Contestaţie la executare. Decizia nr. 940/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 940/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-04-2012 în dosarul nr. 940/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Aprilie 2012
Președinte - M. C.
Judecător P. T.
Judecător E. C. F.
Grefier M. P.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 940/2012
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta . sentinței civile nr._/14.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimate Agenția Națională de A.. F. -A.F.P. I. și . I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța urmează a se pronunța.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 14.09.2011, Judecătoria Iași a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. „A.” S.A. în contradictoriu cu intimatele A.N.A.F. – A.P.P. Iași și S.C. „C. H.” S.R.L. Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe contestatoarea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei de înființare a popririi și a tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare silită nr. 1501 al intimatei, motivat de faptul că nu datorează nici o sumă de bani către debitorul S.C. „C. H.” S.R.L. Iași, iar înființarea acestei popriri este de natură să-i afecteze credibilitatea în raporturile juridice cu alți parteneri.
Contestatoarea și-a întemeiat cerere pe disp. art. 150 Cod procedură fiscală în sensul că, în calitate de terț poprit, înștiințează organul de executare că nu datorează nici o sumă de bani, în speță ea s-a adresat direct instanței de judecată cum că nu datorează sume de bani către intimata debitoare.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata A. Iași, în calitate de executor fiscal, a demarat procedura executării silite pentru a recupera sumele de bani pe care intimata debitoare le datora la bugetul de stat.
În urma verificării efectuate de către intimată din analiza evidențelor fiscale rezultă că debitoarea avea de încasat de la contestatoare suma de_ lei, motiv pentru care s-a emis adresa de înființare a popririi la data de 11.03.2011.
Contestatoarea a depus un înscris care atestă faptul că la 29.03.2011 nu avea debite față de intimata S.C. „C. H.” S.R.L. Iași., însă la data înființării și emiterii adresei de poprire nu s-a dovedit că nu ar fi avut nici un debit către intimata debitoare și nici nu s-a adresat organului de executare pentru a-i aduce la cunoștință cele susținute, mai mult în urma verificărilor intimatei a rezultat că contestatoarea avea de plătit către debitoarea urmărită suma de 11.400 lei.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs contestatoarea S.C. „A.” S.A. arătând că suma de 11.400 lei reprezintă datoria debitoarei poprite către intimată și nu face referire la vreun raport obligațional trecut, prezent ori viitor dintre contestatoare și acestea, iar presupusa creanță de 11.400 lei este alcătuită din sume reprezentând CAS, șomaj, concedii și indemnizații, salarii, profit, așadar debite care nu au o natură comercială, ci sunt contribuții datorate bugetului de stat pentru angajați și alte impozite.
Arată recurenta că a depus la dosar un extras de cont din aceeași zi în care a primit adresa de înființare a popririi din care rezultă că nu există debite către această societate și că nu mai desfășoară activități comerciale cu această societate de mai mulți ani. Menționează că anterior emiterii unei adrese de poprire, creditoarea are obligația de a indica și verifica exact care sunt operațiunile comerciale din care deduce existența unei datorii a terțului poprit către debitoarea poprită astfel încât poprirea să fie temeinic fundamentată în fapt și în drept.
Intimata Agenția Națională de Administrare F. – A.F.P. Iași a formulat întâmpinare arătând că din analiza evidenței fiscale a rezultat că debitoarea avea de încasat de la recurentă suma de 11.400 lei. Pentru recuperarea sumei respective, în baza art. 149 Cod procedură fiscală, organul fiscal a emis și comunicat către contestatoare, în calitate de terț poprit, adresa de înființare a popririi pentru sumele datorate debitoarei. În conformitate cu disp. art. 150 Cod procedură fiscală recurenta – contestatoare trebuia să înștiințeze organul de executare că nu datorează vreo sumă sau despre alte neregularități privind înființarea popririi.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.03.2011, Agenția națională de Administrare F. – A.F.P. Iași a emis adresa de înființare a popririi nr._ prin care dispunea, în baza art. 149 alin. 5 din Ordonanța Guvernului 92/2003 privind Codul de procedură fiscală înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de S.C. „A.” S.R.L. cu orice titlu debitorului urmărit C. H. S.R.L.
Potrivit disp. art. 452 (1) Cod procedură civilă „sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”.
Prin urmare, pentru a se înființa poprirea, terțul poprit trebuie să datoreze debitorului sume de bani în momentul înființării popririi sau în viitor dar în temeiul unor raporturi juridice care există.
În speță, din extrasul de cont nr. 1 din 29.03.2011 rezultă că recurenta nu datora nici o sumă de bani intimatei S.C. „C. H.” S.R.L. Iași. Mai mult, contestatoarea a precizat că nu mai desfășura activități comerciale cu debitoarea S.C. „C. H.” S.R.L. Iași de mai mulți ani.
Prima instanță, a reținut că organul de executare în urma verificărilor a constatat că recurenta avea de plătit către debitoarea urmărită suma de 11.400 lei, dar la dosar nu s-a depus evidența fiscală de unde ar fi rezultat că debitoarea avea de încasat de la S.C. „A.” S.A. Iași această sumă, în speță, fiind incidente disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În consecință, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 452 (1) Cod procedură civilă privind înființarea popririi, instanța, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a admite recursul împotriva sentinței civile nr._/14.09.2011 a Judecătoriei Iași, pe care o modifică în tot, admițând în parte contestația la executare și dispunând anularea adresei nr._/11.03.2011 de înființare a popririi emisă de ANAF – A. Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr._/14.09.2011 a Judecătoriei Iași, pe care o modifică în tot.
rejudecând cauza:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A., cu sediul în Iași, .. 3 în contradictoriu cu intimatele A.N.A.F. - A.F.P. Iași, cu sediul în Iași, .. 26 și S.C. C. H. S.R.L. Iași, cu sediul în Iași, .. 3.
Anulează adresa nr._/11.03.2011 de înființare a popririi emisă de A.N.A.F. - A.F.P. Iași, pentru sumele de bani datorate de contestatoarea S.C. A. S.A. debitorului urmărit S.C. C. H. S.R.L. Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.04.2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.M. T.P. F.E.C.
GREFIER,
P.M.
Red. T.P.
Tehn. A.G.
2 ex./24.05.2012
Jud. fond: B. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 856/2012. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 1106/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








