Contestaţie la executare. Decizia nr. 2759/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2759/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 2759/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Decembrie 2012
Președinte – M. M.
Judecător -F. E. C.
Judecător – C. C. E.
Grefier -M. Getuța
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2759
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta P. V. M. (F. ȘABLIOVSCHI) împotriva sentinței civile nr. 3210/13.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați BĂLĂIAȘA G., C. M. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,14.12.2012, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3210/13.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea P. (fostă Șabliovschi) V. M. în contradictoriu cu intimații Bălăiașa G. și C. C., în calitate de moștenitor al intimatei decedate C. E. și, în temeiul disp. art. 399 alin. 1 raportat la art. 2811 Cod procedură civilă, s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 5790/04.07.2005 a Judecătoriei Iași în sensul că obligația pârâților C. E. și Bălăiașa G. de plată a sumei de_ USD sau a contravalorii acestora în lei la data plății și a sumei de 29.176.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (2917,6 lei noi) este divizibilă. De asemenea, prin aceeași sentință civilă au fost respinse cererile părților privind acordarea cheltuielilor de judecată și a fost anulată ca netimbrată cererea reconvențională formulată de către intimata C. E. și continuată de moștenitorul acesteia, C. C..
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că la cererea contestatoarei P. (fostă Șabliovschi) V. M. a fost format dosarul de executare nr. 227/2011 al B.E.J. A. C., având ca obiect titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5790 din 04.07.2005 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004. Împotriva intimaților au fost emise somații, conform art. 387 Cod procedură civilă, fiecare dintre debitori fiind urmărit pentru 1/2 din suma datorată în temeiul titlului executoriu. Contestatoarea a promovat prezenta contestație la executare susținând caracterul solidar al obligației și solicitând lămurirea dispozitivului din titlul executoriu.
A mai reținut instanța de fond că, raportat la art. 399 alin.1 și la art. 2811 Cod procedură civilă, prin lămurirea hotărârii nu se poate modifica dispozitivul acesteia, ci doar se clarifică sau se interpretează măsurile dispuse de către instanță prin hotărârea respectivă. De asemenea, având în vedere susținerile contestatoarei, instanța de fond a apreciat că se impune lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 5790/04.07.2005 a Judecătoriei Iași. Astfel, prin sentința civilă nr. 5790/04.07.2005, Judecătoria Iași a admis acțiunea civilă exercitată de către reclamantele C. L. E. și P. (fostă Șabliovschi) V. M. în contradictoriu cu pârâții C. E. și Bălăiașa G. și i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantelor suma de 26.950USD sau contravaloarea acestei sume în lei la data plății și suma de 29.176.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Temeiul juridic avut în vedere de către instanță a fost art. 1576 cod civil din materia împrumutului. În chitanțele avute în vedere de către Judecătoria Iași la soluționarea cauzei cu nr._/2004 nu s-a menționează caracterul solidar al obligației de restituire. Or, potrivit prevederilor art. 1041 Cod civil, în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile ce constituie titlul executoriu, obligația solidară nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată expres, izvoarele solidarității pasive putând fi voința părților sau legea.
Constatând că în prezenta cauză nu se poate reține existența vreunui caz de solidaritate pasivă legală, fiind aplicabilă regula divizibilității obligației, instanța de fond, în temeiul prevederilor art. 399 alin.1 Cod procedură civilă, a admis în parte contestația la executare și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 5790/04.07.2005 pronunțată de către Judecătoria Iași în sensul că obligația pârâților C. E. și Bălăiașa G. de plată a sumei de_ USD sau a contravalorii acestora în lei la data plății și a sumei de 29.176.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (2917,6 lei noi) este divizibilă.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către intimata C. E. și continuată de moștenitorul acesteia, C. C., prima instanță a dispus anularea acesteia ca netimbrată având în vedere prevederile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, precum și neîndeplinirea obligației legale de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatoarea P. V. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, contestatoarea a susținut că prima instanță, la pronunțarea sentinței, a avut în vedere faptul că potrivit art. 1041 cod civil în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile, obligația solidară nu s-ar prezuma, ea trebuind să fie stipulată expres, izvoarele solidarității pasive putând fi doar voința părților sau legea. Or, în stabilirea naturii obligației ca fiind solidară sau divizibilă nu trebuia avută în vedere situația din momentul pronunțării hotărârii, ci voința reală a părților din momentul încheierii contractului de împrumut. Instanța de fond a interpretat hotărârea pronunțată inițial ca stabilind o obligație divizibilă, fără a preciza în ce cotă este această divizibilitate. Din sentință se poate interpreta că se datorează de către una dintre părți o sumă mai mare de 1/2, hotărârea nelămurind cuantumul divizibilității. Dacă instanța de fond care a pronunțat sentința civilă nr. 5790/4.07.2005 ar fi avut în vedere faptul că fiecare dintre pârâții debitori datorează o cotă parte din suma totală, ar fi precizat lucrul acesta. Nefăcându-se o asemenea precizare, prin hotărârea recurată se stabilește, contrar voinței primei instanțe care nu a stabilit o cotă pentru fiecare debitor al datoriei, faptul că este vorba de obligație divizibilă fără a fi indicată cota în care se încadrează această divizibilitate.
Mai susține recurenta faptul că prima instanță trebuia să stabilească natura obligației ca fiind solidară sau divizibilă, raportat la contractul de împrumut, respectiv la clauzele din acel contract, fiind obligată, potrivit art. 977 Cod civil vechi, să interpreteze contractul după intenția comună a părților contractante. Or, analizând contractul de împrumut se poate observa faptul că împrumutătorii, respectiv ea și defuncta C. N. L. E., nu au stabilit că împrumută fiecare câte 1/2 din suma împrumutată, precum și faptul că nu s-a stabilit nici că împrumutații Cârticioiu E. și Bălăiasa G. ar primi câte 1/2 din sumă fiecare. Suma împrumutată a provenit de la ambele împrumutătoare, și era destinată folosinței ambilor împrumutați, fără a se stabili un cuantum primit de fiecare. În consecință, din contract rezultă că intenția împrumutătorilor a fost de a acorda un împrumut celor doi împrumutați Cârticioiu E. și Bălăiasa G., ca sumă globală, fără a se menționa în act că se primește câte 1/2 din sumă, ceea ce ar fi implicat și restituirea a câte 1/2 din suma împrumutată. Contractul nu a prevăzut o împărțire a sumei între beneficiarii împrumutului, iar contrar actului juridic, atât timp cât nu este stabilită o cotă procentuală a împrumutului și restituirii, instanța nu putea stabili o divizibilitate a datoriei. Prima instanță trebuia să aibă în vedere intenția comună a părților, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul judecării dosarului nr._/2004 sau a contestației la executare formulate de Cârticioiu E., nu s-a invocat o divizibilitate a datoriei. Atât timp cât pe calea unei contestații la executare, nici unul dintre debitori nu a invocat divizibilitatea datoriei, iar această divizibilitate nu a fost invocată nici cu ocazia soluționării dosarului în anul 2005, rezultă că și împrumutații au recunoscut că este vorba de o obligație solidară. Mai mult, cu privire la suma împrumutată debitorii au declarat a fost depusă ca o contribuție a lor la creditarea unei societăți comerciale.
Pe cale de consecință, susținând faptul că instanța de fond nu a ținut cont de disp art. 977 Cod civil vechi și nu a ținut cont de voința reală a părților, denaturând natura obligației și transformând-o din obligație solidară în obligație divizibilă, recurenta a solicitat admiterea recursului.
În dovedirea recursului, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, contestatoarea P. (fostă Șabliovschi) V. M. a solicitat lămurirea înțelesului și modalității de aplicare a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 5790/04.07.2005 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2004.
Prin sentința civilă nr. 5790/04.07.2005 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă acțiunea civilă formulată de către reclamantele C. L. E. și P. (fostă Șabliovschi) V. M. în contradictoriu cu pârâții C. E. și Bălăiașa G. și au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor suma de 26.950 USD sau contravaloarea acestei sume în lei la data plății și suma de 29.176.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a reținut prin această sentință, printre altele, faptul că pârâții au întocmit cu reclamantele cinci chitanțe din cuprinsul cărora rezultă că au împrumutat suma de 26.950 USD, cu termene de restituire la 01.09.2000, la 09.11.2000, la 01.11.2000, la 03.01.2011 și la 01.01.2001. În cuprinsul acestei sentințe civile nu s-a menționat dacă pârâții sunt obligați în solidar la plata sumelor respective, fapt ce a determinat promovarea prezentei contestații la executare.
Potrivit disp. art. 399 alin. 1 Cod de procedură civilă, „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”. Potrivit disp. art. 2811 Cod procedură civilă, „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.
Având în vedere faptul că în sentința civilă nr. 5790/04.07.2005 pronunțată de Judecătoria Iași nu s-a precizat dacă pârâții sunt obligați în solidar la plată, în mod corect instanța de fond a apreciat că în speță se impune lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 5790/04.07.2005 a Judecătoriei Iași.
Totodată însă, instanța de recurs constată că în mod greșit instanța de fond a constatat că în speță nu se poate reține existența vreunui caz de solidaritate pasivă legală, fiind aplicabilă regula divizibilității obligației.
Astfel, din cuprinsul contractelor de împrumut, respectiv a chitanțelor încheiate de părți, rezultă că numiții C. E. și Bălăiașa G. au împrumutat de la C. L. E. și P. M. V., suma totală de 26.950 USD. În cuprinsul a trei dintre aceste chitanțe s-a menționat în mod expres faptul că numiții C. E. și Bălăiașa G., asociați ai S.C. „..L. au împrumutat sumele de bani în interesul societății.
Obligația plurală solidară (solidaritatea) este acea obligație cu subiecte multiple în cadrul căreia fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrală a prestației datorate de toți creditorului.
În cazul solidarității pasive, creditorul este îndreptățit să ceară oricărui debitor solidar executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației, el având posibilitatea să aleagă între debitori. Solidaritatea pasivă poate lua naștere prin lege sau prin acte juridice, respectiv convenția părților sau testamentul.
În acest sens, potrivit disp. art. 1039 Cod civil anterior, „obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și că plata făcută de unul din debitori liberează și pe ceilalți către creditor”, iar potrivit disp. art. 1041 Cod civil, „obligația solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligația solidară are loc de drept, în virtutea legii”.
Astfel, în dreptul comun, divizibilitatea obligației este regula, iar solidaritatea excepția. Solidaritatea nu se prezumă, motiv pentru care ea trebuie stipulată expres (art. 1041 Cod civil). Totodată însă, astfel cum s-a statuat în doctrină și jurisprudență, nu este vorba despre folosirea unor termeni speciali, sacramentali, ci de exprimarea clară și neîndoielnică a intenției părților, în sensul obligării lor împreună.
Or, în speță, asumarea împreună a obligației, nedefalcată în ceea ce privește restituirea sumei, alăturat de intenția comună a împrumutaților de a folosi sumele contractate în interesul unei societăți, face să transpară voința internă, reală a părților, de obligare solidară. Nu se poate aprecia caracterul divizibil al obligației deoarece nici o prevedere din chitanțele încheiate nu lasă posibilitatea de a se stabili măsura în care fiecare s-a obligat. De altfel, instanța fondului nu a lămurit acest aspect, respectiv al procentului care ar trebui restituit de către fiecare dintre debitori. În plus, nici nu se poate reține că ar exista o prezumție de egalitate a datoriei.
Potrivit disp. art. 977 Cod civil în vigoare la momentul încheierii contractelor de împrumut, „interpretarea contractelor se face după intenția ., iar nu după sensul literal al termenilor”. Or, în speță, instanța de recurs constată că voința reală a părților a fost de a împrumuta o sumă de bani în interesul unei societăți, obligația de restituire fiind asumată integral, în comun și nedivizat.
Pe cale de consecință, instanța de recurs reține că în speță sunt aplicabile regulile solidarității, în sensul că fiecare debitor solidar este obligat să plătească datoria în întregime, oricare dintre debitori putând fi urmărit de creditor pentru totalitatea datoriei, iar plata făcută de un codebitor liberează pe toți debitorii solidari față de creditorul lor comun.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința instanței de fond în sensul că va admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. V. M. în contradictoriu cu intimații Bălăiașa G. și C. C., în calitate de moștenitor al intimatei decedate C. E. și, în temeiul disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, va lămuri dispozitivul sentinței civile nr. 5790/04.07.2005 pronunțată de Judecătoria Iași în sensul că obligația pârâților C. E. și Bălăiașa G. de plată a sumei de 26.950 USD sau a contravalorii acestora în lei la data plății și a sumei de 2917,6 lei (29.176.000 ROL), este solidară.
În ceea ce privește cererea recurentei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, cheltuielile de judecată efectuate în recurs, dovedite de către recurentă, constau în taxa de timbru achitată. Totodată însă, potrivit disp. art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în cazul în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
Pe cale de consecință, având în vedere disp. art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, precum și faptul că singurele cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite de către recurentă, constau în taxa de timbru achitată, instanța va respinge cererea recurentei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de contestatoarea P. V. M. împotriva sentinței civile nr. 3210/13.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. V. M. în contradictoriu cu intimații Bălăiașa G. și C. C., în calitate de moștenitor al intimatei decedate C. E..
În temeiul disp. art. 399 alin. 1 Cod procedură civilă, lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 5790/04.07.2005 pronunțată de Judecătoria Iași în sensul că obligația pârâților C. E. și Bălăiașa G. de plată a sumei de 26.950 USD sau a contravalorii acestora în lei la data plății și a sumei de 2917,6 lei (29.176.000 ROL), este solidară.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge cererea recurentei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M.M. F.E.C. C.C.E. M.G.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 04.02.2013
Judecător fond: B. E. C.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 2783/2012.... | Fond funciar. Decizia nr. 217/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
