Fond funciar. Decizia nr. 1054/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1054/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 1054/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 02 Decembrie 2014

Președinte - C. I.

Judecător G. C.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 1054/2014

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta C. Comunală S. P. împotriva sentinței civile nr. 1387 din 23.04.2014 pronunțată de Judecătoria P. în contradictoriu cu intimatele M. A., C. J. I. de F. F., având ca obiect fond funciar, obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 10.11.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.12.2014, când,

TRIBUNALUL

Deliberand asupra apelului civil de fata, constata:

Prin sentinta civila nr. 1387/23.04.2014 pronuntata de Judecatoria P. s-au dispus urmatoarele:

“Admite in parte actiunea civila formulata de reclamanta M. A., dom. in . Prajescu, jud. I., in contradictoriu cu paratele C. L. S.-Prajescu de F. F. si C. J. I. de F. F..

Obliga parata C. L. S.-Prajescu de F. F. la intocmirea documentatiilor necesare emiterii titlurilor de proprietate astfel:

-pentru suprafata de 2,14 ha teren reconstituit potrivit adeverintei tip nr. 986/18.11.2002, pe numele mostenitorilor I. P., I. V., I. G., I. N., I. C. si M. A.;

-pentru suprafata de 0,67 ha teren reconstituit potrivit adeverintei tip nr. 675/18.11.2002, pe numele I. V. P..

Punerea in posesie pe suprafetele de 2,14 si respectiv 0,67 ha teren se va face pe vechile amplasamente detinute de catre mostenitori, astfel cum au fost identificate in raportul de expertiza intocmit in cauza de dna expert F. L., in planurile de delimitare si amplasament 1A, 4A, 5A, 6A*, 6A**, 7A, 8A, 9A.

Obliga parata C. J. I. de F. F., in masura in care i se va inainta de catre comisia locala documentatia specifica, la intocmirea titlului de proprietate pe numele mostenitorilor I. P., I. V., I. G., I. N., I. C. si M. A. pentru suprafata de 2,14 ha teren pe raza . a titlului de proprietate pe numele I. V. P., pentru suprafata de 0,67 ha teren pe raza .>

Respinge cererea de obligare a Comisiei Locale S.-Prajescu de F. F. la plata daunelor cominatorii.

Obliga prata C. L. S.-Prajescu de F. F. la plata catre reclamanta a sumei de 2255 lei reprezentand cheltuieli de judecata.”

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:

“Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub nr._ reclamanta M. A. a solicitat obligarea paratei Comisiei Locale S. Prajescu de F. F. la intocmirea documentatiei necesare emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de 2,81 ha tere, sub sanctiunea platii daunelor cominatorii de 100 lei/zi de intarziere. De asemenea, se solicita obligarea paratei C. J. I. de F. F. la emiterea titlului de proprietate pentru suprafata de 0,65 ha teren, pe numele reclamantei.

In motivarea actiunii se arata ca, in fapt, reclamanta este, alaturi de cei 6 frati ai sai, mostenitoarea parintilor defuncti I. G. si I. P.. Acestia au fost proprietarii unei suprafete de 2,81 ha teren pe raza . pentru care, dupa aparitia Legii nr. 18/1991, I. P. a formulat cerere de reconstituire, insa nici pana la momentul formularii prezentei cereri nu s-a emis titlul de proprietate.

In drept, se invoca prevederile art. 12, 13, 62 si 64 din Legea nr. 18/1991 si HG 890/2005.

Alaturat actiunii se depun copii de pe Hotararea nr. 704/2012 a Comisiei Judetene I., regiostrul agricol, certificate de deces si casatorie a parintilor reclamantei.

Prin intampinare, parata C. J. I. de F. F. invoca prevederile art. 6 si art. 7 din Legea nr. 165/2013, aratand ca procedura de eliberare a titlurilor de proprietate, punerea in posesie, precum si alte proceduri administrative in domeniul fondului funciar sunt suspendate. De asemenea, se invoca prevederile art. 5 lit. i) din HG 890/2005, precum si ale art. 34 alin.4, aratand ca punerea in posesie se realizeaza de catre comisia locala, iar intocmirea corecta a documentatiei prealabile si, in special, fisei de punere in posesie de catre C. L. S. Prajescu era de o importanta deosebita, intrucat doar aceasta Comisie avea obligatia legala pentru verificarea datelor ce urmau a fi inscrise in titlul de proprietate. Pe de alta parte, C. J. de F. F. avea doar competente cat priveste stabilirea intinderii dreptului de proprietate si nu avea nici abilitatea legala de a stabili daca datele inscrise de C. L. de F. F. in fisele de punere in posesie erau corecte si corespundeau situatiei reale.

Parata C. L. S. Prajescu de F. F. nu a formulat intampinare.

In cauza, instanta a admis adminsitrarea probei cu inscrisuri, precum si cu expertiza toporgafica, in scopul identificarii suprafetelor de teren ce pot face obiectul punerii in posesie a beneficiarilor reconstituirii dreptului de proprietate.

Raportul de expertiza a fost intocmit si depus la dosarul cauzei de catre dna expert F. L., lucrare insotita de avizele OCPI I..

Cu privire la concluziile raportului de expertiza, parata C. L. S. Prajescu a aratat ca nu are obiectiuni de formulat, solicitand insa pe fondul cauzei respingerea actiunii, fara a se indica motivele ce stau la baza acestei solicitari.

Analizand materialul probator adminsitrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

Potrivit adeverintei tip de proprietate nr. 986/18.11.2002 emisa de C. L. S. Prajescu, depusa de reclamanta la fila 6 dosar, pe numele mostenitorilor defunctului I. V. G., respectiv I. P., I. C., I. V., M. A., I. G. si I. N., s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata totala de 2,14 ha teren, prin Hotararea Comisiei Judetene I. nr. 4307/1994.

De asemenea, potrivit adeverintei tip de proprietate nr. 675/18.11.2002 emisa de aceeasi comisie locala, pe numele reclamantei I. Gr. P. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafata de 0,67 ha teren, drept validat in anexa 2a.

Instanta retine ca desi reconstituirea pentru suprafata de 2,14 ha teren s-a facut pe numele tuturor mostenitorilor, actiunea de fata a fost formulata doar de catre unul dintre acestia, reclamanta din prezenta cauza, aceasta actionand ca mandatar si pentru fratii sai, actiunea de fata profitand si celorlalti.

De asemenea, privitor la suprafata de 0,67 ha teren, se oberva ca reconstituirea priveste doar pe reclamanta M. A..

Parata C. L. S. Prajescu de F. F. nu si-a exprimat in niciun fel pozitia procesuala privitor la prezentul demers al reclamantei, solicitand doar sec respingerea actiunii, fara dezvoltarea vreunor motive.

In cauza instanta a dispus efectuarea unei expertize, cu scopul identificarii, in limitele reconstituirilor dreptului de proprietate, a suprafetelor de teren pentru care parata comisia locala ar urma sa procedeze la punerea in posesie, respectiv intocmirea documentatiei prealabile intocmirii titlului de proprietate.

Din raportul de expertiza intocmit in cauza, instanta retine ca mostenitorii defunctului I. G. detin deja terenuri ce au facut obiectul reconstituirii.

Instanta retine ca in persoana numitului I. Gr. G., fratele reclamantei, s-a emis titlul de proprietate nr._/1995 pentru suprafata de 4099,00 mp teren.

Expertul desemnat in cauza a identificat 10 amplasamente detinute de catre mostenitorii beneficiari ai reconstituirii, dintre care doua amplasamente, privind suprafetele de 715 mp (la care face referire Anexa nr. 2A) si 3347 mp (Anexa nr. 3A ), privesc terenuri reconstituite conform titlului de proprietate nr._/1995 emis pe numele I. Gr. G..

Astfel, suprafetele de teren identificate de expert, stapanite de catre mostenitorii defunctului I. G. si care pot face obiectul punerii in posesie si documentatiei prealabile emiterii titlului de proprietate sunt: 1879 mp identificata in Anexa nr. 1A; 7500 mp identificata in Anexa nr. 4A; 1500 mp identificata in Anexa nr. 5A; 5314 mp identificata in Anexa nr. 6A*; 2186 mp identificata in Anexa nr. 6A**; 2500 mp identificata in Anexa nr. 7A; 1154 mp identificata in Anexa nr. 8A; si 200 mp identificata in Anexa nr. 9A.

Cu ocazia efectuarii expertizei s-a constata ca trupurile de teren identificate sunt parte in posesia numitilor I. M., I. C. dar si a reclamantei. Obtinerea avizelor OCPI I. cu privire la cele 8 amplasamente sunt de natura a concluziona ca respectivele amplasamente sunt libere din punct de vedere juridic si nu fac obiectul unor alte reconstituiri.

Retinand asadar ca amplasamentul solicitat de reclamanți este identificat prin raportul de expertiză si că la acest moment nu este atribuit legal altor persoane, instanța umează sa admita actiunea de fata.

În conformitate cu dispozițiile art. 39 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile si funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului si modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea in posesie a proprietarilor, aprobat prin HG 890/2005: “Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane”.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit c din același Regulament, revine comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenului, sarcina de a stabili mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate.

Parata nu a dat curs atributiilor ce ii revin privitor la obligatia de efectuare a punerilor in posesie si respectiv de intocmire a documentatiei prealabile emiterii titlului de proprietate, instanta urmand a o obliga insa prin prezenta sentinta la procedarea in acest sens.

Se are in vedere ca in cauza de fata este vorba de doua reconstituiri, una asupra suprafetei de 2,14 ha teren pe numele tuturor mostenitorilor, cealalta privind reconstituirea doar pe numele reclamantei, pentru suprafata de 0,67 ha teren.

Prin prezenta actiune s-au identificat suprafetele de teren libere si pentru care beneficiarii reconstituirii pot fi pusi in posesie, parata C. locala avand obligatia identificarii diferentelor de teren pe care urmeaza sa se intocmeasca documentatia specifica, eventual urma procedura reglementata de art. 10 din HG 890/2010.

Cu privire la capatul de cerere avand ca obiect obligarea comisiei locale la plata daunelor cominatorii, instanta are in vedere incidenta dispozitiilor Legii nr. 165/2013, imprejurare in care, desi se pronunta sentinta de fata, punerea in executare a acesteia nu se poate realiza in termenul stabilit de lege. In conditiile in care o astfel de punere in executare nu se poate realiza dupa ramanerea definitiva a sentintei judecatoresti, termenul de suspendare la care face referire Legea 165/2013 putand suferi chair o noua modificare, nu se poate proceda la obligarea paratei la plata daunelor cominatorii pentru zile de intarziere in indeplinirea obligatiei impuse de instanta.

F. de dezlegarea data primului capat de cerere, instanta va obliga parata C. J. I. de F. F., in masura in care i se va inainta de catre comisia locala documentatia specifica, la intocmirea titlului de proprietate pe numele mostenitorilor I. P., I. V., I. G., I. N., I. C. si M. A. pentru suprafata de 2,14 ha teren pe raza . a titlului de proprietate pe numele I. V. P., pentru suprafata de 0,67 ha teren pe raza .>

F. de cele aratate, facand si aplicarea disp. art. 453 C., parata comisia locala, in raport de obligatiile ce ii reveneau, fiind in culpa procesuala.”

Impotriva acestei hotatari a declarat apel parata C. Comunala de fond funciar S.-Prajescu, care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

A invocat lipsa coparticipării procesuale active, aratand ca instanta de fond a reținut in mod greșit ca singura reclamanta care a introdus acțiunea in nume propriu pentru 0,65 ha si in numele tuturor celorlalți 5 moștenitori ai def. părinți I. G. si P., respectiv M. A., ar fi acționat ca mandatar si pentru frații si surorile ei. Sustinerea este greșita in lipsa unui mandat expres autentificat in acest sens pentru reclamanta.

Din moment ce reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut pe numele tuturor moștenitorilor, toti trebuiau sa formuleze aceasta acțiune . nicio dispoziție legala neindreptatind judecătorul de la fond sa aprecieze ca acțiunea de fata introdusa de un singur reclamant din toti cei 6 moștenitori, ar profita acestora neputand fi dedusa ori prezumata voința acestora si eventuala comportare procesuala, sub toate aspectele.

Pe fond, arata ca hotărârea este nelegala si netemeinica neputandu-se retine culpa paratei-apelante, din moment ce moștenitorii cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 2,14 ha prin adeverința tip de proprietate si hotărârea comisiei jud. I., nu au formulat si nu au adresat nicio cerere in acest sens adresandu-se direct instanței de judecata dupa 20 de ani.

Examinand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel formulate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca apelul este neintemeiat.

In speta, prin Hotararea nr. 4307 din 26.11.1994 emisa de C. J. I. de fond funciar, s-a reconstituit de pe urma autorului I. V. G.- tatal reclamantei, pe numele mostenitorilor I. P., I. V., I. G., I. N., I. C. si Motcu A. dreptul de proprietate pentru suprafata de 2,14 ha teren, situata pe raza comunei S.-Prajescu.

Prin aceeasi hotarare, s-a reconstituit reclamantei M. A., dreptul de proprietate pentru suprafata de 0,67 ha teren, situata pe raza aceleiasi comune, de pe urma defunctei sale mame- I. V. P..

Cererea de fata vizeaza emiterea titlului de proprietate asupra acestor suprafete de teren si nu reconstituirea dreptului de proprietate.

Pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate numai moștenitorii care au formulat cerere de reconstituire, intrucat procedura Legii nr. 18/1991 nu este o procedura care se declanseaza din oficiu.

În acest sens, art. 8 alin. 3 și art. 11 al. 3 din Legea nr. 18/1991 prevede că „stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar.

Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei”.

Astfel, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate constituie . de dispozitie, insa cererea de emitere a titlului de proprietate, dupa ce dreptul de proprietate a fost deja stabilit prin hotararea comisiei judetene de fond funciar, reprezinta un simplu act de administrare, pentru care nu este necesara existenta unui mandat expres.

Actului de administrare ii sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun (art. 2013 alin.1 din Noul C.civ: Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură privată, sau verbală), existenta mandatului tacit fiind cu atat mai mult prezumata, avand in vedere calitatea de comostenitori dupa autorul comun I. V. G., din care deriva interesul comun de a obtine titlul de proprietate pentru terenul lasat mostenire de acesta.

Prin urmare, exceptia lipsei coparticiparii procesuale active este neintemeiata, reclamanta avand indrituirea de a actiona in judecata si in numele celorlalti comostenitori, pentru administrarea unui drept indiviz, actiunea profitand tuturor.

Cat priveste cel de-al doilea motiv de apel, care se refera la inexistenta vreunei culpe a comisiei locale pentru neintocmirea documentatiei prealabile emiterii titlului de proprietate, cata vreme persoanele indreptatite nu au formulat o cerere in acest sens timp de 20 ani, tribunalul retine ca este vorba despre neindeplinirea unei obligatii prevazute de lege in sarcina comisiei locale de fond funciar, obligatie care trebuia indeplinita din oficiu si care nu este supusa vreunui termen de decadere care sa poata fi opus persoanelor carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

In considerarea celor mai sus aratate,in temeiul disp. art. 480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge apelul si va pastra sentinta apelata, ca legala si temeinica.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelanta C. Comunala S.-Prajescu impotriva sentintei civile nr. 1387/23.04.2014 pronuntata de Judecatoria P., in dosarul nr._, sentinat pe care o pastreaza.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi, 2.12.2014.

P., JUDECATOR, GREFIER,

I.C. C.G. B.D.

Red 5 ex, IC/IC

24.08.2015

Judecator fond N. E. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1054/2014. Tribunalul IAŞI