Contestaţie la executare. Decizia nr. 735/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 735/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 735/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Mai 2015
Președinte - E.-C. P.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 735/2015
Pe rol judecarea apelurilor declarate de D. IAȘI ( S. F. TG.F.) și de C. DE A. DE S. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 49/08.01.2015 a Judecătoriei P. în contradictoriu cu intimatul L. D., cauza având ca obiect contestație la executare .
Susținerile intimatului au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2015 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 49/08.01.2015 Judecătoria P. dispune:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata C. DE A. DE S. IAȘI.
Admite contestația la executare promovată de contestatorul L. D., (CNP:_) cu domiciliul în Tîrgu F., .. 43, dc. B, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimatele ANAF-DRFP IAȘI-AJFP IAȘI-S. F. ORĂȘENESC TÎRGU F., cu sediul în or. Tîrgu F., .. 40-41, jud. Iași și C. DE A. DE S. IAȘI, cu sediul în mun. Iași, .. 18, jud. Iași.
Anulează titlul executoriu nr._, somația nr. 22/_ /_ și toate celelalte acte de executare întocmite de către intimata ANAF-DRFP IAȘI-AJFP IAȘI-S. F. ORĂȘENESC TÎRGU F. în dosarul de executare nr._/22/_ /_.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
„Analizând cu prioritate excepția procesuală invocată în temeiul art. 248, alin. 1 c.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a CASEI DE A. DE S. IAȘI, întrucât, chiar dacă data de 01.07.2012 întreaga activitate de executare silită se află în stricta competență a ANAF, totuși în dosarul de executare nr._/22/_ /_ al intimatei ANAF-DRFP IAȘI-AJFP IAȘI-S. F. ORĂȘENESC TÎRGU F. actele de executare au fost întocmite în baza Deciziei de impunere nr. 2546/11.10.2010 cu privire la care se pune în cauză problema modul de comunicare și implicit dacă decizia de impunere respectivă a devenit titlu de creanță fiscală, și pe de altă parte, se impune analizarea prezentei contestații și în raport de CASEI DE A. DE S. IAȘI, pentru opozabilitatea hotărârii.
Pe fondul cauzei, analizând înscrisurile administrate ca probă în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în 11.10.2010, intimata C. DE A. DE S. IAȘI a emis pe numele contestatorului L. D. decizia de impunere nr. 2546 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilește, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 804 lei cu titlu de contribuție datorată, 1155 lei cu titlu de dobânzi și 129 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de impunere menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, a fost comunicat contestatorului prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 11 octombrie 2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.
În baza deciziei de impunere nr. 2546 din 11.10.2010 au fost emise în sarcina contestatorului titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_ de către intimata ANAF-DRFP IAȘI-AJFP IAȘI-S. F. ORĂȘENESC TÎRGU F., pentru plata sumelor datorate cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
În drept, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale anterior redate, rezultă că decizia de impunere nr. 2546/11.10.2010 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlului de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.
Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța observă că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Casei de A. de S. Iași, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_.
De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 536/28.04.2011 și a admis excepția de neconstituționalitate și a statuat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din OG nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din ordonanță.
Cât privește relevanța comunicării actului administrativ fiscal sub aspectul validității titlului executoriu și al somației emise în baza acestuia, instanța reține, pe de o parte, dispozițiile de principiu prevăzute de art. 45 Cod procedură fiscală, referitoare la opozabilitatea actului administrativ-fiscal, fiind de neconceput ca executarea silită să se deruleze în baza unui act inopozabil debitorului, potrivit legii, iar pe de altă parte, prevederile art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală, care prevăd că „titlul de creanță devine titlu executoriu prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”
Or, decizia de impunere, care este titlu de creanță fiscală nu a devenit titlu executoriu, conform dispozițiilor precizate, întrucât termenul de plată a obligațiilor înscrise în acesta, se raportează la data comunicării actului, stipulându-se expres că, dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până în data de 5 a lunii următoare, iar dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până în data de 20 a lunii următoare.
Întrucât valabilitatea actelor de executare se apreciază prin raportare la momentul la care acestea sunt emise și cum la data de 21.12.2010 nu se realizase o comunicare valabilă a titlului de creanță, rezultă că titlul executoriu și somația au fost emise în considerarea unui titlu de creanță nescadent, motiv pentru care instanța apreciază că actele de executare sunt lovite de nulitate.
Din ansamblul reglementării creanțelor fiscale, rezultă că instanța nu poate avea în vedere apărările formulate de contestatori cu privire la modul în care i-au fost impuse obligațiile de plată sau referitor la datorarea acestora, ei având libertatea de a ataca sub acest aspect deciziile de impunere la organul emitent și, ulterior, în instanță.
F. de cele expuse anterior, instanța va admite contestația la executare și va anula nr. titlul executoriu nr._, somația nr. 22/_ /_ și toate celelalte acte de executare întocmite de către intimata ANAF-DRFP IAȘI-AJFP IAȘI-S. F. ORĂȘENESC TÎRGU F. în dosarul de executare nr._/22/_ /_.”
Împotriva acestei sentințe au formulat apel intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași și CNAS – C. de A. de S. Iași criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași arată că contestatorul a luat cunoștință de decizia de impunere și nu a atacat-o în nici un fel. Cum rezultă din datele comunicate de CAS Iași actele administrative fiscale au fost comunicate prin publicitate pe site-ul CAS, comunicare dublată de anunț în presa locală, în conformitate cu dispozițiile art. 44 din OUG nr. 92/2003 în forma în vigoare la acel moment, când comunicarea actelor administrative prin publicitate nu era subsecventă celorlalte modalități de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3, care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă. Acest text a produs efecte în perioada 15.07.2005 – 22.08.2011, dată la care aceste dispoziții au fost declarate neconstituționale. Decizia nr. 2546 reprezentând titlul de creanță este din data de 11.10.2010.
Titlul executoriu care a stat la baza demarării procedurii de executare silită prin emiterea somației contestate îl reprezintă deciziile de calcul accesorii, acte administrativ fiscale în condițiile art. 41 din OUG nr. 92/2003. Un act administrativ fiscal poate fi contestat numai pe calea procedurii speciale reglementate de legiuitor prin art. 209 alin. 2, procedură care nu a fost parcursă în speță. Este inadmisibil ca instanța să se pronunțe pe aspecte pentru soluționarea cărora este competent doar organul fiscal.
Debitorul nu invocă nici un viciu de formă, nici o neregularitate a emiterii actului de executare de natură a conduce la anularea acestuia.
Apelanta CNAS – C. de A. de S. Iași arată că de la data de 01.07.2012 întreaga activitate de executare silită se află în competența ANAF și toate dosarele având ca obiect contestație la executare au fost preluate de către această instituție. Admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive s-ar fi impus cu atrât mai mult cu cât obiectul prezentei cauze îl constituie contestarea actelor de executare demarate de ANAF-AFP.
Intimatul L. D. a solicitat respingerea ambelor cereri de apel arătând că nu a realizat venituri de la înființarea și până la închiderea AF L. D..
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma cererilor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză Tribunalul reține următoarele:
Titlul de creanță în temeiul căruia s-au emis la data de 30.02.2014 titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_ este decizia de impunere nr. 2546/11.10.2010 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS în cazul contribuabililor persoane fizice. Prin aceasta s-a stabilit cu titlu de contribuție datorată suma de 804 lei, cu titlu de dobânzi suma de 1155 lei și cu titlu de penalități de întârziere suma de 129 lei, totalul ridicându-se la suma de 2088 lei. Anexat acesteia se află calculul detaliat al contribuțiilor și accesoriilor.
Tot în baza aceluiași titlu de creanță reprezentat de decizia de impunere nr. 2546/11.10.2010 au fost săvârșite și actele de executare constând în titlu executoriu nr. 6824 din 21.12.2010 și somația nr._ din 21.12.2010. Aceste din urmă acte de executare au făcut obiectul controlului de legaliate în cadrul dosarului nr._ finalizat cu pronunțarea deciziei civile nr. 3325/02.12.2011 de către Tribunalul Iași.
Prin această decizie a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul L. D. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași și a fost anulat titlu executoriu nr. 6824 din 21.12.2010 și somația nr._/ 21.12.2010 emise de intimată pe numele contestatorului.
Cu autoritate de lucru judecat în manifestarea sa procesuală de prezumție s-a reținut, spre pronunțarea acestei decizii, că modul în care intimata a comunicat contestatorului L. D. decizia de impunere, în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul contestației, nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța arată că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate. Se precizează că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate. În continuare se reține faptul potrivit căruia a aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului. În speță, s-a arătat că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise somația și titlul executoriu.
Notează Tribunalul că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că ulterior pronunțării deciziei civile nr. 3325/02.12.2011 de către Tribunalul Iași, spre declanșarea din nou a procedurii de executare silită împotriva contestatorului, s-a procedat la comunicarea conform prescripțiilor legale a deciziei de impunere nr. 2546/11.10.2010.
În acest context factual și juridic Tribunalul apreciază că actul administrativ fiscal nici la acest moment nu poate fi considerat comunicat în limitele și condițiile legii, chiar dacă de cuprinsul lui contestatorul L. D. a luat cunoștință în timpul soluționării dosarului nr._ .
Astfel cum rezultă din dosarul finalizat cu pronunțarea deciziei civile nr. 3325/02.12.2011, decizia de impunere nr. 2546/11.10.2010 a fost comunicată contestatorului L. D. exclusiv prin publicitate.
Admiterea de către Tribunalul Iași a contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._ a fost determinată de absența comunicării deciziei de impunere în condițiile reglementate de art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală.
De vreme ce o instanță judecătorească a reținut transgresarea normei înscrisă în art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală în relație cu actele de executare săvârșite în dosarul în care s-au emis titlu executoriu nr. 6824 și somația nr._ ambele din data de 21.12.2010, nu se poate pretinde în prezentul litigiu, grefat pe aceeași configurație a modalității de comunicare a deciziei de impunere, că normele prescrise de dispozițiile art. 44 Cod procedură fiscală au fost respectate cu ocazia noii executări silite declanșate. Aceasta în condițiile în care subliniem, anterior emiterii titlului executoriu și a somației, acte de executare contestate în litigiul de față, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere potrivit art. 44 Cod procedură fiscală.
Concluzia instanței are la bază autoritatea de lucru judecat, însă nu în manifestarea sa procesuală de excepție, ci în manifestarea sa procesuală de prezumție. Potrivit acestei prezumții, nu există posibilitatea ca pe anumite aspecte litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părți să se poată statua diferit într-un al doilea proces.
Reține tribunalul, totodată, că depunerea deciziei de impunere nr. 2546/11.10.2010 în cadrul dosarului nr._, nu poate echivala cu o comunicare, în acord cu voința și dispoziția legiuitorului, a actului administrativ fiscal. Notează tribunalul enumerarea exhaustivă a celor două modalități de comunicare cuprinse în art. 44 alin. 2 Cod procedură fiscală, precum și subsumarea amândurora condiției de primire a actului administrativ fiscal sub semnătură de către contribuabil. Astfel, nu este suficient ca actul administrativ fiscal să fie adus la cunoștința contribuabilului, ci este necesar ca modalitatea de aducere la cunoștință a acestuia să îmbrace formele reglementate legislativ, forme care nu au și nu pot avea un caracter enunțiativ ci limitativ. În egală măsură data comunicării deciziei de impunere marchează și momentul de la care începe să curgă termenul pentru promovarea de către contribuabil a contestației reglementată de art. 205 Cod procedură fiscală.
Ca atare, decizia de impunere necomunicată în limitele și condițiile legii nu a devenit titlu executoriu apt a justifica executarea silită în dosarul de executare nr._/22/_ /_.
Prin recurgerea la norma înscrisă în art. 172 alin. 1 din OUG nr.92/2003 contestatorul este în drept a supune analizei instanței modalitatea în care procedura de comunicare a actului administrativ fiscal a fost respectată. Aceasta întrucât existența titlului executoriu este una din condițiile stipulate de legiuitor în art. 141 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 necesară tocmai pentru începerea executării silite. Totodată, câtă vreme titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, cum arată alin. 2 al art. 141, înseamnă că acest caracter este condiționat imanent de comunicarea conformă normelor legale a actului administrativ fiscal.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei CNAS – C. de A. de S. Iași, invocate prin cererea de apel formulată, este întemeiată.
Emitenta actelor de executare silită ce fac obiectul prezentului litigiu este Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași. Potrivit art. 172 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. La rândul său art. 136 alin. 1 și 2 din același act normativ prevede că în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod…; organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
În prezența acestor reglementări rezultă că au calitatea de părți în cadrul contestației la executare, pe de o parte, persoanele interesate, vătămate prin executare iar pe de altă parte, organele de executare. Cum s-a arătat deja organ de executare este Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași, fiind anodină juridic împrejurarea că decizia de impunere a fost emisă de CNAS – C. de A. de S. Iași.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 49/08.01.2015 pronunțată de Judecătoria P..
Admite cererea de apel formulată de intimata CNAS – C. de A. de S. Iași împotriva aceleași sentințe civile pe care pe schimbă în parte.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei CNAS – C. de A. de S. Iași.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul L. D. în contradictoriu cu intimata CNAS – C. de A. de S. Iași.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2015.
Președinte, E.-C. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
Red/tehnored. CM/ 2 ex/ 28.07.2015
Judecător fond: I. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 174/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 731/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
