Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 282/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 282/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-04-2012 în dosarul nr. 282/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Aprilie 2012

Președinte - A. M. C.

Judecător M. C.

Grefier D. N.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 282/2012

La ordine se află judecarea cauzei civile privind pe apelant C. G. I. SRL și pe intimații O.C.P.I. IAȘI - B. DE C. ȘI P. I. IAȘI, . SRL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că apelanta . SRL nu a înaintat la dosarul cauzei originalul sau copia legalizată a promisiunii de vânzare cumpărare și finanțare contractul de cesiune, raportat la disp. art. 47 alin. 1 din Legea 7/1996.

Având în vedere faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, față de disp. art. 242 C.p.c. precum și faptul că apelanta nu a depus înscrisurile solicitate de către instanță prin citația emisă pentru acest termen de judecată, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr._/24.10.2011 Judecătoria Iași dispune:

„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și P. I. Iași-B. de C. și P. I. Iași, invocată din oficiu.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu intimatul Oficiul de C. și P. I. Iași-B. de C. și P. I. Iași, cu sediul în Iași, .. 48, ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul în sat Dobroești, . nr. 2, ., jud. I., în contradictoriu cu intimatul . SRL, cu sediul în .. 4, ., birou 7.3D, tronson 3, sector 4, București, împotriva încheierii nr. 4559/18.02.2011 a O. Iași.”

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:

Față de soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a OFICIULUI DE C. ȘI P. I. IAȘI, instanța va respinge plângerea promovată de petentă în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, se constată că prin încheierea nr. 4559/2011 emisă de OFICIUL DE C. ȘI P. I. IAȘI s-a respins cererea de reexaminare formulată de cătreC. G. I. S.R.L.împotriva încheierii nr._/2010, prin care OFICIUL DE C. ȘI P. I. IAȘI - B. DE C. ȘI P. I. a respins cererea având ca obiect notarea promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul identificat cu nr. cadastral_ – C1- U 52, înscris în cartea funciară_ – C1 –_ Iași, având ca proprietar pe S.C. F. INVESTIȚII I. S.R.L.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996, înscrierile sunt de trei feluri: a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale;

b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare;

c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.

Potrivit art. 42 alin. 1 din Ordinul nr. 633/2006, notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul.

Pe de altă parte însă, instanța reține că oricare ar fi obiectul înscrierii, solicitarea trebuie să îndeplinească în mod cumulativ și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 48 alin.1, cu referire la aliniatul 2 din același act normativ, potrivit căruia:

„În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:

a)este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;

b) indică numele părților;

c) individualizează imobilul printr-un identificator unic;

d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;

e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.

Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului cadastral al imobilului și al cărții funciare, precum și a părții cărții funciare în care urmează a se face înscrierea.”

Cum, în speță, antecontractul de vânzare-cumpărare nu individualizează imobilul ce constituie obiect al promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare printr-un număr cadastral și număr de carte funciară, din interpretarea dispozițiilor de mai sus rezultă că, raportat la înscrisurile depuse în justificarea cererii de notare, atât soluția de respingere dată prin încheierea nr._/2010 emisă de OFICIUL DE C. ȘI P. I. IAȘI, cât și soluția de respingere a cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de respingere dată în dosarul nr. 4559/2011 sunt legale și temeinice.

Având în vedere cele anterior expuse, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta S.C. C. G. I. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Arată apelanta că promisiunea de vânzare – cumpărare s-a încheiat cu privire la toate apartamentele din clădirea în care este situat imobilul și care urma a fi realizată în Complexul Rezidențial „GREEN PARK” identificabile prin raportare la nr. cadastral al terenului pe care clădirile au fost construite. Terenul a fost înscris în cartea funciară nr._ având număr cadastral_ –_. La momentul încheierii promisiunii de vânzare – cumpărare apartamentele inclusiv imobilul nu existau ele nefiind încă construite. După construire apartamentele au primit număr cadastral, acesta fiind indicat în cererea prin care a solicitat notarea promisiunii de vânzare – cumpărare în cartea funciară.

Promisiunea de vânzare – cumpărare a dat naștere unei obligații personale de a face în sarcina părților. Promitentul cumpărător poate cere notarea în cartea funciară a dreptului său de creanță în vederea asigurări opozabilități acestuia.

Potrivit dispozițiilor Codului civil promisiunea de vânzare – cumpărare este valabilă dacă obiectul său este determinat sau determinabil. Unitățile care urmau să fie construite sunt determinabile prin nr. cadastral al terenului pe care F. Investiții urma să ridice construcțiile în cauză.

Ca urmare a operațiunilor de dezmembrare cartea funciară nr._ a fost inchisă însă în același timp au fost deschise alte cărți funciare care să o înlocuiască pe cea inițială toate aceste cărți funciare și nr. cadastrale rezultate din dezmembrare urmând a avea același regim juridic cu cea inițială și fiind grevată de aceleași sarcini și obligații contractuale.

În apel nu s-au administrat alte probe deși s-a dispus citarea apelantei cu mențiunea de a depune la dosar în copie legalizată promisiunea de vânzare – cumpărare și de finanțare precum și contractul de cesiune.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 19 alin. 1 pct. B lit. e din Legea 7/1996 partea a II-a a cărți funciare referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate cuprinde și faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice precum și acțiunile privitoare la proprietate. Înscrierile în cartea funciară, sunt – potrivit art. 26 alin. 4 din Legea 7/1996 – intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Indiferent de felul înscrierii în cartea funciară și de partea cărții funciare în care aceasta are a fi operată procedura de înscriere este cea reglementată în art. 47 din Legea 7/1996. Conform textului de lege, cererea de înscriere în cartea funciară va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe aceasta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară. Transgresarea obligației de a depune anexat cererii de înscriere în original sau copie legalizată înscrisul conduce spre ipoteza neîntrunirii de către acesta a condițiilor legale ce determină activarea art. 49 din Legea 7/1996. Potrivit acestuia dacă registratorul constată că cererea de înscriere în cartea funciară și actele depuse în justificarea acesteia nu întrunesc condițiile legale, aceasta se va respinge printr-o încheiere motivată.

Notează Tribunalul că titularul cererii de înscriere în cartea funciară C. G. I. S.R.L. nu a înțeles să se conformeze normei înscrise în art. 47 alin. 1 din Legea 7/1996 prin depunerea înscrisului a cărui notare în cartea funciară – partea a II-a o solicită în original sau în copie legalizată nici în calea de atac a apelului. Are în vedere tribunalul promisiunea de vânzare – cumpărare și de finanțare încheiată între C. G. I. S.R.L. și S.C. F. INVESTIȚII I. S.R.L. precum și contractul de cesiune referitor la contractul de garantare financiară din data de 13.02.2007 încheiat între cedent C. G. LIMITED și C. G. I. S.R.L.

În aceste repere legislative în mod legal și temeinic judecătorul fondului a respins plângerea formulată.

Ca atare în baza art. 296 Cod procedură civilă Tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de S.C. C. G. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._/24.10.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședința publică, azi, 18.04.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C.A.M. C.M. GREFIER,

N.D.

Red: C.M.

H.C./ex.5

26.04.2012

Judecător fond: Ș. A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 282/2012. Tribunalul IAŞI