Contestaţie la executare. Decizia nr. 1977/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1977/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 01-10-2012 în dosarul nr. 1977/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 01 Octombrie 2012
Președinte - M. A.
Judecător M. S.
Judecător O. L.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 1977/2012
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către C. DE A. DE S. IAȘI și de către N. G. D. împotriva sentinței civile nr. 7908/ 09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași,având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat F. pentru recurenta intimată, lipsă fiind intimata recurentă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța acordă cuvântul la probe.
Având cuvântul, avocat F. pentru recurenta intimată arată că nu mai are alte probe de administrat înafara actelor existente la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Având cuvântul, avocat F. pentru recurenta intimată solicită admiterea recursului formulat de către partea pe care o prezintă pentru motivele pe larg invocate în cuprinsul cererii de recurs. totodată solicită respingerea recursului formulat de către partea adversă și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de timbru.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 7908/09.04.2012 a Judecătoriei Iași, s-a Admite contestația la executare formulata de către contestatoarea N. G. D., în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași și s-au anulat actele de executare întocmite in ds._/2011.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12 ianuarie 2011 sub nr._, contestatoarea N. G. D. a formulat în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași contestație la executare silită împotriva somației de plată și a titlului executoriu nr._/27.12.2011 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
În motivarea cererii, s-a precizat că nu a avut cunoștință de faptul că datorează sumele imputate astfel încât s-au aplicat dobânzi si penalități la o suma cu privire la care nu a avut cunoștința. Astfel, a menționat ca nu exista o baza legală cu privire la emiterea deciziei de impunere, neputându-se vorbi de existenta unui contract de asigurare, nefiind întrunite condițiile legale pentru ca contestatoarea să aibă calitatea de asigurat.
Având in vedere ca nu datorează nici o suma cu titlu de contribuție arata ca nici nu i se pot pretinde sume cu titlu de penalități de întârziere, acestea neputând curge de la o data anterioară.
Cererea a fost motivată în drept pe prev. art. 399 si urm. Cod proc civ., respectiv Legea nr. 95/2006.
Legal citată, intimata C. de A. de S. Iași a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și reiterând motivele de fapt și de drept care au condus la întocmirea actelor de executare contestate, menționând ca decizia de impunere a fost comunicata prin intermediul serviciilor poștale cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire și, având in vedere ca contestatoarea nu si-a ridicat corespondenta, ulterior s-a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate .
Întâmpinarea a fost motivata in drept pe prev art 115 Cod proc civ.
La solicitarea instanței a fost anexată fotocopia dosarului de executare, certificată pentru conformitate cu originalul.
În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în 31 octombrie 2011, intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr._ pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2011. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 7242 lei, cu titlu de contribuție datorată, 3485 lei, cu titlu de dobânzi, 1080 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
În baza deciziei de impunere nr._ din 31 octombrie 2011 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr._/27.12.2011, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Astfel instanța învestită cu prezenta contestație la executarea nu poate analiza aspectele invocate de contestatoarea privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin decizia de impunere pentru că, în acest scop, contestatoarea are deschisă calea contestației împotriva titlului de creanță reprezentat de decizia de impunere ca și act administrativ fiscal potrivit art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, la organul administrativ fiscal și ulterior la instanța de contencios administrativ. De altfel în cuprinsul deciziei de impunere se arată că împotriva ei se poate formula contestație în 30 de zile de la comunicare potrivit art. 205 și 207 din Codul de procedură fiscală.
Pe de alta parte, instanța constata următoarele aspecte cu privire la modul de comunicare a deciziei de impunere:
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr._ din 31 octombrie 2011 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere, cu respectarea prevederilor legale.
În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea. Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
În speța, nu s-a făcut dovada comunicării in vreun fel a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu nr._/27.12.2011, deși s-au făcut susțineri cu privire la acest aspect in cadrul întâmpinări, fără ca intimata să depună înscrisuri in susținerea pretențiilor..
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestația și va anula somația de plată și titlul executoriu nr._/27.12.2011 emise de intimată în sarcina contestatoarei, respectiv va anula actele de executare întocmite in ds._/2011.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs contestatoarea N. G. D. cât și intimata C. de A. de S. Iași.
În cererea de recurs contestatoarea arată că motivând acțiunea inițială a arătat că nu are calitatea de asigurat având în vedere faptul că nu există un contract între ea și C.A.S., în cauză nefiind incidente disp. art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006.
Deși instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada comunicării deciziei de impunere nu s-a pronunțat asupra unui element esențial invocat și anume lipsa unui contract de asigurare.
Motivând cererea de recurs intimata C.A.S. Iași arată că instanța de fond a greșit când a reținut că nu a comunicat contestatoarei actul administrativ conform dispozițiilor legale.
Depune în acest sens dovada comunicării actului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Pe fondul cauzei solicită să se rețină că potrivit Legii nr. 95/2006 contestatoarea avea obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate precum și achitarea trimestrială a contribuției datorate în baza acestor declarații.
Recurenta – intimată N. G. – D. a formulat întâmpinare la recursul promovat de C.A.S. Iași.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:
Recursul formulat de C.A.S. Iași este fondat.
Pentru a admite contestația la executare formulată de către N. G. – D.,instanța de fond a reținut faptul că, Codul de procedură fiscală reglementează prin art. 44 alin. 2 mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea de primire a acestora, precum și comunicarea prin publicitate ( lit. d) care se efectuează în condițiile alin. 3. Totodată, Judecătoria Iași reține și faptul că C.A.S. Iași a procedat la comunicarea prin publicitate, în mod direct, fără a respecta prevederile art. 44 alin. 2 în forma arătată.
Rezultă însă din actele depuse în recurs că C.A.S. Iași a făcut dovada comunicării deciziei de impunere prin serviciile poștale cu confirmare de primire.
Pe fondul cauzei, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate, declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
În cadrul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială contribuției datorate în baza acestor declarații ( art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5 din lege).
Totodată, în cadrul aceluiași text normativ,legiuitorul a prevăzut faptul că în cazul neachitării integrale și la termen a contribuțiilor datorate fondului casele de asigurări prin organele proprii urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere ( art. 261 din lege).
Potrivit dispozițiilor legale, obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății integrale a contribuțiilor îi reveneau în primul rând contestatoarei.
Codul de procedură fiscală stipulează dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale ( contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii ( calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul.
Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere ( dobânzi) sau penalități de întârziere.
Recursul formulat de contestatoarea N. G. – D. este nefondat.
Motivele invocate de contestatoare atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în recurs se puteau analiza doar pe calea unei contestații la decizia de impunere nr._/2011.
Potrivit disp. art. 205 – 207 din O.G. nr. 92/2003 în termenul de 30 de zile de la comunicarea acestei decizii se putea formula contestație în scris organului fiscal emitent împreună cu deciziile pe care se întemeiază.
Ori, nici la fond nici în recurs contestatoarea N. G. – D. nu a făcut dovada contestării deciziei de impunere.
Față de aceste considerente, tribunalul în temeiul disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de C.A.S. Iași și va modifica în tot sentința Judecătoriei Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr. 7908 din 09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în tot:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea N. G. D., în contradictoriu cu C. de A. de S. Iași.
Respinge recursul declarat de contestatoarea N. G. D. împotriva sentinței civile nr. 7908/09.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.10.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
A.M. S.M. L.O. B.D.
Red.A.M.
L.V./01.11.2012
Judecător fond:Z. I.
2 ex.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 377/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1968/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
