Contestaţie la executare. Decizia nr. 791/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 791/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 791/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Octombrie 2014
Președinte - M. S.
Judecător - G. C.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 791/2014
Pe rol fiind pronunțarea apelului formulat de ANAF Iași – DGFP Iași împotriva sentinței civile nr._ din 20.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata I. C. M., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 20.10.2014, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 24.10.2014, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._ din 23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea I. C. M. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor P. a M. Iași. Anulează actele de executare silită emise în dosarul de executare al intimatei nr._/22/_ /_:
- somație nr.22/_ /_ din 04.09.2013 și
- titlu executoriu nr._ din 04.09.2013.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare silită invocată de intimată prin întâmpinare instanța reține următoarele:
Potrivit art.172 din Codul de procedură fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare.(…)Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.”
De asemenea, potrivit art.712 alin. 2 NCPC în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept care privesc fondul dreptului cuprins în titlul executoriu numai dacă legea nu prevede în legătură cu acesta o altă cale procesual specifică pentru desființarea lui.
Invocând excepția inadmisibilității acțiunii intimata a învederat faptul că aspectele privind realitatea și legalitatea obligațiilor de plată stabilite în sarcina contribuabililor se pot invoca în fața instanței de contencios administrativ.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art.205 și art.218 cod procedură fiscală împotriva deciziilor de impunere și a altor acte administrativ- fiscale se poate formula contestație administrativă și ulterior contestație în fața instanței de contencios administrativ competente, legiuitorul prevăzând așadar o cale specifică de atac împotriva acestora.
Instanța reține însă că în cauza de față, contestatoarea a înțeles să atace efectiv actele executare silită ce i-au fost comunicate (somația și titlul executoriu), acte pentru anularea cărora a invocat, între altele, și motive privind existența și întinderea obligației de plată.
Critica principală adusă de contestatoare executării silite a avut în vedere necomunicarea actului administrativ fiscal - decizia de impunere, comunicarea fiind o etapă cu implicații directe asupra procedurii execuționale demarate ulterior, având în vedere că titlul de creanță capătă forță executorie numai prin ajungerea creanței la termenul de scadență, moment legat indisolubil de cel al comunicării actului administrativ fiscal.
Așadar deși instanța învestită cu prezenta contestație la executare reține drept corectă, în principiu, afirmația intimatei potrivit căreia nu pot fi analizate în cadrul contestației la executare aspectele invocate de contestatoare privind existența și întinderea obligației de plată, astfel cum aceasta a fost stabilită prin decizia de impunere (pentru că, în acest scop, contestatorul are deschisă calea contestației împotriva deciziei de impunere, la organul administrativ fiscal emitent și ulterior la instanța de contencios administrativ, potrivit art.205 și urm. Cod procedură fiscală), nefiind acestea singurele motive formulate în susținerea contestației la executare, instanța nu poate primi excepția invocată de intimată.
Admiterea excepției ar avea drept consecință suprimarea dreptului contestatorului de a obține analizarea legalitații actelor de executare silită emise împotriva acestuia prin prisma celorlalte motive invocate, motive care țin de caracterul executoriu sau nu al titlului pus în executare silită.
Pentru motivele expuse excepția invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată .
În ceea ce privește fondul contestației la executare instanța reține spre analiză dintre motivele invocate de contestatoare pe cele care vizează procedura de executare în sine și constată următoarele:
La data de 30.04.2014 intimata a emis titlul executoriu nr._ pentru sumele de:
- 25 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, potrivit mențiunii din titlul executoriu această sumă fiind individualizată anterior prin DEC ACC_/01.07.2012
- 300 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, potrivit mențiunii din titlul executoriu această sumă fiind individualizată anterior prin aceeași DEC ACC nr._/01.07.2012 (fila 12 dosar).
S-a emis totodată pe numele contestatoarei și somația prevăzută de disp.art.145 alin.1 C.pr.fisc. (fila 13 dosar).
Din copia dosarului de executare silită înaintat de intimată instanța reține că la data de 01.07.2012 în dosarul fiscal_ s-a emis Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii în cuantum de 325 lei (fila 26 ds) și Anexa acesteia (f.27 ds).
Această decizie fost comunicată debitorului contribuabil în modalitatea anunțului colectiv (fila 29 dosar).
Contestatoarea a invocat faptul că această decizie care individualizează creanța fiscală nu i-a fost legal comunicată.
Instanța reține caracterul întemeiat al susținerii contestatoarei în condițiile în care potrivit dovezii de comunicare înaintată la dosar de intimată comunicarea s-a efectuat exclusiv în modalitatea afișării.
Citată expres cu mențiunea de a face dovada comunicării, intimata a înaintat la dosar o decizie de impunere nr._/31.10.2011 comunicată contestatoarei la 17.11.2011 (filele 42,47 dosar).
Actele de executare silită emise de intimată în dosarul_/2012 nu vizează însă această decizie și nici măcar nu în conținut elemente pentru a permite instanței să concluzioneze că se află în legătură cu aceasta, întrucât anexa Deciziei de impunere emisă pentru suma de 325 de lei nu individualizează creanța principală față de care suma din titlul executoriu se află în raport de accesorialitate.
Prin urmare comunicarea din 17.11.2011 depusă la dosarul cauzei de intimată nu suplinește lipsa comunicării legale a deciziei nr._/01.07.2012, decizie de impunere menționată în titlul executoriu, act cu privire la care s-a făcut dovada comunicării exclusiv în forma publicității.
Potrivit art.44 Cod procedură fiscală „Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. (…)Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Potrivit dispozițiilor art.141 alin.1 din O.G. nr.92/2003, sub titulatura „Titlul executoriu și condițiile pentru începerea executării silite” legiuitorul a prevăzut faptul că „(1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul.(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin.(1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii. (2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. „
Or, după cum rezultă din dispozițiile legale anterior redate pe de o parte rezultă că o condiție a începerii executării silite o constituie existența unui titlu de creanța care să fi devenit, prin ajungerea creanței la termenul de scadență, titlu executoriu.
Ajungerea creanței la scadență are loc la data prevăzută de lege sau la cea stabilită de organul de executare în actul respectiv, fiind indisolubil legată de comunicarea titlului de creanță.
Astfel, potrivit mențiunilor din decizia de impunere DEC ACC_/01.07.2012 (f.26 dosar) termenul de plată indicat contribuabilului era cel prevăzut de art.111 alin.2 din O.G. nr.92/2003 .
Conform acestui din urmă text de lege „Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: (…)”.
Cum intimata nu a făcut dovada comunicării actului în forma prescrisă de legiuitor rezultă instanței faptul că termenul de plată nu s-a împlinit și pe calea de consecință obligațiile de plată stabilite de intimată nu au ajuns la scadență, titlul de creanță nu a devenit titlul executoriu, nefiind așadar îndeplinită condiția prevăzută de art.141 alin.1 din OG nr.92/2003 pentru declanșarea procedurii de executare silită.
Pentru motivele expuse în fapt și drept instanța va reține caracterul întemeiat al contestației la executare formulată de contestatoare.
Apreciind că executarea silită silită a fost declanșată cu nerespectarea prevederilor art.141 alin.1 Cod procedură fiscală, în baza art.174 alineat 3 cod procedură fiscală va dispune anularea actelor de executare contestate .
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași – Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
Pe de altă parte, CAS Iași a comunicat actul prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială a acestui fapt.
Pe fond, recurenta a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin și dovada plății contribuțiilor. Or, în urma verificărilor efectuate în baza de date a ANAF – Administrația Finanțelor P. Iași, conform protocolului încheiat cu ANFP, au fost identificate persoane care avea declarate deschise activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași. Mai arată recurenta că prima instanță în mod greșit a reținut faptul că intimata nu a făcut dovada încheierii unui contract de asigurare cu contestatoare. Conform legii privind reforma în domeniul sanitar nr.95/2006 sunt asigurați cetățenii români cu domiciliul în țară.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin titlul executoriu nr._ emis la data de 04.09.2013 în dosarul de executare nr._/22/_ /_, precum și somația aferentă acestuia, emisă la data de 04.09.2013 contestatoarei i s-a pus în vedere obligația achitării sumei de 325 lei cu titlul de contribuții la asigurările sociale de sănătate datorate persoanelor care realizează venituri din activități independente. În cadrul titlului executoriu figurează decizia nr._ din 1.07.2012 .
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
Decizia de impunere nu a fost comunicată contestatoarei, neexistând probe concludente în acest sens, deși au fost efectuate numeroase demersuri către intimată.
Intimata a înaintat la dosar o decizie de impunere nr._/31.10.2011 comunicată contestatoarei la 17.11.2011 (filele 42,47 dosar).
Actele de executare silită emise de intimată în dosarul_/2012 nu vizează însă această decizie și nici măcar nu în conținut elemente pentru a permite instanței să concluzioneze că se află în legătură cu aceasta, întrucât anexa Deciziei de impunere emisă pentru suma de 325 de lei nu individualizează creanța principală față de care suma din titlul executoriu se află în raport de accesorialitate.
Prin urmare comunicarea din 17.11.2011 depusă la dosarul cauzei de intimată nu suplinește lipsa comunicării legale a deciziei nr._/01.07.2012, decizie de impunere menționată în titlul executoriu, act cu privire la care s-a făcut dovada comunicării exclusiv în forma publicității.
În consecință, instanța de apel constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea executării silite.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de ANAF IAȘI – DGFP IAȘI împotriva sentinței civile nr._ din 23.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.10.2014.
Președinte, M. S. | Judecător, G. C. | |
Grefier, N. E. |
Red./tehn.S.M.-26.01.2015 4 ex
Jud. fond C. E. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 748/2014. Tribunalul IAŞI | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 88/2015. Tribunalul... → |
|---|
