Contestaţie la executare. Decizia nr. 996/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 996/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-04-2012 în dosarul nr. 996/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Aprilie 2012
Președinte - M. M.
Judecător -F. E. C.
Judecător C. C. E.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 996
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta C. DE A. DE S. I. împotriva sentinței civile nr._/07._ pronunțată de Judecătoria Iași, intimată A. P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata personal și asistată de avocat C. G., lipsă fiind reprezentantul legal al recurentei.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Apărătorul intimatei depune la dosar un înscris reprezentând Decizia Curții Constituționale nr. 536/28.04.2011, interpelat fiind precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea în curs de judecată și acordă cuvântul.
Apărătorul intimatei având cuvântul solicită respingerea recursului ca fiind nefundat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată, depune la dosar chitanță onorariu avocat.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de fața, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/07.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
„Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea A. P., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași, în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. IAȘI, cu sediul în Iași, .. 18-20.
Anulează somația de plată și titlul executoriu nr. 4730/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
Obligă pe intimată să plătească contestatoarei 997 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 4 ianuarie 2011 sub nr._, contestatoarea A. P. a formulat în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. IAȘI contestație la executare silită împotriva somației de plată și a titlului executoriu nr. 4730/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
În motivarea cererii, s-a precizat că, în fapt, în perioada 2003-2006 nu a desfășurat activitate.
Legal citată, intimata C. DE A. DE S. IAȘI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației la executare și reiterând motivele de fapt și de drept care au condus la întocmirea actelor de executare contestate.
La solicitarea instanței a fost anexată fotocopia dosarului de executare, certificată pentru conformitate cu originalul.
Prin sentința nr. 859 din 25 mai 2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29 iunie 2011, sub nr. de dosar_ .
În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în 11 octombrie 2010, intimata a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 223 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 987 lei, cu titlu de contribuție datorată, 1286 lei, cu titlu de dobânzi, 157 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatoarei contribuabil.
În baza deciziei de impunere nr. 223 din 11 octombrie 2010 au fost emise în sarcina contestatoarei somația de plată și titlul executoriu nr. 4730/21.12.2010, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 223 din 11 octombrie 2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatoarei nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere în baza căruia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu nr. 4730/21.12.2010.
Față de cele expuse anterior, instanța apreciază că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care va admite contestația și va anula somația de plată și titlul executoriu nr. 4730/21.12.2010 emise de intimată în sarcina contestatoarei.
Reținând culpa procesuală a intimatei în declanșarea și derularea prezentului proces, instanța, față de cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, dat fiind faptul că în prezenta acțiune contestatoarea a dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 997 lei (din care 197 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, iar 800 lei onorariul avocatului care a asistat juridic partea în cauză), instanța o va obliga pe intimată la plata către contestatoare a acestei sume, cu titlu de cheltuieli de judecată.”
***
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că actele de executare îndeplinesc toate cerințele impuse de lege și au fost emise în acord cu dispozițiile legale. În ceea ce privește comunicarea titlului executoriu, intimata a expus prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
Pe fond, recurenta a arătat că limitele posibilității de analiza a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de fond și formă ale actelor de executare. Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul a datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația conform 205, 207 C.pr.fiscala.
În consecință s-a solicitat modificarea în tot a sentinței civile recurate pentru motive de nelegalitate, iar pe fondul cauzei respingerea contestației la executare ca neîntemeiata și menținerea actelor de executare emise în mod legal.
În drept, art.299, art.304 C.pr.civ.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului. În motivare, s-a arătat că în perioada 2005-2009 nu s-a desfășurat nicio activitate în cadrul AF A. Ghe. E.- A. și nu s-au realizat venituri. În ceea ce privește modalitatea de comunicare a actelro, intimata a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr.536/2011 publicata în Monitorul oficial nr.482 și caracterul obligatoriu al acestei decizii. S-a arătat că soluția primei instanțe este legala și temeinică, aplicând corect Decizia 536/2011 a Curții Constituționale, motiv pentru care s-a solicitat respingerea recursului. În recurs nu s-au administrat probe noi.
***
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele intimatei - contestatoare A. Parascheva deciziile de impunere nr. 223 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimata datorează suma totală de 2430 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere a fost emis titlu executoriu nr.4730/21.12.2010 și somația din 21.12.2010, acte contestate în cadrul contestației la executare ce formează obiectul prezentului recurs.
Tribunalul reține că potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așa cum a arătat și prima instanța prin dispozițiile art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, alin. 2 al aceluiași articol stabilind modalitățile de comunicare ale actul administrativ fiscal .
Este eronată susținerea recurentei conform căreia prin modificările aduse art. 39 din OG nr.92/2003 în anul 2004, actualmente art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, întrucât caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale se impune în soluționarea prezentului recurs, se reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziilor de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, astfel încât titlul executoriu nu este valabil, executarea silită fiind nulă.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, Tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
Fața de dispozițiile art.274 C.pr.civ, va fi obligata recurenta la plata în favoarea intimatei a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judecata în recurs (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata C. Națională de A. de S. -C. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/07._ pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta C. Națională de A. de S. - C. de S. Iași la plata în favoarea intimatei A. Parascheva a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Irevocabilă
Pronunțată astăzi în ședință publică, 20.04.2012 .
Președinte, Judecător, Judecător Grefier MM FEC CCE MG
Red./ tehnored. FEC
Jud. fond A. M.
2 EX./24.05.2012
| ← Pretenţii. Decizia nr. 936/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 952/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
