Fond funciar. Decizia nr. 1329/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1329/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1329/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Octombrie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1329/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către reclamanta A. A. și recursul declarat de intervenientul Ț. M. împotriva sentinței civile nr. 3445 din 07.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimații C. Județeană De S. D. De P. Iași, C. L. De S. D. De P. C., C. L. De S. D. De P. Iași, S. N., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială T.P.; modificare (rectificare) T.P..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 09 octombrie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin sentința civilă nr._ din 7.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. A., astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâții C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Locala C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. Municipala Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și S. N., ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință,, a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești față de cererea de rectificare a Titlului de proprietate nr._/07.06.1995, formulată în subsidiar de către reclamanta A. A., invocată din oficiu și a fost respinsă cererea formulată în subsidiar de către reclamanta A. A. de rectificare a Titlului de proprietate nr._/07.06.1995 în contradictoriu cu aceeași pârâți, ca inadmisibilă.
De asemenea, a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul Ț. M., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță a reținut că, prin titlul de proprietate nr._/07.06.1995 emis de către C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3800 mp situata pe teritoriul Municipiului Iași in favoarea numitului S. N. și că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/28.01.1998 de către Biroul Notarului Public S. B., numitul S. N. a vândut reclamantei Ț. A. suprafața de 500 mp, situată în Mun. Iași, Șoseaua manta Roșie, nr. 29, jud. Iași, ./1.
Arată prima instanță că, în speță, reclamanta solicita constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, motivat de faptul ca amplasamentul suprafeței de teren din titlul de proprietate nu a fost identificat corect dar și faptul că, nulitatea este sancțiunea ce lipsește total sau parțial de efecte actul juridic efectuat cu nerespectarea cerințelor legale de fond sau de formă. Ceea ce deosebește nulitatea de alte sancțiuni, este faptul că aceasta urmărește respectarea dispozițiilor legale la întocmirea actului și nu ulterior.
Analizând documentația depusă de către C. Municipală de Fond Funciar, filele 29-34, instanța de fond a constatat că, potrivit fișei nr. 2503 numitul S. N. a fost pus în posesie cu suprafața de teren de 3800 mp situată în extravilan Municipiul Iași, ./1. Această fișă a suprafețelor primite în proprietate a fost semnată de către beneficiarul titlului de proprietate și în urma acestei fișe a fost emis titlul de proprietate nr._/07.06.1995 contestat prin prezenta acțiune, amplasamentul suprafeței de teren primită în proprietate fiind același ca în fișa amintită.
În măsura în care persoana care a formulat cererea de reconstituire este nemulțumită, are la dispoziție conform art. 53 alin 2 din Legea nr. 18/1991 procedura plângerii împotriva hotărârii comisiei județene ca urmare a contestării procesului-verbal de punere în posesie, procedură obligatorie pentru a înlătura eventualele nemulțumiri în legătură cu amplasamentul stabilit. Persoana care a uzat de procedura reconstituirii dreptului de proprietate nu poate uza de calea acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, în cazul în care reconstituirea dreptului s-a făcut pe un alt amplasament, câtă vreme nu a contestat actele premergătoare emiterii titlului de proprietate.
Instanța de fond reține că, în prezenta cauză, reclamanta Ț. A. a formulat cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/07.06.1995 în calitate de succesor cu titlu particular al beneficiarului acestui titlu, beneficiind de aceleași drepturi dar și limite de acțiune, ca urmare a cumpărării suprafeței de teren de 500 mp ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/28.01.1998. Producerea acestor efecte față de succesorul cu titlu particular este justificată și de principiul potrivit căruia un drept se transmite așa cum apare el în patrimoniul transmițătorului, acesta din urmă neputând ceda mai multe drepturi decât are.
Potrivit instanței de fond, legile adoptate în materia fondului funciar, respectiv legea nr. 18/1991, legea nr. 169/1997 și legea nr. 1/2000 au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietății asupra terenurilor agricole și forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate drept pentru care, persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile precis determinate de lege. Aceste etape premergătoare emiterii titlului de proprietate au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire a beneficiarului legată de reconstituirea sau punerea în posesie trebuie adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legii fondului funciar, care rezolvă acest gen de contestații anterior emiterii titlului de proprietate. După eliberarea titlului de proprietate, asemenea contestații nu mai sunt posibile, întrucât acceptarea lor ar presupune o eludare și o nesocotire a dispozițiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil în reconstituirea proprietății.
Dacă procesul-verbal de punere în posesie nu a respectat validarea dreptului de proprietate, acesta poate fi contestat la C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva hotărârii Comisiei Județene exercitându-se căile de atac prevăzute de legea fondului funciar. Ca urmare a unei astfel de contestații, se poate emite un nou proces-verbal care să respecte validarea dreptului de proprietate și amplasamentul stabilit prin validare.
Constatând că procesul-verbal de punere în posesie nu a fost contestat, iar titlul de proprietate nr._/07.06.1995 a fost emis în respectarea acestui proces-verbal, instanța de fond reține că nu poate reține nulitatea absolută parțială a acestui titlu de proprietate în temeiul susținerilor reclamantei referitoare la identificarea cadastrală a suprafeței de teren de 500 mp în considerarea motivelor prezentate mai sus.
Pentru aceleași considerente de drept și de fapt și celelalte capete de cerere principale formulate prin cererea de modificare a acțiunii introductive, au fost apreciate ca și neîntemeiate, nefiind formulate cu respectarea procedurii fondului funciar descrisă mai sus.
F. de aceste, a fost respinsă cererea de chemare în judecată cu toate capetele de cerere principale, ca neîntemeiata.
În ceea ce privește cererea formulată în subsidiar, respectiv ce a de rectificare a titlului de proprietate și a contractului de vânzare-cumpărare, instanța de fond a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești față de cererea de rectificare a Titlului de proprietate nr._/07.06.1995 la termenul din 31.01.2014, excepție asupra căreia reține următoarele:
Raportându-se dispozițiilor art. 159 indice 1 din Codul de Procedură Civila decretat în 1865, ale art. 91, art. 92 și ale art. 591 din Legea nr. 18/1991, introduce prin art. I pct 11 din Legea nr.219/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2011 instanța de fond a arătat că, dispozitiile Legii nr.219/2012, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 789 din 23 noiembrie 2012, atribuie de la acest ultim moment competența exclusivă de analiză și soluționare pentru cererile de rectificare a erorilor materiale din Titlurile de proprietate Comisiilor județene, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Legea nr.18/1991.
Așadar, conform textului de lege mentionat comisiile județene sunt cele abilitate să adopte hotărari cu privire la cererile de rectificare.
Instanța de fond a mai amintit si faptul ca, în acest fel nu este îngrădit liberul acces la justiție al persoanelor nemulțumite de modul de soluționare sau al lipsei soluționării, existând posibilitatea pentru acestea să conteste modul de soluționare sau lipsa soluționării cererilor de rectificare a erorilor materiale de către C. Județeană, prin intermediul plângerii reglementată de art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificări și completări, în vederea exercitării controlului jurisdicțional de către instanță.
În interpretarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut, el poate permite restricții admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat. Elaborând o astfel de reglementare, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere. Totuși, restricțiile aplicate nu pot limita accesul persoanei într-o asemenea măsură sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa. În plus aceste restricții nu sunt conforme cu art. 6 alin 1 din Convenție decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea cauza L. împotriva României, definitivă la 26.04.2006, paragraful 36).
Or, analizând cerințele arătate mai sus, instanța de fond a constatat că prin reglementarea competenței exclusive de soluționare a cererilor de rectificare a erorilor materiale strecurate în titlurile de proprietate emise în temeiul legii fondului funciar în favoarea chiar a organului emitent al acestor titluri de proprietate, se urmărește un scop legitim, respectiv acela de a asigura un termen rezonabil de soluționare a acestor cereri, care, în sine, nu implică probleme de interpretare sau de aplicare a normelor de drept ci doar de verificare a corectitudinii datelor menționate în titlurile de proprietate emise, verificări ce însă nu pot fi realizate de către instanțele de judecată cu aceeași celeritate ca în procedura administrativă, având în vedere încărcătura reală a activității actuale a instanțelor judecătorești. Totodată, prin această reglementare se urmărește și degrevarea instanțelor judecătorești de acest tip de cauze, tocmai pentru a se putea asigura soluționarea cu celeritate a cauzelor înregistrate pe rolul judecătoriilor pentru care nu este reglementată o astfel de procedură.
De asemenea, se observă că este respectat și raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat, formularea cererii către organul emitent al titlului de proprietate nefiind o sarcină disproporționată față de scopul descris mai sus.
Totodată, materialul probatoriu deja administrat în prezentul dosar rămâne câștigat cauzei, putând fi folosit de către reclamantă pentru soluționarea administrativă a cererii, neimpunându-se folosirea altor resurse financiare pentru obținerea acelorași mijloace de probă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reiterat și în cauza B. împotriva României, hotărârea din 24.05.2005, paragraful 60, că art. 6 alin 1 din Convenție nu obligă statele să supună litigiile asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil unei proceduri care să respecte integral, în toate etapele, cerințele art.6. intervenția inițială a organismelor administrative sau profesionale, care au sau nu prerogative judiciare, care nu îndeplinesc toate cerințele, poate fi justificată dacă aceste organisme se supun controlului ulterior al unui organ judiciar cu competență deplină, care garantează drepturile prevăzute de art. 6 alin 1 din Convenție.
În acest sens, modul de soluționare sau chiar lipsa de soluționare a cererilor de rectificare a erorilor materiale de către C. Județeană poate fi contestată conform plângerii reglementată de art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificări și completări, în vederea exercitării controlului jurisdicțional de către instanța de judecată, fiind astfel garantat pe deplin accesul la justiție.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 165/2013 de către C. L. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, instanța de fond a constatat că aceste dispoziții nu stabilesc reguli de competență generală, materială sau teritorială a instanțelor judecătorești.
Pentru considerentele arătate a fost admisă excepția invocata și cererea formulată în subsidiar de către reclamanta A. A. de rectificare a Titlului de proprietate nr._/07.06.1995, a fost respinsă, apreciindu-se că o eventuală soluționare a prezentei cauze ar încălca competența generală, având drept consecință nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.
Cu privire la capătul de cerere privind rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/28.01.1998 de către Biroul Notarului Public S. B., fila 10-11, prima instanță reține că și acest capăt de cerere urmează a fi respins având în vedere că potrivit art. 942 din Codul civil decretat în 1864, contractul încheiat de către părți este un act juridic guvernat de principiul autonomiei de voință al părților contractante. Contractul presupune acordul de voință al părților și producerea de efecte juridice (nașterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport obligațional), factorul primordial al încheierii contractului fiind acordul de voință al părților (voință juridică). Prin urmare, modificarea aspectelor învederate de către reclamantă este supusă acordului de voință al părților și nu intervenției instanței de judecată.
Față de aceste argumente de drept și de fapt, instanța de fonds a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. A., astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Pentru aceleași motive expuse mai sus și, constatând că nu există o pretenție diferită formulată prin cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul Ț. M., a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta A. A. și intervenientul Ț. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului său, după expunerea pe larg a situației de fapt, recurenta a arătat că, hotărârea instanței de fond este netemeinică determinat de faptul că, la adoptarea soluției nu s-a ținut cont de faptul că suprafața de teren a intrat în circuitul civil și a fost vândută ca fiind în municipiul Iași deși, fizic, se ală pe raza comunei C., nu au fost avute în vedere nici concluziile pârâtelor și a intervenientului, referitoare la excepția necompteneței generale.
Reclamanta a susținut de asemenea că, OCPI Iași și Instituția Prefectului Iași au emis înscrisuri prin care atestă că, Judecătoria Iași este competentă să soluționeze cererea.
S-a învederat de asemenea că, temeiul de drept al cererii privind nulitatea titlului de proprietate nr._/07.06.1995 îl constituie prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 iar motivul de fapt îl constituie înscrierea greșită a amplasamentului suprafețelor de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, terenul fiind trecut în Iași deși acesta se află în C..
În final, reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței generale a instanțelor susținând că, în cauză nu sunt incidente prevederile legale reținute de instanța de fond, nefiind vorba de erori de scriere ci de o stabilire greșită a amplasamentului, motiv de nulitate absolută.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 299, ale art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Cod procedură civilă
În motivarea recursului, intervenientul a arătat că, hotărârea primei instanțe este nelegală în primul rând pentru că, prevederile art. 591 din Legea nr. 18/1991 nu sunt aplicabile în cauză deoarece, textul se referă la erori materiale, produse de erori de scriere, în același sens fiind și Hotărârea nr. 202 din 17 mai 2013 a Comisiei Județene Iași, prin care s-a stabilit procedura de rectificare a titlurilor de proprietate precum și adresa nr. 2371 din 7 mai 2013 a ANCPI prin care se arată că oficiile teritoriale pot soluționa cereri de îndreptare a erorilor, dacă se constată că acestea sunt datorate transcrierii eronate pe titlu.
Intervenientul a susținut de asemenea că, titlul de proprietate supus controlului instanței, nu poate fi modificat pe cale administrativă, deoarece a intrat în circuitul civil în același sens fiind și Hotărârea nr. 202 din 17 mai 2013 a Comisiei Județene Iași dar și adresele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 4192/DFF/23.07.2010 și nr._/12.06.2013.
În final, intervenientul a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive ce se află în contradicție cu dispozitivul deoarece, în considerente se arată că soluționarea cauzei este de competența comisiei județene, organ cu activitate jurisdicțională în timp ce, prin dispozitiv se respinge cererea ca inadmisibilă.
În dovedirea susținerilor, intervenientul a atașat declarației de recurs, în copii, înscrisuri.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar și Hotărârea nr. 285 din 19 septembrie 2014 a Comisiei Județene Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că cele două recursuri sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin titlul de proprietate nr._/07.06.1995 emis de către C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3800 mp situata pe teritoriul Municipiului Iași in favoarea numitului S. N. și că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/28.01.1998 de către Biroul Notarului Public S. B., numitul S. N. a vândut reclamantei Ț. A. suprafața de 500 mp, situată în Mun. Iași, Șoseaua manta Roșie, nr. 29, jud. Iași, ./1.
Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 prevede în art. III alin 1: „ (1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare si ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscriptiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;… „
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți dar și prin prisma sentinței atacate, instanța apreciază că aceasta din urmă este temeinică și legală .
În primul rând, instanța reține că, ambele recursuri vizează în esență aceleași probleme de drept, respectiv respingere a cererii privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate și admiterea excepției necompetenței generale.
Astfel, din întregul material probator administrat în cauză și raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, rezultă că soluția este netemeinică, titlul de proprietate fiind emis cu respectarea dispozițiilor Legea nr. 18/1991.
Instanța de control judiciar reține că, titlul de proprietate a cărui nulitate se solicită a se constata, a fost emis în anul 1995 în timp ce, ambii recurenți au intrat în posesia terenului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/28.01.1998, deci cu 15 ani înainte de introducerea acțiunii, fără ca în acest timp să manifeste vreo obiecție cu privire la amplasamentul terenului.
În primul rând, instanța reține că, intimatului pârât nu i s-a reconstituit prin titlu mai mult decât suprafața ce le-a fost validată și nici o suprafață de teren la care nu avea dreptul, așa că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. III alin 1 din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 .
Așa după cum a reținut și prima instanță, în procedura administrativă, beneficiarul titlului de proprietate nu a contestat niciunul dintre actele de reconstituire, semnând fișa de punere în posesie ( fila 67 dosar ).Așadar, cum procesul-verbal de punere în posesie nu a fost contestat, iar titlul de proprietate nr._/07.06.1995 a fost emis în respectarea acestui proces-verbal, instanța constată că nu poate reține nulitatea absolută parțială a acestui titlu de proprietate în temeiul susținerilor reclamantei referitoare la identificarea cadastrală a suprafeței de teren de 500 mp în considerarea motivelor prezentate mai sus.
Mai mult decât atât, chiar la solicitarea persoanei îndreptățite, S. N., suprafața de 0,38 ha a fost transferată de pe raza comunei M. pe raza municipiului Iași, prin Hotărârea nr. 3619/28.06.1994 a Comisiei Județene Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor fiind transferată de Ocolul Silvic C. prin protocolul din 16 martie 1995 ( filele 30-31 dosar fond) iar terenul astfel reconstituit, fiind inclus în anexa 15 a Comisiei municipale Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor .
Așadar, în mod temeinic și legal, prima instanță a respins cererea referitoare la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.
Și motivele de recurs referitoare la admiterea excepției necompetenței generale a instanței cu privire la soluționarea cererii de rectificare a titlului de proprietate sunt nefondate.
Cererea de rectificare a titlului de proprietate a fost formulată ca și un petit subsidiar al capătului principal, vizând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate deși, au fost invocate aceleași motive ca și la nulitate.
Or, referindu-se strict la operațiunea de rectificare a titlului de proprietate, soluția este legală și temeinică, eroarea situându-se în interpretarea dată prevederilor legale de cei doi recurenți.
Astfel, recurenții critică soluția instanței de fond raportându-se motivelor de nulitate ceea ce nu este în intenția legiuitorului deoarece, operațiunea de rectificare presupune existența unei erori materiale și nu a unui motiv de nulitate.
Deci, în mod temeinic și legal prima instanță a reținut necompetența generală, raportându-se în concret la operațiunea reglementată de prevederile art. 591 din Legea nr. 18/1991, respectiv: „ Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară”.
În concluzie, rectificarea presupune exclusiv existența unei greșeli materiale ceea ce atrage competența expres stabilită de textul de lege menționat anterior.
Și motivul de recurs referitor la o eventuală contradicție între considerente și dispozitiv este vădit netemeinic, instanța de fond argumentând lipsa competenței instanțelor judecătorești prin indicarea organului competent potrivi t legii să soluționeze o cerere de rectificare. De altfel, nici nu poate fi admisă declinarea unei proceduri judiciare unui organ cu activitate extrajudiciară.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța de control judiciar, va respinge recursul declarat de către reclamanta A. A. și recursul declarat de către intervenient Ț. M. împotriva sentinței civile nr._ din 7.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta A. A. și recursul declarat de către intervenient Ț. M. împotriva sentinței civile nr._ din 7.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Doinița T. C. D. I. D.
Grefier,
G. I.
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 21.11.2014
JUD. FOND – C. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1308/2014. Tribunalul IAŞI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1315/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
