Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 1463/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1463/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 1463/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Noiembrie 2015
Președinte - G. C.
Judecător I. E. B.
Grefier N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1463/2015
Pe rol fiind pronunțarea cererilor de apel formulate de reclamantul B. M. și de către pârâții R. V., O. M. – M., S.C. „D. M. I.” S.R.L. împotriva sentinței civile nr._/13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, având ca obiect acțiune in răspundere delictuala obligația de a face.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 05.10.2015 susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii sau note scrise, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19.10.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.10.2015 și mai apoi pentru azi, 02.11.2015, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
”Admite exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei O. M., invocata de catre parata .
Respinge, ca neîntemeiată, exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei . SRL .
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul B. M., în contradictoriu cu parata O. M., pentru lipsa calitatii procesual pasive .
Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamantul B. M., în contradictoriu cu paratii R. V. si . SRL, ca neîntemeiată .
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată .
Respinge cererea paratei . SRL de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata .”
P. a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Excepția lipsei calității pasive reprezintă o excepție de fond cu caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu .
Calitatea procesuală este, alături afirmarea unui drept, justificarea unui interes și capacitatea procesuală o condiție generală de exercițiu a acțiunii civile, care atrage prin neîndeplinirea sa admiterea excepției cu același nume și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, făcând de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului cauzei.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie sa justifice atât calitatea procesual activa, cât si calitatea procesual pasiva a persoanei pe care a chemat-o in judecata, prin indicarea obiectului cererii si a motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între parat și cel care este debitorul obligatiei în raportul juridic dedus judecății.
Instanta retine ca prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat instantei de judecata obligarea paratilor R. V., O. M. si S.C. D. M. I. S.R.L., in calitatea lor de jurnalisti de investigatii, la plata daunelor morale ca urmare a prejudiciului nepatrimonial suferit de catre reclamant ca urmare a publicarii a doua articole de presa .
Din analizarea inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, in speta fisa postului, dar si din raspunsurile la interogatoriu, instanta retine in ceea ce o priveste pe parata O. M., ca aceasta nu are calitate procesual pasiva, nevand decat atributii de coordonare a compartimentului in care activeaza in cadrul S.C. D. M. I. S.R.L. si nu de subordonare si ca nu aproba spre tiparire materialele publicate ale jurnalistilor .
F. de aceasta imprejurare, instanta apreciaza ca exceptia invocata in ceea ce o priveste pe aceasta parata este intemeiata, urmand sa o admita si sa respinga actiunea formulata de catre reclamant in contradictoriu cu ea pentru lipsa calitatii procesual pasive .
In ceea ce il priveste pe paratul S.C. D. M. I. S.R.L., instanta apreciaza ca exceptia este neintemeiata, avand in vedere ca este detinatoarea cotidianului „Buna Ziua Iasi”, cotidian in care au fost publicate cele doua articole ce fac obiectul analizei prezentei cauze, motiv pentru care instanta va respinge exceptia invocata fata de acest parat ca neintemeiata .
Pe fondul cauzei, analizând actele si lucrarile dosarului, prin prisma materialului probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
La data de 06.04.2013 a fost publicat un articol de presa, intitulat „Revoltator! Sefii aeroportului nu sunt deranjati ca fac afaceri cu firma fantoma”, iar la data de 22.05.2013 a fost publicat pe acelasi site articolul intitulat „Cum dispar patru milioane de lei din bugetul judetului”, articole ce furnizeaza informatii de interes general .
In fapt, instanta retine ca arată că paratii R. V. este de profesie jurnalist de investigații, iar site-ul cotidianului „Buna Ziua Iasi”, ce se afla in administrarea paratei S.C. D. M. I. S.R.L. reprezinta un blog ce tratează diverse subiecte de larg interes, teme de interes general pentru societatea românească, în vederea asigurării libertății de exprimare și a accesului neîngrădit la orice informație de interes public, de altfel principii statuate constituțional.
Totodata instanta retine ca aceste articolele, ce fac obiectul prezentei cauze au fost realizate în cadrul unei anchete jurnalistice, a unei investigatii jurnalistice prin prezentarea unor judecăți de valoare, în scop eminamente jurnalistic.
In drept, instanta retine ca reclamantul M. B. si-a intemeiat cererea de chemare in judecata pe temeiul raspunderii civile delictuale, care ca si sanctiune specifica dreptului civil aplicabila pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii este angajata numai prin intrunirea cumulativa a patru conditii deduse de art. 1357-1359 Noul cod civil (legea aplicabila in cauza raportat la data publicarii articolelor, respectiv 06.04.2013, 22.05.2013).
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1357 Noul Cod civil „cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie este obligat sa il repare.Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa”.
Asadar se cere dovedirea unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu precum și existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciu (constind in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care s-a actionat).
Instanta analizand materialul probator administrat in cauza, apreciaza ca in speta nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale anterior mentionate, pentru urmatoarele motive:
În ceea ce priveste analizarea îndeplinirii în speță a condiției faptei ilicite, instanța va avea în vedere prevederile Codului civil, ale art. 8 și ale art. 10 din Convenția Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, speța punând în mod evident problema stabilirii unui just echilibru între dreptul reclamantului la bună reputație și la onoare, pe de o parte, și dreptul la liberă exprimare a pârâților.
Potrivit art. 72 din Codul civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor impuse de art. 75. Conform art. 73 din Codul civil, orice persoană are dreptul la propria imagine. În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile. Art. 75 din Codul civil statuează că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune, iar art. 76 din Codul civil stabilește că atunci când însuși cel la care se referă o informație sau un material le pune la dispoziția unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului, consimțământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Conform art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, (1) orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. (2) Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 8 din Convenție rezultă neîndoielnic din jurisprudența Curții (cauza P. contra României – Hotărârea din 14 octombrie 2008), aceasta reținând că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală. De asemenea, potrivit aceleiași jurisprudențe, dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție (a se vedea Abeberry împotriva Franței (decizie), nr._/00, 21 septembrie 2004 și Leempoel & S.A. ED Ciné Revue împotriva Belgiei, nr._/01, paragraful 67, 9 noiembrie 2006).
Potrivit art. 10 din aceeași Convenție, (1) orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. (2) Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
În analiza caracterului ilicit al faptei ce se impută, instanța va avea în vedere profesia pârâtului-ziarist de investigatii, natura chestiunilor puse în dezbatere prin articolul de presă menționat-de natura generala, precum și modalitatea în care pârâtul s-a documentat înainte de întocmirea acestui articol.
În acest sens, instanța reține că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant că libertatea de exprimare constituie una din bazele esențiale ale unei societăți democratice și că această libertate este valabilă nu numai pentru « informațiile » sau « ideile » strânse cu bunăvoință sau considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru acelea ca scandalizează, șochează sau neliniștesc. Astfel, se impun pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu există « societate democratică ».
Presa joacă un rol esențial într-o societate democratică: dacă nu trebuie să depășească anumite limite, fiind vorba în special de apărarea reputației și drepturilor altuia, îi revine totuși sarcina de a comunica, respectându-și obligațiile și responsabilitățile, informațiile și ideile asupra tuturor chestiunilor de interes general. Libertatea jurnalistică cuprinde și posibila recurgere la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare.
În cauza P. versus România, Curtea reamintește de asemenea că art. 10 alin. 2 din Convenție nu lasă deloc spațiu pentru restrângeri ale libertății de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general.
Cât timp articolele semnate de către pârât poartă în mod evident asupra unor chestiuni de interes general –șantaj prin presă – instanța apreciază că libertatea de exprimare a pârâtului jurnalist este una extrem de mare.
De asemenea, instanța constată că anterior publicării articolelor, pârâtul R. V. a realizat o documentare a cazului expus, documentare ce a implicat verificarea conditiilor, respectiv la adresele societatii „fantoma”.
Instanța notează că discursul jurnalistic analizat are caracterul unor judecăți de valoare, iar față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a subliniat faptul că atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate și să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor, instanța apreciază că judecățile de valoare conținute de articolul analizat se bazează în mod evident pe niște fapte reale: existența contractelor de prestări servicii de publicitate invocate în conținutul articolului, cât și faptul că reclamantul a fost condamnat penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prin presă săvârșită în formă continuată.
În ceea ce priveste prejudiciul invocat de reclamant, ca si o conditie a raspunderii civile delictuale invocate, instanta apreciaza ca acesta nu poate fi recunoscut, în contextul libertății de exprimare, nefiind indeplinita in speta de fata nici aceasta conditie .
Dispozitiilor art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, statornicesc că libertatea de exprimare, așadar, libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei „comportă îndatoriri sau responsabilități”.
Libertatea de exprimare presupune protejarea intrinseca a libertatii de opinie si de expresie, a modului de exprimare, a libertatii de a primi si de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor si fara a tine seama de frontiere.
Totodata aceasta libertate contine si un drept de acces la informatii, dar si o obligatie pozitiva de a asigura exercitiul sau . care sa permita realizarea pluralismului de opinii si idei .
Cu toate aceste art. 10 nu consacra un drept de acces la informatii in cazul in care persoana care le detine nu doreste sa le comunice, altfel spus nu conscara o obligatie a altora de a comunica informatii (Stephan Eccleston c. Marea Britanie), iar dreptul de a primi informatii presupune nu numai dorinta de a comunica informatii, ci si dorinta de a primi informatii, statul neputandu-se interpune in procesul de comunicare.
Potrivit dispozitiilor art. 249 NCPC cel care face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească. În cauza de față instanța apreciază că nu este făcută dovada existenței vreunui prejudiciu suferit de către reclamant deoarece nici o probă administrată în cauză nu demonstrează lucrul acesta.
Prejudiciul ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Astfel, reclamantul nu a propus nicio proba si nu a depus la dosarul cauzei nici un inscris din care sa rezulte, în mod concret si fara echivoc, modalitatea in care i-ar fi fost afectata viata sa privata, de familie sau cea profesionala, daca a fost sau nu influențată de apariția articolelor în presă, ce fac obiectul prezentei spete . In ceea ce priveste declaratia martorului propus de catre reclamant si audiat in consecinta de catre instanta de judecata, in persoana lui T. D. (f. 147), instanta retine ca declaratia este destul de subiectiva in conditiile in care este subordonat din punct de vedere profesional reclamantului in institutia din care face parte, avand functia de inspector de siguranta, imprejurare fata de care afirmatiile sale nu pot fi avute in vedere la analizarea acestei conditii a existentei unui prejudiciu .
Astfel, din probatoriul administrat în cauză nu reiese faptul că imaginea sau reputația reclamantului ar fi fost afectate prin articolul menționat.
Analizand conditia vinovatiei, ca si element al raspunderii civile delictiuale, instanta retine ca, în ceea ce priveste metodele jurnalistice ce permit realizarea de reportaje obiective și echilibrate, acestea pot să varieze considerabil, în funcție mai ales de mijlocul de comunicare folosit în cauza respectivă. Astfel, s-a statuat, in mod constant, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, că nu revine nici Curții, și nici instanțelor naționale de altminteri, să se substituie presei pentru a decide ce tehnică jurnalistică trebuie adoptată de către ziarist.
Astfel, in cauza Dichand si altii c. Austria, Curtea Europeana a aratat ca dreptul la libertatea de exprimare proteajeaza si informatii sau idei care ofenseaza sau socheaza ori deranjeaza, iar presa nu numai ca are datoria sa transmita asemenea informatii si idei, dar si publicul are dreptul sa le primeasca in caz contrar nu ar putea sa isi joace rolul virtual de „caine de paza al unei societati democratice” .
Analizand continutul articolelor ce face obiectul prezentei cauze, fără îndoială acestea conțin exagerări cel puțin de stil, dacă nu chiar de conținut, exagerări care respectă însă limita permisă de libertatea jurnalistică de exprimare așa cum este ea configurată de jurisprudența instanțelor naționale și europene, cu unicul scop de a nu limita libertatea de exprimare și dreptul public la informare.
De altfel, art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului apără dreptul ziariștilor de a decide asupra formei de manifestare a demersului lor jurnalistic, astfel cum instanta a aratat mai sus.
Hotărârile Curții Europene indică in mod clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de atingere adusă onoarei, demnității și reputației unei persoane, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația reclamantului, ce s-a bazat pe informații credibile, admitand totdata ca libertatea jurnalistică cuprinde si recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare, iar analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau judecăți de valoare, precum și de atitudinea subiectivă a reclamantului în momentul comiterii faptei, existența faptelor putand fi dovedită, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de probațiune, când vizează opinia subiectivă a unei persoane față de un fapt.
Prin urmare, instanta apreciaza ca in cauza nu li se poate imputa paratilor vreo forma de vinovatie, in modul de prezentare al informatiilor ce au facut obiectul articolelor publicate .
F. de aceste imprejurari, avand in vedere ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale, instanta apreciaza ca cererea formulata de catre reclamant este neintemeiata, urmand sa o respinga in consecinta .
In ceea ce priveste cererea reclamantului de obligare a paratilor la plata cheltuielilor de judecata, instanta va respinge si acest capat de cerere ca neintemeiat, avand in vedere solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cauza .
Cu privire la cererea paratilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, instanta de asemenea o va respinge ca neintemeiata, retinand ca nu s-a facut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecata in legatura cu acest litigiu, chitanta depusa la dosarul cauzei necontinand nici un element care sa asigure ca acel onorariu a fost efectuat in legatura cu acest dosar .”
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal reclamantul B. M. și pârâții O. M. M., R. V. si . SRL.
Prin cererea de apel promovată reclamantul B. M. a solicitat modificarea sentinței și, în fond, admiterea cererii introductive.
În motivare apelantul a arătat că hotărârea instanței de fond nu este motivată în sensul legii, argumentația fiind expusă lapidar într-o frază de 6 rânduri, frază ce se regăsește și în altă sentință a aceluiași complet de judecată, într-un dosar similar privind aceleași părți litigante. Litigiul dedus judecății nu are nicio legătură cu infracțiunea de șantaj și viza doar o suspiciune – exprimată în mod tendențios, grosier și denaturat – a autorului textelor față de procedura de achiziții publice derulată de unitatea reprezentată de reclamant.
O singură referire sumară mai cuprinde sentința – la depoziția lui D. T. – pe care o înlătură în mod nefundamentat, în condițiile în care martorul este lider de sindicat, deci nu este într-o situație de subordonare față de conducerea aeroportuară, iar Aeroportul Iași este condus de un organ colectiv, nu de reclamant exclusiv.
Apelantul a criticat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. M.-M., menționând că analiza textului art. 30 alin. 8 din Constituția României conform căruia „răspunderea civilă pentru informația sau creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestației artistice, proprietarului mijloacelor de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii” a condus la concluzia că, exceptând autorul, toate celelalte persoane menționate sunt comitenți. Transpusă la situația de fapt din speță această interpretare conduce la concluzia că pârâta în calitate de comitent este ținută să răspundă pe teren delictual, pentru prejudiciile cauzate terților, fie singură, fie împreună cu autorul nemijlocit al textului vătămător.
Apelantul critica sentința instanței de fond și sub aspectul modului de soluționare a fondului, motivând că o simplă verificare de rutină ce ar fi trebuit efectuată de jurnalist anterior publicării textelor, ar fi demonstrat că procedura derulată de către Consiliul județean Iași și publicată în condițiile legii pe site-ul SEAAP a fost conformă legii, iar societatea beneficiară a contractului este o persoană juridică în ființă, care și-a onorat obligațiile contractuale și a predat bunul beneficiarului. Solicitarea unor informații conducerii Aeroportului Iași realizată de fiecare dată ulterior publicării articolelor și superfluă în condițiile în care această procedură este publică denotă, opinează apelantul, că ceea ce s-a dorit a fost prezentarea reclamantului, din nou, ca fiind o persoană lipsită de orice scrupule, ca un afacerist care folosește banii public în scop personal ori în interesul partidului al cărui membru este care tratează instituția pe care o reprezintă ca pe o moșie proprie.
Arată apelantul că firma Baumann Technik Airport a avut o creștere semnificativă a cifrei de afaceri în anii 2010-2012, chestiune ce probează fără echivoc că societatea pe care cotidianul o consideră „firmă fantomă” este în realitate un partener solid de afaceri, o societate recunoscută ca onestă de alți agenți economici. Atrage atenția că datele prezentate în prezentul apel referitor la cifra de afaceri a cocontractantului Baumann Technik Airport sunt lesne de accesat la o simplă interogare a internetului de către un profan.
Apelantul opinează că pârâții nu se pot prevala în niciun caz de libertatea de exprimare, cu atât mai mult cu cât afirmațiile din cele două articole de presă nu sunt doar judecăți de valoare, ci sunt informații și aprecieri concrete, făcute exclusiv la persoana reclamantului, sens în care solicită ca instanța de control judiciar să dea eficiență principiilor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a subliniat în cauza Lingens c. Austriei că, atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unei judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 din Convenție, cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate.
Opinează apelantul că cele două articole de presă nu au avut scopul de a prezenta judecăți de valoare, ci de a releva, încă o dată, un pretins comportament contrar normelor legale și morale al reclamantului. Or cum demersul jurnalistic vizează fapte concrete ale subiectului de presă, simpla suspiciune a jurnalistului, care nu este susținută de verificări și de rezultate concrete ale acestora, nu poate constitui un demers legal. Cum nelegalitatea unui contract în materie comercială poate fi stabilită exclusiv de o instanță de judecată, în condițiile în care la momentul publicării celor două articole nici măcar nu fusese inițiată o astfel de procedură judiciară, concluzia este că ceea ce s-a dorit a fost prezentarea unor informații tendențioase în privința reclamantului.
Arată apelantul că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită prejudiciabilă – constând în publicarea de informații neadevărate, de o manieră tendențioasă și cu scopul exclusiv de a-l discredita pe reclamant, atitudinea culpabilă a pârâților – care au avut de la început reprezentarea că faptele prezentate nu sunt reale, prejudiciul – vizând dreptul reclamantului la propria imagine, instanța urmând a aprecia cu privire la cuantumul sumei pretinse cu titlu de daune morale, prin prisma consecințelor produse prin activitatea delictuală.
A concluzionat apelantul-reclamant că textele publicate nu au avut nicio bază factuală, informațiile transmise au vizat exclusiv discreditarea, denigrarea persoanei reclamantului, în legătură directă cu activitatea acestuia la conducerea Aeroportului Iași. Calitatea de persoană publică a reclamantului și eventualele partizanate ale ziarului cu cei aflați în poziție antagonică ori concurențială cu reclamantul nu pot justifica grava ingerință în drepturile recunoscute constituțional acestuia din urmă.
În privința probelor, apelantul a menționat generic înscrisurile.
Intimații R. V., O. M.-M., . SRL au solicitat prin apelul promovat împotriva sentinței Judecătoriei Iași rejudecarea cauzei în privința a două chestiuni, anume excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SRL și cererea privind cheltuielile de judecată.
În motivarea apelului, în privința celui dintâi aspect criticat, intimații-apelanți au arătat că . SRL, în calitate de editor al cotidianului Bună Ziua Iași nu poate răspunde pentru materialele de presă publicate pe site-ul www.bzi.ro întrucât nu este proprietarul acestui site de știri. Materialele de presă în discuție în cauza de față nu au apărut decât pe site-ul www.bzi.ro și nu s-a probat niciun raport juridic între site-ul în cauză și R. V., la dosar neexistând nicio dovadă că site-ul ar fi în administrarea . SRL.
Dintr-un alt punct de vedere arată intimații-apelanți că nu există raporturi de prepușenie între . SRL și autorii materialelor de presă, ci doar raporturi specifice presei scrise, neexistând acel raport de subordonare specific, acea dependență funcțională a prepusului față de comitent care atrage incidența dispozițiilor art. 1373 C.civ. dacă sunt întrunite condițiile generale și cele specifice ale răspunderii. Atât jurisprudența Curții europene cât și cea națională au statuat că, în condițiile în care cenzura de orice fel este interzisă jurnalistul nu poate primi directive obligatorii, în sensul de a scrie ori de a nu scrie ceva, această ingerință în libertatea de exprimare fiind interzisă chiar prin Constituție.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 alin. 1, art. 480 alin. 2 din C.proc.civ.
Prin întâmpinare la apel, apelantul M. B. a solicitat respingerea apelului promovat de intimații R. V., O. M.-M. ȘI . SRL și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului.
În motivare apelantul a arătat că este lipsită de interes cererea de apel formulată de pârâții persoane fizice R. V. și O. M.-M. în privința modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei persoană juridică.
În privința fondului chestiunii puse în discuție, a arătat apelantul că, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 8 din Constituția României, cu excepția autorului, toate celelalte persoane menționate în textul constituțional au calitatea de comitenți. Există prin urmare în speță raportul de prepușenie în sensul dispozițiilor de drept civil, . SRL având calitate de comitent în raport cu autorul articolului de presă.
În privința celui de-al doilea aspect contestat, privind modul de soluționare a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată, a arătat apelantul că pârâții nu au probat cheltuielile pretinse, în conformitate cu dispozițiile art. 452 din C.proc.civ.
Prin întâmpinare la apelul reclamantului, intimații V. R., O. M.-M. și . SRL au invocat excepția nulității absolute a cererii de apel iar pe fond, au solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat.
În motivarea excepției au arătat intimații că cererea de apel nu conține, pe de o parte, o motivare în drept și, pe de altă parte, nici datele de identificare ale reclamantului, respectiv ale intimaților.
În privința fondului, arată intimații-apelanți că jurnalistul R. V. și-a îndeplinit cu bună-credință profesia și a respectat normele deontologice anterior publicării celor două articole, că jurnaliștii de la Bună Ziua Iași au fost ultimii care au publicat articole legate de contractul derulat între firma Baumann Airport Technik SRL B. și Aeroportul Internațional Iași în condițiile în care toată presa locală și națională vuia pe această temă, că nu s-a răspuns solicitării jurnalistului R. V. de a se furniza informații suplimentare despre contractul cu firma . SRL B., pe temeiul dispozițiilor Legii 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public.
Arată intimatul R. V. că s-a adresat instanțelor de judecată pentru a obține informațiile de interes public solicitate, fiind înregistrate 13 procese pe rolul Tribunalului Iași, multe dintre acțiuni fiind respinse ca fiind tardiv formulate pentru că jurnalistul a așteptat răspunsul de la reclamantul M. B. o perioadă mai mare de timp.
Intimatul-apelant R. arată că primul material de presă, publicat la data de 6.04.2014 sub titlul „Revoltător! Șefii aeroportului nu sunt deranjați că fac afaceri cu firme fantomă” a apărut după o documentare anterioară prelungită și reflectă adevărul, în condițiile în care Baumann Technik Airport din B. a făcut subiectul unor materiale de presă cu mult înainte de a fi postat pe site-ul www.bzi.ro, documentarea pornind inclusiv de la alte materiale de presă apărute în diverse publicații, încă din anul 2010. Articolul a apărut a doua zi după ce, la data de 05.04.2013 în cotidianul Buna Ziua Iași a apărut sub semnătura aceluiași jurnalist un material sub titlul „Dezvăluiri BZI: fantomele a două bătrâne încasează milioane de euro de la A.”, material care viza tocmai contractul dintre Consiliul Județean Iași și firma Baumann Technik Airport și care a generat continuarea subiectului, prin materialul publicat pe www.bzi.ro a doua zi, la data de 06.04.2013. Conținutul materialului de presă se învârte în jurul unei declarații de presă a reclamantului, iar în textul articolului de presă publicat pe www.bzi.ro nu scrie că M. B. ar fi obținut beneficii materiale din această achiziție, astfel cum în mod mincinos se relatează în cererea de chemare în judecată.
Se arată în întâmpinare că informațiile publicate sunt de interes public, nu au nicio legătură cu viața de familie, cu demnitatea ori cu onoarea reclamantului, sunt afirmații făcute pe o bază factuală concretă și în urma unei documentări minuțioase.
În privința celui de-al doilea articol apărut sub titlul „Cum dispar patru milioane de lei din bugetul județului” postat pe site-ul www.bzi.ro la data de 25.05.2013, se arată că nu este prejudiciabil pentru reclamant mai ales că numele său nu apare decât o singură dată, menționat printre altele, ca făcând parte din comisia de licitație pentru achiziția unor noi autospeciale. Materialul nu conține aprecieri personale ale jurnalistului, ci este rezultatul unei ample documentări pe teren și a contactării unor surse oficiale și neoficiale.
În ambele materiale publicate s-a dovedit buna-credință a jurnalistului, în condițiile în care au fost bazate pe o documentare temeinică, aspect probat cu fotografiile atașate, imaginile video, interviurile luate vecinilor, subordonaților, colegilor de partid. În plus, reclamantul nu a trimis niciodată un drept la replică după apariția materialelor de presă, alegând să apeleze direct la justiție, nu a probat dacă informațiile publicate pe www.bzi.ro sunt false, dacă apariția materialelor i-a produs un prejudiciu moral și în ce anume constă acesta.
Arată intimații că procesul deschis de reclamant reprezintă doar o încercare de îmbogățire pe cale judiciară și, în același timp, o încercare de cenzurare a libertății de exprimare, că materialele defăimate nu au apărut și în varianta tipărită a ziarului, astfel cum în mod mincinos a arătat reclamantul în cererea de chemare în judecată, că materialele vizează o situație concretă în care reclamantul B. M. răspunde în calitate de director al instituției și nu în nume personal și nu conțin nicio referire la aspecte de natură a aduce atingere demnității și onoarei
Arată intimații că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 1357 din C.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 11.09.2015 instanța a respins, ca nefiind fondate, excepțiile privind nulitatea absolută a cererii de apel formulate de reclamantul B. M., respectiv excepția privind nulitatea întâmpinării formulate de intimații-apelanți R. V., O. M.-M., . SRL și a dispus examinarea odată cu fondul cauzei în privința excepției lipsei de interes invocate de apelantul-reclamant B. M. referitor la prima critică din cererea de apel formulată de intimații R. V. și O. M.- M., considerentele de fapt și cele de drept fiind expuse în încheierea de ședință întocmită pentru data respectivă.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererilor de apelul și la dispozițiile legale incidente, văzând și dispozițiile art. 248 alin. 1 din C.proc.civ. care obligă instanța să procedeze cu prioritate la examinarea excepțiilor procesuale, Tribunalul reține următoarele:
Nu se poate reține excepția lipsei de interes invocată de apelantul-reclamant B. M. referitor la primul dintre aspectele contestate în cererea de apel formulată de intimații V. R. și O. M.-M., privind soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei . SRL, odată ce prin apelul comun formulat toți intimații au formulat criticile și apărările cuvenite privind sentința pronunțată de instanța de fond astfel că în mod legitim se poate aprecia că excepția a vizat doar poziția procesuală a intimatei persoană juridică.
În privința fondului cauzei deduse judecății la instanța de fond, Tribunalul constată că în publicația online www.bzi.ro au apărut două articole de presă, la interval de mai mult de o lună de zile unul de celălalt, ambele sub semnătura jurnalistului R. V..
Primul material de presă, apărut la data de 06.04.2013 sub titlul „Revoltător! Șefii aeroportului nu sunt deranjați că fac afaceri cu firme fantomă” a fost publicat în contextul unei anchete jurnalistice desfășurată de pârâtul R. V., jurnalist, pe tema achiziției de autospeciale aeroportuare la Aeroportul Iași – în contextul în care cu doar o zi înainte la data de 05.04.2013 același jurnalist publicase în varianta tipărită a ziarului BUNĂ ZIUA IAȘI materialul intitulat „Dezvăluiri BZI: fantomele a două bătrâne încasează milioane de euro de la A. – FOTO” pe aceeași temă. Articolul de presă criticat de reclamant a fost generat, astfel cum reiese din însuși textul articolului, de o declarație a reclamantului B. M., dată presei în calitatea sa de director al Aeroportului Iași în sensul că nu este interesat de cine anume administrează firma . SRL, societate care încheiase în anul anterior un contract de furnizare în sistem leasing a unei autospeciale multifuncționale de deszăpezire cu Aeroportul Iași, valoarea contractului fiind de peste 3 milioane de lei. Jurnalistul prezintă date concrete în privința istoricului societății din B., în sensul că a fost înființată în anul 2010 fiind administrată de o bătrânică de peste 70 de ani originară dintr-o comună din județul V., că la doar câteva luni de la înființare societății i s-a atribuit un contract de câteva milioane de lei pentru Aeroportul din Sibiu, că ulterior a fost preluată de o altă femeie originară tot dintr-o comună din județul V., ambele femei nefiind de găsit, nefiind cunoscute de nimeni la acel moment.
În mod evident articolul de presă vizează direct activitatea de management la Aeroportul din Iași, fiind implicat și reclamantul, în calitatea sa de director al Aeroportului, jurnalistul transmițând în mod indirect prin utilizarea interogației retorice din finalul articolului în contextul „Niciuna dintre cele două femei nu este de găsit, nimeni nu a auzit de ele, nimeni nu știe unde sunt. Cu toate acestea, conform directorului de la aeroportul ieșean, acest lucru este irelevant. De ce oare?” dubii privind legalitatea/oportunitatea tranzacției.
Materialul de presă prezintă cu preponderență chestiuni factuale, verificate privind administratorii societății din Brasov și poziția reclamantului B. M., în calitatea acestuia de director, reprezentant al Aeroportului din Iași redată în conținutul articolului în sensul că nu cunoaște și nici nu este interesat de persoanele ce reprezintă societatea respectivă.
Materialul de presă nu conține niciun fel de afirmații defăimătoare la adresa reclamantului, poziția acestuia și numele său apărând în conținutul materialului prin prisma calității sale de persoană publică, reprezentant al unei instituții publice, Aeroportul Iași, cu referire strictă la însăși declarația pe care acesta a transmis-o în mediu public.
Cel de-al doilea material de presă defăimat, apărut de asemenea în publicația online www.bzi.ro sub semnătura aceluiași jurnalist V. R., la data de 22.05.2013 sub titlul „Cum dispar patru milioane de lei din bugetul județului” relatează despre achiziția de autospeciale cu specific aeroportuar în sistem leasing financiar, valoarea totală a licitației fiind estimată la 3,9 milioane de lei. Jurnalistul pare a pune sub semnul întrebării utilitatea achiziției celei de-a doua autospeciale, iar numele reclamantului B. M. apare tangențial, ca membru al comisiei de licitație, alături de celelalte persoane din comisie. Nu rezultă din conținutul articolului afirmații defăimătoare de natură a denigra persoana reclamantului, materialul prezentând chestiuni factuale, privind achiziția și costul autospecialelor cu specific aeroportuar.
Tribunalul constată că, astfel cum just a statuat instanța de fond, în cauză sunt în balanță dreptul intimaților la liberă exprimare și, corelativ, al cetățenilor de a fi informați și dreptul reclamantului la imagine, la reputație.
Contrar susținerilor apelantului-reclamant instanța de fond a redat în detaliu atât reglementarea juridică a drepturilor aflate în concurs, cu trimitere la jurisprudența CEDO în materie cât și elementele factuale, concrete, desprinse din coroborarea probelor administrate în cauză, în verificarea condițiilor răspunderii civile delictuale, fundament al pretențiilor reclamantului. Expunerea în detaliu a reglementării juridice este impusă de complexitatea chestiunilor suspuse analizei instanței, și mai ales, de necesitatea de a se face aplicarea principiilor consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Este firesc așadar ca, fiind vorba despre aceleași persoane și de probleme juridice similare, cel puțin pe aspectele privind reglementarea juridică, motivarea instanței să fie asemănătoare în spețe similare, astfel cum arată apelantul, fără ca acest lucru să semnifice insuficiența argumentării în cauza de față.
Asupra modului de soluționare a celor două excepții de lipsa calitate procesuală pasivă invocate în privința pârâtei O., pe de o parte și în privința pârâtei . SRL pe de altă parte, reține tribunalul că în mod corect a dispus instanța de fond admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei OLEANU M.-M., examinând atribuțiile acesteia conform fișei postului și răspunsurile la interogatoriu, fiind eronată concluzia că analiza art. 30 alin. 8 din Constituția României ar impune concluzia că această pârâtă ar trebui să răspundă în calitate de comitent pentru fapta prepusului.
În primul rând, textul constituțional nu menționează în mod expres redactorul-șef printre persoanele ținute să răspundă în solidar pentru eventualele prejudicii produse persoanelor prin presă.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar putea reține principial că pârâta s-ar încadra pe una dintre ipotezele tiparului constituțional, în lipsa oricăror atribuții decizionale în legătură cu conținutul articolelor apărute și publicate pe blogul respectiv, nu există niciun temei pentru răspunderea sa civilă delictuală în raport cu reclamantul.
În fine, textul constituțional reglementează o ipoteză de obligație cu pluralitate de debitori obligați în solidar, iar nu o ipoteză de răspundere a comitentului pentru fapta prepusului.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SRL, tribunalul reține că, astfel cum just a reținut instanța de fond, răspunderea acesteia este antrenată, alături de cea a autorului articolului de presă, pârâtul R. V., pe temeiul dispozițiilor art. 30 alin. 8 din Constituția României, text citat anterior, care instituie o răspundere directă a editorului, iar nu în calitate de comitent pentru fapta prepusului ziarist.
Așadar răspunderea civilă a . SRL a fost just analizată la instanța de fond prin prisma propriei fapte ilicite, fiind irelevantă în cauză atât examinarea unei presupuse relații de subordonare comitent-prepus cât și împrejurarea că societatea nu ar administra blogul respectiv, www.bzi.ro, din moment ce este evident că aparține publicației Bună Ziua Iași și implicit, . SRL, conținutul materialelor publicate pe site.
Prin urmare, se impune a fi respins ca fiind nefondat, motivul din apelul intimaților privind modul de soluționare a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a . SRL.
Pe fond:
Articolele de presă vizate de cererea introductivă reprezintă, fără îndoială, un demers jurnalistic plasat în contextul unei teme de interes general, vizând achiziția de autospeciale cu specific aeroportuar la Aeroportul din Iași, reclamantul B. M. fiind director al acestei instituții, interesul fiind generat de obscuritatea acționariatului societății care a furnizat respectivele utilaje în contextul investiției unor sume de bani considerabile..
Anterior publicării celor două articole în mediul online, pârâtul R. V. a semnat în varianta scrisă a ziarului, materialul cu titlu „Dezvăluiri BZI: fantomele a două bătrâne încasează milioane de euro de la A. – FOTO” (atașat în copie la filele 50 și urm. dosar fond) în care atrage atenția asupra faptului că persoanele ce figurează ca fiind administratorii societății, două doamne în vârstă, nu sunt de găsit și nimeni nu le cunoaște.
Materialul de presă publicat la data de 05.04.2013 prezintă date concrete privind demersurile efective întreprinse de jurnalist în teren pentru identificarea celor două persoane, concluzia fiind aceea că persoanele respective nu sunt cunoscute, articolul de presă este însoțit de o amplă galerie foto privind cercetările efectuate de ziarist pe teren. La interogatoriul administrat la instanța de fond, pârâtul a expus demersurile concrete efectuate în teren pentru identificarea persoanelor respective.
În acest context a apărut primul articol criticat de reclamant, în varianta online a publicației, la data de 06.04.2013, articolul fiind generat de reacția reclamantului la întrebarea adresată de ziarist, în sensul că nu este interesat de cine anume administrează firma respectivă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată asupra chestiunilor ce prezintă un interes general. Acestui drept îi corespunde obligația jurnaliștilor de a răspândi informații și idei, îndeplinindu-și astfel rolul de „câine de pază al democrației”. Comunicarea informațiilor și a ideilor de interes general nu trebuie să depășească anumite limite.
În cauza Dichand si altii c. Austria, Curtea Europeana a aratat ca dreptul la libertatea de exprimare proteajeaza si informatii sau idei care ofenseaza sau socheaza ori deranjeaza, iar presa nu numai ca are datoria sa transmita asemenea informatii si idei, dar si publicul are dreptul sa le primească.
.În jurisprudența sa Curtea a stabilit că există o distincție clară între declarațiile factuale și judecățile de valoare ( cauza C. și M. împotriva României nr._/96) în sensul că existența faptelor se impune a fi demonstrată, în vreme ce veridicitatea judecăților de valoare nu poate fi dovedită. Totuși, chiar și în cazul unor judecăți de valoare, trebuie să existe un temei factual suficient pentru a le justifica, în caz contrar putând fiind considerate excesive (cauza Pedersen și Baadsgaard împotriva Damenarcei nr._/99, Timpul Info-M. și A. împotriva Moldovei, nr._/05).
În cauză, astfel cum just a reținut instanța de fond, faptele ilicite imputate pârâților se referă la pretinse judecăți de valoare ale ziaristului, însă conținutul materialelor de presă criticate de reclamant vizează chestiuni factuale verificate și verificabile, fără nicio referire directă la persoana reclamantului, din perspectiva afirmațiilor denigratoare reclamate.
Prin urmare, nu există faptă ilicită. Implicit nici prejudiciu moral nu a fost probat în cauză, astfel cum just a concluzionat instanța de fond.
Articolele de presă s-au bazat pe fapte reale, privind susținerile reclamantului, date privind acționariatul și existența firmei . nefiind identificate niciun fel de afirmații lipsite de suport probator, mincinoase, denigratoare la adresa reclamantului.
Astfel cum CEDO a statuat deseori în jurisprudența sa este permisă ziariștilor o anumită doză de exagerare, cu precădere în exprimarea unor judecăți de valoare, astfel că accentele de indignare reclamate din conținutul articolelor – „revoltător! Șefii aeroportului nu sunt deranjați că fac afaceri cu firme fantomă” – și formulările de genul că reclamantul „ar fi tolerat”, atribuirea de contracte de achiziții către „firme fantomă”, interogația retorică de la finalul celui dintâi articol reclamat, anterior examinatăse încadrează în mod evident în această doză de exagerare permisă.
În acest context, contrar susținerilor reclamantului apelant, tribunalul reține buna-credință a pârâtului R. V. care în redactarea celor două materiale de presă a pornit de la o bază factuală concretă, obținută în urma unor cercetări jurnalistice efectuate în teren coroborate cu informații culese din presa naționale, apariția celui dintâi material de presă fiind generată de însăși declarația reclamantului în sensul că nu este interesat de persoanele ce administrează firma respectivă. Această declarație a fost dată în contextul în care reclamantul a fost contactat să își expună punctul de vedere tocmai în legătură cu situația cercetată de jurnalist.
Prin urmare nicio formă de vinovăție nu se poate reține în sarcina autorului materialului și implicit, nici a persoanei juridice.
În consecință, examinând întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în persoana pârâților – ziaristul, editorul publicației Bună Ziua Iași tribunalul constată că neexistând fapta ilicită, prejudiciu moral, nici vinovăție, nu se poate pune problema răspunderii civile, circumstanțe în care se impune a fi validată temeinicia soluției instanței de fond. În privința cererii reclamantului.
În fine, referitor la soluția instanței privind solicitarea pârâților de obligarea a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, aspect criticat în apelul pârâților, tribunalul constată că, nefiind probate cheltuieli efectuate de aceștia în legătură cu soluționarea cauzei la instanța de fond, în mod corect această solicitare a fost respinsă, dispozițiile art. 452 din C.proc.civ. fiind în acest sens. Astfel cum just a observat judecătorul instanței de fond, chitanța depusă în copie la fila 175 dosar nu poate justifica o creanță a pârâților în sensul pretins în raport cu reclamantul, în primul rând din pricină că lipsește originalul și în doilea rând, pentru îi lipsește orice mențiune referitoare la legătura cu cauza de față, mai ales în contextul în care pe rolul instanțelor ieșene au existat în perioada respectivă mai multe litigii similare între aceleași părți.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge apelurile formulate de apelanții B. M., R. V., O. M. și S.C. D. M. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._ din 13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o va păstra.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții B. M., R. V., O. M. și S.C. D. M. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._ din 13.10.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.11.2015.
Președinte, G. C. | Judecător, I. E. B. | |
Grefier, N. E. |
Red./|Tehnored.B.I.E./7ex./11.01.2016/Jud,fond: M. G. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1471/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1459/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
