Fond funciar. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 76/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Ianuarie 2015
Președinte - I. E. B.
Judecător - G. C.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/2015
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr._/14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. de A. a L. F. Țibănești, având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelantul personal și asistat de avocat C. Frăsina pentru apelant, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că, după termenul de judecată anterior s-au înaintat la dosar răspunsul Primăriei Comunei Țibănești la adresa dispusă de către instanță, respectiv adresa nr._/08.12.2014, o copie din registrul de intrare – ieșire Legea 247/2005 și Hotărârea nr. 1485/09.06.2009.
Avocat C. precizează că a luat cunoștință de înscrisurile depuse la dosar și consideră că răspunsul Primăriei Comunei Țibănești este incomplet. Astfel, lipsește cererea apelantului adresată comisiei, toate actele din care să rezulte dreptul apelantului la a pretinde acea pădure și dovada comunicării Hotărârii nr. 1485/09.06.2009 apelantului. Precizează că pe această hotărâre din 09.06.2009 există mențiunea obligației comunicării însă nu s-a făcut nicio dovadă că a fost comunicată apelantului.
Avocat C. precizează că, chiar în condițiile în care instanța apreciază că nu se mai impune a se reveni pentru depunerea înscrisurilor menționate și constată cauza în stare de judecată, la fond cauza a fost soluționată pe o excepție care la acest moment nu mai subzistă și poate pune concluzii pe fond. Mai arată că, în cadrul unei plângeri împotriva Hotărârii nr. 1485/09.06.2009 pe care apelantul pretinde că nu a primit-o va solicita și aceste relații. Solicită cuvântul pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat C. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Iași. Susține că, din moment ce s-a dat o hotărâre, excepția nu mai subzistă. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
Admite excepția prematurității formulării acțiunii și, în consecință, respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul C. V., din Iași, .. 7, ., . împotriva pârâtei C. de aplicare a L. fondului funciar a comunei Țibănești, jud. Iași
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul C. V. a chemat în judecată pe pârâta C. de aplicare a L. fondului funciar a comunei Țibănești, jud. Iași, solicitând obligarea pârâtei să-l pună în posesie cu suprafața de 1 ha pădure.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că reprezentanții Primăriei Țibana refuză să-i dea pădurea, motivând că pădurea este defrișată de CAP și acum este pășune, fiind concesionată în prezent, iar terenul respectiv este solicitat și de numitul A. M..
Legal citată, comisia pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece cererile reclamantului au fost invalidate, el nefăcând niciodată dovada cu acte de proprietate a terenurilor, dar nici dovada calității de moștenitor al autorilor săi.
Deoarece la termenul de judecată din data de 14.11.2013, la interpelarea instanței, reclamantul a precizat că nu are nicio hotărâre de validare sau de invalidare a solicitărilor sale, instanța a invocat, din oficiu, excepția prematurității formulării acțiunii, pe care a pus-o în discuția părților, rămânând în pronunțare asupra excepției respective.
Potrivit disp. art. 193 C.pr.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres acesta.
Legile fondului funciar prevăd o procedură specială pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor persoanelor îndreptățite, procedură care trebuie urmată în mod obligatoriu, reclamantul neavând posibilitatea de a se adresa direct instanței de judecată, fără parcurgerea procedurii respective, procedură care se realizează în fața comisiilor de fond funciar, el având doar posibilitatea de a contesta în instanță hotărârile emise de comisiile respective, dacă le consideră nelegale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamantul C. V. solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare a arătat că instanța de fond a menționat eronat Primăria comunei Țibana jud. Iași, în loc de . în care terenul ce a fost pădure este situat pe raza comunei Țibănești. E. se menționează că A. M. ar fi solicitat acest teren ce a fost pădure și a fost defrișat de CAP, acesta a solicitat în realitate teren după mama sa, moștenit de la autorii acesteia din urmă, terenul învecinându-se cu fosta proprietate a numitului Ș. C., tatăl unchiului reclamantului, I. Șt. M..
Arată apelantul că nu a primit nicio comunicare din partea Comisiei de fond funciar de validare ori invalidare a cererii privind terenul.
Deși a fost legal citată, intimata C. de fond funciar a comunei Țibănești nu a depus întâmpinare și nici nu a fost reprezentată în instanță.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate prin prisma apelului promovat, tribunalul reține următoarele:
În fapt, prin cererea introductivă reclamantul a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta intimată C. locală de fond funciar a comunei Țibănești, să fie pus în posesia terenului în suprafață de 1 ha, teren pădure moștenit de la autorul I. Ș. M. cunoscut în comunitate drept I. C..
Astfel cum corect a statuat instanța de fond, nu a probat apelantul reclamant că a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 ha solicitat și, consecutiv, că a omis culpabil pârâta intimată să își îndeplinească obligațiile privind punerea în posesie.
Dimpotrivă, reclamantul apelant a arătat de fiecare dată că, deși a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate pentru teren în suprafață de 1 ha pădure, nu are o hotărâre a Comisiei județene de fond funciar de validare.
Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie sa parcurga o procedura administrativa, prin care sa se stabileasca suprafata de teren ce se reconstituie/se constituie persoanei indreptatite, iar aceasta, in cazul in care este nemultumita, se poate adresa instantei cu o contestatie impotriva hotararii comisiei judetene.
per a contrario, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate, care nu au urmat procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de lege, nu pot pretinde direct instanțelor judecătorești emiterea unor hotărâri de reconstituire a dreptului de proprietate or, mai mult, punerea în posesia terenurilor pe care le-ar fi avut în proprietate anterior colectivizării. Numai după parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de lege persoana nemulțumită se poate adresa instanței.
Dispozițiile din Legea nr.18/199l și cele ale HG 890/2005 reglementează competența celor două comisii de fond funciar ( locală și județeană), precum și calea de urmat pe care o au la îndemână petenții nemulțumiți de hotărârea comisiei județene, respectiv plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.
În apel, la solicitarea oficială a instanței intimata a depus la dosar hotărârea Comisiei județene Iași de fond funciar nr. 1485/09.06.2009 privind validarea propunerilor Comisiei locale Țibănești de fond funciar pentru invalidarea unui număr de 126 de cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren situat pe raza comunei Țibănești, care nu au fost contestate, la poziția nr. 42 din tabelul anexă regăsindu-se apelantul C. V., referitor la cererea înregistrată sub nr. 101/2005 privind teren în suprafață de 0,1432 lei.
Nu există dovezi care să probeze faptul că hotărârea Comisiei județene are legătură cu terenul obiect al cauzei de față și, fiind oricum respinsă cererea, nu prezintă relevanță.
Concluzionând, de vreme ce nu există o hotărâre de validare a Comisiei județene în privința terenului reclamat de 1 ha pădure situat pe raza comunei Țibănești, tribunalul conchide că nu există vreo obligație a Comisiei locale de a proceda la punerea în posesie a reclamantului.
Pe cale de consecință, constatând că nu este întemeiat apelul, în temeiul art.480 din C.proc.civ. tribunalul îl va respinge .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondat, apelul promovat de reclamantul C. V. împotriva sentinței civile nr._/14.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință civilă pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2015.
Președinte, I. E. B. | Judecător, G. C. | |
Grefier, N. E. |
Red./TEhn. B.I.E.
4 ex./23.02.2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 97/2015. Tribunalul IAŞI | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|








