Obligaţie de a face. Decizia nr. 113/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 113/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 113/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Februarie 2015
Președinte - C. A.
Judecător C. D.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 113/2015
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanții C. A. C. și C. M. G. împotriva sentinței civile nr. 4767/31.03.2014 a Judecătoriei Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
P. sentința civilă 4767/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă cererea formulată de reclamanții C. A. C. și C. M. G. în contradictoriu cu pârâtul M. IAȘI, prin Primarul Municipiului Iași.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 08.05.2013, sub numărul_, reclamanții C. A. C. și C. M. G. au chemat în judecată pârâtul M. IAȘI, prin P., solicitând obligarea pârâtului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Iași, .. 18, .. B, ., jud. Iași la prețul de 6149 lei, preț promis de către pârât la data atribuirii imobilului - 08.08.2011, preț legal calculat conform dispozițiilor Legii nr. 85/1992. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat următoarele aspecte:
P. HCL al Municipiului Iași nr. 292/15.09.2011 s-a aprobat atribuirea către reclamanți a spațiului locativ din Iași, .. 18, .. B, ., jud. Iași, condiționat de plata tuturor debitelor existente.
Precizează reclamanții că familia lor este compusă din patru membri, dintre care doi copii minori, ambii cu probleme de sănătate, suferind de astm bronșic, unul dintre principalii factori de ameliorare este un spațiu larg și bine aerisit.
Apartamentul a fost prezentat la data de 08.08.2011, la sediul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat Iași, iar singurul aspect care i-a interesat pe reclamanți a fost acela dacă apartamentul poate fi cumpărat și care este prețul vânzării.
Persoana abilitată a sunat, în prezența reclamanților, interesându-se cu privire la posibilitatea cumpărării imobilului și a prețului, comunicând reclamanților un preț de 6149 lei.
În raport de răspunsul primit, reclamanții au fost de acord să semneze pentru preluarea datoriilor foștilor chiriași. S-au prezentat la registratura instituției cu o cerere în vederea preluării acelor datorii și cu o cerere prin care solicitau cumpărare apartamentului.
În ceea ce privește cererea de cumpărare a apartamentului, înregistrarea acesteia a fost refuzată motivat de faptul că trebuia încheiat întâi un contract privind închirierea apartamentului.
Datoriile foștilor chiriași puteau fi achitate de reclamanți doar după emiterea unei hotărâri de Consiliul Local Iași.
La sfârșitul lunii septembrie 2011 a fost înaintată reclamanților o copie a HCL nr. 292/15.09.2011. Ulterior, aceștia s-au interesat unde pot achita datoriile foștilor chiriași.
Reclamanții au aflat că apartamentul nu este liber, chiar dacă există o sentință civilă și executorie prin care foștii chiriași trebuiau evacuați, aceștia din urmă au formulat contestație la executare și au obținut suspendarea executării, condiții în care nu se mai putea perfecta contractul de închiriere.
Reclamanții s-au interesat și au aflat că există două procese pe rolul instanțelor ieșene, o contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, și un recurs formulat împotriva sentinței prin care s-a dispus evacuarea chiriașilor, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași.
Întrucât soluționarea acestor procese se prelungește în mod nejustificat, reclamanții au formulat cerere de intervenție în interes alăturat Consiliului Local Iași în dosarul nr._/245/2011.
Instanța a soluționat litigiul prin sentința din 17.04.2012, respingând contestația la executare.
Recursul chiriașilor a fost respins în mod irevocabil prin decizia Tribunalului Iași.
Ulterior, reclamanții au acordat sprijin DAPPP IAȘI în vederea evacuării foștilor chiriași, au montat o ușă nouă la . igienizat apartamentul.
Reclamanții s-au prezentat la sediul DAPPP IAȘI pentru semnarea procesului-verbal de predare primire a imobilului și pentru a li se comunica suma pe care trebuiau să o achite cu titlu de debite acumulate de foștii chiriași, în vederea încheierii contractului de închiriere.
La acel moment li s-a adus la cunoștință că, între data repartizării spațiului locativ – 15.09.2011 – și data evacuării foștilor chiriași – 26.11.2012 – a intervenit modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992, astfel că prețul de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat în condițiile legii.
În aceste condiții, deși nu era întocmit încă un contract de închiriere, reclamanților li s-a înregistrat o cerere de cumpărare a apartamentului, în urma căreia, la data de 05.12.2012, un expert autorizat de DAPPP IAȘI, s-a deplasat la imobilul respectiv și a efectuat o evaluare superficială, stabilind un preț de_ lei, la care se adaugă TVA, ceea ce echivalează cu un preț de aproximativ_ Euro.
Reclamanții s-au adresat celor de la DAPPP IAȘI și au solicitat explicații cu privire la situația creată, moment în care această instituție le-a comunicat că singura posibilitate de vânzare a bunului la prețul promis este prin intermediul instanței.
Reclamanții au încheiat contractul de închiriere nr. 301 din 01.02.2013, pentru o chirie lunară de 93 lei.
Deși, în mod legal, reclamanții ar fi avut dreptul și posibilitatea de a efectua toate demersurile pentru cumpărarea apartamentului încă de la momentul atribuirii acestuia prin HCL nr. 292/15.09.2011, cu toate acestea, din culpa exclusivă a pârâtului, s-a tergiversat o perioadă lungă de timp încheierea contractului de închiriere și predarea apartamentului. Acest fapt a amânat implicit momentul la care ar fi putut solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care, la momentul lunii septembrie 2011, putea fi încheiat la un preț inferior.
Din cauza întârzierii în perfectarea contractului de închiriere, prin Legea nr. 244/2011, publicată în M.OF. nr. 884/14.12.2011, privind modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992, prețul de vânzare al locuințelor a fost modificat radical.
Apreciază reclamanții că prețul de vânzare a apartamentului trebuie stabilit în raport de prevederile legale în forma anterioară modificării legislative intervenite prin Legea nr. 244/2011, întrucât reclamanții nu au nici o vină în faptul că demersurile privind încheierea și predarea apartamentului s-a făcut cu atât de mare întârziere.
Pârâtul M. IAȘI a formulat întâmpinare (f. 165 și urm.) la data de 08.102.2013, prin care, în esență, solicită respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Argumentele pârâtului:
În primul rând, pârâtul învederează instanței faptul că nu se află în culpă pentru amânarea momentului la care s-a încheiat contractul de închiriere și predarea apartamentului care face obiectul prezentei acțiuni.
La data de 15.09.2011 a fost emisă HCL nr. 292 prin care s-a aprobat atribuirea apartamentului către reclamanți.
Ulterior, foștii chiriași au formulat contestație la executare, solicitând totodată și suspendarea executării silite privind evacuarea din imobilul atribuit reclamanților. În dosarul având ca obiect contestație la executare, au formulat cerere de intervenție reclamanții din prezenta cauză.
Prevederile Legii nr. 244/5.12.2011, pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992, prevăd că valoarea de vânzare a locuinței se calculează raportat la prețul pieței de către un expert autorizat, în condițiile legii, astfel încât prețul vânzării a fost modificat de legiuitor și nu de M. Iași.
Nu există un text de lege care să instituie obligația proprietarului actual de a vinde imobilul, nefiind astfel posibilă obligarea proprietarului pe calea pronunțării unei hotărâri judecătorești.
Analizând probele administrate, instanța a reținut următoarele aspecte:
În fapt, reclamanții au solicitat MUNICIPIULUI IAȘI atribuirea unui spațiu locativ din fondul locativ al unității administrativ-teritoriale, în vederea închirierii.
După ce au analizat ofertele privind apartamentele libere oferite spre închiriere de către M. Iași, reclamanții au optat pentru apartamentul situat în Iași, .. 18, .. B, ., astfel cum rezultă din declarația adresată de reclamanții către DAPPP Iași (f. 16).
În raport de acordul exprimat de reclamanți cu privire la spațiul care doresc să le fie atribuit, precum și cu privire la preluarea debitelor actuale înregistrate pentru imobilul respectiv, prin HCL Iași nr. 292/15.09.2011 a fost aprobată atribuirea către reclamanți a locuinței din Iași, .. 18, .> Atribuirea locuinței privea închirierea acesteia și nu înstrăinarea locuinței, reclamanților urmând să le fie întocmit contract de închiriere.
Contrar susținerilor reclamanților, la momentul atribuiri locuinței, din punct de vedere legal, aceasta era liberă, ea nefiind grevată de drept de nici un alt drept locativ al unor terți.
Astfel, prin sentința civilă nr. 1891/26.01.2011, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 301 încheiat la 28 iunie 2004 între CONSILIUL LOCAL IAȘI, în calitate de locator, și pârâta P. M., în calitate de chiriaș și evacuarea pârâților P. M., R. L. – M., R. C. – T., S. P., S. D.-V. din locuința situată în Iași, . nr. 18, ., ., .> Sentința era susceptibilă de recurs, însă recursul în această materie nu este suspensiv de executare, astfel încât simpla formulare a recursului nu atrage suspendarea executării hotărârii.
La momentul atribuirii locuinței prin HCL Iași nr. 292/15.09.2011, Tribunalul Iași nu dispusese încă suspendarea executării sentinței civile nr. 1891/26.01.2011 a Judecătoriei Iași până la soluționarea recursului.
Abia prin încheierea din 21.09.2011 Tribunalul Iași a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 1891/26.01.2011 a Judecătoriei Iași până la soluționarea recursului.
Oricum, în raport de prevederile exprese art. 25 din Legea nr. 114/1996 (în vigoare la momentul atribuirii) evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotarari judecatoresti irevocabile, ceea ce înseamnă că evacuarea chiriașilor nu se putea dispune mai devreme de soluționarea recursului promovat de aceștia – recursul fiind soluționat la data de 19.10.2011.
Cu toate acestea din punct de vedere juridic, astfel cum am arătat mai sus, locuința atribuită reclamanților era liberă, contractul anterior de închiriere fiind desființat de instanță printr-o hotărâre executorie, ceea ce înseamnă că la momentul atribuirii chiriașii locuiau fără titlu valabil în imobilul din Iași, . nr. 18, ., ., .> În raport de aceste precizări nu se poate susține rezonabil că pârâtul i-a indus pe reclamanți în eroare cu privire la spațiile libere de care dispune. Oricum, chiar dacă s-ar putea reține o culpă a pârâtului cu privire la comunicarea către reclamanți a imobilelor disponibile, această culpă dă naștere, cel mult, la un drept de despăgubire al reclamanților și la o obligație corelativă de despăgubire a pârâtului, însă nu acesta este obiectul prezentei acțiuni.
În nici un caz o eventuală culpă a pârâtului în identificarea și comunicarea corectă către reclamanți a spațiilor locative disponibile nu creează în raport de persoana pârâtului o obligație de a vinde imobilul la prețul solicitat de reclamanți prin cererea introductivă.
În orice caz, odată cu soluționarea recursului de Tribunalul Iași la data de 19.10.2011, se putea trece la evacuarea chiriașilor și atribuirea efectivă în folosință a locuinței către reclamanți și la întocmirea contractului de închiriere aferent.
Acest lucru nu a fost posibil întrucât foștii chiriași au formulat contestație la executare la data de 22.07.2011, fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași dosarul nr._/245/2011.
P. încheierea de ședință din 22.11.2011, instanța a suspendat executarea silită, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Încheierea de suspendare nu a fost criticată, devenind irevocabilă. Rezultă că executarea silită nu a putut continua până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare.
Reclamanții susțin că pârâtul este de vină pentru tergiversarea contestației la executare, acesta depunând abia la data de 06.04.2012 (astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 8442/2012 prin care a fost soluționată în primă instanța contestația la executare) decizia Tribunalului Iași pronunțată în recurs în dosarul nr._/245/2010.
Nu se poate reține că pârâtul este în culpă pentru durata procesului privind contestația la executare formulată de foștii chiriași ai imobilului.
Se poate observa că intimatul (în contestația la executare) Consiliul Local a formulat întâmpinare și a urmărit finalizarea procedurii.
Unul dintre termenele acordate de instanța a fost generat de cererea de intervenție formulată de reclamanții din prezenta acțiune. De asemenea, la o simplă studiere a motivelor care au condus la acordarea termenelor în dosarul având ca obiect contestație la executare se poate cu ușurință observa că amânările nu sunt imputabile pârâtului (faptul că într-un dosar intimat a fost Consiliul Local Iași iar în prezentul dosar pârât este M. Iași nu prezintă relevanță sub aspectul culpei invocate de reclamanți, fiind vorba practic de aceeași entitate juridică, respectiv unitatea administrativ-teritorială, care, în contractul de închiriere, a fost reprezentată de Consiliul Local, ca administrator al patrimoniului municipiului).
Față de argumentele de mai sus, instanța a apreciat ca neîntemeiate argumentele reclamanților privind culpa pârâtului în tergiversarea soluționării contestației la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._/245/2011. Oricum, astfel cum am reținut mai sus, eventuala culpă a pârâtului în tergiversarea soluționării dosarelor care au avut ca obiect locuința atribuită reclamanților poate da naștere, cel mult, la un drept de despăgubire în persoana reclamanților, respectiv la o obligație corelativă de despăgubire în persoana pârâtului.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de obligarea a pârâtului la înstrăinarea locuinței din Iași, . nr. 18, ., ., . de 6149 lei, instanța a respins-o în raport de considerentele următoare:
Este adevărat că reclamanților, la momentul la care s-au interesat de achiziționarea imobilului – anterior încheierii contractului de închiriere – li s-a comunicat un preț de vânzare, în raport de prevederile art. 16 din Legea nr. 85/1992, anterior modificării prin Legea nr. 244/5.12.2011, în cuantum de 6149 lei (f. 19).
Ulterior comunicării de către pârât a acestui preț, dar anterior încheierii contractului de închiriere dintre M. Iași și reclamanți cu privire la apartamentul din Iași, . nr. 18, ., ., . a fost încheiat la data de 01.02.2013 (f. 22 și urm.) – a intervenit Legea nr. 244/05.12.2011, care a intrat în vigoare la data de 17.12.2011, prin care s-au stabilit următoarele:
ART. I.
Articolul 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altã destinație construite din fondurile statului și din fondurile unitãților economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificãrile și completãrile ulterioare, se modificã și va avea urmãtorul cuprins:
"Art. 16. - Valoarea de vânzare a locuinței se calculeazã raportat la prețul pieței de cãtre un expert autorizat, în condițiile legii."
ART. II.
Locuințele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altã destinație construite din fondurile statului și din fondurile unitãților economice sau bugetare de stat, republicatã, cu modificãrile și completãrile ulterioare, pentru care la data intrãrii în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la prețul stabilit de reglementãrile în vigoare la data începerii procedurii de vânzare.
Legea nr. 244/2011 este în prezent în vigoare, nu a fost declarată neconstituțională.
Din contră, art. 16 din Legea nr. 85/1992, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 244/2011 a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, chiar în raport de criticile aduse și de reclamanți acestui articol, în sensul că generează situații discriminatorii, fiind respinsă excepția de neconstituționalitate în raport de art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi prin decizia CCR nr. 61 din 11 februarie 2014.
Curtea Constituțională, în argumentarea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate – fiind obligatorii pentru instanțe inclusiv considerentele deciziilor CCR – a reținut două elemente importate.
P. actele normative anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 244/2011, prețul de vânzare al locuințelor a fost reglementat prin lege, fiind stabilit, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, într-un cuantum care să permită chiriașilor să își poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuințelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 324 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, sau Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002).
Un alt element esențial și comun tuturor reglementărilor legale incidente era acela al persoanelor ce puteau deveni cumpărători în temeiul acestor legi, acestea fiind, de regulă (excepția fiind reglementată prin art. 6 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare), cele care le ocupau în calitate de chiriași.
În continuare Curtea Constituțională a reținut că, „ulterior, prin Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, actul normativ criticat în prezenta cauză, legiuitorul a renunțat să mai acorde beneficiul vânzării acestor locuințe la un preț stabilit prin lege, instituind un mod de calcul al valorii de vânzare a acestor locuințe prin raportare la prețul pieței, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, cu consecința creșterii semnificative a prețului de vânzare.
Autorul excepției de neconstituționalitate critică această soluție legislativă, arătând, în esență, că în acest mod se creează o inegalitate în fața legii între titularii contractelor de închiriere a acestor locuințe, în funcție de momentul în care au decis să opteze pentru cumpărarea locuințelor, respectiv înainte sau după modificarea textului de lege criticat.
În ceea ce privește această raportare a criticii de neconstituționalitate la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că titularii contractelor de închiriere a locuințelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, care au optat pentru cumpărarea acestora înainte de . textului de lege criticat, pe de o parte, și titularii contractelor de închiriere ale aceluiași tip de locuințe, care nu au făcut această opțiune înainte de . textului de lege criticat, pe de altă parte, se află într-o situație juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente, care instituia posibilitatea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilelor cu destinația de locuință pe care aceștia le ocupau în calitate de chiriași.
Or, din acest punct de vedere, practica Curții Constituționale este constantă în a statua că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări. Astfel, s-a statuat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. În același sens, în jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut în mod constant că respectarea principiului egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. (A se vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, și nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011.)”
În continuare, Curtea Constituțională a reținut că „legiuitorul este suveran în adoptarea unor norme cu caracter social, atunci când condițiile economice sau sociale o impun, însă, în egală măsură, este liber să reglementeze diferit aceleași raporturi sociale, ținând cont de evoluția temporală a realităților sociale, astfel încât succesiunea în timp a reglementării legale incidente unei anumite situații juridice, și diferențele implicite de regim juridic aplicabil destinatarilor normelor legale, nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalității în drepturi.
Din acest punct de vedere, principiul egalității nu obligă la o armonizare legislativă absolută. A decide altfel înseamnă a nega însuși dreptul suveran al legiuitorului de a adopta normele legale pe care le consideră oportune și adecvate codificării raporturilor sociale la un moment dat, evident cu respectarea regimului constituțional al drepturilor și libertăților fundamentale”.
Concluzionează Curtea că „modificarea, prin Legea nr. 244/2011, a modalității de stabilire a prețului de vânzare al acestor locuințe, legiuitorul renunțând să mai acorde beneficiul unui preț inferior valorii de piață a bunului, instituit din rațiuni sociale, este în concordanță cu realitățile economice și sociale contemporane, caracterizate de existența unei economii de piață, în sensul art. 135 alin. (1) din Constituție”.
În raport de considerentele Deciziei CCR nr. 61 din 11 februarie 2014, instanța reține caracterul neîntemeiat al criticilor reclamanților privind caracterul discriminatoriu al Legii nr. 244/2011.
Astfel, prin indicarea la un moment anterior intrării în vigoare a Legii nr. 244/2011 a unui preț de vânzare de 6149 lei, pârâtul nu și-a asumat nici o obligație de vânzare a locuinței la prețul respectiv, motivat de faptul că prețul, în cazul înstrăinării locuințelor în condițiile Legii nr. 85/1992, nu era liber stabilit de vânzător, ci era stabilit prin dispoziții legale, astfel încât nu se poate interpreta indicarea unui preț de vânzare drept o promisiune de vânzare a locuinței la prețul respectiv, ceea ce înseamnă că nu există nici o obligație legală sau contractuală pentru pârât de a înstrăina locuința la prețul solicitat de reclamanți.
În plus, instanța a reținut că reclamanții nu se regăsesc nici în ipoteza prevăzută de art. II din Legea nr. 244/2011, care dispun că locuințele ce fac obiectul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt în curs de derulare procedurile de vânzare, se vând la prețul stabilit de reglementările în vigoare la data începerii procedurii de vânzare, întrucât, la data intrării în vigoare a Legii reclamanții nu aveau calitatea de chiriași, ei dobândind această calitate ulterior, prin încheierea contractului de închiriere nr. 301 din 01.02.2013.
Instanța a mai reținut că reclamanții nu aveau la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 244/2011 nici măcar calitatea de persoane care pot deveni cumpărători, ei nefiind la acel moment chiriași ai locuinței respective.
Procedurile de vânzare puteau începe doar în raport de persoanele care aveau calitatea de persoane îndreptățite să achiziționeze locuințele în temeiul Legii nr. 85/1992, respectiv chiriașii, astfel încât este dincolo de orice dubiu că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 244/2011 (17.12.2011) nu erau începute procedurile de vânzare pentru imobilul închiriat ulterior reclamanților.
Eventuala culpă a Municipiului Iași în încheierea cu întârziere a contractului de închiriere poate da naștere la un drept de despăgubire în persoana reclamanților și nu la o obligație în persoana pârâtului de înstrăinare a locuinței la prețul stabilit anterior.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C. A. C. și C. M. G..
Apelanții au arătat că prima instanță a reținut că la data atribuirii locuinței prin HCL292/2011, imobilul era liber pentru ca ulterior să constate că evacuarea chiriașilor nu se putea realiza din cauza contestației la executare care era înregistrată pe rolul instanței la data de 22.07.2011. Raportat la cele două date, consideră apelanții, nu se poate reține că imobilul atribuit era liber. Se arată că nu era posibilă evacuarea din cauza litigiilor, situația persistând și la data la care au fost de acord cu preluarea debitelor. Existența litigiilor pe rolul instanței, consideră apelanții, conduce la concluzia că imobilul era ocupat legal iar intimatul trebuia să cunoască această situație. Apelanții consideră că au fost induși în eroare prin faptul că nu li s-a adus la cunoștință că imobilul pentru care au optat nu era liber iar culpa intimatului este evidentă. Situația rezultă și din adresa expediată de intimat la cabinetul avocatului . Apreciază apelanții că actele dosarului, respectiv corespondența dintre părți și modalitatea de soluționare a litigiilor dintre foștii chiriași și intimat dovedesc culpa acestuia și reaua-credință cu privire la soluționarea cererii lor de vânzare a imobilului. Apelanții critică aprecierea instanței de fond în acest sens și faptul că nu a luat în seamă faptul că au achitat toate debitele restante deși au continuat să locuiască, cu chirie.
Au solicitat admiterea apelului.
Legal citat intimatul a depus întâmpinare.
Intimatul a arătat că hotărârea primei instanțe este legală dat fiind că nu există un text legal care să îl oblige la vânzarea unui imobil proprietatea sa. A invocat disp. art. 16 din legea 244/2011 și art. 42 al.3 din legea 10/2001. A solicitat respingerea apelului.
În apel nu s-au administrat noi probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și potrivit art. 476 c.proc.civilă, Tribunalul constată apelul neîntemeiat.
P. sentința civilă nr. 1891/26.01.2011, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2010, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 301 încheiat la 28 iunie 2004 între CONSILIUL LOCAL IAȘI, în calitate de locator, și pârâta P. M., în calitate de chiriaș și evacuarea pârâților P. M., R. L. – M., R. C. – T., S. P., S. D.-V. din locuința situată în Iași, . nr. 18, ., ., .> Sentința era susceptibilă de recurs, prin urmare la data de 26.01.2011 hotărârea era definitivă nu și irevocabilă. La momentul atribuirii locuinței prin HCL Iași nr. 292/15.09.2011, Tribunalul Iași nu dispusese încă suspendarea executării sentinței civile nr. 1891/26.01.2011 a Judecătoriei Iași până la soluționarea recursului.
Abia prin încheierea din 21.09.2011 Tribunalul Iași a dispus suspendarea executării sentinței civile nr. 1891/26.01.2011 a Judecătoriei Iași până la soluționarea recursului.
Astfel, la momentul emiterii HCL 292/2011, locuința nu era liberă din punct de vedere juridic, după cum corect susțin apelanții.
Reținerea de către prima instanță a unei situații contrare nu schimbă însă situația de fapt și de drept analizată corect de instanța de fond.
Trebuie avut în vedere faptul că intimatul nu susține afirmația apelanților în legătură cu promisiunea de vânzare a imobilului, astfel cum rezultă din răspunsul la interogatoriu depus la fila 202 dosar fond. Din probatoriul administrat nu rezultă promisiunea de vânzare a locuinței pe care intimatul ar fi încheiat-o cu apelanții.
În legătură cu pretinsa culpă a intimatului constând în tergiversarea judecării litigiului cu foștii chiriași, se reține că prima instanță a constatat corect că nu este dovedită. Argumentele apelanților în susținerea culpei intimatului nu sunt de natură a susține cererea acestora de obligare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare la prețul solicitat ci, după cum corect s-a apreciat la fond ar putea fi utile într-o acțiune în stabilirea răspunderii civile delictuale. Acțiunea având ca obiect obligația de a face presupune dovedirea existenței unui raport juridic între părți, raport juridic din care să rezulte obligația asumată de una dintre părți și nerespectată ulterior.
În cauza de față nu este dovedit raportul juridic pretins de apelanți.
Mai mult s-a reținut faptul că locuința nu putea fi promisă spre vânzare decât chiriașului, calitate pe care apelanții au dobândit-o la data de 1.02.2013, dată la care era în vigoare legea 244/2011. Adresa de la fila 19 dosar fond atestă faptul că intimatul, la 28.02.2013, a comunicat apelanților că anterior modificării art.16 din legea 85/1992, prețul locuinței era de 6149lei iar ulterior s-a stabilit la 95000lei, urmare a modificării legislative intervenite.
Dincolo de aceste aspecte, prima instanță a apreciat corect faptul că nu există o obligație legală a intimatului de a vinde imobilele aflate în proprietatea sa. Inducerea în eroare susținută de apelanți nu constituie un argument legal pentru admiterea acțiunii formulate în lipsa dovedirii raporturilor juridice obligaționale amintite anterior.
În raport de aceste considerente, apreciem apelul nefondat și va fi respins cu păstrarea sentinței primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanții C. A. C. și C. M. G. împotriva sentinței civile nr. 4767/31.03.2014 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată la data de 03.02.2015; soluția va fi pusă la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
Președinte, C. A. | Judecător, C. D. | |
Grefier, I. B. |
Red./Tehnored. D.C.
5ex./17.08.2015
Jud. fond: G. T.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 107/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
