea de preot, nu i s-a aprobat cererea de iertare.
În drept au fost invocate prev. art. 6, 8, 13, 14, 17 din CEDO, art. 24, 52 din Constituția României.
În dovedirea acțiunii a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta, prin reprezentant, a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, raportat la prev. art. 156 al. 6 din HG 53/2008, care, în virtutea autonomiei cultelor, prevăzută de lege, precum și a competențelor specifice, statuează că instanțele de judecată bisericească soluționează problemele de disciplină internă, iar hotărârile instanțelor bisericești, la toate nivelurile, nu sunt atacabile în fața instanțelor civile. Deci, instanțele laice nu au competența materială de a soluționa litigiile privind preoții sau activitatea acestora, întrucât cultele sunt autonome, iar competențele aparțin exclusiv instanțelor disciplinare bisericești. Cf. prev. art. 29 din Constituție, cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia.
Au mai fost invocate prev. art. 8 al. 1, 23 al. 1, 2, art. 26 al. 1, 2 din Lg. 489/2006, decizia CCR nr. 640/2008 și decizia nr. 3070/03.10.2000 a ÎCCJ.
Reclamantul, a invocat excepția de nelegalitate a art. 156 al. 6 din HG 53/2008, cf. căruia, „în virtutea autonomiei cultelor, prevăzută de lege și a competențelor specifice lor, instanțele de judecată bisericească soluționează problemele de disciplină internă, iar hotărârile instanțelor bisericești la toate nivelurile nu sunt atacabile în fața instanțelor civile”.
Prin încheierea din 10.05.2012, s-a dispus înaintarea sesizării reclamantului în ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 156 al. 6 din HG 53/2008 către Curtea de Apel Iași și suspendarea judecării prezentei cauze în tem. art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a acestei excepții.
Prin decizia nr. 268/2012 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Iași a respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamant.
S-a reținut că articolul din HG 53/2008 criticat, reflectă și este în concordanță cu prevederile art. 23 și 26 din Lg. 489/2006, care au făcut obiectul controlului de constituționalitate, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse.
Astfel, prin Decizia nr. 640/2008 pronunțată de CCR, referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 26 al. 1-3 din Lg. 489/2006, s-a arătat faptul că instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase, pentru acte de încălcare disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.
În același sens s-a făcut referire și la decizia nr. 797/2008 pronunțată de CCR, referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 26 al. 2 din Lg. 489/2006 și la decizia nr. 448/2011 pronunțată de aceeași instanță, arătându-se, în motivarea acesteia din urmă, că instanța a ținut seama de prev. art. 156 al. 6 din HG 53/2008 și a reținut faptul că limitarea dreptului de acces la instanțele judecătorești pentru personalul cultelor în cauze care vizează contestarea unor sancțiuni aplicate potrivit statutelor proprii sau normelor de drept canonic este justificată.
Curtea a mai menționat că nu se încalcă prev. art. 6 din CEDO, deoarece persoana respectivă optează în mod liber pentru statutul de preot și acceptă la momentul consacrării, tot în mod liber, să se supună normelor speciale statutare și canonice ale cultului, păstrând dreptul de a investi instanțele judecătorești cu soluționarea unor litigii de drept comun.
Prin decizia nr. 4940/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 268/2012 pronunțată în dosarul nr._ de Curtea de Apel Iași, ca nefondat, hotărârea fiind irevocabilă.
La termenul din 08.05.2014, instanța a admis cererea de repunere pe rol formulată de către pârâtă și a acordat cuvântul cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de către aceasta.
Analizând excepția anterior menționată, instanța constată că este fondată.
Astfel, cf. art. 8 al. 1 din Lg. 489/2006, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
Cf. art. 23 al. 1 și 2, cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări. Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
Cf. art. 26 al. 1 și 2, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii. Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.
Cf. art. 156 al. 6 din HG 53/2008, în virtutea autonomiei cultelor, prevãzutã de lege, și a competențelor specifice lor, instanțele de judecatã bisericeascã soluționeazã probleme de disciplinã internã, iar hotãrârile instanțelor bisericești la toate nivelurile nu sunt atacabile în fața instanțelor civile.
Prin urmare, s-a constată că instanța de judecată civilă nu este competentă să soluționeze contestațiile formulate împotriva hotărârilor instanțelor bisericești.
De asemenea, cf. disp. art. 17 C.pr.civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței să judece cererea principală.
Prin urmare, a fost admisă excepția necompetenței generale invocată de către pârâtă și respinsă acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamantul M. A. cu motivarea, în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată invocată de către pârâtă. A precizat apelantul că prin invocarea art. 156 alin. 6 din H.G. nr. 53/2008 i se încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul garantat de CEDO de a nu fi discriminat. Nu poate fi judecat de o instanță bisericească pentru că ea a comis abuzul.
Instanța civilă nu trebuie să judece aspectele religioase ale sancțiunii sale ci trebuie să constate felul în care a fost tratat în comparație cu alți preoți care au comis aceeași faptă. Atunci când un om este discriminat pe motive medicale are dreptul de ase adresa instanței civile iar acea instanță are dreptul să judece o cauză de discriminare dar și obligația, pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.
În concluzie, a solicitat apelantul, reanalizarea probelor administrate la dosarul cauzei, admiterea apelului, casarea sentinței și trimiterea dosarului spre rejudecare.
Intimata M. M. ȘI BUCONINEI IAȘI a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii de apel cu motivarea în principal, că instanțele judecătorești nu au competența de a soluționa probleme de disciplină internă ale preoților, respectiv de a controla acte emise de autoritățile bisericești în cauze disciplinare ale preoților, pentru sancționarea unor abateri de la disciplina canonică.
Reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 156 alin. 6 din Statutul pentru organizarea și funcționarea bisericii ortodoxe române aprobat prin H.G. nr. 53/2008, excepție respinsă prin Decizia nr. 268/2012 a Curții de Apel Iași menținută prin Decizia nr. 4940/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. A invocat intimata și Deciziile Curții Constituționale nr.640/2008, nr. 448/2011, prevederile Legii nr. 489/2006.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul a precizat că prin excepția de nelegalitate se referea numai la primul capăt de cerere nu și la celelalte două formulate în fața primei instanțe.
În această fază procesuală s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând legalitate și temeinicia sentinței apelate, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constată nefondat apelul promovat în cauză.
Astfel, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie anularea Deciziei nr. 5/2007 a Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, anularea Deciziei nr. 11/1851/3.10._ a Sinodului Mitropolitan Iași, înlăturarea stării de discriminare creată prin deciziile menționate și să se constate că pârâta M. M. ȘI BUCONINEI IAȘI recunoaște printr-un act oficial, calitatea de preot, cu referire la Hotărârea Sinodului Mitropolitan nr. 11/2011.
Tribunalul constată că în mod corect prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pretențiilor reclamantului, respingând ca inadmisibilă acțiunea promovată de către acesta.
Prima instanță a invocat și aplicat în mod corect dispozițiile legale aplicabile în cauză care interzic instanțelor civile să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase, pentru acte de încălcare a disciplinei interne. În cauză sunt aplicabile dispoz. Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, HG nr. 53/2008 privind Statutul pentru organizarea și funcționarea bisericii ortodoxe române, care exclud competența instanțelor civile în acest sens.
În susținerea argumentelor instanței vin mai multe decizii ale Curții Constituționale și Î.C.C.J. care toate converg spre aceeași constatare: instanțele civile nu pot soluționa problemele ce țin de viața canonică, pentru că sistemul jurisdicțional canonic derogă de la sistemul jurisdicțional de drept comun.
Instanțele de judecată de drept comun nu pot ignora nici dispozițiile legale mai sus enunțate, nici deciziile Curții Constituționale sau ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în această materie pentru a hotărî în sensul dorit de către reclamant. Chiar dacă acțiunea are trei capete de cerere, ele sunt strâns și iremediabil legate între ele, scopul lor fiind soluționarea de către instanțele civile a unor chestiuni care aparțin strict sistemului jurisdicțional canonic, astfel că nu se poate aprecia că ultimele două ar fi de competența instanțelor judecătorești de drept comun. În ceea ce privește, limitarea dreptului de acces la justiție, prima instanță a argumentat în mod judicios că în cauză nu există o încălcare a art. 6 din C. E.D.O prin prisma considerentelor exprimate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 640/2008.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul, păstrând sentința Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de M. V. împotriva sentinței civile
nr. 6977/15.05.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Definitivă
Pronunțată azi 20.01.2015 și pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței
.
Președinte, M. M. | Judecător, S. F. | |
Grefier, E. D. B. |
Red. M.M. tehnored. B.E.D.
2 ex. /16.02.2015
Jud.fond A. D. C.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
