Contestaţie la executare. Decizia nr. 578/2014. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 578/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 578/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 27 Iunie 2014

Președinte - I. D.

Judecător C. D.

Grefier D. C.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 578/2014

Pe rol se află judecarea apelului formulat de apelanta D. IAȘI-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. IAȘI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANTELOR P. IASI împotriva sentinței civile nr._/20.12 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații F. M. C. și C. C. DE A. DE S. IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece prezentul apel.

Apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, este motivat, semnat și scutit de plata taxei de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._ din 20.12.2013 a Judecătoriei Iași, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași, invocată de către intimată, s-a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea F. M. C. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași, s-a anulat executarea silită realizată în dosarul de executare nr._/2010 privind titlurile executorii nr._/30.04.2013 și_/06.03.2013 și s-a respins cererea de lămurire a titlurilor executorii nr._/30.04.2013 și_/06.03.2013, ca neîntemeiată.

A fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatoarea F. M. C. în contradictoriu cu intimata C. - C. DE A. DE S. IAȘI ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost obligată intimata la plata către contestator a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, în data de 11.10.2010, intimata a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 1922 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Decizia stabilește, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 2656 lei, cu titlu de contribuție datorată, 2612 lei, cu titlu de dobânzi și 392 lei, cu titlu de penalități de întârziere. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.

La data de 30.04.2013 intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași a emis somația nr._ către contestatoare, privind titlul executoriu_/ 30.04.2013 și la data de 06.03.2013, somația nr._ privind titlul executoriu nr._/06.03.2013.

Față de data dosarului de executare silită, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila și având în vedere că obiectul pricinii privește un incident al executării silite începută după data de 15. 02. 2013, legea procedurală aplicabilă prezentului dosar este din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin urmare, orice trimitere făcută la codul de procedură civilă în prezenta cauză, se referă la acesta din urmă.

Potrivit art. 248 din Codul de Procedură Civilă, instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea în fond a pricinii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către intimata C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive:

Conform art. 36 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Potrivit art. 644 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul, iar conform art. 174 alin din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la judecarea contestației instanța va cita și organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, își are sediul sau domiciliul terțul poprit.

Având în vedere aceste dispoziții legale, cât și faptul că intimata C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași nu are calitate de organ de executare și nici de creditor, instanța de fond a admis excepția și a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu această intimată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat că decizia de impunere nr. 1922 a fost urmată de deciziile referitoare la obligațiile de plată a accesoriilor emise în data de 01.07.2012 și 31.12.2012 care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, și au fost comunicate contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.

În baza acestor decizii de impunere, au fost emise în sarcina contestatoarei somațiile de plată și titlurile executorii nr._/30.04.2013 și_/06.03.2013, cu titlu de contribuție asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.

În drept, instanța de fond reține că, în conformitate cu prevederile art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Din coroborarea dispozițiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 din Codul de procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Față de textele legale anterior redate, rezultă că deciziile de impunere amintite mai sus reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, iar în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare.

Conform art. 141 din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.

Analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța de fond a observat că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, instanța de fond reține că, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.

Conform art. 44 alin 2 indice 2, în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau 2 indice 1, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.

Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.

Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.

Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța de fond a reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.

A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia au fost emise titlurilor executorii nr._/30.04.2013 și_/06.03. 2013. Prin urmare, executarea silită realizată în dosarul de executare nr._/2010 privind titlurile executorii nr._/ 30.04.2013 și_/06.03.2013 nu este legală și urmează a fi anulată, capătul de cerere privind lămurirea titlurilor executorii urmând a fi respinsă având în vedere că aceste titluri executorii nu necesită lămuriri cu privire la întinderea, înțelesul sau aplicarea obligației de plată.

Față de soluția la care a ajuns instanța de fond în urma deliberării, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privitor la acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 Codul de procedura civila, precum și în virtutea principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul), instanța de fond a admis și acest capăt de cerere și a obligat contestatoarea, căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată către contestator, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 800 lei, fila 56, taxa de timbru urmând a fi recuperată conform dispozițiilor art. 45 din OUG nr. 80/2013.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:

Necomunicarea deciziei de impunere putea și trebuia să fie invocată în termenul de contestație la executare raportat la primirea somației, numai pe motive care țin de această modalitate de executare. Astfel, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numele contestatorului art. 44 al.2 OG 92/2003 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.

Pe fondul cauzei se arată faptul că persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere sau penalități de întârziere.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu Legea nr. 146/1997, art. 23 lit.e, un contestator are dreptul de a-și recupera cheltuielile privind taxa de timbru și timbru judiciar achitate într-o contestație la executare doar printr-o cerere de restituire adresată instanței, atunci când contestația la executare a fost admisă iar hotărârea a rămas irevocabilă. De altfel, în cauză nu sunt îndeplinite nici dispozițiile art. 274 C.pr.civ. neexistând culpa procesuală a intimatei și neputându-se reține nici faptul că, prin atitudinea sa în cursul procesului, ar fi determinat aceste cheltuieli.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466-482 C.pr.civ.

În dovedire s-a solicitat proba cu acte – cele aflate la dosar.

Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În apel nu s-au administrat probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași-Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:

Obiectul cauzei de față îl constituie contestația la executare formulată cu privire la actele de executare emise în dosarul de executare nr._/2010 privind titlurile executorii nr._/30.04.2013 și_/06.03.2013. Apelanta intimata a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 1922 în data de 11.10.2010, pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010, decizie ce stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 2656 lei, cu titlu de contribuție datorată, 2612 lei, cu titlu de dobânzi și 392 lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Decizia de impunere nr. 1922 a fost urmată de deciziile referitoare la obligațiile de plată a accesoriilor emise în data de 01.07.2012 și 31.12.2012 care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, și au fost comunicate contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.

Arată apelantul faptul că, la momentul emiterii deciziei, art. 44 al.2 OG 92/2003 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.

Reține tribunalul faptul că deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii sunt emise în data de 1.07.2012, respectiv 31.12.2012, motiv pentru care la acel moment dispozițiile art. 44 Al.2 C.pr.fiscală, astfel cum fuseseră modificate prin Ordonanța nr. 29 din 31.08.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 626 din 2.09.2011. Pentru perioada anterioară dispozițiile constate neconstituționale (decizia C.C. nr. 536/28.04.2011) sunt suspendate de drept conform art. 147 din Constituția României.

În ceea ce privește data emiterii deciziei nr. 1922 din 2010 tribunalul reține faptul că, și la acel moment textul prevedea o enumerare a modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale; deși nu exista o mențiunea expresă prin care să fie stabilită o anumită ordine de prioritate, procedând la o interpretare teleologică, tribunalul reține faptul că această enumerare nu este întâmplătoare, fiind necesară stabilirea ordinii de prioritate.

Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, tribunalul reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, apelanta - intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.

Astfel, modalitatea de comunicare a deciziei de impunere a fost aleasă greșit, abuziv, cu desconsiderarea intereselor contestatorului debitor. Nu există dovada că modalitatea de comunicare nu s-ar putea realiza conform cu cerințele art. 44 din C.pr.fisc. prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor procedurale, aceasta fiind cea mai adecvată în lipsa posibilităților de comunicare arătate la lit. a) si b) - mai mult din dosar reiese faptul că apelanta intimată avea posibilitatea de a comunica acest act la domiciliul contestatoarei –intimate, astfel cum a procedat în cazul titlului executoriu atacat. Comunicarea actului nu trebuie să fie una formală, ci una care să asigure respectarea dreptului la apărare al persoanei vizate, care în caz contrar este executată silit pentru o obligație de plată despre a cărei întindere și natură nu are cunoștință.

În consecință, comunicarea actului în modalitatea în care a fost efectuată nu este una valabilă, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației si a titlului executoriu nu se consideră comunicat.

A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate ( cum s–a întâmplat în speță), fără să se încerce în prealabil comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare valabil în mod necondiționat deși nu oferă garanții minime cu privire la recepția efectivă de către destinatar. Această abordare riscă să încurajeze abuzul și nu poate fi primită nici măcar motivat de lipsa resurselor financiare.

Cât timp nu s-a dovedit comunicare legală a deciziei de impunere, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală – aspect invocat de acesta chiar în contestația la executare (nu se poate reține faptul că instanța de fond a avut în vedere alte motive, chiar contestatoarea fiind cea care prin acțiunea de față a invocat necomunicarea actelor administrative fiscale).

În ceea ce privește motivele invocate pe fondul contestației la executare, acestea nu pot fi analizate motivat de faptul că instanța de fond pronunțându-se pe necomunicarea actelor administrative fiscale, nu a mai analizat fondul contestației la executare.

Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata Direcția Regională a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile_/20.12.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de intimata Direcția Regională a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile_/20.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.

Respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.06.2014.

Președinte,

I. D.

Judecător,

C. D.

Grefier,

D. C.

RED/TEHNORED. – D.I./D.I.

2 EX – 28.07.2014

JUD. FOND – C. I.

← Fond funciar. Decizia nr. 1157/2014. Tribunalul IAŞI		Contestaţie la executare. Decizia nr. 1265/2014. Tribunalul IAŞI →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 578/2014. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 578/2014. Tribunalul IAŞI