Contestaţie la executare. Decizia nr. 916/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 916/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 916/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 13 Noiembrie 2014

Președinte - C. D.

Judecător I. D.

Grefier D. C.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 916/2014

Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelantul M. IAȘI P. P. împotriva sentinței civile nr._/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. F. - DIRECȚIA G. DE A. A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 30.11.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 06.11.2014, când, din aceleași motive, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

P. sentința civilă nr._ din 19.12.2013 a Judecătoriei Iași, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul M. Iași, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - Direcția G. de A. a Marilor Contribuabili.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatorul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare silită a bunurilor identificate și sechestrate prin procesul-verbal de sechestru nr. 534 (8825)/25.07.2013, respectiv anularea acestuia, motivat de faptul că el este proprietarul acestor bunuri mobile, și că această calitate i-a fost recunoscută prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă.

În primul rând, contestatorul a susținut că este proprietarul acestor bunuri mobile, condiții în care în cauză ar fi aplicabile disp. art. 173 alin. 2 C. proc. fiscală – ori deși a susținut acest aspect nu a făcut vreo dovadă în acest sens, nu a depus vreun înscris care să-i ateste calitatea de proprietar a mobilelor enumerate în anexa la procesul-verbal de sechestru.

Mai mult, intimata a depus înscrisuri ce atestă că bunurile asupra cărora s-a luat măsura indisponibilizării sunt proprietatea privată a debitoarei RATP RA Iași (cu titlu de exemplu fiind vehiculele înmatriculate care se regăsesc în evidența Sistemului Național de Evidență Auto, sens în care a depus și copii ale cărților de identitate ale vehiculelor).

De asemenea, procesul-verbal de sechestru a fost semnat de către reprezentanții debitoarei, fără obiecțiuni, iar custode al acestora a fost desemnat directorul general al debitoarei.

A susținut contestatorul că prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă, i s-a recunoscut calitatea de proprietar al bunurilor.

Ori, în acea cauză i s-a recunoscut într-adevăr calitatea de proprietar însă pentru niște bunuri imobile și nicidecum pentru cele mobile care fac obiectul prezentului proces-verbal de sechestru, acele acte de executare fiind de altfel desființate.

P. urmare, instanța de fond a constatat că susținerile contestatorului sunt nefondate și față de disp. art. 172 C. proc. fiscală, reținând că în cauză nu au fost indicate alte motive de nelegalitate ale actului de executare contestat, a apreciat că cererea este nefondată și pe cale de consecință a respins-o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul municipiul Iași, prin P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:

M. Iași este un tert față de raportul juridic execuțional ce pretinde un drept de proprietate asupra bunurilor cu privire la care s-a emis procesul verbal de sechestru 25.07.2013 situație în care, potrivit prevederilor art.717 din NCPC pronunțată hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată în condițiile dreptului comun.

În contestația la executare se precizează faptul că organul de executare a declanșat executarea silită impotriva debitoarei RATP laș, încă din anul 2002 prin identificarea bunurilor aflate în inventarul acesteia, asupra cărora deține un drept de administrare/concesiune. În susținere a fost atașată in copie sentința irevocabilă pronunțată în dosarul nr._/245/201O.

Se mai precizează faptul că în baza prevederilor OG 53/2002 privind statutul cadrul al unităților administrativ teritoriale, Consiliul Local lași a emis hotărâri de inventariere anuală a bunurilor proprietate publică și privată a Municipiului Iași.

In susținerea faptului că M. lași este proprietarul bunurilor se invocă prevederile HCL 58/2014 privind însușirea inventarului domeniului Municipiului Iași, reactualizat ~ potrivit căruia la 31.12.2013 bunurile ce fac obiectul procesului – verbal de sechestru nr.S34 din 25.07.2013 fac parte din domeniul privat al Municipiului lași, cu excepția celor arătate la pozitiile 258,263 și 271.

In considerarea faptului că organul de executare în mod nelegal a procedat la emiterea actului privind indisponibilizarea bunurilor proprietatea Municipiului Iași date în administrarea debitoarei, se solicită admiterea recursului, modificarea sentintei civile nr._ din 19.12.2013 în sensul admiterii contestației și în consecință anularea procesului verbal de sechestru nr.534 din 25.07.2013.

In drept, s-au invocat prevederile Codul de procedură civilă. În dovedire s-a solicitat proba cu acte.

În temeiul prevederilor art.411 alin.1 pct.2 NCPC s-a solicitat judecarea în lipsă.

S-au anexat o . acte, în copie (filele7-58).

Apelul a fost formulat în termen, motivat, semnat, legal timbrat.

La data de 16.09.2014 s-a formulat cerere de intervenție accesorie apelantului de către RATP, fiind anexate o . acte, în copie.

La dosar s-a administrat proba cu acte, acestea fiind depuse în copie.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către contestatorul municipiul Iași, prin P. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:

P. cererea de față s-a solicitat de către apelantul contestator anularea actelor de executare silită a bunurilor identificate și sechestrate prin procesul-verbal de sechestru nr. 534 (8825)/25.07.2013, respectiv anularea acestuia, motivat de faptul că el este proprietarul acestor bunuri mobile, și că această calitate i-a fost recunoscută prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/245/2010 a Judecătoriei Iași, rămasă irevocabilă.

În cererea de apel, după expunerea situației de fapt, apelantul contestator invocă existența HCL nr. 58 din 2014 potrivit căreia la 31.12.2013 bunurile ce fac obiectul procesului verbal de sechestru a cărui anulare se solicită fac parte din domeniul privat al Municipiului Iași, cu anumite excepții.

Reține tribunalul faptul că acesta reprezintă, practic, singurul motiv de apel, motiv ce este nefondat pentru următoarele considerente:

Decizia invocată de apelant privește bunuri imobile – astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond – și nu mobile, astfel cum rezultă din procesul verbal de sechestru a cărui anulare se solicită.

Actul invocat de către apelant – HCL 58/28.02.2014, anexat apelului – nu poate fi avut în vedere de instanța de apel pentru două motive: la momentul încheierii procesului verbal de sechestru a cărui anulare se solicită (25.07.2013) acest act nu era în vigoare, deci nu poate fi avut în vedere. Astfel, la acel moment nu se putea reține calitatea de proprietar a apelantului.

Mai mult, prin invocarea acestui act direct în apel se face, practic o nouă contestație la executare, se invocă un motiv nou direct în această cale de atac.

Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Apelul exercitat în termen este devolutiv, putând readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în fața primei instanței și nu motive noi, invocate pentru prima oară în această cale de atac. Cu alte cuvinte, instanța de apel verifică atât legalitatea sentinței, în ce măsură prima instanță a aplicat și interpretat corect norma de drept material aplicabilă speței, cât și temeinicia acesteia, respectiv dacă situația de fapt stabilită prin hotărâre corespunde probelor administrate.

Mai exact, în cauza de față apelantul a încălcat regula tantum devolutum quantum judicatum conform căreia în apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit de prima instanță; altfel spus, instanța de apel poate fi chemată să verifice doar ceea ce s-a judecat în primă instanță, neputând fi făcute cereri noi sau modificate elemente pe care aceasta le-a avut în vedere la darea soluției. În acest sens sunt și dispozițiile art. 478 al.1 -3 C.pr.civ.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie apelantului tribunalul reține faptul că simpla invocare a HCL 167 din 2012 fără a fi evidențiată identitatea dintre aceste bunuri cuprinse în anexă și cele din cuprinsul procesului verbal de sechestru, nu poate atrage o soluție de admitere.

Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile_ din 18.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de contestatorul municipiul Iași, prin P. împotriva sentinței civile_/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.11.2014.

Președinte,

C. D.

Judecător,

I. D.

Grefier,

D. C.

RED/TEHNORED. – D.I./D.I.

4 EX – 07.01.2015

JUD. FOND M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 916/2014. Tribunalul IAŞI