Suspendare provizorie. Decizia nr. 38/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 38/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 38/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Ianuarie 2015

Președinte - E.-C. P.

Judecător - M. C.

Grefier - O. S.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 38/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta A. F. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI, având ca obiect suspendare provizorie .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelanta, personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta, personal, precizează că suspendarea provizorie a rămas fără obiect, pentru că între timp, terțul poprit, Casa Județeană de Pensii, i-a reținut întreaga sumă și comisionul. Depune actul în dovedirea faptului că suma pentru care s-a dispus poprirea i s-a reținut în totalitate. Cu toate acestea, nu consideră că apelul său este neîntemeiat.

Instanța constată că s-a depus la dosar adresa nr. 3241/12.01.2015 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași.

Instanța, din oficiu, văzând dispozițiile art. 718 alin. 7 noul Cod procedură civilă invocă excepția inadmisibilității cererii de apel în prezenta cauză. Acordă părții cuvântul asupra acestei excepții.

Apelanta, personal, nu solicită acordarea unui termen pentru a răspunde la excepția invocată. Consideră că cererea sa de apel este admisibilă. Apreciază că în mod nelegal Judecătoria Iași a pronunțat încheierea din 29.10.2014 fără cale de atac, textul de lege invocat, art. 718 alin. 7 Cod procedură civilă, arătând că numai cazul în care instanța dispune suspendarea executării încheierea este dată fără cale de atac, ori în speță instanța a respins cererea de suspendare formulată. Prin urmare, față de soluția de respingere a cererii sale pronunțată de instanța de fond, apreciază că are drept de apel. Pe fond, solicită admiterea apelului și anularea încheierii ca nelegală și netemeinică. Solicită trimiterea dosarului la Judecătorie, pentru termenul acordat în contestația la executare la data de 28.01.2015. De asemenea, solicită a se lua act că cererea sa de suspendare provizorie a executării silite a rămas fără obiect. Arată că s-a mai judecat și a și câștigat un dosar în legătură cu acest aspect pentru că ea de la 1 iulie 2009 nu mai activează ca avocat. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin încheierea pronunțată la data de 29.10.2014 Judecătoria Iași dispune:

„Respinge cerere formulată de contestatoarea Atodosie F., având CNP_, cu domiciliul în Iași, Al. M. S., nr. 21 A în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași, privind suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr._/2010 al Administrației Județene a Finanțelor P. Iași.

Cauțiunea rămâne indisponibilizată, urmând a fi avută în vedere pentru soluționarea cererii de suspendare a executării silite de către completul legal învestit.”

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:

„Potrivit art. 718 alin. 1 si 7 din Codul de procedură civilă:

(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicitat odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.

(7) În cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul.

Din dispozițiile legale citate, rezultă că suspendarea provizorie a executării silite este o măsură vremelnică și excepțională, ce poate fi justificată doar prin existența unei prejudicieri a debitorului prin continuarea executării silite începute împotriva sa și care ar fi greu de reparat sau imposibil de reparat în viitor. Mai mult, suspendarea acordată în condițiile art. 718 alin. 1 și 7 C.p.civ. produce efecte numai până la soluționarea cererii de suspendare de către instanța învestită cu soluționarea contestației la executare, indiferent de soluția dată de aceasta.

În procedura suspendării provizorii a executării silite instanța analizează sumar îndeplinirea condițiilor, măsura fiind una temporară, până la momentul analizării cererii de suspendare a executării.

Nu în ultimul rând, sarcina instanței este să asigure un just echilibru între drepturile părților implicate în procedura execuțională, respectiv dreptul creditorului de a-și realiza creanță, dreptul debitorului de a nu suporta o însărăcire excesivă și intempestivă a patrimoniului, precum și dreptul statului de a asigura executarea titlurilor executorii.

Pentru a asigura acest echilibru, instanța trebuie să analizeze care ar fi consecințele suspendării executării silite asupra drepturilor creditorului și care ar fi consecințele continuării executării pentru debitor.

Pentru a obține suspendarea provizorie a executării silite, contestatoarea trebuie să invoce și să dovedească îndeplinirea condiției urgenței.

În prezenta cauză, instanța nu poate reține caracterul urgent al cererii de suspendare provizorie a executării silite, astfel încât să se impună temporizarea acesteia până la momentul soluționării cererii de suspendare a executării silite. Invocarea riscului de a fi indisponibilizată întreaga sumă pe care contestatoarea o obține cu titlu de pensie fără nicio dovadă în acest sens, nu probează îndeplinirea condițiilor prezentate mai sus.

Având în vedere și cuantumul obiectului executării silite a cărei legalitate s-a solicitat a se analiza prin intermediul contestației la executare formulată de către contestatoare cât și faptul că din materialul probatoriu nu se poate reține un efect păgubitor ce s-ar putea produce, greu de reparat sau imposibil de reparat în viitor, instanța va respinge cererea de suspendare provizorie a executării silite.”

Împotriva acestei incheieri reclamanta A. F. a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată apelanta că pârâta în mod abuziv a procedat la executarea prin poprire a pretinsului debit, fără ca mai întâi să-i cominice titlurile executorii enumerate în înștiințarea de poprire, însoțite de somația de plată, așa cum prevăd dispozițiile codului de procedură fiscală.

În condițiile în care niciodată nu i s-a comunicat titlul de creanță, iar pârâta nu a verificat dacă sunt întrunite cerințele pentru a trece la executarea silită, nu se poate dispune de pensia sa.

Prin completările aduse motivelor de apel se arată că a solicitat suspendarea conform art. 718 alin. 7 Cod Procedură Civilă, fără citarea părților, printr-o încheiere ce nu este supusă unei căi de atac.

Instanța i-a respins cererea de suspendare provizorie, părțile fiind citate, iar cauza judecându-se în ședință publică, situație în care era obligată să se conformeze art. 718 alin. 1 și 6 Cod Procedură Civilă, situație în care hotărârea poate fi atacată cu apel în 5 zile. În condițiile art. 718 alin. 6 Cod Procedură Civilă instanța putea dispune sau nu suspendarea, dar încheierea nu poate fi lipsită de calea de atac a apelului ce poate fi promovat de partea nemulțumită. Dispozițiile art. 718 alin. 7 Cod Procedură Civilă se aplică numai în cazul în care instanța dispune suspendarea nu și în cazul când cererea de suspendare este respinsă.

În apel s-au depus înscrisuri.

Intimata nu și-a precizat poziția procesuală față de cererea formulată printr-o întâmpinare.

În ședința publică din data de 20.01.2015 s-a pus în discuția contradictorie a părților excepția inadmisibilității apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat, excepției invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:

Prin actul de învestire reclamanta Atodosie F. a solicitat Judecătoriei Iași suspendarea provizorie a executării silite prin poprire arătând că a formulat contestație la executare prin care a solicitat și suspendarea executării.

Despre suspendarea provizorie a executării legiuitorul face vorbire în cadrul art. 718 alin. 7 Cod Procedură Civilă, text potrivit căruia - în redactarea în vigoare la data învestirii instanței - dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. 2 respectiv alin. 3, s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare; încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.

Este adevărat că spre soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării judecătorul fondului a dispus citarea părților în ședința publică din data de 29.10.2014. Aplicarea greșită a procedurii reglementate pentru această ipoteză nu este de natură însă să deschidă părții exercițiul unei căi de atac ce nu-și găsește reglementare în cuprinsul Codului de Procedură Civilă. Totodată, față de obiectul cererii - suspendarea provizorie a executării – nu-și găsesc incidența nici dispozițiile art. 718 alin. 6 Cod Procedură Civilă ce reglementează suspendarea executării. Exclusiv în ipoteza în care instanța soluționează cererea de suspendare a executării, încheierea pronunțată poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Potrivit art. 457 alin. 1 Cod Procedură Civilă hotărârea judecătorească ste supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

În considerarea celor mai sus expuse Tribunalul urmează a dispune conform prezentei

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de reclamanta A. F. împotriva incheierii pronuntate la data de 29.10.2014 de Judecatoria Iasi in dosarul_ .

Definitivă.

Pronunțată în sedință publică azi, 20.01.2015.

Președinte,

E.-C. P.

Judecător,

M. C.

Grefier,

O. S.

Red/tehnored. CM

2ex./05.03.2015

Jud. fond: C. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare provizorie. Decizia nr. 38/2015. Tribunalul IAŞI