Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 955/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 955/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-04-2012 în dosarul nr. 955/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Aprilie 2012
Președinte – A. C.
Judecător –F. S.
Judecător – M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 955
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta D. (fostă S.) L. împotriva sentinței civile nr. 943/28.10.2010 pronunțată Judecătoria Hîrlău,intimat S. E., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.04.2012, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 943/28.10.2011 Judecătoria H. a respins acțiunea reclamantei D. (fostă S.) L. în contradictoriu cu pârâtul S. E. ca neîntemeiată și a obligat pe reclamantǎ la plata cǎtre pârât a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, iar pe reclamantǎ a obligat-o la plata sumei de 411 lei în contul expertului G. D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Dupǎ o relație de concubinaj, pǎrțile s-au cǎsǎtorit la data de 18.11.1977, cǎsǎtoria fiind desfǎcutǎ la data de 13.10.2009.
Imobilul casă de locuit care face obiectul prezentei acțiuni de partaj a fost edificat de către pârât înainte de încheierea cǎsǎtoriei între anii 1969-1970 și reprezintǎ un bun propriu al acestuia.
Instanța de fond, analizând declarațiile martorilor audiați, coroborate cu înscrisurile depuse de pârât la dosar, a stabilit că acesta personal a obținut autorizația pentru executare de lucrǎri la data de 09.07.1969 și a realizat lucrarea pe un lot de teren dobândit de la CAP Cotnari pânǎ în anul 1970. În acest sens, instanța de fond a reținut cǎ la data de 27.10.1970 construcția casei era gata întrucât pârâtul a fost somat la sfârșitul lucrǎrilor de cǎtre societatea angajatǎ de el, respectiv “Cooperativa Meșteșugǎreascǎ Unirea” Hârlǎu, sǎ plǎteascǎ acesteia suma de 1068 lei, reprezentând plusul de preț fațǎ de devizul inițial de lucrǎri.
Instanța de fond a reținut și faptul cǎ reclamanta s-a mutat în . edificarea casei a fost terminatǎ.
În reținerea situației de fapt de mai sus, instanța de fond a înlǎturat, ca nesincere, declarațiile martorilor propuși de cǎtre reclamantǎ întrucât acestea nu se coroboreazǎ cu nici un alt mijloc de probǎ administrat în prezenta cauzǎ.
Mai mult, instanța de fond a stabilit cǎ dovedirea unei relații de concubinaj între pǎrți nu este suficientǎ pentru ca reclamanta sǎ poatǎ dobândi un drept de proprietate, întrucât în acest caz nu opereazǎ prezumția comunitǎții de bunuri, specificǎ, conform prevederilor legale, numai relațiilor de cǎsǎtorie.
Instanța de fond a reținut cǎ pârâta nu a fǎcut dovada, conform dispozițiilor legale, pentru a putea obține dreptul de proprietate asupra unei cote pǎrți din imobilul casǎ ce face obiectul prezentului dosar.
În acest sens, instanța reține cǎ toatǎ documentația aferentǎ construirii casei a fost întocmitǎ personal de cǎtre pârât, care în nume propriu a contractat lucrarea, a plǎtit materialele folosite și a încheiat contractele de prestǎri servicii necesare.
Totodatǎ, instanța de fond a reținut cǎ eventualele lucrǎri de îmbunǎtǎțire a imobilului la care a participat sau pe care le-a efectuat personal reclamanta nu-i conferǎ acesteia un drept de proprietate asupra casei, ci doar un drept de creanțǎ. Nici conviețuirea ulterioarǎ și îndelungatǎ a pǎrților nu are nici o importanțǎ pentru stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului casǎ amintit mai sus.
Prin urmare, instanța de fond a stabilit cǎ imobilul casǎ de locuit și anexele gospodǎrești situate în satul Cotnari, . nu fac parte din masa bunurilor comune dobândite de pǎrți în timpul cǎsǎtoriei.
De aceea, având în vedere toate considerentele de mai sus, analizând toate înscrisurile și susținerile din dosar, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., vǎzând chitanțele de la dosar, instanța de fond a obligat-o pe reclamantǎ la plata cǎtre pârât a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul avocatului ales al pârâtului.
Având în vedere faptul că nu a fost achitată diferența de 411 lei, în plus față de onorariul provizoriu stabilit de instanță, instanța de fond a obligat-o pe reclamantǎ la plata sumei de 411 lei în contul expertei G. D..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. L., considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Împotriva sentinței civile nr. 943/28.10.2010 a formulat recurs reclamanta D. L., considerând-o nelegală și netemeinică.
Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 7-9 și art. 3041 din Codul de procedure civilă.
Recurenta reclamantă a arătat că prin acțiunea introductivă înregistrată la Judecătoria H. în dosarul civil nr._, a solicitat împărțirea unei case de locuit edificată împreună cu pârâtul în timpul conviețuirii lor.
În motivarea acțiunii, a invocat faptul că înainte de căsătorie a întreținut relații de concubinaj cu pârâtul timp de peste 12 ani.
În perioada relațiilor de concubinaj a construit un imobil casa în ., prin eforturi comune, imobil ce l-a finisat în timpul căsătoriei.
În cauză, s-a administrat un probatoriu complex cu înscrisuri, martori, expertiză tehnică și interogatoriul paratului, probe prin care consideră că a dovedit pe deplin că acțiunea este întemeiată.
Recurenta consideră că sunt elocvente în acest sens:
Declarația martorului Bărbăcuț C., din . care a confirmat faptul ca a întreținut relații de concubinaj cu pârâtul foarte mulți ani înainte de a se căsători.
Martorul a precizat următoarele: relația lor de concubinaj datează dinainte de anul 1969; în perioada concubinajului a locuit cu pârâtul într-un imobil aparținând lAS-ului Cotnari, după care împreună au început construcția casei; la edificarea imobilului, atât ea cât și pârâtul au avut aport material; în perioada când trăia în concubinaj cu pârâtul, mai precis în toamna anului 1969, împreună cu viitorul soț, i-a botezat unul dintre copii, respectiv pe fiica Bărbăcuț E., născută la data de 22 septembrie 1969; la data când martorul i-a cunoscut pe cei doi concubini, în timp ce locuiau împreună în imobilul lAS-ului Cotnari, la momentul respectiv avea un copil din prima casatorie, elev în clasa I.
- Declarația martorului L. I., persoana care, în depoziția sa, a precizat, printre altele: că ne-a cunoscut pe cei doi concubini în anul 1967, când a devenit coleg de serviciu cu pârâtul la IAS Cotnari; a locuit împreună cu pârâtul la IAS Cotnari circa 4 ani, dupa care și-au construit casa în . a durat circa 4-5 ani, timp în care ambii concubini au contribuit material la ridicarea imobilului; în perioada respectivă ea lucra ca și zilier la IAS Cotnari, iar pârâtul era salariat la aceasta întreprindere.
Martorul a văzut-o personal când lucra la construcți casei. La data când i-a cunoscut martorul pe cei doi concubini, ea avea un copil din prima casatorie, ce avea vârsta de circa 6 ani. Martorul a precizat că la construcția casei au fost ajutați si de un frate al ei.
- Certificatul de naștere al numitei Bărbăcuț E., născută la data de 22 septembrie 1969, în .;
- Certificatul de deces al fiului ei din prima căsătorie, P. D., înscris din care reiese că acesta este născut în anul 1960;
- Declarațiile autentice ale numitelor N. A., din . și A. E., din .(declarații ce i-au fost contestate de către pârât), care au confirmat la rândul lor faptul că înainte de a se căsători cu pârâtul a întreținut relații de concubinaj foarte mulți ani și că în timpul concubinajului au construit împreună cu S. E. casa din . class="Style11"> Pârâtul S. E. a susținut în întâmpinare faptul că imobilul casă a fost construit de către el, înainte de a intra în relații de concubinaj cu ea și că la data cand s-au mutat în imobil acesta era edificat. Prin urmare, consideră pârâtul că imobilul este bun propriu.
La cererea pârâtului, au fost audiați martorii B. I. și I..
Recurenta consideră că declarațiile acestora sunt surprinzatoare. Astfel:
- Martorul B. loan a declarat că pârâtul a construit casa și că edificarea imobilului a durat până prin anul 1971; reclamanta a intrat în relații de concubinaj cu pârâtul prin anul 1973, fără să fi întreținut relații de concubinaj anterior acestei perioade; pentru construcția casei pârâtul a fost cel care a achiziționat terenul, dar și materialele.
Recurenta consideră că martorul face însă o mențiune care dovedește ca a fost de rea-credință și că a ascuns adevărul, încercând să-l favorizeze în proces pe pârât. Este vorba de acea parte a declarației sale în care recunoaște că atunci când s-a mutat în casă împreună cu pârâtul (prin anii 1973-1974), copilul pe care-l are din prima căsătorie nu începuse școala primară. Se subînțelege din declarația martorului că acesta a cunoscut-o în perioada în care fiul ei nu împlinise vârsta de 7 ani, iar potrivit declarației sale, în perioada respectivă era împreună cu pârâtul. Ori, dacă se are în vedere că fiul ei este născut în anul 1960 se poate deduce că martorul se referă la perioada 1966-1967 și nicidecum la anii 1973-1974. Însă, pentru a ascunde adevărul, a susținut că părțile ar fi intrat în relații de concubinaj atunci când imobilul casă era terminat.
- Martorul I. N., la rândul său, a dat dovada de rea-credință, declarând în fața instanței de judecată aspecte ce nu corespund adevărului și care, de asemenea, sunt contrazise de înscrisurile de la dosar, dar și de celelalte probe administrate.
Spre exemplu, declară, printre altele, că pârâtul a început construcția casei lor în anul 1969, când nu întreținea relații de concubinaj cu ea sau că edificarea imobilului s-a realizat între anii 1969-1975. Martorul arată că după 8 ani de la construcția casei pârâtul s-a mutat în imobil împreună cu ea. Precizează că a locuit împreună cu pârâtul și în clădirea lAS-ului Cotnari, dupa care s-au mutat în casa construită de pârât.
Și acest martor s-a conlrazis pe sine însuși în momentul în care a afirmat că atunci cand a cunoscut-o pe recurentă și când trăia deja în concubinaj cu pârâtul, fiul ei din prima căsătorie avea vârsta de circa 4 ani.
Din declarația acestui martor se subînțelege că, de fapt, respectivul cunoaște faptul că relația sa de concubinaj cu pârâtul dăinuia de mai bine de 12 ani dinainte de a se căsători, însă fiind în relații de amiciție cu pârâtul, nu a înțeles să declare adevărul.
Întrucât martorii au depus mărturii mincinoase, recurenta precizează că urmează să introducă împotriva lor plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 Cod penal.
O dovadă elocventă a faptului că pârâtul este de rea-credință, că în dorința de a obține pentru sine întregul imobil și de a-i nesocoti cota sa de contribuție la edificarea acestuia, a încercat să inducă în eroare instanța de judecată și, de asemenea, a determinat martorii săi să nu declare adevărul, o reprezintă răspunsul la interogatoriu al acestuia.
La termenul din 03 iunie 2010, fiind audiat la instanța de judecată, pârâtul nu a recunoscut că a întreținut relații de concubinaj și anterior edificării imobilului casă.
Cu toate acestea, la pct. 4 din interogatoriul ce i s-a luat a confirmat faptul ca au intrat în relații de concubinaj din perioada in care fiul ei din prima căsătorie - P. D. avea circa 3-4 ani.
De asemenea, este de remarcat și o altă declarație a pârâtului realizată cu aceeași ocazie, respectiv la interogatoriul ce i s-a luat la data de 03 iunie 2010, când, prezentându-i-se mai multe fotografii, a recunoscut că în fotogralia nr. 1, în imagine sunt ambele părți, împreună cu fiul ei P. D. (atunci când avea 10 ani), iar fotografia a fost realizată în timp ce locuiau în clădirea IAS-ului Cotnari.
Referitor la fotogralia nr. 2, recunoaște în imagine părțile, pe soții Hanuș, din . fiul lor Ș. și această fotografie fiind realizată în timp ce locuiau la IAS Cotnari, judetul Iasi.
Recurenta arată că există la dosar dovezi clare că martorii propuși de pârât au dat declarații mincinoase și că pârâtul, la rândul său, ascunde adevărul și că prin sentința civilă nr. 943/2010, Judecătoria H. a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică, în totală contradicție cu marea majoritate a probelor de la dosar.
Astfel, instanța de judecată a respins acțiunea de partaj introdusă de ea, apreciind că imobilul casă a fost construit de către pârât înainte de a iniția relația cu ea și prin eforturile sale proprii.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, Judecătoria H. a luat în considerare doar declarațiile martorilor B. și I., precum și înscrisurile prezentate de pârât, făcând mențiunea expresă că înlatură probele administrate de ea în această cauză întrucât nu sunt pertinente, concludente, iar martorii nu au fost sinceri.
Consideră că modul în care instanța de fond a înțeles să soluționeze litigiul este lamentabil, dovedește lipsă de obiectivitate, precum și superficialitate în analizarea și aprecierea probatoriului.
Este atât de evident că martorii audiați la cererea pârâtului nu au fost sinceri, încât nu-și poate explica cum un magistrat a putut ajunge la concluzia că aceștia ar fi spus adevărul, când depozițiile martorilor sunt contrazise prin înscrisurile depuse de ea la dosar, prin răspunsul la interogatoriu dat de pârât, dar martorii s-au contrazis ei inșiși în propria declarație.
Aprecierea că imobilul ar fi fost construit exclusiv de pârât și pe cheltuia sa, înainte de a intra în relații de concubinaj sau înainte de a se căsători este principala motivație ce a stat la baza respingerii acțiunii ei.
Insă în considerentele hotărârii se arată faptul că din moment ce autorizația pentru edificarea casei a fost eliberată pe numele pârâtului și chitanța de plată a contravalorii terenului atribuit pentru construcția casei este eliberată tot pe numele pârâtului, acestea ar constitui dovezi că pârâtul este singurul proprietar al imobilului. Se arată, de asemenea, că „dovedirea unei relații de concubinaj între părți nu este suficientă pentru ca reclamanta să poată dobândi un drept de proprietate, întrucât, în acest caz, nu operează prezumția comunității de bunuri (...)".
Recurenta consideră că în concepția instanței de fond, faptul că în timpul relațiilor de concubinaj a edificat un imobil împreună cu pârâtul, prin contribuția ambilor (imobil ce a fost edificat pe un teren ce nu constituia proprietatea lor, dar care, într-adevar, le-a fost dat în folosință pentru construcția casei), nu reprezintă o dovada ca este coproprietara acestei construcții.
Recurenta arată că pentru instanța de fond principalul reper l-a constituit împrejurarea că documentația întocmită în vederea obținerii autorizației, dar și plata terenului dat în folosință au fost realizate pe numele pârâtului.
Recurenta consideră nedreaptă această hotărâre în care sunt luate în considerare doar acele apărări formulate de pârât și, în același timp, au fost înlăturate fără o explicație justă sau plauzibilă acele dovezi care relevă că, în realitate, casa a fost construită de ei, concubinii, pe un teren a cărui contravaloare au plătit-o împreună și în baza unei autorizații al cărei cost a fost achitat tot împreună.
Recurenta a arătat că într-adevăr concubinii nu beneficiază de prezumția de comunitate asupra bunurilor, prevăzută de art. 30 din Codul familiei, dispoziție care este aplicabilă numai bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, însă, în raporturile dintre concubini, își au aplicabilitate acele prevederi legale din dreptul comun care reglementează proprietatea în indiviziune, în măsura în care este dovedită existența unei atare proprietăți, precum și contribuția fiecăruia la dobândirea ei.
Problema contribuției concubinilor la dobândirea bunurilor în timpul conviețuirii în comun, prestată cu intenția de a deveni proprietari asupra bunurilor respective, fiind o chestiune de fapt, urmează a fi rezolvată pe bază de probe.
În ceea ce-i privește pe ei, consideră că a dovedit că în perioada relațiilor de concubinaj care au durat mai bine de 12 ani, au conviețuit și s-au gospodărit împreună și tot împreună au convenit să construiască o locuință comună care să aparțină ambilor, în codevălmășie.
Intenția lor a fost de la început de a-și întemeia o familie și de a se căsători, fapt ce s-a și întamplat.
Destinația pe care părțile au dat-o construcției edificate de a o folosi în comun în timpul concubinajului dar și după căsătorie, rezultă în mod neîndoielnic, deci fără posibilitate de echivoc.
Rezultă la fel și prezumția că imobilul a fost dobândit prin contribuție comună și că este un bun indiviz.
O atare prezumție este confirmată pe deplin de numeroasele elemente probatorii de la dosar.
Recurenta adaugă și faptul că în legislația actuală se tinde deja a fi înlăturate diferențierile de tratament juridic dintre cel al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei și cel al bunurilor dobândite în timpul concubinajului, urmărindu-se a se adopta o reglementare unitară în această materie.
În concluzie, a solicitat să se constate că hotărârea pronunțată de Judecatoria H. este nelegală și netemeinică, motiv pentru care solicită admiterea cererii de recurs și desființarea sentinței civile nr. 943/2010.
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat să se constate că imobilul casă este coproprietatea ambelor părți și că la dobândirea acestuia părțile au un aport egal.
Recurenta solicită să se dispună împărțirea construcției, să-i fie atribuit LOTUL NR. 1 alcătuit din: camera nr. 1, camera nr. 2, veranda S, hol 1.
Recurenta a arătat că solicită să se rețină că are vârsta de 70 ani, o stare precară a sănătății, dar și o stare materială modestă, este pensionară și are ca singur venit bănesc pensia de 350 lei ce o încasează lunar.
Intimatul S. E. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.
A arătat că, în fapt, convinsă fiind că vârsta înaintată va putea fi folosită ca mijloc de înduioșare a martorilor și a instanței de judecată, precum și de faptul că titlul de proprietate deținut pentru terenul intravilan, aferent construcțiilor, poate crea aparența dreptului său de proprietate asupra construcțiilor pe care le-a folosit după căsătoria cu pârâtul intimat, recurenta reclamantă a inițiat prezentul proces de partaj.
În acord cu cererea pe care pârâtul a făcut-o prin întâmpinare, realizând o interpretare obiectivă a probelor administrate, instanța de fond a respins acțiunea, constatând că S. E. este proprietar exclusiv al construcțiilor care au făcut obiectul acțiunii.
Recurenta prezintă în cererea de recurs fragmente din depozitjile martorilor Bărbăcuț C. și L. I., pe care își întemeiază criticile.
Ea nu găsește însă în declarația martorului Bărbăcuț nici o afirmație cu privire la vreo înțelegere pe care să o fi avut S. E. și D. L. pentru dobândirea în comun a dreptului de proprietate asupra casei și anexelor gospodărești din localitatea Cotnari.
Prin declarația martorului L. I., recurenta încearcă să convingă instanța de faptul că a contribuit material la ridicarea casei, folosind veniturile pe care le obținea ca zilier la IAS Cotnari, în ciuda faptului că în evidențele acestei unități nu este înregistrată anterior anului 1975.
În opoziție, martorii B. I. și I. M. au arătat faptul că reclamanta recurentă nu a lucrat deloc, normele sale fiind realizate de alte persoane pe care le plătea pârâtul intimat. Cu toate acestea, el nu beneficia de ajutor în treburile gospodărești, nici măcar cu privire la spălatul ori călcatul rufelor.
Reclamanta nu a adus nici o probă a unei convenții pentru dobândirea unei părți din dreptul de proprietate asupra casei de locuit. Ea a încercat să contureze imaginea unei relații intense de concubinaj a părților în perioada construirii casei, precum și a participării sale la lucrările de construire.
Aceste două elemente nu sunt suficiente pentru obținerea dreptului de proprietate afirmat de reclamantă.
Pentru că titularul dreptului asupra terenului atribuit de CAP ca lot pentru construirea casei a fost intimatul și pentru că tot numai el a fost titularul autorizației de construire a casei, orice ajutor venit din partea unui terț la construirea casei, chiar daca acest terț este un concubin, nu conduce la transferul unei părți din dreptul de proprietate asupra construcției în patrimoniul terțului care poate dobândi cel mult un drept de creanță asupra proprietarului construcției.
Relația de concubinaj este o cauză de admisibilitate a probei cu martori pentru dovedirea actelor juridice al căror obiect este mai mare de 250 lei, în temeiul art. 1198 Cod civil, ca excepție de la regula înscrisă în art. 1191 Cod civil, însă niciodata nu constitute o prezumție de coproprietate.
Intimatul arată că în cauza de față, nici măcar depozițiile martorilor L. loan și Bărbăcuț C. - pe care le apreciază ca fiind subiective și care nu se coroborează cu celelalte mijloace de proba - nu pot răsturna prezumția de proprietate exclusivă care operează în favoarea celui care obține în nume propriu teren în vederea construirii unei case, care întocmește în nume propriu documentația necesară autorizării și construirii casei, care obține în nume propriu autorizația de construire a casei, care încheie în nume propriu contracte de prestări servicii în scopul construirii casei și care plătește toate materialele și serviciile prestate de terți pentru construirea casei. Cel puțin din cauza faptului că nu au cunoscut și nu au afirmat existența vreunei convenții încheiate între pârâtul intimat și reclamanta recurentă, anterior construirii casei, cu privire la dobândirea în comun a dreptului de proprietate asupra casei.
Conviețuirea ulterioară a părților, îndelungată, până la vârste înaintate, nu este importantă la stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra casei de locuit pentru că nu constituie un miiloc de dobândire a dreptului de proprietate.
Reclamanta a încercat să suplimenteze mijloacele de persuasiune prin doua declarații autentificate la BNP E. B. din orașul H., însă aceste declarații nu reprezintă un mijloc de probă valid.
Susține că aceste declarații la care se face referire în cererea de recurs și fac un deserviciu reclamantei, având în vedere faptul că în înscrisul semnat de A. I. E. și mai ales în cel semnat de N. A. este prezentată ca fiind adevărată o situație care este contrazisă în mod categoric de înscrisurile depuse de el în dosarul Judecătoriei și de mențiunile din evidența CAP Cotnari referitoare la perioada în care reclamanta a fost membru în acest CAP, anume că terenul pe care s-a construit casa a fost proprietatea reclamantei, pentru că CAP Cotnari „l-a atribuit acesteia suprafața de teren amintită mai sus."
Exista la dosar întreaga documentație întocmită în vederea obținerii autorizației de construire pentru casa de locuit precum și înscrisuri care atestă în mod indubitabil că această construcție a fost realizată de Cooperativa Meșteșugărească „Unirea" H. în baza contractului nr. 50 din 15.07.1970.
Este în afara oricărui dubiu faptul că la data de 27 octombrie 1970 construirea casei era încheiată deoarece la aceasta data Cooperativa Meșteșugarească „Unirea" Hârău l-a somat prin adresa nr. 2425/27.10.1970 să-i achite diferența de 1068 lei, reprezentând un plus de preț față de devizul inițial de lucrări, calculat după terminarea lucrărilor.
Aceste înscrisuri se coroborează cu declarațiile martorilor B. loan - proprietarul imobilului din vecinătatea sudică a terenului pe care este amplasată casa ce face obiectul acestui proces de la sud - și I. M..
Martorul B. loan a relatat că „prin 1968-1969 pârâtul și-a luat un loc de casă. Prin 1968-1969 acesta a început construcția casei. Casa a fost construită de o societate de lucru de la noi dar banii au fost dați de pârât. Pe reclamantă am văzut-o prima data în 1974-1975. Cand am văzut-o prima data pe reclamantă casa era terminată. Prin 1970-1971 casa era gata".
Martorul I. M. a arătat că știe personal că „în 1969 a început construcția casei". El a transportat materiale pentru casă și astfel a constatat că în perioada construirii casei pârâtul intimat nu locuia împreună cu reclamanta recurenta, persoană pe care martorul nu a văzut-o niciodată în perioada construirii casei.
Rezolvarea recursului prin desconsiderarea probelor coroborate care îi sunt favorabile intimatului și prin preluarea construcției speculative a recurentei, pornind de la vârsta fiului său, ar fi complet greșită, având în vedere faptul că relația intimatului cu fiul recurentei s-a născut și s-a dezvoltat cu câțiva ani înainte ca mama și fiul său să își stabilească reședința în Cotnari.
Intimatul a cunoscut-o pe recurentă la Iași, unde aceasta își ducea existența împreună cu fiul său minor. Din cauza situației materiale precare a acestora, intimatul s-a îngrijit ca minorul să aibă din punct de vedere material un nivel de trai corespunzător, iar în timp s-a creat și o legătură afectiva între el și copil.
După câțiva ani recurenta s-a mutat în localitatea Cotnari, iar după o altă perioadă de timp, în care părțile au conviețuit, s-au căsătorit.
Înainte ca recurenta să își stabilească reședința în localitatea Cotnari, intimatul a obținut de la CAP Cotnari terenul pentru construirea casei care face obiectul acestui partaj, a obținut autorizația de construire a casei și a realizat construcția.
Ca urmare, intimatul consideră că recursul nu este fondat și solicită să fie respins, iar recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recusul de față, prin prisma motivelor invocate de reclamanta D. L., tribunalul reține următoarele:
Prin cererea inițial formulată reclamanta D. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. E. solicitând partajul bunurilor comune imobile dobândite în timpul căsătoriei lor constând într-o casă, o bucătărie și un coșer, reținând pentru fiecare parte o cotă de contribuție de 50%.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând că imobilul casă de locuit a fost construit în perioada 1969-1970 pe un teren dobândit doar de S. E. anterior.
S. E. și D. L. au fost căsătoriți în perioada 18.11.1977 – 13.10.2009, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 943 din 28.10.2010 pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._ .
La data de 09.07.1969, reclamantul a cumpărat suprafața de 500 mp în intravilan Cotnari pentru construirea unei case de locuit așa cum rezultă din chitanța nr.149 eliberată de Cooperativa Agricolă de Producție a Comunei Cotnari (aflată la 55 dosar fond).
Ulterior, pe acest teren a început edificarea locuinței, în baza cererii de autorizare pentru executare lucrări înregistrată sub nr._/10.07.1969 la Consiliul Popular al . autorizației pentru executare lucrări nr.30/09.07.1969 emisă de Consiliul Popular al .-65 dosar de fond).
Prin titlul de proprietate nr._/19.09.1995 eliberat pe numele S. Gh. L. i s-a reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp din care 3814 mp în extravilanul comunei Cotnari și 1186 mp în intravilanul satului și comunei Cotnari, din care 900 mp categoria curți, construcții.
S. E. a atacat acest titlu și prin decizia civilă nr. 2851/2011 din 31 Octombrie 2010(irevocabilă) dată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de pârâta D. L. împotriva sentinței civile nr.115/03.02.2011 a Judecătoriei H. și s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/19.09.1995 emis pe numele pârâtei S. (în prezent D.) L. cu privire la suprafața de 500 mp din cei 1186 mp, teren înscris în tarlaua nr.35, . satului și . schița anexă nr.3 la expertiza D. R., în interiorul chenarului delimitat de punctele D, 6, 4, F, E, C, D.
Prin această decizie s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că „indiscutabil, suprafața de teren de 500 mp are caracterul de bun propriu al reclamantului, terenul fiind obținut anterior încheierii căsătoriei”.
Conform dispozițiilor art. 492 din Codul civil în vigoare până la data de 01.10.2011 „ Orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.”
La data de 27.10.1970 construcția casei era încheiată, așa cum rezultă din înscrisul - adresa nr. 2425/27.10.1970 emisă de Cooperativa Meșteșugărească “Unirea” din Orașul H., prin care pârâtul a fost somat la sfârșitul lucrǎrilor sǎ plǎteascǎ acesteia suma de 1068 lei, reprezentând plusul de preț fațǎ de devizul inițial de lucrǎri.
Documentația aferentǎ construirii casei a fost întocmitǎ personal de cǎtre pârât, în nume propriu, care a și contractat lucrarea, a plǎtit materialele folosite și a încheiat contractele de prestǎri servicii construcții necesare.
Așa cum a reținut și instanța de fond, faptul că părțile au avut o relație de concubinaj anterior căsătoriei nu este suficientǎ pentru dovedirea unui drept de proprietate, întrucât în acest caz nu opereazǎ prezumția comunitǎții de bunuri, specificǎ, conform prevederilor legale, numai relațiilor de cǎsǎtorie.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond cǎ eventualele lucrǎri de îmbunǎtǎțire a imobilului la care a participat sau pe care le-a efectuat personal reclamanta nu-i conferǎ acesteia un drept de proprietate asupra casei, ci doar un drept de creanțǎ pe care are posibilitatea să-l valorifice pe cale separată, iar conviețuirea ulterioarǎ și îndelungatǎ a pǎrților nu are nici o importanțǎ pentru stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului casǎ.
Recurenta reclamantă nu a făcut dovada că, și în cazul în care a existat între părți o relație de concubinaj în perioada construcției casei în care au locuit ulterior, a existat vreo înțelegere între ele cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, în condițiile în care știa că numai pârâtului i s-a atribuit terenul pentru construcție și toate înscrisurile privind convenția de construire și plata lucrărilor sunt doar pe numele lui.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de D. L. împotriva sentinței civile nr. 943/23.10.2010 pronunțată de Judecătoria H., pe care o menține.
Deși recurenta este căzută în pretenții, întrucât intimatul nu a făcut dovada privind cheltuielile de judecată efectuate în recurs, tribunalul va respinge cererea formulată de intimatul S. E. în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D. L. împotriva sentinței civile nr. 943/23.10.2010 pronunțată de Judecătoria H., pe care o menține.
Respinge cererea intimatului S. E. privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.04.2012.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A.C. F.S. M.M. M.G.
Redctat: A.C.
2 ex/18.07.2012
Judecător de fond:P. C. M., Judecătoria H.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Decizia nr. 936/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
