Uzucapiune. Sentința nr. 107/2015. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 107/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 107/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Ianuarie 2015

Președinte - A. M. C.

Grefier - F. L. I.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 107/2015

Pe rol fiind soluționarea sesizării din oficiu pentru constatarea perimăriicererii de chemare în judecată formulată de reclamanta P. „Nașterea M. D.” M., prin reprezentant R. M., în contradictoriu cu pârâta U. administrativ-teritorială . Primar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este completă.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat în temeiul art. 155 ind. 1 C., la data de 19.09.2012.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de perimare.

TRIBUNALUL

P. acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Iași sub numărul_ /27.10.2011, reclamanta P. „Nașterea M. D.” M. a chemat în judecată pe pârâții U. administrativ-teritorială . și pe Primarul Comunei M., solicitând să se constatate prin hotărâre judecătorească că reclamanta este singurul proprietar al imobilelor ce fac obiectul prezentei acțiuni.

Pârâții U. administrativ-teritorială . și pe Primarul Comunei M. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului Comunei M. și a solicitat instanței să pună în vedere reclamantei să facă precizări cu privire la punctele 6,7 și 8 din cerere, pentru a se putea formula un punct de vedere cu privire la acestea, precum și cu privire la suprafața de teren pentru care se solicită constatarea dreptului de proprietate și dacă aceasta include sau nu cimitirul.

La primul termen de judecată, reclamanta, prin avocat, solicită instanței acordarea unui nou termen pentru a formula o cerere completatoare la acțiunea inițială.

La termenul de judecată din 30.01.2012 instanța i-a pus în vedere reclamantei, prin avocat, să facă precizări relative la suprafața de teren pentru care se solicită constatarea uzucapiunii și pârâtei, să facă precizări relative la regimul juridic al terenului și construcțiilor aferente ce fac obiectul litigiului.

La termenul din 27-02-2012, președintele completului a declarat că se abține de la judecata cauzei, cererea fiind admisă, cauza fiind repartizată completului D4.

La termenul din 20.06.2012, instanța i-a pus în vedere reclamantei să facă precizări, să indice martori și să achite onorariu provizoriu pentru expertul desemnat, de 400 de lei și să efectueze citarea pârâtului prin publicitate, în M.O., conform Legii nr. 455/2006.

La termenul din 19.09.2012, instanța constată că reclamanta nu a efectuat citarea pârâtului prin publicitate, în M.O., conform Legii nr. 455/2006 și a dispus, în temeiul art. 155 ind. 1 C., suspendarea cauzei.

La data de 26.11.2014, instanța, prin rezoluție, a dispus repunerea cauzei pe rol, invocând excepția perimării cererii de chemare în judecată, stabilind termen de judecată la 20.01.2015, termen la care s-a constatat lipsa părților și instanța a rămas în pronunțare asupra excepției perimării cererii.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 19.09.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă și că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului,

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza disp. art. 248-252 din Codul de procedură civilă, constată perimată judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta P. „Nașterea M. D.” M., prin reprezentant R. M., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat R. C., mun. Iași, .. 23, .. Iași, în contradictoriu cu pârâta U. administrativ-teritorială . Primar, cu sediul în ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 Ianuarie 2015.

Președinte,

A. M. C.

Grefier,

F. L. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 107/2015. Tribunalul IAŞI