Anulare act. Decizia nr. 2174/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2174/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-10-2012 în dosarul nr. 2174/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 19 Octombrie 2012
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – S. M.
JUDECĂTOR - M. M.
GREFIER - I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2174/2012
Pe rol judecarea recursului promovat de M. D. V., M. G. D. și M. R.-P. împotriva sentinței civile nr. 1594/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria P. în contradictoriu cu intimatele P. R. C. ,,Sf. A. De P., M. R. C. ,,C.,, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea formulată în data de 10.03.2009 și înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr._, reclamanții M. D. V., M. Gh. D. și M. R. P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele P. R.-C. Sf. A. de P. și Mânăstirea R. C. "C.", constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1477/12.03.2005.
În motivare, reclamanții au arătat în esență că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pârâtele aveau cunoștință de faptul că tranzacția s-a efectuat în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1329/09.04.2001, nul de drept, întrucât adeverința de proprietate nr. 6598/12.08.1991 fusese anulată prin Hotărârea nr. 1192/1997 și 402/18.06.2003, date de Comisia de fond funciar a Primăriei P. și Consiliul județean Iași. S-a învederat că pârâtele au ascuns notarului aceste împrejurări, deși au fost parte în dosarul cu nr. 1933/2003.
S-a arătat și că au fost nerespectate la momentul încheierii contractului dispozițiile Legii nr. 36/1995, nefiind depuse actele care dovedeau dreptul de proprietate al vânzătorului, urmărindu-se astfel obținerea unui act de proprietate pentru suprafața de 670,85 m.p. teren, teren care a fost ulterior revendicat de familia sa. Tot la momentul încheierii contractului a cărui anulare se cere exista pe rolul Judecătoriei P. dosarul cu nr. 2211/2004, având ca obiect dezbaterea succesiunii după defuncții M. I. D. și E.. Din cuprinsul actelor existente rezultă că pe suprafața de 1875 m.p. există în prezent doi proprietari, respectiv pârâtele din cerere.
S-a mai învederat că s-a promovat de către P. R.-C. acțiunea ce a format obiectul dosarului cu nr._ prin care intenționează să intre în posesia bunurilor imobile teren și construcție, situate în ., pe care le dețin în calitate de proprietari conform contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 2995/11.09.2011. S-a menționat că bunurile reprezentând "beci și casa scării", înscrise în contract aparțin reclamanților și au făcut în mod nelegal obiectul contractului.
Cererea a fost legal timbrată, prin eșalonarea taxei de timbru stabilită de instanță, prin încheierea nr. 197/05.06.2009, încheiere ce reprezintă titlu executoriu și prin plata unui timbru judiciar de 5 lei.
Prin sentința civilă nr.1594 din 6 iunie 2011 Judecătoria P. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârât.
A admis excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea cererii, invocată de pârâți.
A respins cererea formulată de reclamanții M. D. V., M. D. și M. R. P., toți cu domiciliul în mun. Iași, .. 6B, ., etaj 1, ., în contradictoriu cu pârâții P. R. - C. Sf. A. de P., cu sediul în mun. P., ., nr. 1, jud. Iași și Mânăstirea R. – C. „C.”, cu sediul în mun. P., ., jud. Iași, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1477/02.03.2005, autentificat de BNPA Z. C. –M. și Z. E., ca lipsită de interes.
A reținut următoarele considerente:
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes, excepții de procedură care, față de dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, se impun a fi examinate cu prioritate față de excepția de fond a autorității de lucru judecat, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana care formulează cererea, în calitate de reclamant și cea care este subiect activ în raportul juridic dedus judecății, justificarea unei asemenea identități trebuind făcută de reclamant, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază.
În cazul acțiunilor în constatarea nulității absolute, calitatea procesuală activă se apreciază prin prisma interesului, cele două confundându-se, întrucât, având în vedere interesul de ordin general pretins a fi nesocotit prin încheierea actului, legea conferă calitate procesuală activă oricărei persoane, cu condiția ca acesta să justifice un interes, respectiv să obțină un folos concret și direct din anularea actului.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâte este neîntemeiată, întrucât, față de petitul acțiunii, orice persoană poate solicita constatarea nulității absolute, urmând ca instanța să analizeze distinct și ulterior cea de a doua condiție prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de chemare în judecată, condiția interesului, deși, așa cum s-a menționat, față de regimul juridic al nulității absolute, cele două se întrepătrund.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct.
Prin aplicarea acestor cerințe în speța de față, rezultă că reclamanții trebuie să dovedească că, prin constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1477/12.03.2005, deși sunt terți față de acesta, ar obține un folos practic imediat, concret, folos care ar decurge în mod nemijlocit tocmai din soluția ce urmează a fi pronunțată de instanță.
Aceasta se impune întrucât consacrarea unui regim special nulității absolute, care derogă de la principiul relativității efectelor contractului, se justifică tocmai în considerarea ipotezei că e posibil să nu se fi respectat, la încheierea contractului, dispoziții legale imperative, care interesează societatea în ansamblul ei și excede intereselor private ale părților, motiv pentru care se conferă legitimarea procesuală activă oricărei persoane interesate.
Cu toate acestea, față de siguranța circuitului civil și ipoteza că procesul civil trebuie să rezolve o problemă concretă, să împiedice ocazionarea unui prejudiciu și nu să gestioneze probleme de principiu, este necesar ca persoana care solicită constatarea nulității absolute să dovedească că actul încheiat de alte două părți, față de care el este terț, este de natură să-i aducă un prejudiciu și acest prejudiciu poate fi evitat tocmai prin constatarea nulității absolute a contractului.
Astfel, deși, de principiu, terțelor persoane nu le pot fi opuse drepturile și obligațiile decurgând din contractele în care ei nu au fost parte, nu mai puțin, de principiu, ei sunt ținuți să respecte contractele, ca realitate juridică.
În prezenta cauză, reclamanții au invocat împrejurarea că pârâții au vândut bunuri aparținând altor persoane, fiind în deplină cunoștință de cauză, rezultând că operațiunea juridică fiind speculativă și încheiată în frauda legii, contractul este lovit de nulitate absolută.
În aprecierea interesului reclamanților, trebuie făcută în prealabil distincție după cum bunurile care au făcut obiectul vânzării-cumpărării sunt pretins a fi proprietatea altor persoane sau se pretinde că acestea sunt proprietatea reclamanților.
Cu privire la bunurile cu privire la care se pretinde că dreptul de proprietate ar aparține altor persoane decât reclamanții, soluția este simplă, fiind evident că reclamanții nu ar putea obține niciun beneficiu de pe urma anulării contractului, cererea lor fiind lipsită de interes.
Referitor la bunurile cu privire la care reclamanții pretind că sunt în continuare proprietari și vânzarea acestora s-a făcut în mod fraudulos între cele două pârâte, care erau în cunoștință de cauză, reclamanții pretind, prin concluziile scrise (fila 103, vol II), că acest interes este dat de deciziile civile cu nr. 448/02.11.2008 și 230/2006, prin care li s-a recunoscut dreptul de proprietate pe suprafața de teren în suprafață de 240,50 m.p. situați pe ..
Instanța, fără a face aprecieri cu privire la conținutul și efectele deciziilor depuse de reclamanți, constată totuși că, în prezent, terenul cu privire la care reclamanții pretind că sunt proprietari, este în posesia pârâtelor, acestea pretinzând, de altfel, că o parte din construcții au fost demolate, ridicându-se o altă construcție.
Or, chiar dacă s-ar constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1477/12.03.2005, având în vedere regimul efectelor nulității, părțile ar fi puse retroactiv în situația juridică anterioară încheierii contractului, dar acest efect al constatării nulității nu ar fi de natură să producă, prin el însuși, vreun folos concret pentru reclamanți.
Singura modificare ar fi reprezentată de împrejurarea că P. ar redeveni proprietară asupra bunurilor vândute Mânăstirii, aspect care nu-i afectează pe reclamanți în niciun fel și nici nu e de natură să le aducă vreun beneficiu.
Reclamanții, ca pretinși proprietari-neposesori, în condițiile în care învederează că sunt proprietari cu privire la bunurile aflate în posesia pârâtelor, au la îndemână calea promovării unei acțiuni în revendicare, în cadrul căreia își pot dovedi dreptul de proprietate, putându-se compara titlurile deținute de ambele părți.
Întrucât acțiunea în revendicare are caracter petitoriu, urmărind bunul imobil indiferent cine este persoana în mâinile căreia se află, rezultă că, indiferent cine este pârâtul-posesor, acesta este provocat să-și dovedească titlul în baza căruia deține bunul, iar dacă nu reușește, va pierde procesul.
Un astfel de efect nu poate fi obținut pe calea unei acțiuni în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte, întrucât, după cum s-a menționat anterior, o hotărâre pronunțată în cadrul acestui petit nu le poate aduce reclamanților niciun folos practic.
În consecință, instanța a respins cererea formulată de reclamanți, ca fiind lipsită de interes.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs reclamanții M. V., M. Gh. D. și M. R., care au formulat următoarele critici împotriva sentinței civile 1594 din 6 iunie 2011 și a tuturor încheierilor de respingere a cererii de recuzare a d-nei judecător S. A.-I.. Invocă disp. art. 304 alin 5,6,7,8,9 Cod pr.civilă, apreciind nelegale și netemeinice sentința și încheierile pronunțate cu încălcarea legii și a drepturilor lor.
Sentința este lovită de nulitate pentru că instanța nu a respectat disp. art. 137 Cod pr.civilă și Decizia XXXIII/2007 și a refuzat să soluționeze excepția de neconstituționalitate a art. 3 punctul „a” indice 1 din Legea 146/1997 invocată de reclamanți prin cererea depusă la dosar la termenul din data de 26.02.2010, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 din Legea 47/1992..
Susțin că și-au probat interesul pentru judecata de față; contractul de vânzare-cumpărare nr. 1477 din 12.03.2005 a fost încheiat cu fraudarea drepturilor lor de proprietate . Adeverința nr. 6598 din 12.08.1991 emisă in baza Legii 18/1991 pentru moștenitorii defuncților M. D. și E. și care a stat la baza vânzării-cumpărării terenului prin contractul de vânzare-cumpărare 1477/205 le recunoaște și reclamanților calitatea de moștenitori ai defuncților.
Pe baza acestui contract M. R.-C. „C.” și P. R.-C. „Sf. A. de P.” P., încă din anul 2008 au promovat împotriva recurenților acțiunea din dosarul nr._ . Faptul că s-a folosit împotriva lor acest contract de vânzare-cumpărare in instanță le conferă la rândul lor îndeptățirea de a-l ataca, cu atât mai mult cu cât există probe care atestă nelegalitatea sa.
Suma de 1 miliard lei consemnată in contract ca fiind plătită cu titlu de preț nu este recunoscută ca fiind dată și încasată de către împuternicitul parohiei, preot paroh V. F., așa cum rezultă din declarația olografă din data de 24.08.2010 in ds. penal 314/P/2010. Invocă probă in acest sens declarația și memoriul depuse de către preot paroh V. F. pentru P. R.-C. Sf. A. de P. P.. Calitatea recurenților de părți vătămate in ds. penal 314/P/2010 in cadrul căruia se cercetează mai multe fapte intre care și predarea - primirea sumei de 1 miliard lei demonstrează interesul lor in această judecată. P. a folosit acest contract . împotriva reclamanților pentru anularea unui titlu de proprietate al unui bun imobil ce îl deține la aceeași adresă, așadar folosește un contract nelegal iar reclamanții cunosc nelegalitatea acestuia, la rândul lor il atacă in instanță pentru a-și apăra un drept legal de proprietate asupra unui bun imobil. Prin prisma faptului că la încheierea contractului nu au fost plătiți cei 1 miliard de lei solicită să se analizeze care este taxa de timbru datorată pentru acțiune.
În privința cererilor de recuzare și a dispoziției de amendare solicită să se ia act de probele care dovedesc realitatea susținerilor reclamanților. Conflictul dintre familia reclamanților și d-na judecător S. există așa cum este prevăzut de art. 27 alin 5 și 9 Cod pr.civilă, dovedit și cu cererea de abținere formulată de către același judecător și încuviințată prin încheierea de ședință din 27.01.2011. Motivul de recuzare prevăzut de art. 27 pct. 7 Cod pr.civilă a fost probat cu sentința și acțiunea din dosarul nr._ . Solicită respingerea cererilor de recuzare și desființarea dispoziției de amendare a reclamanților.
A anexat cereri de recurs înscrisuri.
Recursul a fost legal timbrat. Cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenți a fost respinsă
Intimata P. R.-C. „Sf. A. de P.” P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Corect a reținut instanța de fond lipsa de interes a reclamanților care nu au niciun drept asupra bunului imobil la această adresă și nu sunt parte in actul atacat. Cererea de anulare a taxelor de timbru se impune a fi respinsă, corect fiind stabilită prin raportare la suma din contract.
Cererile de recuzare au fost formulate pentru intârzierea judecății. Recurenții au mai atacat același contract de vânzare-cumpărare, acțiunea fiindu-le respinsă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate in limitele criticilor expuse prin cererea de recurs Tribunalul constată recursul nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Motivul de recurs privind nulitatea sentinței recurate pentru nerespectarea disp. art. 137 Cod pr.civilă și a Deciziei XXXIII/2007 și pentru refuzul soluționării excepției de neconstituționalitate a art. 3 punctul a indice 1 din Legea 146/1997 invocată de reclamanți prin cererea depusă la dosar la termenul din data de 26.02.2010, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 din Legea 47/1992 este nefondat.
Decizia XXXIII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs in interesul legii nu are legătură cu cauza. Aceasta s-a pronunțat în materia aplicării dips. art. 297 Cod pr.civilă respectiv cu privire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de apel prin care s-au anulat în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea apelată, cu reținerea cauzei spre judecare. Tribunalul nu identifică nicio relație între motivul de recurs invocat și conținutul acestei decizii.
Este real că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii din 25.02.2010 prin care reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 3 punctul „a” indice 1 din Legea 146/1997 (fila 191 dosar fond- vol-1) insă acest fapt nu conduce la nulitatea hotărârii instanței de fond pentru că nu poate fi reținută in persoana reclamanților nicio vătămare care, in accepțiunea art. 105 alin 1 teza întâi Cod pr.civilă, să justifice sancțiunea anulării.
Condițiile de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sunt prevăzute in art. Art.29. - (1) din Legea 47/1992 potrivit cărora “Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”
Raportat la condițiile acestui text Tribunalul constată că sesizarea nu se impunea pentru două motive:
Pe de o parte, deși denumită „Excepție de neconstituționalitate” conținutul cererii nu justifică această titulatură. Invocând formal încălcarea dreptului recunoscut in art. 21 din Constituția României reclamanții susțin:”vrem să știm dacă constatarea nulității absolute solicitată față de un contract de vânzare-cumpărare fals privind înstrăinarea de bunuri imobile sau mobile se taxează conform Legii 146/1997 la valoarea bunurilor vândute „. Nu se formulează critici de neconstituționalitate, se dorea doar controlul modalității de aplicare a dispozițiilor Legii 146/1997 de către instanța de fond. Ori, contenciosul constituțional nu include controlul de legalitate al modalității in care este aplicată legea ci – exclusiv - controlul constituționalității legii aplicate.
Pe de altă parte, pornind de la condițiile art. 29 alin 1 din Legea 47/1992, Tribunalul reține că sesizarea Curții Constituționale s-ar fi putut realiza doar ca urmare a invocării excepției in cursul procedurii privind timbrarea cererii de chemare in judecată. Timbrarea reprezintă o chestiune prejudicială, in reglementarea dată de art. 20 din Legea 146/1997, controlul aplicării sale fiind rezumat la o procedură de sine-stătătoare, care se epuizează in fața instanței investite cu cererea a cărei timbrare se solicită. Astfel, împotriva taxei judiciare de timbru stabilite de instanța de judecată se poate face cerere de reexaminare, care se soluționează de un alt complet prin încheiere irevocabilă.(art. 18 alin 1 -3 din Legea 146/1997). Prin urmare, procedura stabilirii taxei judiciare de timbru în întregul său se finalizează prin încheierea irevocabilă prin care se soluționează cererea de reexaminare eventuală, ulterior căreia legalitatea stabilirii taxelor judiciare de timbru nu mai poate fi pusă in discuție. Așadar, fiind o procedură specială integrată procedurii de judecată a cererii de chemare in judecată, inclusiv critica de neconstituționalitate adusă vreunuia din textele aplicabile pentru timbrarea cererii (așa cum este și textul art. 3 punctul a indice 1 din Legea 146/1997 ) poate fi primită in intervalul său de derulare, adică numai înainte de rămânerea irevocabilă a dispoziției de plată a taxei judiciare de timbru in condițiile art. 18 din Legea 146/1997. Ulterior acestui moment eventuala critică de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza in accepțiunea art. 29 alin 1 din Legea 47/1992, fiind invocată înafara procedurii de verificare a modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Procedura de soluționare a cererii de ajutor public este distinctă de procedura de stabilire a taxei judiciare de timbru, căreia îi succede. Oricum, și această procedură era epuizată la data formulării cererii privind excepția de neconstituționalitate ( la 25.02.2010 ), odată cu soluționarea cererii de reexaminare formulată de reclamanți împotriva modalității de eșalonare a plății taxei de timbru dispusă prin încheierea nr. 197/5.06.2009 (fila 112 dosar fond., volumul 1).
Prin urmare este real că instanța de fond nu a soluționat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 punctul „a” indice 1 din Legea 146/1997 insă acest fapt nu conduce la reformarea sentinței pentru că, pentru motivele expuse, nu erau întrunite condițiile art. 29 alin 1 din Legea 47/1992 pentru a i se da curs. Vătămarea procesuală suportată de reclamanți prin nesoluționarea acestei cereri a fost înlăturată prin cercetarea sa odată cu cercetarea motivului de recurs ce o vizează.
In fine nesoluționarea unei atare cereri nu are regimul juridic al nesoluționării unei cereri principale, incidentale, conexe ori accesorii căreia nu-i poate fi asimilată.
In ce privește taxa judiciară datorată in cauză - analiza acesteia se face de către judecător după primirea cererii. Critica taxei astfel stabilite poate fi realizată doar pe calea cererii de reexaminare formulată in condițiile art. 18 din Legea 146/1997. Așadar Tribunalul nu are competența de a verifica legalitatea stabilirii taxei datorate pentru judecata in fond, câtă vreme ea a fost stabilită irevocabil in fața instanței de fond iar această materie nu intră in sfera controlului judiciar exercitat pe calea apelului ori a recursului prin efectul disp. art. 18 din Legea 146/1997. In privința cererii de recurs recurenții aveau la îndemână, de asemenea, procedura cererii de reexaminare taxă timbru, așa cum a fost aceasta stabilită prin rezoluție, așadar excede limitelor de analiză impusă de motivele de recurs.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Corect a reținut instanța de fond lipsa de interes a reclamanților in cererea de constatare a nulității absolute a contractului autentificat sub nr. 1477 din 12.03.2005. Instanța de fond motivează amplu concluzia lipsei interesului, pe baza unor considerente pe care tribunalul și le însușește.
Suplimentar acestora reține Tribunalul că argumentele expuse in cererea de chemare in judecată, reiterate in cererea de recurs nu susțin motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a greșit reținând lipsa interesului legitim al reclamanților in promovarea acțiunii. Oricare ar fi criticile ce s-ar aduce contractului autentificat sub nr._ din 12.03.2005 intre pârâte, judecata acestora nu poate fi realizată decât la cererea unei persoane care justifică in persoana sa un interes legitim juridic. Reclamantul trebuie să probeze interesul său practic in relație cu actul a cărui nulitate se solicită a se constata, anume să justifice dreptul subiectiv vătămat prin încheierea actului defăimat. Folosul practic generat de admiterea acțiunii promovate trebuie să privească direct pe reclamanți.
Corect reține instanța de fond că eventuala admitere a acțiunii nu conduce la niciun folos juridic concret pentru reclamanți. De altfel un astfel de folos nici nu este invocat, in cererea de chemare în judecată ca și in cererea de recurs se susține că promovarea acestei acțiuni este justificată de împrejurarea că pârâtele din speță au promovat acțiunea din ds. nr._ aflat pe rolul judecătoriei P. la data promovării prezentei acțiuni și in care acestea se prevalau de existența contractului - nelegal, potrivit recurenților- nr. 1477/12.03.2005. Disputa juridică dintre părți in cadrul unui alt litigiu unde pârâtele invocă drepturile dobândite prin efectul contractului 1477/2005 nu justifică in persoana reclamanților interesul in promovarea acțiunii in constatarea nulității. Interesul promovării unei acțiuni nu poate fi decât asociat unui drept protejat juridic și vătămat prin actul contestat și nu unei dispute in cadrul căreia promovarea unei acțiuni are ca unic resort intenția de reducere a argumentelor și șanselor de câștig din litigiul ce este opus reclamanților de față. Promovarea acțiunii in ds. nr._ in temeiul drepturilor pe care pârâtele le-au dobândit prin contractul nr. 1477/2005 nu conferă pârâților cărora le este opusă acțiunea interes in a anula titlul pe care reclamanții își întemeiază pretențiile doar pentru a reduce șansele de câștig a acestora, pentru că rolul acțiunii civile este acela de mijloc de protecție judiciară a unui drept sau interes civil afirmat. In speță reclamanții nu reclamă niciun drept ori interes juridic protejat in relație cu drepturile transmise prin contractul 1477/2005, rolul acestui proces fiind doar acela de reducere a șanselor pârâtelor de câștig in cauza pe care acestea au opus-o reclamanților din speță in ds. nr._, prin simetrie față de pretențiile ce le sunt opuse.
In fine, invocarea Deciziilor civile nr. 448/2008 respectiv 230/2008 ale Curții de Apel Iași nu interesează pricina de față, prin ele insele și prin chestiunea juridică dedusă judecății in fiecare caz acestea nu aduc elemente care să justifice in persoana reclamanților vreun interes-in accepțiunea expusă- pentru promovarea acțiunii de față.
Tot astfel invocarea adeverinței provizorii de proprietate nr. 6598/1991 eliberată in baza Legii 18/1991 este inutilă in justificarea interesului reclamanților. Această adeverință este indicată . decât cel contestat in speță, anume in contractul autentificat sub nr. 1329 din 9 aprilie 2001 in istoricul actelor care justifică dreptul de proprietate al vânzătorilor.
Lipsa interesului, corect stabilită de instanța de fond, face inutilă cercetarea oricărui aspect legat de legalitatea contractului 1477/2005, inclusiv acela privind împrejurarea dacă a fost ori nu plătit prețul indicat in contract.
In ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs privind nelegala respingere a cererilor de recuzare, Tribunalul il constată de asemenea nefondat. Motivul primei cereri de recuzare soluționată prin încheierea nr.596 din 2.11.2009 a Judecătoriei P. este, potrivit consemnărilor din încheiere și a susținerilor din recurs ( cererea de recuzare nu se află la dosar), acela al formulării unei plângeri penale la DNA -Serviciul Teritorial Iași înregistrată sub nr. 189/15.10.2009. Corect a reținut instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare faptul că nu sunt aplicabile niciunul dintre motivele recuzării invocate ( art. 27 alin 1 pct. 5 respectiv 9 Cod pr.civilă). Promovarea unei plângeri penale cu o zi înainte de data cererii de recuzare împotriva judecătorului învestit cu soluționarea cauzei nu întrunește condițiile motivului de recuzare prev. de art. 27 alin 1 pct. 5 care impune existența unei judecăți penale in timp de 5 ani anterior recuzării. Corect reține judecătorul fondului prin încheierea asupra recuzării faptul că exprimarea legiuitorului are in vedere o judecată penală și nu un proces penal. Simpla formulare a plângerii penale nu satisface condiția textului, câtă vreme nici măcar dovada punerii in mișcare a acțiunii penale nu s-a făcut. Pentru aceleași motive Tribunalul reține că nu este probat - prin aceleași împrejurări - motivul de recuzare prevăzut de art. 27 alin 1 pct. 9 din Cod pr. civilă, noțiunea de vrăjmășie prev. de acest text nu poate fi definită de modalitatea in care judecătorul instrumentează o cauză.
Formularea unei plângeri in care, de altfel, se reclamă modalitatea in care judecătorul recuzat a instrumentat două cauze civile nu are decât funcția vădită de a preconstitui un motiv de recuzare, anume de înlăturare a judecătorului din cauză fără un motiv obiectiv, înțelegând prin acesta o cauză stabilită de legiuitor. O atare conduită este contrară funcției juridice a recuzării, aceea de protejare a părților de imparțialitatea judecătorului in cazurile prevăzute de lege și nu ori de câte ori măsurile dispuse de judecător in cursul judecății nemulțumesc partea implicată in judecată.
Cea de-a doua cerere de recuzare reclamă și motivele prev. de art. 27 alin 1 pct. 1 și 7 alături de cele prev. de pct. 5 și 9 deja analizate prin încheierea nr. 596 din 2.11.2009. Corect s-a reținut că ipotezele de fapt ale acestor motive nu au fost probate (rudenia, interesul in soluționare cauzei respectiv antepronunțarea). Nu au fost aduse in cauză elemente de probă suplimentare care să permită instanței de recurs o altă concluzie. Măsurile luate de judecător de esența judecății și pentru legala derulare a acesteia ( in speță stabilirea taxei judiciare de timbru) nu constituie nici direct,nici indirect o modalitate in care judecătorul și-a spus părerea asupra fondului cauzei. Nu poate fi reținută antepronunțarea judecătorului in raport de cererea din ds. nr._, aspect pe care recurenții il invocă abia prin cererea de recurs. Antepronunțarea nu poate fi stabilită decât in baza unei dispoziții a judecătorului anterioară cererii de recuzare și nu in temeiul unei cereri înregistrate pe rolul instanței ulterior cauzei de față ( ds._ ).
De altfel, in plângerile penale invocate M. V. are doar calitatea de mandatar pentru M. M. in interesul căruia a acționat, ipoteza acestui raport juridic ( de mandat) nefiind avută in vedere de legiuitor in reglementarea motivului de recuzare prev. de art. 27 alin 1 pct. 5 Cod pr.civilă, textul vizând doar relații de rudenie până la gradul patru inclusiv.
Cererile de recuzare ce au urmat (soluționate prin încheierile nr. 68 din 20.01.2010 – fila 177 ds. fond, nr. 522 din 5 martie 2010 – fila 197, nr. 797 din 29.04.2010, nr. 923 din 1.06.2010-fila 222, nr. 1004 din 29.06.2010, nr. 1290 din 21.09.2010 – fila 13 dosar fond, vol. II, nr. 1442 din 26.10.2010 – fila 24 vol II, nr. 1747 din 14.12.2010 fila 35 dosar fond, vol.II) au fost corect respinse ca inadmisibile pentru că ele au reiterat aspecte analizate deja prin primele două încheieri ( 596 și 672), astfel încât corect s-a făcut aplicarea disp. art 30 alin 4 Cod pr.civilă.
Cea de-a 11-a cerere de recuzare a fost respinsă ca rămasă fără obiect in considerarea admiterii cererii de abținere a judecătorului recuzat.
Admiterea cererii de abținere formulată de către judecătorul recuzat prin încheierea din 27.01.2011 (fila 45 vol.II, ds. fond) a avut ca temei formularea unei plângeri penale de către judecător împotriva reclamantului M. V., prin urmare altă ipoteză de fapt decât cea invocată de către reclamanți in susținerea cererii lor de recuzare; ea nu servește ca argument de netemeinicie a soluției adoptate asupra cererilor acestora de recuzare. Formularea plângerii pentru denunț calomnios reprezintă o împrejurare nouă, ivită după soluționarea cererilor de recuzare.
In fine, Tribunalul nu analizează dispoziția de amendare din cadrul soluției asupra cererilor de recuzare întrucât potrivit art. 108 indice 5 cod pr. civilă împotriva dispoziției de amendare se va putea face doar cerere de reexaminare, procedură in cadrul căreia se analizează întrunirea condițiilor pentru amendare. Reclamantul M. V. a uzat, de altfel, de această procedură.
Pentru toate motivele expuse Tribunalul constată că recursul este nefondat sub toate aspectele, prin urmare in temeiul art. 312 alin 1 Cod pr.civilă il va respinge, va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții M. D. V., M. Gh. D. și M. R. împotriva sentinței civile nr. 1594/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 19.10.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
T.D. S.M. M.M:
Grefier,
I.G.
Red. și tehn./T.D./4.01.2013/2 ex
Judecătoria P.: S. M.-G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 403/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2202/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
