Reziliere contract. Decizia nr. 230/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 230/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 230/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Februarie 2015

Președinte - C. R.

Judecător C. E. C.

Grefier Ș. D.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 230/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanții U. A. T. M. P. - R.. DE P., C. L. AL M. P. - R.. DE P. și pe intimata I. D.-M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 19.02.2015, prin Serviciul Registratură, apelanții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei aferentă cererii de apel, respectiv Ordinul de plată nr. 366/17.02.2015.

Instanța reține că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care rămâne în pronunțare asupra apelului formulat în cauză.

TRIBUNALUL

Prin încheierea nr. 629/2014 pronunțată de Judecătoria P. la 15.12.2014 în dosarul_, a fost admisă excepția netimbrării cererii de înființare sechestru asigurător și, pe cale de consecință, a fost anulată cererea de înființare sechestru asigurător, formulată de reclamanții U. A. T. M. P., reprezentată de P., și C. L. al M. P., reprezentat de P., în contradictoriu cu pârâta I. D. M., ca netimbrată.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că sechestrul asigurător este o cerere care se judecă cu precădere și de urgență, reclamanții fiind citați cu mențiunea de a dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, în solidar, aferentă acestui capăt de cerere. Conform art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii, așa cum rezultă din art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

Potrivit disp. art. 197 Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrăgând anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Reclamanților li s-a comunicat la data de 11.12.2014 faptul că au obligația de plată în solidar a sumei de 100 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru, stabilită conform dispozițiilor art. 11 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013, însă aceștia nu au dat curs solicitării instanței, neconformându-se obligației de plată.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis excepția netimbrării cererii de înființare sechestru asigurător și a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel U. A. T. M. P. și C. L. al mun. P..

În motivarea apelului, apelanții au susținut că nu au avut timpul necesar îndeplinirii obligației de plată a taxei de timbru. Astfel, având în vedere faptul că pentru efectuarea plății unei taxe de timbru sunt necesare îndeplinirea mai multor demersuri care să justifice această plată (întocmirea referatului de necesitate și oportunitate și semnarea acestuia de către persoanele competente, întocmirea ordinului de plată și punerea vizelor conform legii, înaintarea ordinului de plată pentru efectuarea plății spre Trezoreria mun. P., remiterea ordinului de plată Compartimentului Juridic și C., înaintarea adresei cu dovada achitării taxei de timbru Judecătoriei P.), susțin apelanții că termenul acordat de către prima instanță a fost unul foarte scurt. Citația pentru termenul de judecată din 15.12.2014, ce conținea obligația de plată a taxei de timbru, a fost înregistrată la data de 11.12.2014 (conform procedurii interne este direcționată către Primarul mun. P., ce o direcționează către Secretarul mun. P., care, la rândul său, o direcționează compartimentului juridic). Mai susțin apelanții că anexează cererii de apel ordinul de plată nr. 3909/23.12.2014 pentru a face dovada îndeplinirii obligației de plată a taxei de timbru.

Pentru toate aceste considerente, apelanții au solicitat admiterea apelului.

În dovedirea apelului, apelanții au depus la dosarul cauzei, ordinul de plată nr. 3909/23.12.2014 și citația primită pe data de 11.12.2014.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 11 lit. b din O.U.G. nr. 80/2013, cererile în legătură cu măsurile asigurătorii se timbrează cu o taxă de timbru în cuantum de 100 lei.

Potrivit disp. art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. Potrivit disp. art. 197 Noul Cod procedură civilă, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În speță, reclamanții nu au atașat cererii de chemare în judecată și dovada achitării taxei de timbru, motiv pentru care au fost citați, pentru termenul de judecată din 15.12.2014, cu mențiunea de a face dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 lei. Deși citația cu această mențiune a fost primită de reclamanți la data de 11.12.2014, aceștia nu s-au conformat dispozițiilor instanței de fond.

În aceste condiții, având în vedere și dispozițiile legale menționate, instanța de apel reține că în mod corect instanța de fond a anulat cererea de înființare sechestru asigurator ca netimbrată.

În ceea ce privește susținerile apelanților referitoare la faptul că nu au avut timpul necesar îndeplinirii obligației de plată a taxei de timbru, datorită unor proceduri interne, instanța de apel reține că acestea nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, pe de o parte, instanța de apel reține că reclamanții aveau obligația de a atașa cererii de chemare în judecată dovada achitării taxei judiciare de timbru, deci de a achita această taxă de timbru anterior introducerii acțiunii introductive. Pe de altă parte, instanța de apel reține că potrivit disp. art. 953 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, cererea de sechestru asigurător se judecă de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților. În aceste condiții, instanța de fond a stabilit un termen scurt, respectiv la data de 15.12.2014, pentru soluționarea cererii de sechestru asigurător, comunicând totodată reclamanților, prin citația primită de aceștia la data de 11.12.2014, obligația achitării taxei de timbru. Or, de la data de 11.12.2014 (data primirii citației) și până la termenul de judecată din 15.12.2014, apelanții aveau posibilitatea achitării taxei de timbru datorate pentru cererea de sechestru asigurător.

Cât privește ordinul de plată depus la dosar, nr. 3909, instanța de apel reține că din cuprinsul acestuia rezultă că taxa de timbru a fost achitată la data de 23.12.2014. Or, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar dovada achitării acestor taxe se atașează cererii de chemare în judecată, astfel încât achitarea taxei de timbru ulterior anulării cererii de către instanța de fond nu poate avea ca efect desființarea încheierii.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul și va menține încheierea instanței de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta U. A. T. M. P. împotriva încheierii nr. 629/2014 pronunțată de Judecătoria P. la 15 dec 2014 în dosarul_, încheiere pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 19.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R.C. C.C.E. D.Ș.

Red./tehnored. C.C.E.

5 ex., 24.04.2015

Judecător fond: C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Decizia nr. 230/2015. Tribunalul IAŞI