Rezoluţiune contract. Decizia nr. 644/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 644/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 644/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Mai 2015
Președinte - L. H.
Judecător - E.-C. P.
Judecător - A. M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 644/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent B. M. și pe intimat G. S., intimat G.(G.) A. M., intimat B. O. O., intimat B. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a se depune concluzii sau note scrise la solicitarea intimatei G. A. M., prin apărător, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.05.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3219 din 21.11.2013 a Judecătoriei P.
s-au dispus următoarele:
„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M., cu domiciliul în P., ., ., ., jud. Iași, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat U. O. T., cu sediul în P., ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții G. S., cu domiciliul în București, .. 2, ., G. (G.) A.-M., cu domiciliul în Gura Humorului, ., ., jud. Suceava, B. O.-O. și B. M., cu domiciliul în Bacău, ., ., jud. Bacău.
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2115/05.05.1997 la BNP I. M. încheiat între reclamanta B. M., în calitate de vânzătoare și pârâții B. O.-O. și B. M., în calitate de cumpărători.
Respinge cererea reclamantei de rezoluțiune a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1994 la notariatul de Stat P., încheiat între reclamanta B. M. și defunctul B. V., în calitate de vânzători și pârâții G. S. și G. (G.) A.-M., în calitate de cumpărători.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă reclamanta să plătească pârâtei G. (G.) A.-M. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
„În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1994 de către Notariatul de Stat P., reclamanta și soțul său B. V. au vândut pârâților G. S. și G. (G.) A.-M. cota de ½ dintr-un apartament cu 3 camere și dependințe, situat în P., ., ., în schimbul unui preț de 60.000 lei și cu rezerva dreptului de uzufruct viager al vânzătorilor asupra întregului imobil.
La data de 05.05.1997 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2115/05.05.1997 la BNP I. M., prin care reclamanta B. M. a vândut pârâților B. O.-O. și B. M. cota indiviză de 5/16 din apartamentul compus din trei camere și dependințe situat în P., ., ., în schimbul unui preț de 2.000.000 lei, cu rezerva dreptului de uzufruct viager asupra întregului apartament.
În drept, contractul încheiat de părți reprezintă un act juridic nenumit, potrivit legii în vigoare la data încheierii contractului conform dispozițiilor art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, fiind aplicabile dispozițiile generale ale Codului civil din 1864 în materie de raporturi juridice obligaționale.
Analizând cuprinsul contractului încheiat de părți, se reține faptul că pârâții s-au obligat să respecte dreptul de uzufruct al reclamantei, rezervat prin același contract.
Astfel, interpretând contractul rezultă că pârâții și-au asumat prin cele două contracte, fiecare câte două obligații conjuncte, pe care urma să le îndeplinească în mod cumulativ, iar nu alternativ sau facultativ, obligați stabilite de către părți în contraprestație pentru nuda proprietate transmisă de către reclamantă asupra unei cote de ½ dintr-un apartament, respectiv 5/16 din același apartament.
Prin urmare, pârâții erau ținuți să îndeplinească în mod cumulativ obligațiile privind plata prețului și respectarea dreptului de uzufruct, conform art. 969 C.civ., convenția legal făcută având putere de lege între părțile contractante, iar în condițiile art. 1073 C.civ., reclamanta avea dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligațiilor.
Pe de altă parte, fiind vorba în speță despre un contract sinalagmatic, părțile obligându-se prin contract la obligații corelative, sunt aplicabile prevederile speciale care reglementează această materie. Ca urmare, art. 1020 din Codul civil, în cazul contractelor sinalagmatice este subînțeleasă condiția rezolutorie, în cazul în care una din părți nu își îndeplinește obligațiile asumate, iar conform dispozițiilor art. 1021 din Codul civil, „partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese”.
În cauză, speța comportă discuții separate în ceea ce privește cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de părți, astfel încât instanța va analiza temeinicia acțiunii promovate de reclamantă făcând distincția între contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1994 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2115/05,05.1997.
În primul rând, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1994 încheiat între reclamantă și defunctul soț al acesteia, în calitate de vânzători și pârâții G. S. și G. (G.) A.-M., în calitate de cumpărători, instanța constată că cererea de rezoluțiune este neîntemeiată pentru următoarele motive.
Pentru a fi admisă o acțiune în rezoluțiunea unui contract, se cer a fi îndeplinite trei condiții: una din părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin; neexecutarea să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Totodată, trebuie arătat că neexecutarea invocată de către reclamantă privește nerespectarea dreptului de uzufruct viager stabilit în favoarea sa prin contractul de vânzare-cumpărare.
Ca urmare, sunt necesare precizări cu privire la conțintul dreptului de uzufruct care este un dezmembrământ al dreptului de proprietate și este defunit legal ca fiind ”dreptul de a se bucura cineva de bunurile ce sunt proprietatea altuia întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva” (art. 517 C.civ. de la 1864).
În speță, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1994 de către Notariatul de Stat P., reclamanta împreună cu soțul său au transmis nuda proprietate asupra cotei de ½ din apartamentul situat în P., ., b. V4, ., .: preluarea în stăpânirea de drept a imobilelor de către pârâtii-cumpărători s-a făcut la data încheierii contractului, 23.11.1994, iar stăpânirea în fapt urma să se facă după decesul vânzătorilor.
Astfel, în speță uzufructul s-a constituit indirect pentru reclamantă, pe cale de retențiune, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții, prin înstrăinarea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din imobilului din litigiu, drept din conținutul căruia au fost desprinse și reținute pentru înstrăinători atributele de posesie și folosința a bunului.
Corespunzător atributelor de posesie și folosință din conținutul dreptului său, uzufructuarul are dreptul exclusiv de a obține posesia bunului, de a o exercita pașnic și nestingherit, dreptul de a folosi exclusiv bunul și de a-i culege fructele în deplină proprietate, în conformitate cu dispozițiile art. 521-538 C.civ. de la 1864.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 539 C.civ. de la 1864, nudul proprietar nu poate prin faptul său în nici un chip vătăma drepturile uzufructuarului, nudul proprietar având asupra bunului doar dreptul de dispoziție, fiind obligat să respecte dreptul de uzufruct până la stingerea lui.
Reclamanta a invocat nerespectarea dreptului de folosință pașnică și nestingherită a posesiei asupra bunului imobil ce face obiectul dreptului de uzufruct, precum și dreptul de folosință exclusivă a bunului imobil.
Cu toate acestea, împrejurările de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată (faptul că pârâtul G. S. i-a solicitat să-și caute alt domiciliu, că fiii pârâtului G. o deranjează prin prezența îndelungată a lor și a anturajului dubios al acestora în imobil, precum și faptul că din cauza amenințărilor cu vânzarea apartamentului a fost nevoită să părăsească locuința), nu au fost confirmate prin probele administrate la propunerea reclamantei.
Mai mult, chiar reclamanta prin răspunsul la întrebările la interogatoriul administrat la propunerea pârâtei G. (G.) A.-M., a infirmat situația de fapt prezentată prin cererea de chemare în judecată. Astfel, reclamanta a recunoscut că nu l-a mai văzut pe pârâtul G. S. din luna octombrie 2012 (întrebarea nr. 1) acesta locuind în Londra (întrebarea nr. 5), iar pe pârâta G. (G.) A.-M. nu a mai văzut-o de după divorț (n.n. După 1997), iar pe copii acestor pârâți de 3-4 ani (întrebarea nr. 2 și nr. 10).
De asemenea, din depozițiile martorilor audiați rezultă că niciunul din pârâții G. S. și G. (G.) A.-M., sau fii acestora nu au deranjat-o pe reclamantă în folosința pașnică și nestingherită a bunului imobil ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, ci din contră, reclamanta este cea care se plângea de faptul că nu este ajutată.
Potrivit martorilor Călărași I.-F. și A. M. relația reclamantei cu pârâtul G. S. este una bună, acesta fiind o persoană liniștită, care nu provoacă scandaluri, iar reclamanta nu s-a plâns de acest lucru. Niciunul din martori nu a putut confirma dacă reclamantei i-a fost solicitat de către pârâtul G. S. să părăsească apartamentul, acesta fiind plecat în străinătate și ținând sporadic legătura telefonică cu reclamanta.
Nici lipsa pârâtului G. S. și a pârâtei G. (G.) A.-M. la interogatoriul propus de reclamantă nu poate fi considerată ca o recunoaștere deplină a situației de fapt prezentată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, întrucât această neprezentare la interogatoriu nu poate fi considerată ca nejustificată, pârâta G. (G.) A.-M. făcând dovada că se află în străinătate, iar pârâtul G. S., după cum reiese din probele administrate este și el plecat din țară.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia ca nejustificată neprezentarea celor doi pârâți la administrarea interogatoriului propus de către reclamantă, această lipsă nu ar putea fi asimilată decât unui început de dovadă scrisă, care trebuie completat prin alte probe, martori și prezumții.
Or, coroborând acest început de dovadă scrisă cu depozițiile martorilor audiați și răspunsul la interogatoriu dat de reclamantă, instanța constată că nu se confirmă situația de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată.
Totodată, faptul că pârâtul G. S. i-ar fi propus reclamantei să vândă apartamentul și să se mute în București pentru a fi aproape de el, nu poate fi considerat ca fiind o încălcare a obligației de respectare a dreptului de uzufruct al reclamantei. De altfel, nici amenințarea cu scoaterea la vânzare a imobilului în care locuiește reclamanta nu poate fi apreciată ca o încălcare a dreptului de uzufruct, câtă vreme, în mod normal, pârâtul nu ar fi putut vinde decât nuda proprietate asupra cotei de ½ din bunul imobil.
Din toate probele administrate rezultă că dreptul reclamantei de folosință nestingherită, pașnică și exclusivă asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu a fost afectat într-un mod concret de către niciunul dintre pârâți sau vreunul din fiii acestora. Temerea reclamantei că va pierde folosința apartamentului, insuflată de propunerea pârâtului G. S. de scoatere la vânzare a apartamentului, nu constituie un motiv suficient pentru a se considera că acest pârât și-a încălcat obligația de a respecta dreptul de uzufruct al reclamantei, mai ales în condițiile în care propunerea a fost făcută, potrivit declarației martorei A. M., și cu scopul de a o ajuta pe reclamantă.
Pe de altă parte, reclamanta prin răspunsul la interogatoriu a recunoscut că ea însăși are intenția de a vinde apartamentul în care locuiește cu scopul de a cumpăra unul mai mic și mai aproape de unul din cei doi fii.
În ceea ce privește, celelalte susțineri ale reclamantei din cererea de chemare în judecată privind neglijarea de către pârâtul G. S. a obligației morale de întreținere, se arată că, dreptul de uzufruct ce aparține reclamantei nu presupune și existența unei întrețineri în natură, astfel încât, în lipsa unei prevederi contractuale în acest sens, neîndeplinirea unei asemenea obligații nu poate conduce la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
În consecință față de toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de rezoluțiune a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/23.11.1994 de către Notariatul de Stat P., încheiat între reclamanta B. M. și defunctul B. V., în calitate de vânzători și G. S. și G. (G.) A.-M., în calitate de cumpărători.
În al doilea rând, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2115/05.05.1997, încheiat între reclamantă, în calitate de vânzătoare și pârâții B. O.-O. și B. M., în calitate de cumpărători, instanța va admite cererea reclamantei urmând a dispune rezoluțiunea acestui contract.
Astfel, pârâții B. O.-O. și B. M., au depus la data de 08.04.2013 o cerere prin care au precizat că sunt de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, cererea fiind reiterată la data de 08.11.2013, fiind semnată de ambii pârâți.
În aceste condiții, față de achiesarea pârâților la pretențiile reclamantei, achiesare care poate avea în vedere doar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2115/05.05.1997, instanța deși nu va reține culpa pârâților în neexecutarea obligației de respectare a dreptului de uzufruct, urmează a dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, având în vedere consimțământul acestora la rezoluțiune exprimat în scris, această soluție fiind în acord cu cele statuate prin Decizia de îndrumare nr. 3/1987 a Tribunalului Suprem – Secția Civilă.
Față de prevederile art. 274 C.proc.civ. instanța va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților G. S. și G. (G.) A.-M., având în vedere că cererea de chemare în judecată urmează a fi respinsă în ceea ce-i privește pe aceștia. De asemenea, în ceea ce-i privește pe pârâții B. O.-O. și B. M., cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor va fi respinsă față de împrejurarea că aceștia au recunoscut pretențiile reclamantei și au achiesat la cererea acesteia, înainte de prima zi de înfățișare.
Pe de altă parte, cererea pârâtei G. (G.) A.-M. va fi admisă, iar reclamanta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă, respectiv suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocat achitat cu chitanța nr. 752/14.11.2013 eliberată de Cabinet de Avocat I. A. G..”
***
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Reclamanta B. M. a arătat că prima instanță nu a apreciat în mod corespunzător probatoriul administrat în cauză, nu a avut în vedere declarațiile martorilor ce au fost audiați, nu a dat eficiență dispozițiilor art. 225 Cod Procedură Civilă. Astfel martorul C. I. F. a precizat în mod indubitabil instanței de judecată că a fost ofertat de intimatul G. S. cu vânzarea imobilului situat în mun. P., ., ., . iar din acel moment mai mulți necunoscuți au început să vină la reclamantă parte din aceștia spunând că vor să cumpere apartamentul, parte precizând că l-au cumpărat deja de la G. S.. De asemenea martora A. M. a învederat că reclamanta este în stare de nevoie că o ajută zilnic, de mai multe ori pârâtul luându-i banii de pe cardul de pensii.
Instanța s-a limitat la aprecierea probatoriului în ceea ce privește răspunsul reclamantei la interogatoriu, neluând în considerare vârsta acesteia de 74 ani, iar în momentul în care a fost interpelată de instanță dacă a fost izgonită din imobilul său aceasta nu a reușit să aprecieze asupra acestei întrebări, având și deficiențe de auz, chiar dacă în realitate îi este frică să mai locuiască în propriul imobil datorită presiunilor ce se fac asupra sa de diverse persoane necunoscute ce doresc să cumpere imobilul, necunoscuți ce sunt uneori agresivi verbal, care precizează că au cumpărat imobilul de la G. S..
Reclamanta nu a infirmat situația de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată, așa cum reține instanța, chiar dacă a recunoscut că nu l-a mai văzut pe G. S. din 2012, acesta nu a ezitat să oferteze mai multe persoane cu vânzarea imobilului în care locuiește mama sa.
Chiar dacă nu a dovedit că nepoții reclamantei nu o deranjează pe aceasta, consideră că a demonstrat că nu se respectă dreptul de folosință pașnică și nestingherită a posesiei asupra bunului imobil ce face obiectul dreptului de uzufruct precum și dreptul de folosință exclusivă a imobilului.
Pârâții B. fiind de bună credință au fost de acord cu acțiunea manifestată de mama lor, respectând voința acesteia manifestată în cererea de chemare în judecată.
Pârâta G. A. –M. nici nu a semnat contractul a cărui reziliere se solicită, acesta fiind semnat doar de pârâtul G. S..
Reclamanta nu va putea dispune de bunul său chiar dacă instanța a dispus rezoluțiunea în contradictoriu cu pârâții B.. Instanța s-a rezumat doar să aibă în vedere răspunsul la interogatoriu dat de recurentă, fără să aibă în vedere declarațiile martorilor și înscrisurile depuse.
Practic reclamanta a fost amenințată cu scoaterea apartamentului la vânzare ce reprezintă o veritabilă încălcare a obligației de respectare a dreptului de uzufruct al reclamantei. La 74 de ani această amenințare a determinat-o pe reclamantă să plece din imobil, să locuiască la diverse persoane întrucât era asaltată de cumpărători, declarația martorului C. I. F. fiind elocventă în acest sens.
A solicitat reclamanta admiterea recursului și să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare nr._ din 23.11.1994.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. Cod Procedură Civilă.
Pârâtul G. S. a depus întâmpinare arătând că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, mama sa. A precizat că nu a respectat clauza de uzufruct viager instituită în favoarea mamei sale motivat de faptul că împreună cu fosta soție a dorit să vândă apartamentul iar motivat de această împrejurare diverse persoane necunoscute s-au prezentat la domiciliul mamei au deranjat-o și i-au indus acesteia o stare puternică de temere ce a determinat-o să plece din imobil sau să locuiască la diverse persoane din P. și din Bacău. Această stare de temere a agravat starea de sănătate a mamei, aceasta nemaiputând dormi noaptea, tresărind la orice zgomot. Pentru că își dorește îmbunătățirea stării de sănătate a mamei sale, iar aceasta dorește rezoluțiunea contractului, a solicitat să se ia act de acordul său de voință cu privire la admiterea acțiunii privind rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare.
Pârâta G. A. M. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A precizat că este divorțată de intimatul G. S. din 1997 iar de atunci nu a luat legătura cu fosta soacră, nu a deranjat-o cu nimic și nici nu a privat-o de nuda proprietate asupra apartamentului în care locuiește.
Reclamanta nu și-a dovedit susținerile iar instanța a reținut în mod corect probatoriul administrat. Susținerile din motivele de recurs că nu ar fi auzit bine întrebarea nu pot fi luate în considerare întrucât din răspunsurile date rezultă că a răspuns foarte corect la tot ce a fost întrebată. Nu s-a probat că intimatul pârât ar fi deranjat-o pe reclamantă că ar fi obligat-o să părăsească locuința. Intimatul pârât nu este proprietar exclusiv și nu poate vinde apartamentul. Pe de altă parte acesta este plecat în străinătate de 1 an și nu a mai luat legătura cu mama sa. Din probatoriu a rezultat că relația dintre reclamantă și intimatul G. S. este una bună, chiar aceasta îl ajuta cu bani uneori.
S-a dovedit că cei doi copii ai pârâtei nu au deranjat-o niciodată pe reclamantă.
În ce privește contractul încheiat cu celălalt intimat pârât și soția sa este lesne de înțeles ca aceștia să fie de acord cu rezoluțiunea întrucât probabil doresc încheierea unui alt contract, iar pe de altă parte faptul că se dorește îndepărtarea sa pentru a nu mai ridica pretenții la apartament, având în vedere că este divorțată de fiul reclamantei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115- 118 Cod procedură Civilă.
Prin încheierea din 4.03.2014 reclamantei i s-a admis cererea privind ajutor public judiciar prin scutirea de la plata sumei de 1226 lei reprezentând taxa de timbru.
La termenul din 19.05.2015 intimatul G. S. s-a prezentat în fața instanței arătând că este de acord cu admiterea recursului și admiterea cererii privind rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare.
Recursul a fost formulat, motivat în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către reclamantă este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Soluția primei instanțe este una legală și temeinică fiind pronunțată urmare a aplicării judicioase a dispozițiilor legale și aprecierii corecte a probatoriului administrat în cauză.
Astfel, singura obligație a nudului proprietar față de uzufructuar este una negativă, de a nu stânjeni exercitarea de către uzufructuar a drepturilor sale. Atât timp cât dreptul uzufructuarului de a se folosi de lucru și de a îi culege fructele nu este stânjenit de către nudul proprietar nu se poate reține o încălcare a obligației corelative acestuia din urmă.
În faza recursului pârâtul intimat G. S. s-a prezentat și a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă. Având în vedere însă că acesta a dobândit nuda proprietate cu privire la imobil în timpul căsătoriei și că prin această recunoaștere este afectat dreptul la nuda proprietate dobândit și de fosta sa soție, G. A. – M., tribunalul constată că în cauză nu se poate acorda valoare juridică deplină recunoașterii pârâtului. Mărturisirea făcută de pârât va fi analizată ca mijloc de probă prin coroborare cu restul probatoriului administrat, având în vedere că nu este posibil ca printr-un act juridic personal de dispoziție să fie lezate drepturile unui alt pârât.
Răspunsurile la interogatoriu date de reclamantă la instanța de fond nu pot fi reinterpretate în alt sens, având în vedere importanța acordată declarațiilor spontane la întrebările adresate de instanță.
Oferirea spre vânzare a apartamentului de către pârâtul intimat G. S. nu este suficientă pentru a se reține împiedicarea sau tulburarea exercitării de către reclamantă a exercițiului normal al uzufructului. Aspectul în cauză a fost confirmat de către martorul C. I.-F., care a arătat că pârâtul G. S. i-a făcut această ofertă și că reclamanta i-ar fi spus că de un an primește telefoane de la persoane necunoscute care se interesează de vânzarea apartamentului. Acest martor precum și martora A. M. au arătat că reclamantei nu i s-a cerut să părăsească apartamentul de către pârâți iar aspectele privind telefoanele primite de reclamantă de la persoane care se interesează de apartament le-au fost aduse la cunoștință chiar de către reclamantă. În concret, se constată că nici o probă nu a confirmat susținerea reclamantei din cererea introductivă că acesteia i s-ar fi solicitat de către pârâți să părăsească apartamentul.
Pentru a fi în prezența unei încălcări efective a dreptului reclamantei de a se folosi de imobil este necesară probarea demersurilor efectuate de pârâți care fac credibilă crearea unei tulburări a exercițiului dreptului de uzufruct al reclamantei asupra imobilului. Oferirea către vânzare a apartamentului de către pârâtul G. S. și apelurile telefonice ale unor necunoscuți nu sunt suficiente pentru a se reține tulburarea exercitării dreptului de uzufruct . Nu a fost probată afectarea stării de sănătate a reclamantei raportat la demersurile pretins a fi întreprinse de pârâți. Celelalte aspecte relatate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au fost confirmate prin probatoriul administrat iar unele din acestea, cum ar fi faptul că reclamanta are nevoie de ajutor sau asistență medicală nu au legătură cu modul de exercitare al uzufructului. De altfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta dorește un ajutor mai consistent din partea familiei și încheierea unui alt act juridic care să îi asigure acest ajutor.
În consecință, atât timp cât nu s-a făcut dovada neexecutării culpabile de către pârâți a obligației contractuale asumate, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 1020 Cod Civil, instanța nu poate dispune rezoluțiunea contractului .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, raportat la dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, urmează a se dispune obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 562 lei reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport, conform chitanțelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta B. M. împotriva sentinței civile nr. 3219 din 21.11.2013 pronunțată de Judecătoria P., pe care o menține.
Obligă reclamanta recurentă B. M. să plătească intimatei G. A. M. suma de 562 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2015.
Președinte, L. H. | Judecător, E.-C. P. | Judecător, A. M. C. |
Grefier, F. L. I. |
RED/TEHNORED – HL/HL
2 EX – 14.07.2015
JUD. FOND – M. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 731/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 696/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
