Fond funciar. Decizia nr. 1596/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1596/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1596/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 17 Noiembrie 2015

Președinte - S. F.

Judecător M. M.

Grefier E. D. B.

DECIZIA CIVILĂ NR. 1596/2015

Pe rol fiind judecarea apelului promovat de apelanta C. Judeteana de F. F. Iasi împotriva sentintei civile nr.1372/25.12.2015 pronunțată de Judecătoria P., în contradictoriu cu intimata R. F., având ca obiect fond funciar, rectificare TP.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că:

- prezenta cererea de apel se află la primul termen de judecată, scutită de la plata taxei de timbru;

- prin cererea de apel s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă părților conform disp. art. 223 alin. 3 Cod proc.civ.;

- prin serviciul de registratură apelanta a depus la dosar răspuns cu privire la excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea cauzei.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei cereri de apel

Prin sentința civila nr._. 05. 2015 a Judecătoriei P. s- a admis acțiunea întregită formulată de reclamantul R. F., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI.

S- a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/ 03.11.1995 eliberat pe numele T. V. V., Răpceanu V. F., M. V. D., Galița V. E., P. V. M. și Strut V. N., potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert P. D. și avizat pozitiv de O.C.P.I. Iași prin procesul verbal de recepție nr. 1181/ 23.03.2015 - lucrarea nr._, în sensul că s- a exclus din titlul de proprietate suprafețele de 4000 m.p. și 5400 m.p. teren extravilan ., tarlaua 11, parcelele A 201/4 și Păș. 202/213; si s-a inclus în titlul de proprietate suprafața de 9400 m.p. teren extravilan ., tarlaua 11, . (categoria de folosință pășuni– suprafața 9400 m.p.), cu vecinii N – B. G., E- B. Ghe., Avoadei V., T. V., M. N., S- M. N., Cale de Acces și V- Galița V.. S - a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008 a fost obligata pârâta la plata către Statul Român a sumei de 1432 de lei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar privind plata expertului.

Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut ca reclamantul R. F. a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI solicitând instanței rectificarea titlului de proprietate nr._/ 03.11.1995 eliberat pe numele T. V. V., Răpceanu V. F., M. V. D., Galița V. E., P. V. M. și Strut V. N. în sensul indicării indicatorilor cadastrali corecți pentru suprafețele de 4000 m.p. și 5400 m.p. teren extravilan ., tarlaua 11, parcelele A 201/4 și Păș. 202/213.

C. Județeană Iași a formulat întâmpinare (f. 20-23) prin care a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii raportat la faptul că nu sunt părți în dosar toate persoanele menționate în titlu

La primul termen de judecată, prin Încheierea de ședință din 20.10.2014, instanța de fond a respins motivat excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 03.11.1995 a fost eliberat titlul de proprietate nr._ pe numele T. V. V., Răpceanu V. F., M. V. D., Galița V. E., P. V. M. și Strut V. N., pentru suprafața de 1,64 ha, din care 1,46 ha teren extravilan .,18 ha teren intravilan ., jud. Iași.

Potrivit titlului de proprietate arătat suprafețele de 4000 m.p. și 5400 m.p. din petit ar fi amplasate în extravilan ., tarlaua 11, parcelele A 201/4 și Păș. 202/213;

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert P. D. și avizat pozitiv de O.C.P.I. Iași prin procesul verbal de recepție nr. 1181/ 23.03.2015 - lucrarea nr._ au fost confirmate susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată în sensul că indicatorii cadastrali ai suprafețelor de 4000 și 5400 m.p. din T 11 sunt greșit indicați în titlul de proprietate, terenul formând un singur trup și având categoria de folosință pășune integral.

În cadrul raportului de expertiză a fost indicată și configurația corectă din punct de vedere cadastral astfel: 9400 m.p. teren extravilan ., tarlaua 11, . (categoria de folosință pășuni– suprafața 9400 m.p.), cu vecinii N – B. G., E- B. Ghe., Avoadei V., T. V., M. N., S- M. N., Cale de Acces și V- Galița V..

Din constatările și concluziile expertului rezultă și faptul că noua configurare a terenului nu presupune modificarea amplasamentului terenului ci doar modalitatea de identificare a acestuia.

Față de considerentele de mai sus, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus modificarea titlului de proprietate nr._/ 03.11.1995 eliberat pe numele T. V. V., Răpceanu V. F., M. V. D., Galița V. E., P. V. M. și Strut V. N., potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert P. D. și avizat pozitiv de O.C.P.I. Iași prin procesul verbal de recepție nr. 1181/ 23.03.2015 - lucrarea nr._, în sensul că a exclus din titlul de proprietate suprafețele de 4000 m.p. și 5400 m.p. teren extravilan ., tarlaua 11, parcelele A 201/4 și Păș. 202/213 și a inclus în titlul de proprietate suprafața de 9400 m.p. teren extravilan ., tarlaua 11, . (categoria de folosință pășuni– suprafața 9400 m.p.), cu vecinii N – B. G., E- B. Ghe., Avoadei V., T. V., M. N., S- M. N., Cale de Acces și V- Galița V..

Văzând și prevederile art. 453 Cod proc.civ. instanța de fond a constatat că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Raportat la prevederile art. 18 din OUG nr. 51/2008 instanța de fond a obligat pârâta la plata către Statul Român a sumei de 1432 de lei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar privind plata expertului.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata C. Judeteana de F. F. Iasi motivand ca in mod gresit prima instanta a admis cererea reclamantei și a dispus rectificarea titlului de proprietate nr._/1995 intrucat art.591 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precizeaza ca "(1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate mobiliară.

(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.

(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliară

Prin Ordinul nr.700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliară publicat în Monitorul Oficial nr.571bis/31.07.2014, a fost aprobată procedura de îndreptare a erorilor materiale si de rectificare a titlurilor de proprietate.

După apariția acestui ordin cu caracter normativ, C. Județeană de F. F. Iași a adoptat Hotărârea nr.285/19.09.2014 (anexată, în copie) prin care este descrisă pe larg procedura îndreptării acestor erori materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate.

Astfel, potrivit Hotărârii nr.285/2014 a Comisiei Județene de F. F. Iași, în cazul unor erori materiale strecurate în titlurile de proprietate cu privire la nume și amplasament, cu excepția cazurilor în care se schimbă amplasamentul fizic de la punerea în posesie inițială, persoana interesată se adresează cu o cerere comisiei locale de fond funciar care va întocmi dosarul cuprinzând documentația necesară rectificării titlului de proprietate si îl va depune la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară lasi. Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară lasi va efectua verificările necesare si, în situația soluționării favorabile a dosarului, va aviza și va trimite Comisiei Județene de F. F. lasi dosarul în vederea adoptării hotărârii, potrivit art.591 din Legea nr. 18/1991. republicată, cu modificările si completările ulterioare și art.235 alin 3 din Ordinul nr.700/2014 al Directorului General al A.N.C.P.I.. în baza hotărârii Comisiei Județene de F. F. lasi, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Iași va proceda la modificarea/corectarea efectivă a titlului de proprietate. Titlul de proprietate modificat/corectat va fi ridicat, sub semnătură, de către un reprezentant al comisiei locale, desemnat în acest sens. în vederea înmânării acestuia persoanelor îndreptățite sau împuterniciților acestora.

S- a motivat ca procedura vizând modificarea titlurilor de proprietate descrisă în Hotărârea nr.285/19.09.2014 a Comisiei Județene de F. F. Iași și care nu implică intervenția instanței de judecată, ci doar a comisiilor locale si județene de fond funciar si a oficiului de cadastru si publicitate imobiliară, are drept scop, pe de o parte, degrevarea instanțelor de judecată de această categorie de litigii și, pe de altă parte, evitarea costurilor inerente soluționării lor.

S- a motivat ca prin raportul de expertiză întocmit în cauză se arată că nu se modifică amplasamentul terenului înscris în titlul de proprietate, ci doar se corectează unele erori de scriere a amplasamentelor, astfel ca ,competenta de rectificare a acestui titlu nu aparține instanței de judecată, ci Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași.

Alt motiv de apel vizeaza faptul că nu este o culpă a Comisiei Județene de F. F. lasi in plata cheltuielilor de judecata pentru a se aplica art.18 din O.U.G.nr.51/2008, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia "Cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut in pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume" are la bază culpa procesuală ce revine părții care a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare.

Se motiveaza ca legiuitorul a acordat posibilitatea rectificării pe cale administrativă a titlurilor de proprietate care conțin erori de natura celor existente în titlul contestat în prezenta cauză, fără efectuarea de cheltuieli din partea persoanelor fizice, însă reclamanta a ales să se adresez instanței de judecată, ceea ce a presupus efectuarea de cheltuieli,astfel ca în mod gresit instanța de fond a obligat C. Județeană de F. F. Iași să plătească statului suma de 1432 lei pentru care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar.

Intimata R. F., a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel.intrucat dispozițiile art. 591 din Legea 18/1991 precum și Ordinul 700/2014 și Hotărârea Comisiei Județene nr. 285/19.09.2014 au intrat în vigoare după promovarea cererii de chemare în judecată.

Pentru a urma procedura administrativă ce este reglementată prin Ordinul 700/2014 precum și prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 285/19.09.2014, trebuie ca solicitantul să depună titlul de proprietate în original, ceea ce este practic imposibil întrucât se află în posesia unui coproprietar ce se află în litigiu cu mine.

Raportat la această situație de fapt, și reaua credință a coproprietarilor ce se află în posesia titlului de proprietate în original, se precizeaza ca practic nu poate solicita Comisiei Locale rectificarea titlului de proprietate pe cale administrativă.

Se precizeaza ca prin art. 591 din Legea 18/1991 alin. 1 este intenția legiuitorului de a stabili o competență alternativă, administrativă și nu imperativă în procedura de rectificare a titlului de proprietate.

Potrivit art. 24 din codul de procedură civilă „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .", iar potrivit art. 25 „procesele în curs de judecată începute sub legea veche sunt supuse acelei legi".

Față de cele arătate mai sus dispozițiile art. 591 din Legea 18/1991 pot fi aplicate tuturor cererilor de rectificare a titlurilor de proprietate după . și nu proceselor începute înainte de . acestei dispoziții legale. Orice act normativ se aplică doar de la . nu pentru situațiile în care un proces a început sub imperiul legii vechi.

Pe de altă parte, potrivit art. 591 legea 18/1991 alin. 2 „rectificarea titlului de proprietate se poate face de OCPI în temeiul hotărârii Comisiei Județene. Din lecturarea acestei dispoziții rezultă că această normă nu este imperativă și nu înlătură competența materială a instanțelor de judecată în soluționarea cauzelor de rectificare a titlurilor de proprietate. Orice persoană interesată are posibilitatea de a se adresa instanței pentru a obține rectificarea titlului de proprietate sau de a se adresa Comisiei Locale de F. F. în vederea rectificării titlului de proprietate / potrivit procedurii stabilite de Hotărârea Comisiei Județene nr. 285/19.09.2014.

Cu privire la critica vizând culpa procesuală a apelantei s.-a precizat ca că, C. Județeană de F. F. Iași a emis titlul de proprietate eronat, iar intimata a facut cheltuieli pentru a rectifica erorile de scriere din acest titlu de proprietate, cheltuieli de urmează a fi recuperate de la emitenta actului greșit întocmit.

Tribunalul a dispus din oficiu in procedura regularizarii citarea partilor cu mentiunea de a raspunde la exceptia necompetentei generale a instantei de judecata raportat la art 59 indice 1 din Legea 18/1991 republicata., intimata solicitand respingerea excepției.

Față de excepția invocată, tribunalul constată că cererea de rectificare a titlului de proprietate nr._/1995 a fost formulată de către reclamanta R. F. la data de 18.07.2014, iar Legea 219/19.11.2012 pentru aprobarea OUG 81/2011 a introdus după art. 59 din Legea fondului funciar art. 591 în care a menționat la alineatul 2 că rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în temeiul hotărârii Comisiei Județene.

Prin Hotărârea nr. 285/19.09.2014, având în vedere art. 235 din Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 700/2014, s-a stabilit că OCPI procedează la modificarea titlurilor de proprietate fără afectarea amplasamentului fizic de la punerea în posesie inițială, în temeiul hotărârii Comisiei Județene de F. F., care va valida sau invalida propunerile Comisiilor locale de fond funciar având în vedere prevederile art. 591 alin. 2 din Legea 18/1991 și art. 235 alin. 3 din Ordinul Directorului General al ANCPI nr. 700/2014.

Având în vedere că legiuitorul a prevăzut că cererile de rectificare a titlurilor de proprietate sunt de competența OCPI –ului în temeiul hotărârii comisiei județene de fond funciar și nu a instanței de judecată, neexistând o competență alternativă, precum și dispozițiile art. 130 alin. 1 și art. 132 alin. 4 din NCPC, potrivit cărora „Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii.Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară”, Tribunalul constată întemeiată excepția invocată.

În consecință, va admite excepția, va admite apelul promovat de apelanta C. Județeana de F. F. Iași și va anula în tot sentința apelată, urmând a respinge acțiunea ca inadmisibilă, cheltuielile procesuale avansate de către stat cu ajutorul public judiciar admis reclamantei privind plata expertului urmand a rămâne în sarcina acestuia conform art. 19 alin 1 din OUG 51/2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul promovat de apelanta C. Judeteana de F. F. Iasi împotriva sentintei civile nr.1372/25.12.2015 pronunțată de Judecătoria P., sentinta pe care o anulează.

Admite excepția necompetentei generale a instantei de judecata .

Respinge cererea formulata de reclamanta R. F. in contradictoriu cu parata C. Judeteana de F. F. Iasi, ca inadmisibila.

Definitivă

Pronunțata in ședința publica, azi 17.11. 2015

Președinte,

S. F.

Judecător,

M. M.

Grefier,

E. D. B.

Red. /Tehn. S. F.

4ex. /23.02. 2016

Judecator fond P. R. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1596/2015. Tribunalul IAŞI