Contestaţie la executare. Decizia nr. 2022/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2022/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 2022/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Octombrie 2013
Președinte - M. S.
Judecător G. C.
Judecător S. F.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2022/2013
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta A. P. V. A. Statului(A.) împotriva sentinței civile nr. 3638/21.12.2012 în contradictoriu cu intimații D. V. și D. A., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 16.09.2013, 23.09.2013, 30.09.2013 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3638/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge excepțiile perimării executării silite și prescrierii dreptului de a cere executarea silită invocate de contestatorii D. V. și D. A..
Constată că prin decizia civilă nr. 1568/20 iunie 2012 dată de Tribunalul Iași a fost respinsă excepția tardivității invocată de intimata A. P. V. A. STATULUI.
Admite contestația la executare promovată de contestatorii D. V. și D. A., cu domiciliul în P., .. 2, ., în contradictoriu cu intimata A. P. V. A. STATULUI, cu sediul în București, . Ș., nr. 50, sector. 1, împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică privind apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ., jud. Iași.
Anulează oferta de vânzare prin licitație publică privind apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ., jud. Iași întocmită de A. P. V. A. STATULUI.
Obligă pe intimată să plătească contestatorilor suma de 202,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Dispune restituirea către contestatori a cauțiunii în sumă de 610 lei, achitată cu recipisa de consemnare CEC nr._/1 din data de 23.04.2012, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.”
P. a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr. 1135/866/15.03.2011 contestatorii D. V. și D. A. au formulat în contradictoriu cu intimata A. P. V. A. STATULUI contestație împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică privind apartamentul cu două camere situat în P., ., jud. Iași, solicitând și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
Cererea a fost legal taxată.
În motivarea acesteia contestatorii arată că publicația de vânzare imobiliară, prin licitație publică, vizează pe . P., în calitate de pretins debitor, însă această societate nu este în ființă, fiind dizolvată de Oficiul Registrului Comerțului Iași, conform încheierii nr.1362/08.03.2005. A. pentru V. A. Statului (A.) în temeiul art. 71 alin. 2 din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, le-a comunicat faptul că în data de 30 martie 2010, la sediul A. din București va avea loc vânzarea prin licitație publică a bunurilor imobile, respectiv a bunului imobil apartament proprietatea lui D. V. și D. A.. Vânzarea bunului imobil prin licitație publică contravine, însă dispozițiilor legale în materia proprietății și, totodată, dispozitivului sentinței comerciale nr. 7/. 1999 dată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 64/1997 privind procedura de lichidare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995 derulată împotriva debitorului . TIR SRL P. prin care s-a executat contractul de garanție imobiliară nr. 2028/11 februarie 1994, prin care D. V. a garantat cu apartamentul proprietatea lui din P., pentru rambursarea creditului obținut de către debitorul societate comercială în insolvență de la Banca Agricolă SA, judecătorul sindic autorizând prin această sentință vânzarea de către lichidator a apartamentului în cadrul procedurii respective, iar terțul adjudecatar a achitat prin două chitanțe din 30 iulie 1999, vizate de către lichidator, suma totală de 61.000.000 lei ROL, care se compune din: 55.000.000 lei ROL contravaloare apartament; 1.000.000 lei ROL cheltuieli transcriere; 5.000.000 lei ROL linie bar. Pe verso-ul acestor chitanțe este înscris, semnat și ștampilat de lichidator ce reprezintă sumele achitate. Această sumă a și fost repartizată A.-ului, în calitate de creditor-cesionar al Băncii Agricole SA și Bancorex SA, rezultând, deci, că prin sentința mai sus-amintită s-a executat contractul de garanție imobiliară.
Mai arată contestatorii că în procedura insolvenței, intimata ar fi avut posibilitatea să formuleze obiecțiuni la sentința de autorizare a vânzării, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat, dar, totodată, acest fapt nu-i dă dreptul să mai facă încă o publicație de vânzare imobiliară prin licitație publică asupra aceluiași bun imobil ce a mai fost executat o dată. Intimata refuză să aibă în vedere și faptul că prin sentința prin care s-a autorizat lichidatorul să vândă numitului G. Stelică apartamentul, la ședința de judecată în care s-a dispus acest fapt a participat însuși reprezentantul Băncii Agricole, a cărei creanță a fost preluată de către AVAB, actual A.. Sentința judecătorului sindic atestă faptul că vânzarea efectivă se va perfecta de către lichidatorul judiciar, care se va îngriji de efectuarea publicității, prevăzută de art. 101 din Legea nr. 64/1995, pe cheltuiala debitorului, iar beneficiarul G. Stelică va plăti suma de 55.000.000 lei ROL în termen de 10 zile de la data la care se va notifica întrunirea condițiilor legale pentru perfectarea tranzacției. Mai mult la solicitarea A.-ului lichidatorul desemnat, respectiv, . Iași, emite către A. adresa nr. 879/ 02.11.2005 prin care precizează aceleași aspecte și confirmă că acel contract de garanție imobiliară a fost executat, apartamentul a fost vândut și s-a încasat contravaloarea acestuia. Distribuirea către creditor în procedura insolvenței a operat, astfel încât nu au niciun suport juridic și probator afirmațiile pe care intimata le face, ei nemaidatorând către A. nicio sumă de bani, așa cum aceasta solicită. Prin decizia comercială nr. 774/08 septembrie 2003 a Curții de Apel Iași a fost înlăturată răspunderea personală a administratorului, fiind înlăturată si obligația cu privire la suportarea pasivului societății. Fiind înlăturată, așadar, răspunderea personală a administratorului pentru debitul garantat nu poate fi pornită o noua executare cu privire la același bun imobil asupra căruia atributele dreptului de proprietate aparțin numitului G. Stelică. În atare condiții, s-a închis procedura falimentului declanșată împotriva . P. conform încheierii nr. 223/04.11.2003, pronunțată de Judecătorul Sindic. Intimata ignoră și faptul că prin sentința nr. 7/., s-a precizat în mod expres că inscripția ipotecară nr. 996/23 februarie 1994 din registrele de publicitate imobiliară ale Judecătoriei P. va fi radiată după perfectarea vânzării, din împrejurarea că numitul G. Stelică nu a perfectat contractul de vânzare-cumpărare cu privire la bunul imobil rezultând că acesta fapt îi este imputabil, fără a-i da dreptul intimatei să pornească o nouă executare.
Se mai specifică de către contestatori că s-a prescris orice termen în care se putea solicita executarea silită iar executarea s-a perimat de drept, motivat de împrejurarea că intimata a stat în pasivitate mai mult de 6 luni, timp în care nu a făcut nici un act de executare.
În drept au fost invocate disp. art. 399 și urm. c.pr.civ., art. 401, al. 1, lit. a și c, art. 402, art. 403, al. 1 c.pr.civ.
Intimata A. P. V. A. STATULUI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei P. arătând că legea aplicabila creanțelor preluate de A.V.., atat in ceea ce privește procedura de recuperare, cat si in ceea ce privește judecarea cauzelor care au ca obiect drepturi si obligații privind creanțele cesionate, este O.U.G. nr.51/1998 privind valorificare active ale statului, republicata, modificata si completata, act normativ derogatoriu de la dreptul comun. Datorita importantei pentru viata economica si sociala a creanțelor preluate de A.V.A.S., naturii juridice speciale si tratamentului juridic diferit, derogatoriu de la dreptul comun si de la procedurile comune legiuitorul a considerat ca aceste litigii trebuie sa fie soluționate de o instanța de grad superior, aspect ce rezulta din dispozițiile art.44-45, raportate la dispozițiile art.2 din O.U.G. nr.51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, modificata si completata. In acest context, având in vedere faptul ca in cauza de fata A.V.A.S are calitatea de parat, iar sediul sau este in București, apreciem ca este competenta sa judece litigiul ce face obiectul prezentului dosar Curtea de Apel de la sediul acestei instituții, respectiv Curtea de Apel București - Secția Comerciala. Deoarece prevederile O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările si completările ulterioare, au caracter special in raport cu dispozițiile similare ale normei comune in materie procedurala, respectiv Codul de Procedura Civila, acestea deroga de la cele din urma si, potrivit principiului specialia generalibus derrogant, au prioritate in aplicare.
Intimata a invocat și excepția tardivității contestației la executare, arătând că prezenta contestație constituie o contestație împotriva executării silite însăși, contestatorii având obligația să promoveze cererea în condițiile OUG nr. 51/1998, dar cu respectarea termenelor prev. de art. 401 c.pr.civ.
Pe fond intimata arată că este neîntemeiată contestația promovată, în condițiile în care potrivit răspunsurilor transmise, la solicitarea A., de către Primăria P. și Biroul de Carte Funciară P., reiese că proprietar al imobilului este D. V., iar ipoteca în favoarea Băncii Agricole nu a fost radiată, la data de 18.09.2007 procedându-se la instituirea sechestrului asigurător prin procesul-verbal nr._.
În drept au fost invocate disp. art. 115 c.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2010 instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării silite formulate de contestatori în sensul admiterii.
La termenul de judecată din data de 30 martie 2011 instanța s-a pronunțat și asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei P., invocată de intimată, prin respingerea acestei excepții.
Prin sentința civilă nr. 887/31 martie 2011, instanța s-a pronunțat și asupra excepției tardivității invocată de intimata A. P. V. A. STATULUI, în sensul admiterii, fiind respinsă contestația la executare promovată de contestatorii D. V. și D. A. ca fiind tardiv introdusă.
Prin decizia civilă nr. 1568/20 iunie 2012 s-a dispus respingerea excepției tardivității contestației la executare, fiind trimisă cauza primei instanțe pentru continuarea judecății.
În dovedirea cererii, contestatorii au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și cu interogatoriul intimatei, probe încuviințate și administrate în cauză.
La cererea intimatei a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. 1 c.proc.civ., excepțiile perimării executării silite și prescrierii dreptului de a cere executarea silită invocate de contestatorii D. V. și D. A., instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele de mai jos:
Astfel, în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită, se reține că potrivit disp. art. 13, alin. 5 din OUG nr. 51/1998 „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani.”
Față de această dispoziție legală se constată că nu s-a împlinit termenul respectiv de prescripție specială, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 7/. dată de Tribunalul Iași a fost autorizat lichidatorul judiciar Societatea Experților Tehnici SA Iași să înstrăineze apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ., jud. Iași, proprietatea contestatorilor, aceasta realizându-se în cadrul executării silite, iar contractul de cesiune de creanță nr._ încheiat între Banca Agricolă, în calitate de cedent și A., in calitate de cesionar prin care s-a preluat creanța bancară a debitoarei . TIR SRL a fost încheiat la data de 03.12.1999. Totodată, comunicarea titlurilor executorii s-a făcut de intimată la data de 17 octombrie 2005, această comunicare având caracterul unei somații, dat fiind că s-a pus în vedere debitorilor să achite creanța în termen de 5 zile de la primire, iar la data de 18 septembrie 2007 s-a încheiat procesul verbal de aplicare a sechestrului nr._ asupra aceluiași bun imobil apartament, cele două acte de executare, comunicarea titlurilor executorii și procesul verbal de somație, întrerupând cursul executării silite.
Față de excepția perimării executării silite, se reține că potrivit disp. art. 142, alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală „Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează”, în cazul de față fiind vorba de activele statului, condiții în care nu este operantă instituția perimării.
În raport de cele expuse, instanța constatând neîntemeiate excepțiile perimării executării silite și prescrierii dreptului de a cere executarea silită invocate de contestatorii D. V. și D. A., urmează a le respinge.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma normelor legale în materie, instanța constată întemeiată contestația promovată de contestatorii D. V. și D. A. având în vedere următoarele:
La data de 17 octombrie 2005 intimata A. a comunicat contestatorilor titlurile executorii: convenția de angajament nr. 17/03.03.1995 și addendum-ul nr. 24/17.03.1995, contractele de credit nr._/25.03.1993, 4781/18.05.1993, nr. 71/23.02.1993, contract de garanție imobiliară nr. 2028/11.02.1994, autentificat cu nr. 2512/23.02.1994 prin care le-a pus în vedere să achite soldul în valoare de_,86 lei în termen de 5 zile de la comunicare, iar prin la data de 18 septembrie 2007 s-a încheiat procesul verbal de aplicare a sechestrului nr._ prin care s-a luat sechestrului asigurător asupra apartamentului situat în P., .. B2, ., jud. Iași, proprietatea contestatorilor.
Prin adresa nr. VP4/873/04.03.2010 a fost comunicată contestatorilor oferta de vânzare prin licitație publică prin care a fost scos la vânzare prin licitație publică apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ..
Instanța constată că respectivul act de executare, respectiv oferta de vânzare prin licitație publică este emis cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind lovit de nulitate întrucât apartamentul situat în P., ., ., proprietatea contestatorilor a mai fost valorificat în cadrul executării silite a acelorași titluri executorii, respectiv în dosarul nr. 64/1997 al Tribunalului Iași, unde prin sentința civilă nr. 7/. a fost autorizat lichidatorul judiciar Societatea Experților Tehnici SA Iași să înstrăineze apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ., jud. Iași, proprietatea contestatorilor prin care s-a garantat creanța Băncii Agricole SA datorată de debitorul . TIR SRL, creanță preluată de către A. prin contractul de cesiune de creanță nr._/03.12.1999, fiind stabilit prețul vânzării, ce a fost achitat de adjudecatarul G. Stelică cu chitanțele nr._/30.07.1999 și nr._/30.07.1999 (fila 15, vol. I dosar).
Ulterior adjudecatarul nu s-a mai prezentat pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, însă această împrejurare nu are nicio relevanță în condițiile în care bunul imobil apartament a fost valorificat, prețul a fost achitat și încasat, fiind distribuit potrivit planului aprobat de judecătorul sindic.
În aceste condiții se constată că intimata A. a procedat în mod greșit prin scoaterea la vânzare prin licitație publică potrivit ofertei de vânzare prin licitație publică contestate, nefiind posibil ca un bun să fie valorificat în cadrul executării silite de mai multe ori pentru valorificarea aceleiași creanțe.
În raport de cele expuse, în baza disp. art. 399 și urm. c.proc.civ., instanța urmează a admite contestația la executare promovată de contestatorii D. V. și D. A. împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică privind apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ., jud. Iași emisă de intimata A. și a anula oferta de vânzare prin licitație publică respectivă.
D. fiind că prin decizia civilă nr. 1568/20 iunie 2012 dată de Tribunalul Iași a fost respinsă excepția tardivității invocată de intimata A., se va constata acest lucru.
Se va dispune restituirea către contestatori a cauțiunii în sumă de 610 lei, achitată cu recipisa de consemnare CEC nr._/1 din data de 23.04.2012, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Văzând și disp. art. 274 c.proc.civ. „
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata care a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică deoarece chitanțele transmise de lichidator prin care ofertantul G. Stelică a achitat sumele de 2.100 lei și 4000 lei reprezentând c.v.-licitație DomTour au fost emise la data de 30.07.1999, anterior pronunțării sentinței prin care lichidatorul a fost autorizat să vândă apartamentul ipotecat, respectiv la data de 29.09.1999.
De asemenea, în adresa nr._/05.06.2007 a Primăriei P. și adresa nr. 5587/2007 a Biroului de carte funciară rezultă că proprietarul imobilului este D. V. și că ipoteca în favoarea BASA nu a fost radiată.
Se mai menționează că susținerile contestatorilor în sensul că,contractul de garanție a fost executat nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 1800 cod civil referitoare la stingerea ipotecilor.
Intimații a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
În faza recursului nu s-au administrat probe.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de recurs și dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:
Prima instanță a fost investită de contestatorii D. V. și D. A. cu o cerere formulată în contradictoriu cu intimata A. P. V. A. STATULUI solicitându-se anularea ofertei de vânzare prin licitație publică privind apartamentul cu două camere situat în P., .. B2, ., jud. Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul apreciază că soluția legală și temeinică care se impune în cază este cea a respingerii contestației la executare promovată de contestatorii D. V. și D. A..
Un prim aspect care trebuie menționat în prezenta cauză, lecturând motivarea contradictorie a contestației la executare este cel al interesului celor doi contestatori în promovarea prezentei cereri, în condițiile în care se afirmă că ,,nu poate fi pornită o nouă executare cu privire la același bun imobil asupra cărui atributele dreptului de proprietate aparțin numitului G. Stelică”.
Întrucât codul de procedură civilă nu definește interesul, în doctrină s-a arătat că prin interes înțelegem folosul practic pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii judiciare.
P. a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul contestatorilor din prezenta cauză trebuie să vizeze protejarea propriului drept de proprietate, iar din informațiile oferite în adresa nr. 4593/05.03.2010 a Primăriei P. rezultă că proprietarul imobilului situat în P., .. B2, ., jud. Iași este D. V..
Astfel, analizând mai departe actele prezentate cu privire la presupusul proprietar al imobilului, respectiv numitul G. Stelică, Tribunalul constată că cele două chitanțe emise pentru sumele de 2100 și 4000 lei sunt datate 30.07.2009 purtând mențiunea c.v.-licitație DomTour, deși sentința prin care lichidatorul a fost autorizat să vândă apartamentul ipotecat este ulterioară acestei date, respectiv la data de 28.09.1999.
Mai mult, din considerentele sentinței nr. 7/..1999 rezultă că s-a autorizat vânzarea directă către numitul G. Stelică a imobilului situat în P., .. B2, ., jud. Iași, pentru prețul de 5500 lei ce va fi achitat în termen de 10 zile de la data la care lichidatorul îi va notifica obținerea autorizării, urmând a se perfecta actul de înstrăinare în formă autentică, fapt care nu s-a mai realizat.
Prin urmare, deoarece transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în P., .. B2, . nu a fost finalizată, iar contestatorii figurează în evidențele autorităților ca și titulari ai dreptului de proprietate, aspect care a avut consecința reținerii interesului în promovarea prezentei contestații, Tribunalul apreciază această situație nu poate fi interpretată în defavoarea recurentei care este titulara unui drept de ipotecă asupra acestui imobil, fiind îndreptățită la recuperarea totală a creanței.
Față de toate cele reținute, coroborat și cu faptul că nu mai pot fi reținute alte aspecte de nelegalitate ale actului contestat, Tribunalul urmează a admite recursul formulat de A. pentru V. A. Statului împotriva sentinței civile nr. 3638/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o va modifica în parte.
Va respinge contestația la executare formulată de contestatorii D. V. și D. A. în contradictoriu cu A. pentru V. A. Statului împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică privind apartamentul.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A. pentru V. A. Statului împotriva sentinței civile nr. 3638/21.12.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorii D. V. și D. A. în contradictoriu cu A. pentru V. A. Statului împotriva ofertei de vânzare prin licitație publică privind apartamentul cu două camere situat în P., .. 82,., județul Iași.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2013.
Președinte, M. S. | Judecător, G. C. | Judecător, S. F. |
Grefier, A. M. |
Red. G.C.
Tehnored. G.C./M.M.D.
2 ex./22.01.2014
Judecător fond I. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2021/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 2027/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








